Cunoașteți măreția lui Baal HaSulam
Întrebare: Dați-ne sfaturi despre cum să urmăm calea și metoda lui Baal HaSulam și să atingem scopul în cel mai rapid mod?
Răspuns: Am studiat deja în general tot ce a scris Baal HaSulam și metoda sa. Trebuie doar să o punem în aplicare. Am fost onorați să întâlnim această persoană, acest suflet, opera vieții sale. Trăim cu gândurile sale; existăm în interiorul „clădirii” construite de el.
Înțelepciunea Cabala se dezvoltă deoarece sufletele se dezvoltă. Tot mai multe suflete ajung la etapa finală de corectare; se apropie de realizarea lor.
Ultimul exil s-a încheiat, iar acum suntem primii care trecem de la acest exil final la eliberarea completă, la revelarea Creatorului. Aici avem nevoie cu adevărat de sprijin, ajutor, o lumină mare, studiul pe care Baal HaSulam ni l-a transmis.
Putem vedea în noi înșine cât de mult ne ajută să o folosim; dacă urmăm cu exactitate metoda sa, obținem succes atunci când trezim lumina reformatoare.
Această lumină încă acționează în noi în ascuns, iar rezultatele nu sunt atât de vizibile din exterior. Totuși, cu fiecare zi, această forță crește, devine din ce în ce mai vizibilă și o putem simți mai mult. Sper cu adevărat că în curând vom începe să simțim ceea ce citim și să simțim acele forme, calități și reprezentări în noi înșine.
Tot ceea ce citim în Cartea Zohar și în Studiul celor Zece Sfirot, toate aceste reprezentări vor trece în interiorul nostru și ne va deveni clar că acesta este un film.
Așa cum dorințele noastre ne desenează o imagine a acestei lumi, tot așa mai târziu, dorințele noastre, doar dorințele de a dărui, ne vor desena o imagine a celei de-a doua naturi, a lumii superioare. Atunci vom înțelege ce a făcut Baal HaSulam pentru noi!
El scrie că în realitate, omul începe să studieze Tora abia după revelarea realizării. La urma urmei, când dezvălui imaginile lumii viitoare, trebuie să știi la ce servesc toate acestea! Ca un bebeluș care are nevoie de adulți.
Atunci vom simți că Baal HaSulam și RABAŞ au grijă de noi ca de un copil mic și ne explică întreaga lume.
Cu ajutorul lor, începem să pătrundem mai adânc în ea, să înțelegem și să ducem la bun sfârșit unele dintre propriile noastre acțiuni independente.
De fiecare dată primim mai multă inspirație, iar acești mari învățători stau aproape de noi, acești doi educatori care au grijă constant de noi și ne susțin în fiecare moment și la fiecare pas.
Încă nu am apreciat semnificația întreprinderii pe care Baal HaSulam a creat-o, a acelei mari pregătiri pe care a făcut-o: „îngrijirea copiilor”, „școala” și întreaga „universitate” a vieții spirituale pe care a pregătit-o pentru noi. Dacă nu ar fi fost el, nicio școală cabalistă nu ne-ar fi putut ajuta.
Ele nu pot decât să adauge la revelația pe care o împlinim conform metodei lui Baal HaSulam și la atingerea lumii spirituale.
Sper cu adevărat că vom ajunge la o astfel de revelație și atunci vom începe să cunoaștem adevărata Lui măreție și iubirea Lui pentru noi. După aceea, vom putea interacționa la un nivel diferit și ne vom înțelege unii pe alții.
Sper din tot sufletul să vă întâlnesc în lumea adevărului, unde vom putea discuta tot ce se întâmplă, privind lucrurile dintr-o perspectivă adevărată și unde ne vom înțelege reciproc.
Vom face toate acestea împreună cu RABAŞ și Baal HaSulam, cu ajutorul lor. Vomi simți că ei ne susțin constant și ne înconjoară cu grijă.
Vom încerca să fim demni de ei!
Din Lecția Zilnică de Cabala 19.09.2010
Întrebare:
Întrebare: