Daily Archives: 6 noiembrie 2025

Există o cale de ieșire!

laitman_423_02.jpg (100×100)Chiar și victima neajutorată a unei situații fără speranță, confruntată cu o soartă pe care nu o poate schimba, se poate ridica deasupra sa, poate crește dincolo de sine, și procedând astfel, se poate schimba (Viktor E. Frankl, Omul în căutarea sensului vieții).

Când omul se află în fața absolutului, în fața realizării că nu poate schimba nimic, el înțelege necesitatea de a se schimba pe sine, că singura modalitate posibilă de a face ceva, de a continua o existență corectă în lume este să se schimbe pe sine, chiar din acest moment, în următorul, și în următorul, și în următorul. Și astfel, pas cu pas, îți trăiești viața în așa fel încât în ​​fiecare moment să te schimbi pe tine însuți.

Întrebare: Deci, chiar salutati fundăturile?

Răspuns: Desigur! Cum ar putea fi altfel? Dacă omul nu se simte ca într-o fundătură…

Întrebare: Deci, calea de ieșire pentru dvs., este o situație fără speranță?

Răspuns: Da, este ca o mașinuță de jucărie. Se lovește de ceva și începe să se întoarcă. Se lovește din nou și se întoarce din nou. Și așa continuă să încerce până când, dintre toate posibilitățile, descoperă că există o cale de ieșire.

Întrebare: Așadar, omul care trece de la un impas la altul va găsi în cele din urmă o cale de ieșire?

Răspuns: Desigur, totul este programat.

Întrebare: Deci în principiu, ca om, ar trebui să cânt un fel de imn impasului?

Răspuns: Cu siguranță! Aceasta este însăși puterea formării noastre.

Comentariu: Dar vreau întotdeauna să evit impasurile. Omul vrea să le evite.

Răspunsul meu: Poți lua cu adevărat decizia corectă fără a ajunge la un impas?

Comentariu: Nu este probabil.

Răspunsul meu: Deloc.

Întrebare: Ce decizie corectă ar trebui să ia omenirea astăzi? Este o întrebare globală esențială.

Răspuns: Răspunsul este același în toate cazurile: a te anula pe tine însuți.

Întrebare: Este acest „a te anula pe tine însuți” de înțeles pentru studenții dvs.?

Răspunsul meu: Trebuie să devină de înțeles și pentru toți ceilalți.

Întrebare: Deci, ce vreţi să spuneţi prin „a te anula pe tine însuți”?

Răspuns: Înseamnă că nu eu decid ce să fac, nu eu determin scopul și nu mi-l imaginez pentru mine și apoi încerc să-l ating. Pot face un singur lucru: să mă anulez în fața altora, astfel încât ei să-și poată atinge scopul.

Dacă îmi stabilesc orice alt scop în afară de a-i ajuta pe ceilalți, înseamnă că le stau în cale. Dacă mă anulez, atunci îi ajut să se îndrepte spre scopul lor. Și prin urmare, toată lumea ar trebui să fie ocupată exact în acest fel – ajutându-i pe ceilalți să-și atingă scopul.

Întrebare: Ce se întâmplă atunci cu „eul” meu?

Răspuns: Atunci acest „eu” este revelat ca un sine colectiv comun în care se dezvăluie forța superioară a naturii, singura forță existentă și călăuzitoare.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 15.10.2025

Simplitatea complexă a cercului

laitman_272.jpg (100×100)Sfirot drepte” (Yoşer) și „Sfirot rotunde” (Igulim) respectă legi opuse: printre Sfirot drepte, cea mai interioară este cea mai importantă, în timp ce printre cele rotunde, cea mai exterioară este cea mai importantă. Această opoziție dintre calittățile Sfirot rotunde ne derutează foarte mult.

Înțelegem primirea și dăruirea atunci când primirea este opusă dăruirii, ca în Sfirot drepte. Dar Sfirot rotunde nu aparțin acestor calcule ale primirii și dăruirii; ele nu au ecran (Masah); acestea sunt dorințe care existau înainte de restricție (Ţimţum) și înainte de ecran. De aceea devenim atât de confuzi în această lume, unde suntem influențați de două forțe: una din cercuri și cealaltă din linia dreaptă.

În linia dreaptă, totul este clar și simplu: există un sus și un jos. Jos este răul, primirea; sus este binele, dăruirea.

Oriunde stau pe linie, pot măsura câtă forță am (câte „kilograme”, ce fel de ecran), ce fel de lumină (câți „litri” sau „lumeni”). Prin urmare, în linie, nu am întrebări; m-am înălțat la o anumită înălțime și am măsurat-o.

Aici operează fizica spirituală simplă: toate calculele sunt în mâinile mele. Există o forță, ecranul (ascunderea) și o dorință care este umplută prin el, iar cât am plătit atât sunt umplut. Totul este clar.

Dar în „cercuri”, nu știu ce să fac, nimic nu mai este clar. Nu există sus sau jos, stânga sau dreapta, nicio distincție prin care sunt obișnuit să-mi evaluez starea. „Sferele rotunde” sunt acolo unde încă nu m-am născut; este înainte să încep să înțeleg ceva.

Este ca și cum aș fi în pântecele mamei mele. Acolo operează guvernarea „rotundă” și mă anulez complet. Totul îmi este dat, toate deșeurile sunt luate, nu decid nimic pe cont propriu. Dar când presiunea începe să fie aplicată asupra mea, cerându-mi să încep să lupt eu însumi pentru viața mea, atunci începe o guvernare „liniară”.

Și astăzi, o a doua guvernare se dezvăluie în lume, pe lângă cea liniară – cea rotundă. Dar nu știm ce să facem cu ea.

Lumea devine brusc globală, integrală; toată lumea este conectată cu toți ceilalți și trebuie să iau în considerare pe toți și mă gândesc: „De ce aș face-o?!” Trebuie să-i consider pe toți ca și cum ar fi incluși în dorința mea, în vasul meu, care devine rotund. Acesta este un tip complet diferit de guvernare, și prin urmare, întâmpinăm o problemă. Este opusul a tot ceea ce s-a întâmplat înainte.

Întreaga problemă este că acum sunt dezvăluite „dorințele circulare”, dorințele lumii viitoare. Și de aceea astăzi nu suntem capabili să ne organizăm viața în această lume în care se dezvăluie o nouă guvernare superioară.

Din partea a 2-a a Lecţiei zilnice de Cabala 22/08/11, „Studiul celor Zece Sfirot

Cu ce ​​drept hotărăște capul asupra trupului?

laitman_235.jpg (100×100)Ce se află în Aba ve Ima din lumea Nekudim care le face „capul” lumii Nekudim în raport cu corpul, ZON (Zeir Anpin și Nukva)? Ele conțin iluminare de la Parţuf-ul superior, Keter, iar această lumină este o protecție împotriva dorințelor egoiste, lumina Hasadim, care le protejează de dorința de a primi plăcere. Chiar dacă o astfel de dorință apare brusc, lumina dăruirii le protejează de primirea egoistă. De aceea, Aba ve Ima pot fi considerate capul.

La urma urmei, cum diferă capul de corp? În lumea corporală, acestea sunt făcute din substanțe diferite – creier și carne.

Care este diferența dintre capul spiritual și corp (Roş și Guf)? Cum diferă gândul de dorință? La urma urmei, nu este dorința singurul lucru creat de Creator? Principiul capului este o separare de dorința de a se bucura, care permite omului să efectueze o acțiune deasupra lui. De aceea, dorințele, vase spirituale (Kelim), devin un „cap” care primește iluminare de la Hasadim, lumina dăruirii, care le permite să se deconecteze de dorința din interiorul lor și să facă un calcul deasupra acesteia, ca și cum ar privi din exterior, obiectiv, precum un observator independent.

Partea în care se poate lua o decizie obiectivă se numește cap. În aceasta constă diferența dintre o ființă umană și un animal, și în general, dintre om și întreaga natură (minerală, vegetală și animală).

În lumea spirituală, toate distincțiile se găsesc în principiul esențial și nu în substanța în sine, așa cum este cazul în lumea noastră.

Din partea a 3-a a Lecţiei zilnice de Cabala 05/07/10, „Studiul celor Zece Sfirot”

Atrageţi diverse lumini

laitman_567_04.jpg (100×100)Întrebare: Malchut se ridică la Zeir Anpin, unde este atrasă lumina reflectată și are loc o cuplare [Zivug]. Lumina reflectată [Or Hozer] nu provine de la Parţuf-ul anterior, ci de la lumina înconjurătoare [Or Makif] care a fost respinsă anterior.

Care este diferența dintre lumina reflectată a lui Hochma din nivelul anterior și lumina reflectată a lui Hochma din stadiu actual? Este o nouă porțiune a aceleiași lumini sau există diferențe în lumina însăși?

Răspuns: Există o diferență uriașă între aceste lumini. La nivelul anterior era Parţuf Keter, iar acum este Parţuf Hochma, iar între ele au loc diverse interacțiuni.

Cred că ar trebui să memorăm mecanic ceea ce scrie Baal HaSulam, iar mai târziu, odată ce vom simți acest lucru asupra noastră, va deveni treptat clar cum aceste lumini intră și ies și alternează între ele.

Întrebare: Fiecare dintre noi, care se angajează în corectare, va merita să atragă o lumină nouă?

Răspuns: Da, fiecare dintre noi va atrage acea lumină care este atrasă de sufletul său, Malchut al său.

Din partea a 2-a a Lecţiei zilnice de Cabala 10/28/25, „Studiul celor zece Sfirot

Intenția corectă în timpul studiului TES

Laitman_137.gif (100×100)Întrebare: Când eu și prietenii mei discutăm despre lecțiile TES (Studiul celor Zece Sfirot), devine clar că există două abordări. Prima abordare este atunci când omul încearcă să înțeleagă fiecare concept și să îl aplice sieși. A doua abordare este atunci când prietenii spun că asta fac oamenii inteligenți și că treaba mea este să fiu la datorie, sarcina mea este să mă gândesc la prietenul meu, să urmez recomandările lui RABAŞ și tot restul va veni.

Ce înseamnă să studiezi Studiul celor Zece Sfirot în spiritul lui Bnei Baruch?

Răspuns: Trebuie să înțelegem că, să stăpânim lumea superioară din lumea noastră nu este o sarcină ușoară. Dar suntem capabili să o facem.

Prin urmare, haideți să studiem. Orice nu înțelegem astăzi, vom înțelege mâine. Și poate că în următoarele câteva lecții, totul ne va fi mai mult sau mai puțin clar și vom merge mai departe în acest fel.

Cunosc mulți studenți care se sfiesc să pună întrebări și stau deoparte, dar ei vor veni.

Odată ce vom finaliza primul volum din Studiul celor Zece Sfirot, ne va deveni clar unde ne aflăm, la ce nivel ne aflăm și cum putem primi o anumită forță a luminii superioare.

Întrebare: Care este intenția corectă atunci când studiem TES?

Răspuns: Intenția corectă este aspirația noastră de a avea un Kli la același nivel și ca acesta să poată modela în sine diversele posibilități despre care citim în TES.

Din Lecția zilnică de Cabala din 25.10.2025, „Studiul celor Zece Sfirot