Întrebare: În ce etapă a căii se află omul care trece de la o ascensiune la alta?

Răspuns: Omul se apropie de o stare în care se simte pe deplin în Creator.

Întrebare: Credeam că cele mai mari coborâri au loc înainte de Gmar Tikkun, cum a fost cu Baal Şem Tov sau cu Şimon „de la piață”. Dar aici se dovedește că există o etapă de ascensiune după ascensiune, fără coborâri. Vreau să înțeleg unde se află această etapă a muncii.

Răspuns: Să ne uităm la locul de unde începe omul. El începe cu dorința de a se apropia de Creator, de a-L atrage în viața sa, de a nu se detașa de acesta și de a rămâne constant în adeziune cu această stare.

Ce trebuie să facă omul pentru aceasta? Trebuie să-și simtă stările, să aleagă dintre ele pe cele în care se poate ridica la Creator, ș, prin aceasta, să se întărească și să se agațe de Creator. Asta înseamnă că se străduiește să-l facă pe Creator martor, aşa încât Creatorul să dea mărturie pentru el.

Din Lecţia zilnica de Cabala, 11/12/25, Baal HaSulam, Introducere la studiul celor zece Sfirot

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Există o zicală clasică, ce spune că în viața sa, omul ar trebui să planteze un copac, să construiască o casă și să aibă un fiu. Să presupunem că și-a construit căsuța, și-a plantat grădina și așa mai departe. Care este sensul tuturor acestor lucruri? Nepoții aleargă de colo colo, îl urăsc pe bunicul; copiii așteaptă să moară în sfârșit. Și nimic bun nu se întâmplă la sfârșitul vieții, cu excepția dezamăgirii.

Trebuie neapărat ca omul să ajungă la dezamăgire la sfârșitul vieții?

Răspuns: Nu trebuie; nu trebuie să fii dezamăgit. Depinde de tine. De regulă, oamenii care mor de moarte naturală sunt de acord că trebuie să moară. Pur și simplu mor de epuizare.

Întrebare: Dar nu de bucurie, nu cu un zâmbet?

Răspuns: Nu, nu aș spune asta pentru că este un fel de eliberare. Omul nu se gândește la moarte ca la ceva teribil. Îi apare ca o eliberare de diverse probleme, în special de cele care nu pot fi rezolvate, care încă planează asupra sa și de care s-a săturat.

Comentariu: Am văzut mulți oameni de vârsta dvs. care au renunțat la ei înșiși.

Răspunsul meu: Pur și simplu nu le mai rămâne nimic. Mai ales când omul se pensionează, nu-i mai rămâne nimic altceva decât să-și continue existența animalică, atât timp cât îi ține corpul. Atunci, desigur, nu se mai poate face nimic; trăiești involuntar pentru că trupul trăiește.

Comentariu: Dar în același timp, ei nu vor să perceapă nimic. Este ca și cum s-ar fi închis în mica lor lume.

Răspunsul meu: Obosit! Obosit.

Comentariu: Odată, era pregătit pentru orice! Îi explici…

Răspunsul meu: Nu-i poți explica nimic, pentru că în interiorul nostru operează dorința care provoacă toate acțiunile noastre.

În jurul vârstei de 50 de ani și mai departe, dorința unui om începe să se estompeze. Până la 40 de ani trăiește cu ochii deschiși. De la 40 la 50 de ani, omul începe să se stabilizeze, iar apoi, dorințele încep să-i scadă. Și când aceste dorințe dispar complet, trupul moare.

Dorințele aduc viață, înflorire sau moartea trupului. Asta este tot! Trupul de sine stătător ar putea trăi mii de ani. Dorința este cea care pleacă.

Din KabTV, emisiunea „Am primit un apel. Scopul vieții”, 19.09.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Spuneţi că omul ar trebui să se perfecționeze și să se schimbe. Unii oameni pot explica inteligent ce se întâmplă în lume și de ce. Unele religii descriu acest lucru spunând: „Pentru că oamenii nu cred în Dumnezeu, El îi pedepsește”. Cum poți ieși în evidență dintre un număr mare de oameni inteligenți?

Răspuns: Nu voi ieși în evidență.

Comentariu: Dar vrei ca oamenii să știe adevărul.

Răspunsul meu: Spun ceea ce spun, dar nu vreau să-i critic pe alții. Omul care tânjește după o analiză serioasă și o examinare a fenomenelor cauză-efect va vedea o sămânță rațională în mine, iar în toți ceilalți, eșecul lor.

Comentariu: Mulți oameni se convertesc la budism. Ei pot crede că vor găsi pace în budism.

Răspunsul meu: Ei pot crede asta, stau acolo câțiva ani și apoi își vin în fire pentru că nu vor găsi o soluție. Soluția lor este să se deconecteze de această lume, să atingă nirvana și să se detașeze de tot.

Unde vedem un exemplu în care budiștii sunt fericiți? Unde vedem în India (cu castele și dezbinarea ei, unde oamenii trăiesc în mizerie și toată lumea se luptă pentru bucata lor de pâine în timp ce se închină vacilor sacre care umblă pe străzi) un exemplu că ar trebui să trăim așa? Este vorba de faptul că se retrag în iluziile lor, unde găsesc măcar o scăpare din această viață? Sau este vorba de credința lor în arderea sufletelor și apoi lansarea de bărci aprinse cu lumânări de-a lungul Gangei?

Nu văd nimic în asta, nici în structura lor statală, nici în prietenia lor unii cu alții atunci când strigă despre iubire. Ce fel de iubire există la castele lor, unde nu poți da o mână de ajutor altuia, darămite să te căsătorești cu cineva dintr-o altă castă, unde există o asemenea sărăcie, o astfel de separare între clase?

În ce pot da ei un exemplu? Într-o evadare din realitate.

Din KabTV, emisiunea „Am primit un apel. Platforma Harry Potter”, 04.10.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Îi ucidem constant pe ceilalți cu vorbe. Iar cei mai deștepți ucid treptat, nu imediat. Ca să nu devină dușmani, ucid treptat, pornind zvonuri care se răspândesc printre ceilalți. Este în natura noastră să-l înăbușim pe celălalt.

De ce nu mă doare că umilesc încet o altă persoană, o dau la o parte din calea mea și o ucid?

Răspuns: Cred că cealaltă persoană nu mă lasă să trăiesc, că este dușmanul meu care mă vede stând în calea lui și trebuie să mă distrugă.

Întrebare: De ce ni s-a dat o astfel de natură, să trăim așa?

Răspuns: Totul este din același motiv, pentru a ne corecta egoismul, pentru a ne putea convinge că „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” este legea principală a lumii.

Comentariu: În acest caz, la un moment dat, ar trebui să mă facă să mă simt prost că sunt așa.

Răspunsul meu: Da, desigur.

Întrebare: Văd toate aceste războaie acum, toate aceste crime, direct, indirect și așa mai departe. În ce moment îmi vine în minte: „Ce fac eu? Totul este în mine. Cum pot scăpa de asta?”

Răspuns: În momentul revelației.

Întrebare: Și când se întâmplă asta? Poate fi accelerat sau se poate face ceva? Înțeleg că acesta este cu adevărat cel mai important moment din viața mea. Că totul este în mine, că totul este din cauza mea, că eu sunt ucigașul. Oare omul se confruntă cu asta?

Răspuns: Când se convinge că este plin de rău, atunci adevărata sa natură este dezvăluită în el și nu mai poate tolera asta și se întoarce către Creator.

Întrebare: Se întâmplă asta pe neașteptate pentru om? Sau este ca și cum și-ar dori deja asta?

Răspuns: Nu, această revelație vine de obicei cu un imbold serios.

Întrebare: Deci există ceva înainte de asta; există un fel de impuls până la urmă?

Răspuns: Da.

Întrebare: Când acest lucru este revelat unui om, devine naturală rugăciunea către Creator, pentru că el înțelege că totul depinde doar de El?

Răspuns: Da, atunci omul se întoarce către Creator, se judecă pe sine și, corectându-se, corectează lumea din jurul său.

Din KabTV, „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 3.12.2025

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→