Daily Archives: 30 mai 2025

Să nu te gândeşti la tine însuți, este posibil

938.02Întrebare: Pe lângă munca spirituală, care nu poate fi verificată, ce ar trebui să facem: să ne gândim la garanția reciprocă, să vorbim despre asta?

Răspuns: Să vorbim despre asta, să verificăm și să măsurăm în ce măsură avansează fiecare în înțelegerea faptului că, sub influența grupului și a Forței superioare, odată cu urcările și coborârile, simţirea se trezește din ce în ce mai mult în om: a nu se gândi la sine este posibil. Omul va deveni liber să se gândească la ceilalți.

Întrebare: Dacă vorbim despre asta tot timpul, nu se va devaloriza?

Răspuns: Nu se va devaloriza pentru că este în fața noastră. Mai mult, nu este vorba de un scop îndepărtat (corectare finală sau adeziunea noastră la Creator), ci de o pauză din dorința de a primi numită ieșirea din Egipt. Aceasta este prima acțiune; prin îndeplinirea ei, intrăm în spiritualitate.

Se spune că nu este nici un înger, nici un mesager, ci Însuși Creatorul care conduce poporul Israel afară din Egipt. Trebuie să ne unim, să găsim forța lui Moise în noi, care va putea vorbi cu Faraonul nostru, să ne convingă, să simțim că suntem în sclavie, în întuneric și să ne dorim ca Forța superioară să ne influențeze și ca Creatorul să ne conducă afară din Egipt. Toate acestea sunt procesul prin care obținem garanția reciprocă.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala14/05/2025, Scrierile lui Baal HaSulam “Arvut (Garanția reciprocă)”

O mică lumânare într-un spațiu întunecat

276.02Întrebare: Ce este “vocea interioară”, “mâna călăuzitoare a Creatorului”?

Răspuns: Sursa gândurilor corecte într-un om – să o numim “reprezentantul Creatorului în interiorul omului” – este punctul din inimă. Se numește “o parte a Creatorului de sus”, o scânteie care a căzut în vas ca urmare a sfărâmării sufletului.

Înainte de sfărâmarea sufletului global, lumina, scânteile și vasele existau într-o stare corectată: dorința de a primi cu un ecran și lumina care îl umplea. Dar când s-au sfărâmat, s-au amestecat; luminile s-au ridicat în sus către sursă, acolo unde locuiește sufletul, în timp ce vasele și scânteile au căzut jos.

Prin urmare, omul are sarcina de a dezvălui scânteia care există în el. Când aceasta începe să se manifeste într-un om, trebuie să procedeze cu acea scânteie ca și cum ar lua o mică lumânare într-un spațiu întunecat, gol, vast, al dorinței de a primi și să înceapă să descopere cine și ce este, să se examineze, dar numai cu această lumânare, cu această scânteie.

Și apoi, treptat, omul găsește o modalitate de a se menține cu ajutorul acestei lumânări în mijlocul tuturor celor 620 de dorințe spulberate, care alcătuiesc spațiul întunecat al sufletului, până când este capabil să le conecteze la lumânare, așa ca uleiul la o lampă, astfel încât din lumânare să se poată răspândi o flacără prin întregul suflet.

Acest lucru se numește “întunericul va străluci ca lumina”.

Baal HaSulam dă exemplul unui fitil și al uleiului care produc lumină. Când Aviut (grosimea dorinței) se alătură acestei scântei, se aprinde un foc adevărat, deoarece se transformă într-o intenție de dragul dăruirii, dându-i aceeași natură ca lumina, transformând Aviut (grosimea) în Zakut (puritate).

[344228]
Din prima parte a Daily Kabbalah Lesson 14/05/2025, Scrierile lui Baal HaSulam-“Arvut (Garanția reciprocă)”

În punctul central al grupului

  938.03În Introducere la Studiul celor Zece Sfirot, punctul 17, se spune: “Prin urmare, studentul se angajează înainte de studiu, să se întărească în credința în Creator…”

Deschid cartea pentru a primi puterea credinței, puterea dăruirii, puterea care îmi permite să fiu deasupra dorinței mele de a primi. Adică, să ajung la o conexiune cu alte suflete și să îndeplinesc condiția garanţiei reciproce.

Dacă noi credem că vom putea vreodată să împlinim principiul “iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” într-un grup mic, chiar dacă este vorba doar de mine și altcineva, acest lucru pare cu siguranță nerealist. Este imposibil ca cineva să fi realizat acest lucru. Și într-adevăr așa este.

Dar putem lua decizia că vrem ca acest lucru să se întâmple și vrem să atingem o astfel de cerință încât, așa cum scrie Baal HaSulam, să ne învârtim în jurul ei zi și noapte. Și asta este suficient.

În fiecare secundă trebuie să verificăm în ce măsură suntem în forța care ne trage spre centrul grupului, astfel încât tot ce este exterior să rămână în spatele nostru și tot ce este interior să se unească în centrul grupului.

Fiecare discerne acest lucru în sine. Cum mă pot verifica pe mine însumi și cum se poate verifica grupul? Numai în funcție de cât de mult, cantitativ și calitativ, îi pasă omului să se vadă pe sine și pe ceilalți conectați în punctul central al grupului.

Din Lecția zilnică de Cabala 10/05/2025, Scrierile lui Baal HaSulam “Arvut (Garanția reciprocă)”

Discuții despre Treptele Scării, partea a 129-a


  Discuții despre Treptele Scării, partea a 129-a

Cum alegem o societate care ne va conduce către dorința corectă?

Depinde de măsura în care suntem impresionați de societate, de prieteni și credem că spiritualitatea în care ei se implică este unică, măreață și umbrește orice altceva. Dacă suntem impresionați în acest fel, atunci aceasta este societatea potrivită pentru noi. Dacă nu suntem impresionați de nimeni din societate, acea societate nu este bună pentru noi.

Dacă noi îi observăm cu atenție pe prieteni, și oricât de mult ne uităm, tot nu suntem inspirați, s-ar putea ca pur și simplu să nu avem nicio dorință de a vedea aceste lucruri ca fiind bune. Sau s-ar putea ca noi să căutăm cu adevărat, dar nimeni nu face nimic care să ne inspire. În acest din urmă caz, trebuie să căutăm o altă societate.

Cu alte cuvinte, trebuie să fim preocupați în mod constant de îmbunătățirea societății care ne înconjoară. Baal HaSulam scrie că aceasta este singura alegere care ne-a fost dată.