“Ziua Creatorului” este o stare a omului în care acesta nu simte lipsă de nimic și este gata să rămână în această stare pentru întreaga viață și dincolo de ea, cu o singură condiție: să aibă dorința de a dărui Creatorului, în mod continuu. Și aceasta fără niciun răspuns, cunoaștere sau recompensă; este pur și simplu de dragul de a face ceva bun pentru Creator, chiar și fără ca nimeni să știe, nici măcar Creatorul Însuși, că omul face eforturi de dragul Lui.

Dovada acestui fapt este bucuria și simţirea perfecțiunii. Aceasta înseamnă că omul se află deja la sfârșitul corectării, pentru că nu își dorește nimic altceva decât acest lucru. O astfel de stare se numește Ziua Creatorului. Orice om, oriunde s-ar afla, își poate imagina acest lucru și se poate strădui constant să  atingă acea stare. Altfel, nu ar fi numită zi sau perfecțiune.

Dintr-o conversație pe tema “Credința mai presus de rațiune”

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Astăzi, mulți oameni nu mai cred că merită să-i ajute pe ceilalți. Oamenii spun că, dacă ajuți pe cineva și îl scoți din necaz, acesta devine cel mai mare dușman al tău. Mulți se simt complet epuizați după ce ajută pe cineva.

Credeţi că poate nu ar trebui să ajutăm pe nimeni, deloc? Ar trebui să-i lăsăm pur și simplu să facă propriile alegeri? Dacă cineva v-ar pune această întrebare, ce aţi spune?

Răspuns: Dacă vrei să ajuți pe cineva, trebuie să fii tu gata să oferi. Asta înseamnă că oferirea merge doar de la tine către cealaltă persoană – bărbat, femeie, copil, animal, nu contează cine – dar ajuți fără să aștepți nimic în schimb: abordare amabilă, cadouri sau recunoștință.

Comentariu: Nici măcar un “mulțumesc”.

Răspunsul meu: Da, exact. Nimic! Abia atunci este cu adevărat ajutor din partea ta.

Comentariu: Este foarte nobil să nu aștepți nici măcar un mulțumesc.

Răspunsul meu: Un singur cuvânt, “mulțumesc”, poate valora miliarde. Nu contează ce este. Imaginează-ți un bebeluș care îi zâmbește mamei sale, ce recompensă și expresie de recunoștință este aceasta pentru ea! Deci, totul depinde de faptul dacă aștepți ceva în schimb.

Întrebare: Dar este posibil să te ridici până la punctul de a nu mai aștepta nimic în schimb? Chiar este posibil acest lucru?

Răspuns: Asta înseamnă să dăruiești cu adevărat.

Comentariu: Este frumos! Și în același timp, pare imposibil.

Răspunsul meu: Altfel, faci totul de dragul recunoștinței.

Întrebare: Și atunci nu se pune că am făcut ceva pentru cineva?

Răspuns: Corect. Verifici cât din ajutorul tău este de fapt altruist, ce procent și cât din el este oferit pentru că încă speri să primești ceva în schimb – recunoștință, o reacție.

Atunci poate că nu vei avea astfel de așteptări.

Comentariu: Și atunci nu va exista nicio dezamăgire.

Răspunsul meu: Da, nu vor exista așteptări neîmplinite.

Întrebare: De ce ne simțim atât de epuizați după ce am ajutat pe cineva, ca și cum inima noastră ar fi fost frântă?

Răspuns: Tocmai pentru că te așteptai să primești ceva în schimb. Și dacă nu există feedback, nu există energie de întoarcere, simți o gaură neagră goală.

Comentariu: Asta sună foarte cabalist.

Răspunsul meu: Asta este pur și simplu natura noastră. Ce putem face? Așadar, pregătiți-vă să îndepliniți acte cu adevărat altruiste.

Întrebare: Ce exerciții putem face pentru a ne alinia la asta?

Răspuns: Doar spre exterior – nu înapoi către voi înșivă, doar către celălalt. Trebuie să aveți energia și dorința pentru asta. Și cu siguranță nu aveți încă acea energie sau dorință.

Așadar, trebuie să vă antrenați pentru a putea face asta, indiferent pentru cine. Dacă contează pentru cine, această persoană sau cealaltă, atunci aceasta este deja recompensa voastră.

Comentariu: Deci, dacă o fac pentru o persoană importantă, atunci…

Răspunsul meu: Pentru cineva important, apropiat, amabil, bun, frumos, în comparație cu cineva urât sau murdar, nu contează ce sau cum.

Întrebare: Atunci primesc deja o recompensă?

Răspuns: Da, imediat. Trebuie să reflectați la acest lucru foarte precis în interiorul vostru. Este foarte dificil.

Comentariu: Cereți aproape imposibilul de la un om.

Răspunsul meu: Nu “aproape imposibil”, ci imposibil! Dar acesta este adevărul. Acesta este calculul cabalist.

Întrebare: Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge să trăim așa?

Răspuns: Da, viața ne va duce treptat la această psihologie interioară, unde vom vedea cine suntem cu adevărat, ce animale josnice suntem și cum nu ne putem ridica deasupra noastră înșine, chiar dacă am vrea! Și apoi vom striga cu toții împreună către ceruri.

Întrebare: “Dă-mi putere”, nu-i așa?

Răspuns: Da, ca El să ne dea putere, înțelegere, rațiune, cum să putem face asta, pentru ca toate acestea să nu se întoarcă la egoismul meu jalnic!

Întrebare: Deci, de fapt, când spuneţi mereu în videoclipurile dvs.: “Trebuie să înveți să faci bine sau cel puțin să transmiți gânduri bune unei alte persoane” – chiar vorbiţi despre asta?

Răspuns: Vorbesc exact din această perspectivă.

Întrebare: Pas cu pas? Deci, poate un om să se apropie treptat de asta?

Răspuns: Da, totul se va întâmpla.

Întrebare: Serios?

Răspuns: Serios!

Din KabTV “Știri cu Dr. Michael Laitman”, 27.04.2025

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Aţi spus că atunci când aţi călătorit cu RABAŞ la Tiberias, au fost momente în care nu înțelegeaţi nimic și vă uraţi pe dvs. înşivă.

Răspunsul meu: Da, desigur că există astfel de stări.

În timpul lungilor seri din Tiberias, stăteam pe terasa deschisă, fumam un pachet de țigări, mă gândeam și nu știam ce să fac. Nu-mi puteam imagina nicio posibilitate să fac nici măcar un mic pas: “Cum aș putea? Uite cu cine sunt! Singurul mare cabalist din lume! Și sunt lângă el, singur, chiar acum! Ce pot întreba, despre ce pot vorbi, ce pot absorbi de la el?”

Dar după astfel de ore de interogare, căutare și auto-chinuire, o adevărată întrebare, o adevărată dorință a început să se trezească. Toate acestea sunt o pregătire necesară pentru fiecare dintre noi și pentru întregul grup.

Întrebare: Care a fost subiectul principal al conversațiilor dvs. cu Rabaş? Despre ce aţi vorbit cu el? Nu aţi fi putut vorbi doar despre Parţufim și Sfirot tot timpul.

Răspuns: Am vorbit și despre asta. Am pus multe întrebări despre dezvoltarea generală a sistemului creației, ceea ce mă interesa foarte mult.

Am vrut să-mi formez o structură interioară clară, chiar dacă nu dezvoltată în detaliu, deoarece există atât de multe detalii și nu suficientă energie interioară pentru toate acestea. Sincer vorbind, cercetarea detaliată nu m-a interesat prea mult, deoarece are sens doar atunci când o simți cu simțurile.

Dar per total, însăși structura universului mi s-a părut incredibil de atrăgătoare: începutul creației, sfârșitul creației, întregul proces secvențial cauză-efect, intenționat, inevitabil, pas cu pas, forțele care acționează în fiecare etapă, necesitatea fiecărei acțiuni și așa mai departe.

Adică, natura însăși, legea ei unificată, naturală, care trece din lumile superioare, prin lumea noastră și înapoi în lumile superioare – cum ar putea să nu fie interesant?

Pe atunci, am descoperit acest sistem pentru mine, ca și cum l-ar fi modelat în mine. M-a ajutat în primul rând, să înțeleg multe texte cabaliste, și în al doilea rând, tot ce am dezvăluit ulterior.

Atingerea realității, forțele care operează la nivelul nostru între aceasta și lumea superioară, interacțiunea omului cu natura, dezvoltarea limbilor, dezvoltarea istoriei – toate acestea s-au asamblat treptat pentru mine într-o singură imagine.

Tocmai cu această imagine, bazată pe modelul spiritual al dezvoltării lumilor, mi-am trăit întreaga viață. Am format-o în mine până la vârsta de treizeci și cinci de ani și ulterior i-am adăugat continuu noi date din ceea ce citeam, auzeam și cercetam.

Întotdeauna am vrut să văd sinteza tuturor ideilor, calităților și manifestărilor. Imaginea naturii este una, unificată, întreagă, eternă, o armonie perfectă: pe de o parte constantă și neschimbată, și pe de altă parte, evoluând sub ochii noștri în funcție de nivelul de percepție, de lumi, de grade.

Este o tapiserie atât de uimitoare, multistratificată, multifațetată, multietajată, care traversează multe dimensiuni, care dă unui om un sentiment de eternitate, perfecțiune și realizare și îl umple! Așa sunt eu construit.

Din KabTV “Am primit un apel. Lângă Rabaş”, 14.08.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→