“Cel care mănâncă ceea ce nu este al lui, se teme să se privească în față”. Acest lucru înseamnă că oricărei persoane care se hrănește din munca altora, îi e teamă (rușine) să se uite la propria înfățișare, pentru că înfățișarea lui este inumană. (Baal HaSulam, Articole – “Iubirea pentru Creator și Iubirea pentru Creaţie”).
În noi se află atributul rușinii; este profund și pătrunzător. Ne este o frică disperată să o expunem, deoarece ruşinea ne anulează sinele, ne transformă în nimic.
Dacă experimentez rușinea ridicându-se la înălțimea sa maximă, mă anulez pe mine însumi ca urmare. Aceasta provine din cea mai înaltă rădăcină: din opoziția mea față de Creator, din dorința de a primi, care stă în contrast cu lumina.
Când simte cât de opusă este luminii în calități și înălțime, dorința experimentează această prăpastie ca rușine.
Atunci este gata să se anuleze, să înceteze să existe, doar pentru a nu mai simți această prăpastie. Aceasta este ceea ce o obligă să efectueze o restricție, adică să se anuleze. Pentru a scăpa de rușine, sunt dispus să mă întorc la neexistență, la nimicul din care am venit.
Uneori, o mică urmă din acest sentiment spiritual se trezește în noi.
Așadar, de ce este necesară rușinea? Ne ajută să atingem adeziunea, asemănarea completă cu Creatorul. Rușinea apare din opoziția revelată dintre noi și El și ajută la reducerea acestei prăpastii.
Aceasta înseamnă că dacă vreau să progresez, trebuie să intensific constant sentimentul de rușine, adică prăpastia dintre mine și Creator, astfel încât să pot merge mai departe fără greșeli.
Să presupunem că astăzi mi-e rușine ca și cum aș fi furat un dolar. Mâine, vor fi doi dolari, poimâine, trei. Izolând și accentuând opoziția mea, o corectez și avansez.
Astfel, rușinea este cea mai ascuțită senzație care mă „scurtcircuitează” literalmente față de Creator. Dacă corectez cu adevărat rușinea prin dăruire și mă ridic constant deasupra ei, ajung la adeziune. De aceea, starea noastră finală este definită tocmai ca adeziune.
Rușinea este o creație separată. Două dorințe singure – primirea și dăruirea – nu sunt suficiente, deoarece atunci împlinirea directă ar fi suficientă: una dăruiește, cealaltă primește, nicio problemă.
Însă Creatorul dorește ca ființa creată să semene cu El. Prin urmare, El a încorporat în ea acest sentiment unic numit rușine, care ne înțeapă și ne agită constant.
Când arunci un os unui câine, acesta îl roade bucuros, fără rușine. Dar o ființă umană, dacă nu este redusă la o stare animalică, este constant condusă de rușine.
Ce te face să locuiești în acea casă anume, să porți acele haine, să mergi la muncă, să-ți întemeiezi o familie, să te bucuri de “divertisment cultivat” și așa mai departe? Rușinea. Altfel, ce vor spune oamenii?
Există o rușine care împiedică avansarea mea: “Ce vor crede alții?”
Și există un alt fel, rușinea în fața Creatorului.
Dacă o întăresc, jena în fața altora dispare în fundal: “Lasă-i să vorbească, lasă-i să gândească ce vor.”
Sunt gata să simt o stânjeneală copilărească în fața altora, dacă mă ajută să simt adevărata rușine în fața Creatorului și să țintesc în direcția corectă.
Rușinea este punctul Eului meu, indicatorul său.
În relațiile cu ceilalți, ego-ul meu poate fi lezat. Dar în relație cu Creatorul, este vorba despre opoziția profundă, primordială a atributelor.
Rușinea este creată separat. Nu există în nivelurile mineral, vegetal sau animal. Ea aparține exclusiv speciei umane și se diferențiază în cadrul acesteia în funcție de nivelurile dorinței.
Rușinea este motivul primei restricții, cauza oricărei dezvoltări. În lumea infinitului, Malchut era plină de lumină și în adeziune cu Creatorul. Dar îi lipsea un singur lucru – să scape de opoziția față de El.
Acesta este scopul rușinii.
Crezi asta, ce contează? În fața ta este o masă plină cu delicatese regale, iar Gazda îți oferă întregul Său palat, toate comorile Sale: “Tot ce am este al tău. Ce mai ai nevoie? Nu vrei să fii oaspete în casa Mea? Bine, nu mai sunt gazda.”
Totuși, oaspetele rămâne nemulțumit: “Nu Eu am pregătit toate acestea, ci Tu. Am venit la toate de-a gata.”
„Deci vrei să devii ca Mine – existență din existența însăși?”
Aici atingem un punct foarte subtil, atât de înalt încât este neclar unde duce, undeva dincolo de mileniul al zecelea, după corectarea finală.
Din Lecția zilnică de Cabala din 31.10.2011, Scrierile lui Baal HaSulam – Articole – “Iubirea pentru Creator și Iubirea pentru Creaţie”
Filed under: Spiritualitate -
Niciun comentariu→
Întrebare: Cum putem învăța să absorbim corect dorința de spiritualitate a prietenilor noștri?
Comentariu:
Întrebare: