Astăzi observăm un fenomen foarte interesant în dezvoltarea naturii. Pentru prima dată în istorie, nu ne dezvoltăm orbește ca înainte, când egoismul nostru ne împingea înainte și ne obliga să avansăm în toate direcțiile posibile. Obișnuiam să facem brusc o descoperire într-un domeniu, în altul, în al treilea, și mii de oameni se implicau în aceasta, dezvoltau și promovau bunurile produse, unii altora. Aceasta era calea progresului.

Deodată, există o stagnare totală, ca și cum pentru prima dată trebuie să înfruntăm adevărul și să realizăm: ce s-a întâmplat, de unde am ajuns aşa? Copiii noștri deja nu ne iau exemplul și parcă întreabă: De ce m-ai născut, pentru ce trăim noi? Dar nu putem răspunde noi înșine la această întrebare. Am continuat să alergăm, și să alergăm constant, fără oprire. Deodată ne-am oprit și ne-am gândit: „Dar încotro alergăm, pentru ce, ce se întâmplă, unde am ajuns?”

Ne uităm în jur și ne îngrozim. Acesta este un deșert uscat, lipsit de viață, unde nu este nimic. Și cel mai interesant este că ceea ce ni se cere în primul rând este să înțelegem și să realizăm starea la care am ajuns ca urmare a întregii noastre istorii de dezvoltare. Toată lumea trebuie să o recunoască și să o înțeleagă; fără asta nu va putea ajunge la o participare reciprocă cu ceilalți.

Cu ceva timp în urmă, aceasta era prerogativa câtorva aleși; câțiva oameni de știință, politicieni, înțelepți, un rege sau un alt conducător dădeau porunci despre cum să avansăm și stabileau legi.

Totuși, astăzi începem să dezvăluim legea care trebuie realizată de fiecare dintre noi. Nu poți acționa diferit; prin urmare, ai nevoie de educație. Este imposibil să aplici această lege prin forță, prin emiterea de amenzi sau prin închiderea tuturor celor care nu o respectă.

Nu se va întâmpla așa! Omul este obligat să-și pună inima în implementarea acestei legi, în conexiunea sa cu ceilalți. Acesta nu este un calcul de cumpărare-vânzare: cât îți dau eu, la fel îmi dai tu mie. Aceasta este unicitatea noii stări despre care mulți oameni scriu, care dezvăluie că există un proces care începe de la zero în timpul nostru și care aparține unui nivel diferit de dezvoltare. „Aceasta se numește dezvoltare umană, în care construim un sistem reciproc de conexiuni între noi, imaginea unei ființe umane unificate. Este imposibil ca omul să refuze să se alăture acestui sistem, indiferent dacă locuiește la celălalt capăt al lumii, în Manhattan sau în Europa. Suntem obligați să oferim acest lucru tuturor. La urma urmei, dacă toată lumea depinde de toată lumea, nu avem de ales.

În primul rând, trebuie să fie o transformare reală în creșterea copiilor, a noii generații. Cel puțin următoarea generație va începe o viață nouă, frumoasă, echilibrată, plină de participare reciprocă, sigură pe sine și încrezătoare. Nimeni nu va vinde droguri unui copil, nimeni nu-l va obliga să-și vândă corpul și nu-l va bate.

Uitați-vă la ce le-am făcut copiilor noștri; ei sunt o copie fidelă a noastră. Nu putem face nimic cu noi înșine, și prin urmare, nu ne putem salva copiii, astfel încât să crească și să devină oameni diferiți. Cum pot să-i cer copilului meu să fie diferit dacă eu însumi sunt la fel?

Prin urmare, ne uităm la copiii noștri și vedem că îi pierdem. Ei ajung chiar mai răi decât noi.” Dar în esență, ei continuă același tipar. Nu le pot numi rele. Dacă eu mă rostogolesc pe o pantă, atunci ei se rostogolesc doar puțin înaintea mea, deoarece aceasta este următoarea generație.

Totuși, avem ocazia să înțelegem serios acest lucru, să trecem prin toate etapele revoluției interioare cu ajutorul acestui curs și să trecem pe noua cale, deoarece viața ne obligă și nu pentru că a inventat-o ​​vreun cap deștept.

Trebuie să verificăm întregul ajutor pe care îl putem obține din știință, psihologie, experiența din viața noastră de zi cu zi și să vedem împreună cum putem construi o lume nouă. La urma urmei, cursul nostru unic este destinat exact acestui scop.

Din KabTV, emisiunea „Viața nouă 6”, 03.01.2012

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →