Înțelegerea obișnuită a bucuriei și a uimirii provine din calitățile noastre naturale, cele cu care ne naștem. Ne naștem cu calitatea dorinței de a primi; adică, toate gândurile, intențiile, dorințele și pasiunile noastre sunt îndreptate către modul de a ne împlini.

Aceasta este chiar prima formă a dorinței de a primi. Adevărata dorință de a primi care există în fiecare dintre noi este mult mai mare decât ceea ce simțim în prezent. A fost redusă la un nivel minimal, numit „lumea noastră” sau „această lume” (Olam HaZeh), astfel încât să putem, prin propriile noastre eforturi, să-i adăugăm un ecran (Masach), o intenție de dragul dăruirii.

De îndată ce suntem capabili să adăugăm un ecran de dragul dăruirii acestei mici dorințe, vor veni dorințe mai mari. Prin urmare, de fiecare dată când urcăm de la un grad la altul, ne găsim într-o dorință de a primi de dragul primirii. Apoi discernem răul din interiorul ei, dorim să-l corectăm de dragul dăruirii, cerem putere de sus, adăugăm o intenție de dragul dăruirii și primim împlinire.

Nu există altă cale. Desigur, ne putem întreba de ce nu ne-am născut cu o intenție de dragul dăruirii? De ce trebuie noi înșine să căutăm calea de a o atinge și cum să o adăugăm la dorința de a primi? De ce trebuie să facem acest lucru independent?

Răspunsul este simplu. Intenția nu poate veni de sus, deoarece privește atitudinea noastră față de dăruitor; altfel, nu ar fi de dragul dăruirii. Trebuie să provină de la noi.

Prin urmare, ni se dă doar dorința de a primi, și alături de ea, intenția opusă, de a ne umple pe noi înșine. Mai întâi trebuie să le neutralizăm, să nu le folosim deloc și apoi să transformăm acest lucru în dăruire.

Corectarea în care îmi neutralizez dorințele și ajung într-o stare în care nu vreau să le folosesc deloc se numește „corectare prin restricție” (Ţimţum). După aceea, încep să lucrez cu adevărat, de dragul dăruirii către Creator. Și dacă nu aș fi făcut acest lucru independent, nu s-ar fi numit dăruire și nu aș simți-o. Atunci plăcerea primită ar rămâne doar cea mai mică plăcere, cea care în lumea noastră se numește o mică lumânare (Ner Dakik), care poate fi primită de dragul de a primi.

Din Lecţia zilnică de Cabala 07.01.26, Rabaş – Art.23, 1986-Despre teamă și bucurie

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →