Discuții despre Treptele Scării, partea 139

Capitolul 14. Dorința de spiritualitate

Creatorul a creat dorința de a primi în conformitate cu scopul Său “de a face bine creațiilor Sale”, pentru a aduce dorința de a primi la o stare de perfecţiune. Căci “a face bine”, potrivit Creatorului, înseamnă a face acest lucru perfect, asemenea Lui. Orice este mai puțin decât perfecțiune nu este considerat adevărată bunătate. Doar Creatorul este perfecțiune.

Pentru a aduce ființa creată la echivalență, la o astfel de perfecțiune, este necesar ca ființa creată să dorească să se corecteze, să se schimbe și să aducă starea opusă perfecțiunii la perfecțiunea supremă. Perfecțiunea se atinge doar din opusul său, ca “avantajul luminii din întuneric”, așa cum “a fost seară și a fost dimineață”. Într-un vas care simte deficiență, se simte umplerea, iar dintr-o lipsă simțită, se percepe încântarea. Nu putem înțelege sau atinge nimic decât din opusul său.

Esența încântării, esența luminii, este Creatorul. A-L atinge și a-L simți este posibil doar din a avea forma opusă. Aceasta înseamnă că natura ființei create trebuie să fie opusă naturii Creatorului pentru a se bucura de starea de perfecțiune, gradul Creatorului. Prin urmare, are loc spargerea vaselor. Prin spargerea vaselor în dorința de a primi a ființei create, care este “existența din absență”, calitățile Creatorului (“existența din existență”) apar. Prin urmare, dobândim dorințe de împlinire, care provin în mod necesar de la Creator.

Calea de a atinge scopul creației începe de la cel mai de jos grad, unde avem dorințe trupești-animalice de bază pentru hrană, sex și adăpost, care sunt dorințe întâlnite și la animale. Tânjim după ele chiar și atunci când trăim singuri. Apoi, dezvoltăm dorințe uman-sociale pentru bogăție, onoare și cunoaștere, pe care societatea le insuflă. Abia după ce cunoaștem, recunoaștem și împlinim mai mult sau mai puțin aceste dorințe, ajungem la dorințe numite “dorințe spirituale”, pe care nici corpul, nici societatea nu le pot împlini, ci numai Creatorul.

Așadar, există trei etape ale dezvoltării dorinței. Dezvoltarea începe prin îndeplinirea dorințelor animalice și umane, cunoscute sub numele de “dorințe ale acestei lumi”. Începem să vorbim despre o ființă umană abia din momentul în care se trezesc dorințe spirituale, dorințe care pot fi împlinite doar cu lumina superioară, cu Creatorul, cu simțirea Creatorului. Acestea sunt numite “dorințe ale lumii viitoare”, lumea spirituală.

Noi, cei care dezvoltăm o dorință spirituală, acolo unde se concepe dorința de spiritualitate, lucrăm pentru a dezvolta și împlini această dorință împotriva tuturor celorlalte dorințe. Lucrăm asupra punctului din inimă, dorința de împlinire spirituală, împotriva tuturor celorlalte dorințe trupești și umane. Lucrăm împotriva acestor contrarii cu toată puterea noastră, folosind societatea, studiul și căutarea interioară. Vrem să creștem și să hrănim punctul din inimă, dorința de spiritualitate, împotriva tuturor celorlalte dorințe trupești.

Dacă finalizăm această muncă (și nu știm când va fi aceasta), tânjim doar după spiritualitate, zi și noapte, într-o stare descrisă ca “până când nu mă lasă să dorm”, și împlinim celelalte dorințe doar din necesitatea existenței de bază, nu ca pe un lux. Dacă toate aceste condiții sunt îndeplinite, este un semn că ne-am terminat munca în această lume și apoi ni se dă un nou grad: nivelul muncii este ridicat. În loc de dorințele trupești generale din inimă, ni se dau dorințe numite Klipot.

În opoziție cu punctul din inimă, în loc de punctul extins, ni se dă simţirea Creatorului. Acum, în loc de o inimă plină de dorințe animalice și umane și un punct mic cu o vagă dorință de spiritualitate, primim o inimă nouă, o Klipa în interiorul căreia se află Kduşa(Sfinţenia). Klipot sunt diverse gânduri și dorințe împotriva Creatorului, împotriva unității Sale, numite colectiv “Faraon”. Kduşa este dorința și tânjirea către Creator, sufletul. Relația dintre Klipa și Kduşa este ca relația dintre inimă și punctul din inimă la nivelul acestei lumi.

Astfel, ne continuăm munca. Întreaga noastră conexiune, viață și tânjire devin îndreptate către Creator, în timp ce Faraonul (Klipot, tulburările) li se opun constant. Totuși, așa cum este scris, “Faraonul i-a adus pe copiii lui Israel mai aproape de Tatăl lor din Ceruri”. Tocmai prin aceste tulburări, prin Klipot, ne întărim și ne amplificam conexiunea, dorința și tânjirea față de Creator.

Când finalizăm munca, sfârșitul muncii se numește “sfârșitul corectării”, intrăm într-o stare în care toate dorințele noastre sunt complet corectate în conformitate cu perfecțiunea și Dumnezeirea și devenim pe deplin împliniți de lumina superioară. Acestea sunt diferențele dintre gradele acestei lumi și gradele lumii viitoare, dintre sufletul animalic și sufletul dumnezeiesc.

Filed under: Spiritualitate | Add Comment →