Discuţii despre Treptele Scării, Partea a 19-a

Ce este corect să cauți: recunoașterea răului sau simţirea măreției Creatorului?

Cea mai corectă cale de acțiune pentru a progresa este să vă atașați, să vă agățați și să vă legați de forța superioară, Creatorul, așa cum scrie cabalistul Yehuda Ashlag (Baal HaSulam) în articolul său „Nu există nimeni altul în afară de El”. El mai scrie că o jumătate de oră în fiecare zi ar trebui să fie petrecută în auto-reflecție, nu privind în sus, ci privind înăuntru. De asemenea, chiar și atunci când privim în interior, ar trebui să verificăm ceea ce am simțit, examinat și văzut în Creator.

O concentrare interioară de rutină asupra noastră înșine se numește „o coborâre completă la nivelul acestei lumi”. Aduce disperare, nu progres. Suntem acolo unde ne sunt gândurile. Cine suntem noi? Gândurile noastre. Dacă gândurile noastre sunt concentrate pe materialism, suntem în materialism. Dacă suntem concentrați pe sfinţenie, suntem în sfinţenie. Acestea sunt ceea ce numim „urcări și coborâri”.

Este deci benefic să fii cât mai atent posibil la Sfinţenie. După cum scrie cabalistul Baruch Shalom Ashlag (RABAŞ), grupul ar trebui să lucreze pentru a ridica în mod constant sfinţenia și să se concentreze asupra modului de a ridica măreția Creatorului. Nu ar trebui să ne gândim la noi înșine, ci la măreția Creatorului. De ce? Pentru că devenim inspirați de ceea ce primim de sus.

Cu siguranță, nu trebuie să neglijăm scopul interior și dorința de auto-recunoaștere a răului, dar nu ar trebui să zăbovim în negativ prea mult timp, deoarece provoacă disperare, ceea ce este inutil. Doar conexiunea cu Creatorul este de ajutor. Pedepsindu-ne continuu pentru ca suntem rai, de fapt ne distanţăm de corectare pedepsindu-L pe Creator. Astfel, expresiile de bucurie, trezirea și înălțarea spiritului sunt semne că ne mișcăm în direcția corectă. În schimb, tristețea, slăbiciunea, autopedepsirea și vinovăția sunt semne de stagnare, nu de progres.

Aceasta este abordarea generală a avansării în direcția Sfinţeniei. Dacă în grup există un spirit sănătos de luptă și depășire, fiecare își va abandona îndoielile cu mai multă ușurință și viteză. Îndoielile apar în mod constant și trebuie în mod constant lăsate deoparte. Poate părea nesfârșit, dar există un sfârșit, care vine după câțiva ani de efort. Timpul necesar se scurtează. În vremuri mai vechi, era nevoie de douăzeci sau treizeci de ani pentru a ajunge la Sfinţenie, dar pe măsură ce timpul merge mai departe, suflete mai dezvoltate intră în lume și ritmul progresului se accelerează, astfel încât astăzi este posibil să se ajungă la Sfinţenie în doar câțiva ani.

Dintr-o discuție despre articolul „Ce este pregătirea pentru primirea Torei?” 16.5.2002

Filed under: Spiritualitate | Add Comment →