Sunt copiii noștri mai puțin umani?

Întrebare: Săptămâna trecută, au fost publicate mai multe articole și emisiuni TV despre adolescenți, care au provocat o furtună de reacții. O emisiune descria adolescenți care organizau orgii în vile cu camere speciale pentru sex.

Un alt articol spunea că adolescenții sunt pasionați de pornografie începând cu vârsta de nouă ani. Și apoi a existat un articol al unui antropolog renumit care susținea că, copiii noștri sunt mai puțin umani decât noi, dar noi nu observăm. Există într-adevăr ceva special la generația modernă?

Răspuns: Același lucru a fost scris acum două mii de ani: că tineretul nu mai este la fel și că, copiii obișnuiau să-și asculte părinții, dar astăzi nu mai sunt.

Întrebare: Este un fapt binecunoscut că bătrânii îi ceartă mereu pe tineri. Dar trăim într-o eră a revoluției tehnologice și ne dezvoltăm într-un ritm fără precedent. Chiar diferă ultima generație de toate celelalte?

Răspuns: Cred că nu există așa ceva ca o „generație rea” sau o „generație bună”. Totul depinde de educație. Dacă astăzi descoperim brusc că ceva este în neregulă cu copiii noștri, atunci trebuie să ne întrebăm: „Unde am fost noi până acum? Cum le-am permis să ajungă în această stare?”

De ce nu am fost atenți în timp ce copiii creșteau? Pentru că noi înșine eram ocupați cu tot felul de preocupări și dorințe banale și încercam să ne facem viața cât mai plăcută posibil. I-am dat pe copii școlii și am lăsat școala să-i crească.

Dar nici școala nu s-a gândit niciodată la educație. Programa școlară este concepută pentru a umple un copil cu cunoștințe. O școală nu este un loc unde se formează caracterul; ea oferă pur și simplu anumite informații despre lume pentru a-i pregăti pe elevi pentru universitate.

Nu a existat o educație adevărată, ci doar transfer de informații. Așadar, nu ar trebui să ne surprindă că, copiii au ajuns așa. Și chiar și acum, când vedem rezultatele, nu vrem să schimbăm nimic. Nu suntem deloc părinți. Chiar și animalele își cresc puii mai bine decât noi.

Comentariu: Un articol spune că părinții comunică cu copiii lor prin mesaje text. Părintele nu este niciodată acasă și îi trimite copilului doar mesaje de genul: „Ai mâncat? Ți-ai făcut temele?” Dar, în realitate, părintele nu vede copilul, nu vorbește cu el și nu participă la creșterea lui.

Răspunsul meu: Este adevărat. Problema este că în trecut, oamenii locuiau în case personale cu curți, iar copiii se jucau lângă casă. Nu erau expuși întregii lumi. Se jucau cu pisici și câini, dădeau lovituri cu mingea și mergeau cu bicicleta. Băieții jucau fotbal, fetele se jucau cu păpuși. Totul se întâmpla în aer liber, iar părinții puteau vedea ce făceau copiii lor. Era un fel de scenă pastorală.

Astăzi, toate acestea au dispărut. Copiii nu ies afară; fiecare este lipit de ecranul unui computer.

Întrebare: Un copil petrece mai mult de nouă ore pe zi uitându-se la ecranul unui computer sau al unui telefon. Acesta este un fapt. Ce soluție poate exista?

Răspuns: Acesta este rezultatul neglijenței noastre și al ignorării creșterii adecvate. Nimic nu apare de la sine; fiecare fenomen are o cauză. Iar cauza aici este foarte clară: comportamentul uman. Ființa umană este cea care strică natura și mediul înconjurător și ființa umană este cea care creează o societate umană deteriorată.

Nimeni altcineva nu este de vină. Suntem singurele creaturi din natură cărora li s-a dat libertatea de a modela lumea așa cum ne place. Și dacă decidem că nu ne pasă de copiii noștri sau de felul de oameni care vor deveni, atunci rezultatul este inevitabil.

Natura umană este egoistă și dăunătoare de la naștere, iar dacă omul nu este îndrumat și educat, este evident unde va ajunge. Același lucru s-ar fi întâmplat și cu generația noastră dacă am fi crescut în condițiile cu care se confruntă copiii de astăzi.

Din KabTV la postul de radio 103FM, 08.01.2016

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Întrebare: Dacă nu-L simţim pe Creator, cum putem primi calitățile Sale și deveni asemenea Lui?

Răspuns: Omul nu simte nimic în afara sa, în afara corpului său, fie că este vorba de Creator, un prieten sau grupul. Prin urmare, trebuie mai întâi să lucrăm la dăruirea noastră către celălalt, să-l iubim pe celălalt ca pe noi înșine. Și dacă pot obține dăruirea către celălalt, atunci voi putea să dăruiesc și Creatorului.

Dacă sunt de acord să lucrez doar pentru Creator, dar nu și pentru celălalt, acesta este un semn că eu nu sunt pregătit să lucrez nici pentru Creator. La urma urmei, tot nu fac un calcul independent „în afara propriului meu interes”. Rămân în mine și primesc rezultatele muncii, recompensa.

Adică, toată munca este doar în relație cu grupul, în cadrul căruia creăm locul pentru revelarea Creatorului.

Nu primim nicio lumină; suntem umpluți cu propria noastră dăruire! „Generez” această calitate din interiorul meu cu ajutorul forței care vine la mine și îmi dăruiește capacitatea de a fi în dăruire, iar în aceasta simt forța Creatorului îmbrăcându-se în mine. Aceasta servește drept împlinire a mea.

Nu voi dezvălui niciodată nimic „în afara mea”, chiar dacă se spune că „ieșim din noi înșine” și ne conectăm cu ceilalți. Aceasta toată, este imaginația mea, percepția mea, ca și cum aș ieși din mine.

Se spune că Malchut din lumea Aţilut este numită „imaginea Creatorului”.

Și se mai spune că trebuie să aduc bucurie Creatorului prin toate stările pe care le primesc de la El. Dar ce înseamnă să primești stări de la El; la urma urmei, ele depind de dorința trezită în mine: mai mult sau mai puțin, în funcție de depășirea dorinței mele egoiste și corectarea ei. Cum se leagă acest lucru de Creator, care nu se schimbă?

Și ce pot eu să-I dau? Nu există nimeni căruia să-i dăruiesc, nimeni care să primească munca mea.

În cele din urmă, dezvăluim că ne corectăm doar propriile calități și nu le părăsim niciodată. Și însăși calitatea dăruirii este o calitate pură; nu pot lucra pentru niciun fel de „beneficiu” al acesteia. O pot prețui doar ca pe o calitate specială, înaltă, în funcție de atitudinea mea de venerație față de lumină și față de celălalt, care inspiră în mine simţirea măreției dăruirii și iubirii.

Din Lecția de Cabala 27.04.2011, Baal HaSulam, Şamati 1, „Nu există nimeni în afară de El”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: În psihologie, caracterul unui om este împărțit în mod convențional în sfere, una dintre acestea fiind motivațională. Să presupunem că îmi stabilesc un obiectiv care mi se pare corect și bun, cum ar fi să învăț să conduc o mașină. Dar nu am nicio motivație, nicio plăcere interioară din cauza asta. Cu toate acestea, în procesul depunerii eforturilor, acest obiectiv se răstoarnă și devine o motivație interioară. Încep să simt plăcere, iar aceasta devine o parte din mine.

Şi sistemul de educaţie integrală se bazează pe acest aspect? La un moment dat, totul se schimbă, iar obiectivul devine lumea interioară a omului?

Răspuns: Adevărul este că dați un exemplu de obiective care la început, nu par importante sau necesare omului.

Începem prin a explica faptul că obiectivul este obligatoriu. Poate fi indezirabil, dar este necesar. Nu se poate face nimic în privința lui; trebuie implementat în același mod în care mă trezesc în fiecare zi pentru muncă, cresc copii etc. Întreaga mea viață constă în lucruri pe care trebuie să le fac pentru că datorez cuiva ceva tot timpul.

Și aici avem același calcul; am un obiectiv obligatoriu impus de natură. Pentru prima dată în dezvoltarea noastră, ajungem la un punct în care putem vedea un scop în avans. Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată.

Am avut revoluții, războaie, tot felul de răsturnări – tehnologice, științifice, sociale, care au trecut prin diverse forme – orice am făcut de-a lungul istoriei, dar niciodată nu am știut ce scop ne stabilește natura. Am strigat la baricade: „Mergeți înainte!” „Libertate, egalitate, fraternitate!” Dar în general, nu ne-am imaginat ce va urma. Nimeni nu ar fi putut prezice că va fi într-un fel și nu în altul.

Omenirea nu poate ști nimic în avans; este pur și simplu împinsă înainte de forțele convingătoare ale naturii, „motivația” (tradus din greacă, „motiv, stimul” este un băț ascuțit folosit pentru a mâna animalele).

Așa ne-am dezvoltat, fără a avea în față o imagine specifică a viitorului. Viitorul luminos pe care ni l-am imaginat a fost odată un sistem sclavagist, un sistem feudal, un sistem capitalist și un sistem socialist. Și toate aceste imagini ale viitorului s-au dovedit a fi iluzorii.

Acum, pentru prima dată vedem clar imaginea pe care ne-o arată natura – în toate crizele noastre. Putem studia, înțelege, clasifica și diferenția aceste crize. Vedem cum se manifestă crizele în educație și creștere, în familie, în boli și depresii, în finanțe și economie, în știință și cultură – peste tot. Le putem contura clar.

Dar nu vrem să facem asta, este neplăcut pentru umanitate. Închidem ochii pentru că nu vedem o cale de ieșire. Dar în fiecare zi viitorul pe care natura ni-l impune se profilează din ce în ce mai clar – o combinație globală, integrală a întregii omeniri ca un singur întreg. În aceasta, obținem asemănarea cu natura – legea generală a naturii ne conduce la ea, legea asemănării cu natura. O puteți numi entropie, energie, orice ar fi.

Prin urmare, în educația integrală, începem chiar din prima zi să clarificăm treptat acest lucru, să-l arătăm omului, pe baza a tot felul de descoperiri științifice. Nu trebuie să invităm oameni de știință la întâlniri, deoarece avem înregistrări ale prezentărilor, videoclipurilor etc. ale lor, toate fiind deja pregătite și fiind în vigoare. „Oamenii sunt construiți în așa fel încât nimeni nu are nevoie sau nu vrea să meargă mai departe; este indezirabil. Suntem leneși (asta este natura noastră) și nu vrem nimic altceva decât să facem doar ceea ce ne face plăcere. Unora le place să creeze și să construiască, celuilalt îi place să se scalde la soare. Dar să ne unim într-un singur întreg?

Acest lucru este neplăcut chiar și pentru cei 10% dintre altruiști care se nasc așa din fire, pentru că aici vorbim despre o combinație complet diferită a oamenilor între ei, împreună cu egoismul nostru, în interacțiune cu acesta.

Prin urmare, facem ceva complet indezirabil, dar începem să o facem pe baza nevoii. Discutăm despre ce se va întâmpla dacă nu facem acest lucru, la ce consecințe va duce ciocnirea noastră cu natura, ce cataclisme va provoca în mediu. În natura minerală va provoca cutremure, erupții vulcanice, tsunami-uri, uragane, schimbări climatice generale, erupții solare etc. În lumea vegetală, vedem ce se întâmplă cu suprafața pământului. În regnul animal, specii întregi dispar.” Iar în om…

Ne aflăm acum într-o stare în care natura ne amenință cu foametea absolută. Plante, animale, pești, păsări – toate acestea dispar catastrofal. Prin dezechilibrul nostru cu natura, noi înșine facem Pământul nostru, suprafața lui, nepotrivită pentru existența tuturor celorlalte specii, pentru că așa suntem, și pentru că numai noi putem aduce totul în armonie. Totul depinde de noi.

Treptat, o astfel de revelație a imaginii integrale îl conduce pe om la realizarea nevoii de a se schimba pe sine și societatea; după aceea, poți deja lucra cu un astfel de om.

Din KabTV, emisiunea „Educație integrală. Conversația nr. 13”, 18.12.2011

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→