Noi trebuie să prioritizăm măreția prietenilor și măreția grupului ca fiind unu. „Unu” înseamnă ceva întreg. Nu este o cifră urmată de doi, trei și patru, ci colectivul tuturor. Mă percep pe mine ca fiind zero. Apoi, în funcție de numărul de zerouri care în simțirea mea mă separă de unu, îmi ridic nivelul.

La urma urmei, pot consta din 613 dorințe corectate îndreptate către Creator, iar acesta ar fi cel mai mic grad complet. Ideea este că aici am oportunitatea, nu doar de a-mi corecta dorințele, ci de a le crește incomensurabil. Atunci se deschide pentru om un vas, unul care este fără limite.

Asta oferă porunca „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”.

Astfel, prin stabilirea unor astfel de relații în grup, primim forțe spirituale de la primul vas până la ultimul. Totul este încredințat individului conform liberei alegeri. Și ceea ce este interesant este că aceasta implică faptul că magnitudinea vasului pe care îl dezvoltă omul nu depinde de mărimea grupului sau de măreția prietenilor, ci doar de câte zerouri plasează omul între sine și unitate, adică între sine și imaginea completă a grupului în ochii săi.

Există multe detalii de clarificat aici, dar punctul crucial este cum se anulează omul pe sine și prin ce mărește grupul. Măreția societății în ochii omului și întreaga această chestiune de anulare de sine (când omul se supune parcă puterii grupului) trebuie determinată exclusiv de conexiunea cu Creatorul și nimic altceva.

Dacă omul adună toți acești factori laolaltă, atunci se îndreaptă spre scop.

Din Lecţia zilnică de Cabala 18/02/26, Rabaş – Art.7, 1984-Referire la ce se explică în “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”

Filed under: Spiritualitate | Add Comment →