Daily Archives: 19 mai 2025

De ce am avut nevoie de Tora

234Trebuie să lucrăm constant pe un principiu fundamental, principiul Arvut (garanţia reciprocă). Și strămoșii noștri au lucrat la el, dar pentru nivelul lor de Aviut (grosime), nu era necesară o metodă specială, Tora.

Metoda lor era simplă. Au înțeles că așa era, și prin puritatea sufletului lor, au simțit partea superioară așa cum un beduin care trăiește în natură, o simte pe deplin și simte lucruri aflate la mii de kilometri distanță. A fost pur și simplu o conexiune naturală cu creația. Dar când egoismul crește, devin necesare o metodă și unelte.

Ce este această metodă? Despre ce este vorba, de fapt, în Tora? Ne învață cum să atingem aceeași conexiune pe care o aveau strămoșii noștri, dar la un nivel diferit al dorinței de a primi. Pe măsură ce această dorință crește, sunt necesare mai multe acțiuni, precum și un efort individual și o muncă colectivă a întregului grup.

Strămoșii nu aveau nevoie să lucreze la Arvut între ei. Pentru ei, a venit natural, ca iubirea unei mame pentru copilul ei. Această necesitate a fost evidentă prin revelația Creatorului; nu exista altă cale de a exista.

Dar, odată ce dorința de a primi este dezvăluită, totul se schimbă. Aviut crește, și toţi se îndepărtează unii de alții. Pentru a depăși această separare, sunt necesare diverse metode, instrumente, eforturi și învățătură.

Din Lecția zilnică de Cabala 06/05/2025, Scrierile lui Baal HaSulam Arvut (Garanţie reciprocă)

Fără garanție reciprocă, nu există realizare spirituală

934Întrebare: Când omul atinge o stare de adeziune cu Creatorul, nu mai există prieteni, ci doar el și Creatorul. Cum se aliniază acest lucru cu activitatea privind garanţia reciprocă?

Răspuns: Cum poate un egoist obișnuit, simplu, nici deosebit de bun, nici rău, care a dezvoltat o dorință pentru ceva necunoscut, să ajungă să simtă nevoia de a se conecta cu ceilalți, de a deveni un singur vas, de a-și corecta egoul?

El este adus într-un grup. Acest lucru nu depinde de el; este aranjat de sus, chiar dacă din perspectiva lui pare întâmplător.

Datorită faptului că a fost pus într-un grup, începe treptat să audă. Uneori, acest lucru durează câțiva ani.

Încă sunt mulți oameni care deși sunt printre noi de ani de zile, ei încă nu aud cu adevărat.

Totul depinde de lumina înconjurătoare — cât de mult influențează omul, cât de mult îi pasă grupului de corectarea fiecărui membru. Dacă grupul este alcătuit din individualiști egoiști, în care fiecare se gândește doar la sine și nu s-a aprins încă necesitatea unui nivel minim de garanție reciprocă în cadrul grupului, o condiție fără de care este imposibil să traversezi Machsom-ul, atunci fiecare individ va rămâne blocat în aspirația sa privată către Creator.

“Dăruiesc, lucrez, diseminez, traduc, fac tot ce mi se cere, așa că unde este ceea ce merit pe bună dreptate?!” Și are dreptate să întrebe. “Spune-mi doar ce să fac și o voi face!” Dar grupul nu a dezvăluit necesitatea unirii într-un singur Kli. Iar fără asta, nu există realizare spirituală.

Poate că o sută de oameni stau împreună, dar doar cincisprezece sunt în garanție reciprocă. Dar dacă mai multe persoane își doresc sincer ca acest lucru să se întâmple, chiar dacă sunt puține, vor primi o revelație relativă.

Pe de altă parte, trebuie să înțelegem că acest calcul nu mai este doar pentru noi, ci pentru întreaga lume, și există condiții diferite care se aplică acum cu privire la modul de a avansa în conformitate cu lumea în ansamblu.

Cu alte cuvinte, devine o chestiune de diseminare, de cât investim în ea.

Din Lecția zilnică de Cabala 07/05/2025, Scrierile lui Baal HaSulam, “Arvut (Garanția reciprocă)

Umanitatea: O pierdere a direcției

619Întrebare: Prin ce se diferențiază un mega-congres de alte congrese?

Răspuns: Un mega-congres este o adunare unificată a tuturor oamenilor de pe Pământ. Încercăm să aducem în unitate cât mai mulți oameni – pe cei care nu sunt conștienți, sunt în dezacord, sunt indiferenți, neutri sau departe de orice spiritual – astfel încât să poată descoperi că acest lucru există și să înceapă să înțeleagă rădăcinile nenorocirilor lor personale și a suferinţei globale din lume.

Vrem ca ei să înceapă să simtă ideea unei direcții unificate a umanității, societății și a întregii naturi.

La urma urmei, intrăm într-o serie de eșecuri de natură sistemică și trebuie să o înțelegem. De ce să continui să încerci să fugi de asta? Sunt vulcani aici, secete acolo, inundații, terorism, război sau alte crize.

Aceste probleme trebuie rezolvate! La urma urmei, suntem ființe raționale. Așadar, haideți să încercăm să înțelegem lumea în care trăim.

Știința, practic a renunțat deja la acest aspect. Nici politicienii nu pot face nimic; Noi vedem asta din rezultatele summitelor lor, nici finanțatorii nu o pot face. Ei doar încearcă să fure cât mai mult posibil înainte de sfârșit, în timp ce nimeni nu știe sau nu înțelege ce urmează.

Oamenii și-au pierdut orice simț al direcției; nu le mai rămâne puterea să facă nimic. Am devenit neguvernabili și nu mai controlăm nimic singuri. Cu alte cuvinte, egoismul nostru a încetat să mai fie forța motrice care ne ghidează și ne permite să ne gestionăm viața. Acum, nu mai funcționează.

Doar interconexiunea, unitatea globală și natura închisă a întregului sistem ne pot călăuzi viețile acum. Acest lucru trebuie studiat.

Trebuie să ne reconfiguram gândirea, asemenea unui echipaj dintr-un submarin care se confruntă cu pericolul și lucrează împreună pentru a supraviețui. Ei sunt special antrenați să fie uniți, să se simtă unii pe alții și să înțeleagă că supraviețuirea lor personală depinde în întregime de succesul întregului.

Din KabTV „Am primit un apel. Congresul tuturor pământenilor”, 23.08.2010

Un cabalist este un laborator ambulant

250Întrebare: Poate un egoist care nu care nu a atins  realizarea spirituală să se raporteze în mod adecvat la egoismul său? Poate el să vadă clar manifestările egoismului, să nu cadă sub influența acestuia și să controleze procesul?

Răspuns: Da și nu. El experimentează urcări și coborâri și chiar și la cele mai înalte niveluri, egoul poate prelua brusc controlul. “Nu te încrede în tine însuți până la moartea completă a egoismului” este motto-ul nostru.

Întrebare: Pot cei care studiază Cabala să determine cel putin cumva, unde a apărut egoismul și unde este altceva? Sau totul este egoism pur?

Răspuns: Nu contează. Dar la niveluri înalte, el știe, înțelege și este conștient de acest lucru. Și totuși, cunoscând și fiind conștient, vezi cum egoul se joacă cu tine. Acesta este un studiu al naturii, a ceea ce a creat Creatorul. În esență, un cabalist este ca un laborator ambulant, testând totul pe el însuși.

Comentariu: Acesta este un proces foarte interesant.

Răspunsul meu: Da, pentru că incluzi întreaga lume în tine!

Din KabTV „Am primit un apel. Un cabalist este un laborator ambulant”, 05.09.2010