Fiecare om este obligat să atingă rădăcina sufletului său. Aceasta înseamnă că scopul dorit al ființei create este Dvekut [adeziune] cu calitățile Sale (Baal HaSulam, „Mintea care acţionează Mind”).

Este scris că „cel exclus nu va fi alungat de la Creator”. Toată dorința universală, inclusiv nivelurile mineral, vegetal, animal și uman, toată realitatea, trebuie să se întoarcă la sursă, la rădăcină. Creația a ieșit din sursă doar în imaginația sa, iar acum, încercând să depășească această iluzie care o separă de rădăcină, trebuie să îndepărteze vălurile și să se întoarcă în simțirile sale.

Prin urmare, realitatea universului este o dorință, împărțită în cele patru niveluri enumerate mai sus. Cea mai mare dorință legată de gradul uman poate îndeplini această muncă. Nivelurile anterioare nu au liberă alegere, nu ar trebui să fie nevoite să muncească, să depună efort sau să realizeze acest scop, deoarece nu pot atrage lumina, nu Îl pot obliga pe Creator să le schimbe și să înlăture ascunderea. Numai omul se poate aduce pe sine și întreaga realitate la corectare, cu alte cuvinte, înapoi la simțirea sursei sau la îndepărtarea ascunderii.

Gradul uman la rândul său, este de asemenea, împărțit în patru niveluri; de fapt, „omul din om” este cel care duce la îndeplinire planul. Aceasta înseamnă că unii oameni efectuează acțiunile necesare, îi influențează pe alții și îi trag după ei. Alții trag după ei și nivelurile rămase, cel animal, vegetal și mineral. Așa, se întoarce toată lumea la rădăcina unică.

Astfel, toți oamenii trebuie să ajungă la rădăcină, la adeziune, dar diferă în implementarea muncii și în forma finală. În funcție de rădăcina sufletului și a dorinței lor, fiecare se întoarce în felul său, aderă în propria măsură, își îndeplinește funcția și se ridică la propriul nivel.

Desigur, vorbim despre procesul de întoarcere, atunci când îndepărtăm ascunderea și asamblăm un mozaic al imaginii de ansamblu. Și apoi, când toată lumea își ocupă locul, începem să înțelegem că nu există nicio diferență între mare și mic, între dorințele individuale – toate acestea sunt importante în timpul muncii, în drumul înapoi către sursă. „Dar după ce ne întoarcem la rădăcina noastră, diferențele dintre noi dispar. Apoi, apare o singură forță, o singură dorință, o singură lumină, o singură realitate – așa cum este scris: „El și numele Său sunt una.”

Din partea a 4-a a Lecţiei zilnice de Cabala 28/04/11, „Mintea care acționează”

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

A te ruga nu înseamnă să ne adunăm la un moment dat, să plângem, să îngenunchem și să strigăm.

Rugăciunea este o dorință colectivă, uriașă, cu un scop, corectă, care apare în noi sub influența Luminii superioare, Or Makif (lumina înconjurătoare). O astfel de dorință se poate manifesta în orice moment și o vom simți ca pe un întreg comun, în care Creatorul se va dezvălui imediat, fără acțiuni intermediare.

Lumea spirituală nu este ca a noastră, unde oamenii se adună într-un singur loc și se roagă mecanic. Noi lucrăm împreună, atragem lumina superioară, iar aceasta strânge șurubul final în sistemul nostru comun, „prinzându-ne” așa cum ne-am dorit.

Undeva am acționat corect asupra ei, ne-am închis împreună, şi lumina superioară s-a manifestat în noi, care este calitatea dăruirii și a iubirii. În principiu, am realizat acest lucru noi înșine, iar lumina a apărut pentru că am dezvoltat o asemănare de formă cu ea.

Prin urmare, aceasta nu este o rugăciune obișnuită, convențională, ci o acțiune comună a cabaliștilor de a crea o dorință unificată, care trebuie conectată, țesută și lipită împreună din dorințele lor individuale.

Din a 3-a lecție a Congresului Mondial din Moscova, 02.05.2016

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Și cum să vă iert în această privință? Scara pusă pe pământ este neocupată, neavând cine să o urce pentru a crește. Și voi spuneți „mâine” …

 Prin urmare, voi continua să vă reamintesc valabilitatea iubirii de prieteni, mai ales în această perioadă. De aceasta depinde dreptul nostru de a trăi, și doar ea este măsura succesului nostru viitor. 

Întoarceți spatele, așadar, la toate lucrurile imaginare și fiți atenți să aveți gânduri și intenții corecte pentru a uni inimile voastre într-o singură inimă, și se va îndeplini în voi cum este scris: „iubește-ți semenul ca pe tine însuți”. Și veți fi curați datorită gândului de iubire care va acoperi toate păcatele. Verificați afirmația mea (în scrisoare: examinați-mă) în acest sens, începând a vă conecta cu iubire în adevărata măsură. Atunci veți vedea, și „cerul gurii va gusta”…” (Baal HaSulam, Scrisoarea 47).

Ne este atât de dificil să lucrăm la conexiunea dintre noi, deoarece tocmai în acest loc a avut loc spulberarea spirituală. Omul rezistă acestei acțiuni cu toată puterea și prin toate mijloacele, datorită naturii sale, înclinaţiei sale egoiste.

Trebuie să treacă printr-un număr vast de stări înainte de a vedea că nimic nu-l ajută, și în cele din urmă, să se întoarcă la principiul simplu și cel mai apropiat care a fost chiar lângă el tot timpul. Apoi, dacă mai este timp pentru om în acest ciclu al vieții, el poate reuși să se conecteze corect cu prietenii săi și să înțeleagă că numai prin unitatea cu ei se atinge lumea spirituală, corectarea și tot ce este în general.

Prin urmare, ceea ce este necesar aici este o decizie colectivă, o nevoie stringentă și o mare muncă comună pentru a trezi constant simţirea importanței conexiunii. Fiecare trebuie să arate tuturor, și toți trebuie să arate fiecăruia, că corectarea constă tocmai în conexiune – în conexiune se dezvăluie lumea spirituală.

Toate celelalte ocupații pe care ni le inventăm în loc de aceasta se numesc muncă artificială și exil, exil din conexiune, din pregătirea pentru unitate, exil din apropierea contactului cu un prieten, din iubirea pentru semeni, care nu mai reprezintă scopul fiecărui pas și al fiecărei fapte din viața unui om. „Scopul este tocmai în conexiune, prin care se determină măsura succesului nostru – până când aceasta se transformă într-o scară de grade spirituale, iar măsurile conexiunii devin Parţufim, Sfirot și lumi. În final, ne comprimăm și ne unim într-o asemenea măsură încât devenim ca un singur om cu o singură inimă, ceea ce este deja gradul lumii infinitului, căci o astfel de conexiune este absolut perfectă și nemărginită.

Și dacă facem din acesta scopul nostru principal, unic și central, singura sarcină în care trebuie să ne angajăm și nimic altceva, atunci vom reuși. ​​Altfel, egoul nostru ne va îndepărta cu bucurie de adevărata muncă, atrăgându-ne cu tot felul de ocupații imaginare.

După cum scrie Baal HaSulam: Începeți să vă conectați cu adevărat în iubire, iar cerul gurii va gusta, adică va gusta aroma luminii interioare care ne este revelată.”

Din pregătirea pentru Lecția Zilnică de Cabala 19.10.2012

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Continuaţi să spuneţi să nu privești înapoi în trecut, să-l întrerupi și să nu privești înapoi. Cum putem face asta?

Răspuns: Cred că este doar o convingere, o auto convingere, că nu am nicio legătură cu trecutul. Trecutul cade, este întrerupt, dispare, se estompează și se topeşte ca o ceață.

Întrebare: Trebuie să stăpânesc prezentul?

Răspuns: Da.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 19.10.2025

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Fiecare are propria vocație sau misiune specifică în viață; fiecare trebuie să îndeplinească o misiune concretă care cere împlinire. Acolo, el nu poate fi înlocuit, și nici viața sa nu poate fi repetată. Astfel, sarcina fiecăruia este unică, la fel ca și oportunitatea sa specifică de a o implementa (Viktor Frankl, Omul în căutarea sensului vieții).

Întrebare: Așa ar trebui să ne privim pe noi înșine și pe ceilalți? Așa ar trebui să-i vedem pe oameni?

Răspuns: Pe fiecare om, da, există ceva unic în el.

Întrebare: Asta înseamnă că nu le pot lua viața, nici să-i forțez, etc.?

Răspuns: Nu poți face nimic.

Întrebare: Ce fel de relație ar trebui să am, dacă suntem unici? Ce înseamnă asta, că viața mea și a lui sunt unice?

Răspuns: Că te afli în circumstanțe excepționale în fiecare moment și trebuie să profiți de acest lucru conform regulilor interacțiunii absolute, adică a echilibrului absolut dintre tine și lumea înconjurătoare.

Întrebare: Ce facem în timpul războiului când sunt nenumărate victime?

Răspuns: Cu atât mai mult atunci, astfel de sentimente devin mai acute.

Întrebare: Deci, omul care ucide și cel care se apără ajung cumva în această stare?

Răspuns: Nu toată lumea. Dar dacă cineva se gândește la realizarea sa reală, autentică, ajunge la concluzia că fiecare viață este inimitabilă și unică.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 07.10.2025

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→