Putem noi determina în ce dorințe ne aflăm pe timpul etapei de pregătire?

În timpul etapei de pregătire, nu putem determina în ce dorințe ne aflăm. Nu știm unde sunt primirea sau dăruirea. Nu știm sau nu înțelegem exact la ce lucrăm.

Cheia pentru a corecta munca în timpul etapei de pregătire este să atribuiți totul celui de sus. Acest lucru, pentru că cea mai joasă stare spirituală în care intrăm și în care suntem incluși, după ce trecem bariera (Machsom), se numește “embrion” (Ubar). Este o stare în care ne anulăm în faţa celui de sus și îl lăsăm pe cel de sus să acționeze asupra noastră după cum vrea. Aceasta se numește a atribui totul celui de sus și a recunoaște măreția Creatorului, că El este cel care acționează și că El face totul în interiorul și în jurul nostru.

Acesta este adevărul, dar trebuie să-l practicăm, pentru că nu putem atribui pe deplin totul celui de sus. Ne scapă în mod repetat și trebuie să ne întoarcem la acest adevăr din nou și din nou, să ne spălăm mintea cu el și să ne convingem că într-adevăr este așa. Dar pur și simplu nu o putem face singuri, pentru că doar văzându-l pe Creator, experimentând această realitate la prima mână, putem fi convinși.

Dorința de a primi este foarte pragmatică. “Arată-mi și gata.” “Lasă-mă să gust.” De ce scriu sursele că “Gustați și vedeți că Domnul este bun”? De ce este necesară iubirea? De ce să vezi nu este suficient? Pentru că numai prin degustare primim o imagine senzorială clară a ceea ce am experimentat, la fel cum copiii mici și sugarii experimentează obiectele și le percep prin simțul gustului. Acesta este cel mai de încredere simţ. De aceea bebelușii nu se mulțumesc doar să vadă, ci pun totul în gură pentru a gusta.

În mod similar, până când nu gustăm Creatorul ca lumină interioară (Or Pnimi), nu avem o cunoaștere clară a ceea ce este El. De aceea nu putem dobândi adevărata cunoaștere înainte ca bariera să ne fie deschisă, înainte ca lumina să pătrundă în vasele noastre.

Trebuie să tânjim după prima stare spirituală care ne este cea mai apropiată. Dacă ne dorim toate oportunitățile care ni se oferă de sus, dacă ne epuizăm toate posibilitățile, atunci intrăm cu adevărat în această stare pentru că am depus tot efortul necesar.

Când se încheie efortul? Nu știm acest lucru dinainte. Depinde de structura fiecărui suflet în parte. Care este semnul că munca este finalizată? Este atunci când se deschid cerurile. Până atunci, trebuie pur și simplu să continuăm să acționăm.

Întreaga Tora, atât pentru începători, cât și pentru cei care mai târziu vor urca treptele până la sfârșitul corectării, este conținută în primul articol din Şamati intitulat “Nu este nimeni altul în afară de El”. Dincolo de barieră, munca va căpăta o altă formă. Cu toate acestea, sarcina este întotdeauna, în fiecare stare, de a ajunge la simţirea că “Nu există altul în afară de El”, indiferent de ceea ce se întâmplă și indiferent de ce se va întâmpla.

Trebuie să depășim rezistența și să ajungem la acest sentiment fără a ne deconecta de realitatea acestei lumi. Nu este înțelept să trăiești într-un loc izolat. Trebuie să trăim în întreaga realitate prin care suntem influențaţi de tot felul de tulburări, să ne angajăm, și prin ele să găsim că “Nu există altul în afară de El”.

Dacă terminăm această muncă, ne-am terminat sarcina în această lume și vom întâlni alte tulburări spirituale. Prin acestea, continuăm să progresăm, apropiindu-ne din ce în ce mai mult de a realiza pe deplin “Nu există altul în afară de El”.

Ce înseamnă “Nu este nimeni altul în afară de El”? Este cunoaşterea absolută, că în cele din urmă, Creatorul, noi înșine și întreaga cale pe care am parcurs-o – acțiunile, tulburările, dorințele necorectate și cele corectate – sunt una.

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →