Înțelepții noștri au spus (Brachot 59): „Rabi Elazar a spus: «Din ziua ruinării Templului, porțile rugăciunii au fost încuiate. Deși porțile rugăciunii au fost încuiate, porțile lacrimilor nu au fost încuiate»” (Rabaş, Articolul 3, „Care este diferența dintre Poarta Lacrimilor și restul Porților?”).

Noi ne străduim să ne unim. Organizăm zile de unitate și alte evenimente care simbolizează ce este adevărata conexiune. Unitatea cu Creatorul este atinsă prin unitatea dintre ființele create printr-un Kli comun pe care îl corectăm unindu-ne unii cu alții.

Pentru a face acest lucru, este necesar să se aranjeze corect toate componentele, astfel încât omul să contemple condițiile pentru atingerea unității cu Creatorul, și prin urmare, să poată defini clar acesle condiții.

Pe măsură ce oamenii reflectează asupra acestor condiții, ei încep să se examineze pe ei înșiși: simt nevoia de unitate cu Creatorul? Îmi doresc cu adevărat să mă unesc cu prietenii mei? Sunt dispus să mă închin în fața lor și să-i accept ca fiind cei mai mari din generație?

Desigur, aceasta se referă la conexiunea spirituală și nu la conexiunea corporală a prietenilor. Deși Baal HaSulam scrie că poate fi util să ne coborâm în exterior în fața prietenilor, nu suntem încă pregătiți pentru asta, iar a face acest lucru prematur poate aduce artificialitate, confuzie și daune relațiilor noastre interioare.

Pornind de la scopul final – adeziunea la Creator – omul analizează etapele căii și evaluează mijloacele. Apoi vede cât de necesar este scopul și dacă acesta îl conduce la poarta lacrimilor.

Poarta lacrimilor înseamnă că omul își dorește cu adevărat să se unească cu prietenii săi, dar este incapabilă să facă acest lucru.

În acest caz, nu are rost să continue să caute calea spre unitate cu Creatorul, deoarece nici măcar nu poate îndeplini prima condiție. Stând la porțile lacrimilor, trebuie doar să caute tristețea față de scopul dorit pentru a ajunge la un punct în care să poată plânge cu adevărat.

Aceasta depinde în întregime de munca reciprocă din cadrul grupului: cât de mult absoarbe omul dorința spirituală a mediului și recunoaște că nu există nimic mai important decât aceasta. Trebuie să simți un foc arzător în interior pentru că nu ai atins încă scopul și eşti sfâșiat de intensitatea dorinței și a durerii.

Numai mediul poate aduce omul într-o astfel de stare. Atunci, strigătul lor va primi cu siguranță un răspuns, va conduce la unitate cu prietenii, la o mare dorință comună în care Forța superioară este dezvăluită.

Totul depinde de acestă necesitate interioară, de dorința, de ridicarea MAN, de simțirea lipsei de unitate, de corectarea stării destrămate. În cele din urmă, totul se reduce la asta.

Din Lecția zilnică de Cabala din 28.12.2010, Scrierile lui Rabaș – Art.3, 1989-Care este diferența dintre Poarta Lacrimilor și restul Porților?

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →