Trebuie să dezvoltăm veneraţia  ca fundament pentru toate acțiunile noastre, începând de la starea animală, cu veneraţie animalică. „Care este sensul vieții noastre?” este o întrebare a naturii animalice; chiar și un animal o pune atunci când suferă.

Chiar și o mică insectă care caută hrană, experimentează suferința. Orice lucru care nu este complet împlinit și nu a ajuns la sfârșitul corectării, suferă. Fiecare dorință suferă – indiferent de felul ei: minerală, vegetală, animalică sau umană. O dorință care este capabilă să dezvolte o atitudine de venerație și apoi iubire în ea însăşi se numește umană.

Prin urmare, nu trebuie să ne fie rușine să începem cu venerația obișnuită. Vedeți cum ne corectează Creatorul: El ne trimite dușmani, oameni care ne urăsc, moarte, boli și alte suferințe până când începem să ne întrebăm: „Care este sensul vieții noastre?” Aceasta este cu adevărat o întrebare simplă, joasă, animalică, dar tocmai de la ea începem.

Omul începe să se întrebe: „De ce sufăr?” Ce ar putea fi mai simplu de atât? Așa este și cu venerația: venerație pentru starea mea, pentru viața mea, pentru împlinire, pentru siguranță, pentru tot.

Dar a începe să lucrezi cu această venerație, a o transforma în cea mai înaltă etapă, iubirea, este munca unei ființe umane. Altfel, omul va fi pus în astfel de stări încât… Venerația obligă.

Din Lecția zilnică de Cabala 28.03.2026, Rabaș – Art.23, 1989-Ce înseamnă în muncă ‘Dacă înghite ierburi amare, el nu va ieși’

Filed under: Spiritualitate | Add Comment →