Discuţii despre Treptele Scării, partea a 67-a

De ce suntem de acord cu renunţarea la corporalitate?

În spiritualitate nu există conceptul de acord sau dezacord cu ceea ce se întâmplă. Pe calea spirituală, recunoaștem și acceptăm starea în care ne aflăm, care depinde de intensitatea luminii care strălucește asupra noastră. Când o anumită lumină strălucește și ne susține într-o anumită stare, omul poate fi numit “hoț”. Dacă strălucește mai puțină lumină, omul este considerat “tâlhar”. Dacă strălucește mai multă lumină, suntem un om “neprihănit”. Prin urmare, nu are rost să te plângi: “Oh, nu, sunt un tâlhar!” Starea apare în mod natural, și abia atunci o definim și o numim. Ne putem înșela pe noi înșine cu eticheta “Sunt neprihănit”, dar acest lucru nu ne va schimba starea și nu ne va face oameni drepți. Va afecta doar modul în care ne simțim.

Prin urmare, ar trebui să ne concentrăm asupra acceptării stării noastre, așa cum este, în loc să reacționăm la ea. Fie că ne place sau nu, suntem de acord sau nu, aceasta este realitatea. Când începem să ne angajăm în interioritate, neglijăm corporalitatea aproape în întregime. Acest fenomen nu este supus judecății ca fiind bun sau rău. Ca în natură, nu judecăm un leu pentru că a vânat o gazelă; natura sa îl obligă să facă acest lucru. În mod similar, pentru cei aflați pe calea spirituală, natura muncii spirituale necesită renunțarea constantă la corporalitate.

Dintr-o discuție din 29.5.2002, “Ce înseamnă că Tora a fost dată din întuneric în muncă?”

Filed under: Spiritualitate | Add Comment →