Întrebare: Ce se întâmplă cu un om când se izolează și este lăsat singur cu gândurile sale?

Răspuns: Depinde de om și de scopul pentru care caută singurătatea. Dacă el tinde spre un scop spiritual special, atunci nu contează prea mult dacă se izolează în mijlocul Manhattanului sau într-un deșert adevărat.

Întrebare: Dacă un om merge în deșert cu intenţia de a-și limpezi gândurile și de a-și asculta vocea interioară, există vreo șansă să înțeleagă cine este el cu adevărat?

Răspuns: Dacă un grup de oameni merge în deșert, departe de restul lumii, pentru a atinge un scop spiritual interior comun, atunci o astfel de singurătate are cu siguranță sens. Fără îndoială, deșertul este un loc mai potrivit pentru asta decât o pădure, deoarece este tăcut, gol.

Deșertul lasă omul fără iluzii, îi arată absolut clar că nimic bun nu poate ieși din viața de acolo, așa cum nimic bun nu vine din viața umană obișnuită. De aceea, în deșert ne simțim în armonie cu natura.

Iubesc deșertul pentru că acolo nu ai decât pământ și cer, mai ales noaptea. Asta dă omului o stare de spirit, o impresie și o simţire specială, mai ales când mulți oameni sunt acolo împreună, căutând sensul vieții. Apoi, deșertul și cerurile încep să le vorbească, arătându-le: “Asta este tot ce există, iar tu ești aici singur în acest vid gol. Caută deci, sursa ascunsă a vieții!”

Întrebare: Vorbiţi despre un grup de cabaliști care merg în deșert cu un scop special. Dar dacă un om obișnuit se izolează în deșert, există vreo șansă ca el să-și descopere esența interioară?

Răspuns: De unul singur, este imposibil. Cred că, chiar și Tora, atunci când vorbește despre Avraam, Isaac, Iacov și Moise, se referă la grupuri întregi. Pentru că un singur om nu poate fi spiritual; nu există în raport cu spiritualitatea ca element separat, ci doar în legătură cu ceilalți, ideal nu mai puțin de zece.

Întrebare: Nu este o contradicție: „singurătate într-un grup”? Nu este fie singurătate, fie un grup, una sau alta?

Răspuns: Singurătatea este posibilă doar în cadrul unui grup! Pentru că singurătatea individului este doar un act animalic, izolare fizică a corpului. Dar singurătatea în cadrul unui grup este singurătate spirituală.

Fiind conectați unii cu alții, începem să dezvăluim cât de mult ne lipsește sensul vieții și forța care o susține.

Din KabTV „Viaţă nouă 925 – Singurătate interioară”, 28.11.2017

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: În articolul “Arvut”, se spune că fiecare individ din popor a fost întrebat dacă este de acord să accepte Tora, și mai departe, este scris că, dacă chiar și un singur om nu este de acord, atunci nimeni nu poate îndeplini condiția Arvut [garanţie reciprocă].

Răspuns: Ideea este că, chiar și la corectarea finală (Gmar Tikun), va rămâne un anumit nivel de oameni care pur și simplu nu vor simți ceea ce li se cere. Ei vor spune: “Bine, sunt de acord. Dacă va fi nevoie, voi merge împreună cu voi.”

Nu este vorba că în ei se trezeşte vreo conștientizare sau un simţ al necesităţii, deoarece prin natura lor, sunt incapabili de asta. Acesta este pur și simplu nivelul lor.

Cu toate acestea, și ei vor simți perfecțiunea și eternitatea. Doar nivelul lor de participare la Arvut general va fi ceva de genul: “Bine, voi semna. Ceea ce semnez nu contează.” Există astfel de tipuri de oameni care sunt atât de aproape de nivelul mineral.

Cu alte cuvinte, corectarea se întâmplă treptat, atât în cantitate, cât și în calitate. Dacă vorbim acum despre corectarea Kelim cu Aviut de Şoreş, atunci să luăm în considerare cine aparține acestui nivel. Câți sunt în lume? Apoi vine Aviut Alef. Aviut Alef poate include să spunem, o jumătate de miliard de oameni. Aviut Bet, două miliarde. Și așa mai departe.

Din Lecția zilnică de Cabala 07/05/2025, Scrierile lui Baal HaSulam “Arvut (Garanţie reciprocă)”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: De ce a fost scrisă Cartea Zohar, un comentariu la Tora? Nu a fost suficientă Tora scrisă de Moise?

Răspuns: Nu, Cartea Zohar a fost scrisă după căderea celui de-al Doilea Templu, de la nivelul la care se aflau autorii Cărții Zohar, pentru ca aceștia să poată atinge starea supremă. Așa se spune în Cartea Zohar.

A fost ultima generație după care s-a instalat întunericul.

Cartea Zohar este destinată nouă, în starea noastră actuală, pentru a începe să ne ridicăm la corectarea finală cu ajutorul ei.

Întrebare: Literal, în același timp a fost scrisă Mișna, care este studiată până în ziua de azi, și nu a fost ascunsă. După câteva sute de ani, scrierea Talmudului a fost finalizată și toată lumea o studiază și ea. Dar Cartea Zohar a fost ascunsă. Prin ce sunt acestea diferite?

Răspuns: Adevărul este: Cartea Zohar este scrisă într-un limbaj special. Descrie sistemul Lumii superioare, cum îl putem aborda și ce trebuie să facem.

La fel ca știința Cabala, nu trebuia să fie revelată timp de 2.000 de ani de la căderea celui de-al Doilea Templu până în zilele noastre.

Această stare de “2000 de ani” este numită “exil din spiritualitate”, când a existat o respingere în dărâmarea Templului și o coborâre la nivelul lumii noastre, adică în cea mai întunecată stare, de la care trebuie să începem să atingem cea mai înaltă stare.

Pentru aceasta, avem nevoie de îndrumare, care este Cartea Zohar. Toți cabaliștii au crescut cu ea.

Întrebare: Dacă cineva începe să citească Cartea Zohar, Talmud-ul sau Mișna astăzi, nu ar înțelege niciun cuvânt din ele. De ce a fost ascunsă Cartea Zohar, dar restul nu?

Răspuns: Cartea Zohar este scrisă în limba Cabala. De aceea a fost ascunsă.

În plus, a fost scrisă într-o stare de elevare spirituală. Autorii săi au fost zece discipoli ai rabinului Șimon, marele cabalist, care i-a adus împreună, i-a unit și le-a explicat cum să atingă Lumea superioară. Tot ce a fost revelat în conexiunile lor, au scris. Aceasta a devenit Cartea Zohar.

Mișna și Talmud-ul vorbesc despre gradele superioare, dar într-un mod mai obscur, alegoric. Prin urmare, cei care le studiază cred că vorbesc despre lumea noastră. Aceasta este, în primul rând.

În al doilea rând, oamenii care au scris Mișna și Talmud-ul nu au fost la același nivel de realizare ca autorii Cărții Zohar. Există o mare diferență.

După cum notează Baal HaSulam, cei care au scris Cartea Zohar au fost la nivelul celui de-al Treilea Templu, adică la cel mai înalt nivel de realizare.

Din Lecția zilnică de Cabala din 23.07.2017, „Lanțul cunoașterii lung de 57 de secole. Istoria metodei Cabala”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Se știe că oamenii care căutau dezvoltarea spirituală se străduiau să fie singuri, să se distanțeze de mediul lor familiar pentru a fi singuri cu gândurile și căutarea lor interioară. Istoria prezintă o listă lungă de astfel de exemple de singurătate în căutarea sensului vieţii și a adevărului: Baal Shem Tov, profetul Ilie, rabinul Șimon bar Yochai, Buddha și așa mai departe. De ce este asociată singurătatea cu dezvoltarea spirituală?

Răspuns: Dezvoltarea spirituală este un proces interior în interiorul unui om cufundat în sine. Necesită singurătate pentru ca ceilalți să nu intervină și omul să se poată adânci în sine, să înceapă să se simtă și să vorbească cu el însuși.

Prin urmare, singurătatea este practicată în multe metode. Chiar și printre oamenii de știință și scriitori este obișnuit să se izoleze creativ pentru a scrie cărți noi.

Este evident că, dacă un om vrea să se concentreze asupra a ceva, trebuie să fie singur cu el însuși și nu sub influența lumii, care îl distrage cu tot felul de obiective fără sens. De aceea, singurătatea este atât de utilă și însoțește omul în toate eforturile sale importante din viață – mai ales dacă dorește să creeze, să construiască sau să descopere ceva. Acest lucru se aplică nu numai spiritualității, ci și căutărilor materiale.

Dezvoltarea spirituală, în mod firesc, necesită o singurătate interioară și mai mare și o concentrare a forțelor interioare. Omul trebuie să se simtă, să se examineze, să investigheze: Cine sunt eu? De ce am fost creat? În ce scop? Cum sunt guvernat? Cine mă guvernează? Sunt liber sau nu? Cum poate cineva să devină independent?

Acestea sunt întrebări eterne care au apărut cu mult înainte de generația noastră. Oamenii își pun aceste întrebări de mii de ani și caută răspunsuri. Există multe metode pe lângă știința Cabala, fiecare încercând să răspundă la unele dintre aceste întrebări. Dar până acum nu sunt rezultate evidente. Niciuna dintre aceste metode nu a reușit încă să ofere umanității o soluție, un răspuns la întrebarea despre sensul și scopul vieții.

Întrebare: Ce se înțelege prin dezvoltarea spirituală pe care o caută oamenii?

Răspuns: Omul vrea să știe de ce trăiește, cine îl controlează, dacă este posibil să-și schimbe soarta și dacă are libertate de alegere. Ei vor să știe ce se va întâmpla după întreaga viață dificilă din această lume despre care se spune: “Nu prin voia ta te-ai născut, nu prin voia ta trăiești și nu prin voia ta vei muri.”

De ce ni s-au pus astfel de întrebări? La urma urmei, un animal nu întreabă de ce trăiește. Doar un om se chinuie cu aceste întrebări. Se dovedește că suntem cele mai nefericite și nesemnificative dintre toate ființele, deoarece trăim știind că nu există niciun sens în asta și totuși continuăm să trăim. Situația noastră este mult mai rea decât cea a oricărui animal.

Din KabTV “Viață nouă – 925”, 28.11.2017

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Am auzit când unul dintre studenții dvs. a spus că “Încerc, cer”, Aţi răspuns: “Ceri prost”.

Care este cererea corectă către Creator? Ce stare trebuie să atingă omul pentru a cere cu adevărat Creatorului corectare?

Răspuns: O cerere adevărată constă în mai multe condiții.

Prima condiție este să-mi lipsească disperat ceva specific și să știu exact ce este. În același timp, nu pot înlocui cererea mea cu altceva; este atât de urgentă încât ar fi mai bine să mor decât să nu o primesc.

A doua condiție este către cine să mă întorc, de la cine să cer. Adică, nu este suficient să-mi lipsească ceva, trebuie să știu exact cine are acel lucru. Cu alte cuvinte, există o sursă de la care pot primi. Trebuie să-L identific și să știu precis că exact ceea ce am nevoie este acolo, sută la sută.

A treia condiție este să fiu sigur că această sursă îmi răspunde. Nu este doar un perete de care îmi voi lovi capul și nu voi realiza nimic. Este o sursă care poate chiar așteaptă să mă întorc către El. El are o inimă bună, o atitudine bună față de mine și așteaptă doar să mă îndrept către El. Dar în primul rând trebuie să mă îndrept în mod specific către El și în al doilea rând cu cea mai urgentă cerere.

În plus, este posibil ca El să aibă o altă condiție, aceea ca eu să mă bucur de oportunitatea de a mă îndrepta către El, deoarece datorită realizării mele că El are exact ceea ce îmi doresc, L-am găsit. Acesta este cel mai important lucru! Pentru că întreaga mea foame și ceea ce are El pentru a-mi satisface foamea, este doar un motiv pentru a stabili contactul cu El.

Atunci cererea este autentică. Adică, nu este de dragul de a potoli foamea și de a obține ceva de la El, ci pentru a mă conecta cu El, mai presus de foame și satisfacerea ei. Atunci această cerere va aduce cu adevărat rezultatul, unificarea dintre noi.

Din KabTV “Am primit un apel. Cum să ceri corect Creatorului”, 27.08.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum ar trebui să gestionăm reticența de a studia “Prefaţă la  Înţelepciunea Cabala” (“Pticha”)?

Răspuns: Așa cum în lumea noastră există oameni de știință și poeți, cei care favorizează științele umaniste sau tehnologia, același lucru este valabil și în Cabala. Unii oameni sunt emoționali prin natura lor.

Ei ajung la înțelepciunea Cabala, iar pentru ei conexiunea cu Creatorul este exprimată prin texte mai emoționale, expresii, eventual cântece, dans și anumite simțiri.

Și apoi există oameni care abordează lumea din punct de vedere tehnic. Au nevoie de un plan: ei îl desenează pentru ei și vor înțelege. Sau vor ca totul să fie strict structurat și sistematizat și așa mai departe.

De aceea este atât de important pentru noi să studiem ambele aspecte. În timp, omul se va înclina în mod natural spre propria specializare. În fiecare grup, vor exista cei care sunt mai emoționali și cei care sunt mai practici, dar cu toții trebuie să urmăm o cale comună.

Calea comună este cea pe care ne-o dau ARI și Baal HaSulam. Te uiți la diagrame și vezi nu doar o reprezentare grafică, ci o reprezentare a sentimentelor.

Pot schița niște mâzgălituri, și în loc să vorbesc despre ele timp de zece minute, doar te uiți la ele și devine clar despre ce este vorba, la fel cum ne transmitem sentimentele prin cuvinte.

În esență, întreaga Cabala este un limbaj al sentimentelor, deoarece fundamentul creației este dorința.

Din Lecția de Cabala din 04.04.2019, Întrebări și răspunsuri cu Dr. Michael Laitman

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce fel de pregătire este necesară pentru ca un om, împreună cu toți ceilalți, să ceară corectarea Este Arvut-ul (garanția reciprocă)?

Răspuns: Ce fel de pregătire este necesară pentru ca omul să dorească să îndeplinească o lege? La fel ca în orice altceva în viață!

Să presupunem că nu vreau să urmez legea care spune că ar trebui să traversezi strada doar pe la trecerea de pietoni, așa cum fac toți ceilalți. Pur și simplu nu vreau!

Prima dată, cineva strigă la mine iar eu îl ignor. A doua oară, primesc o amendă. Acum încep să mă uit când este permis să traversez și când nu. Dar dacă nu este nimeni prin preajmă, traversez în continuare ca înainte. A treia oară, Doamne ferește, sunt lovit de o mașină și apoi, în sfârșit…

Atunci încep să simt că poate ar trebui să urmez legea. Aceasta se numește: “Creatorul pune mâna unui om pe o soartă bună și spune: ia-o.” Și omul trebuie acum să se întărească în acest sens, pentru că nu ne putem dori spiritualitatea doar de unul singur. Dar când acest gând apare în noi, începem să ne gândim: “Poate că merită să îndeplinim această lege. Nu vreau, dar totuși, ar putea merita.”

Aici începe munca unui om.

Începem să căutăm sprijin, îndrumare și necesitatea de a respecta această lege în ciuda lenei noastre, a înclinației noastre spre rău, a refuzului nostru de a ne conforma, și în cele din urmă, ajungem să o dorim cu adevărat.

Acum, apare posibilitatea alegerii în interiorul unui om. Omul devine împărţit în două de când i s-a dat punctul din inimă. Inima unui om este în întregime egoistă. Nu își dorește nimic altceva decât să se umple și să distrugă tot ce stă în calea împlinirii dorințelor sale. Dar, în contrast cu aceasta, i s-a dat un punct în inimă.

Nici măcar nu știm ce este acesta sau de unde provine, dar dintr-o dată începem să auzim ceva opus naturii noastre. Aceasta se numește “o parte a Creatorului de sus”. Putem vedea acest lucru la oamenii care sunt dispuși să se trezească la trei dimineața pentru a asculta o lecție. Ei încep să simtă această separare interioară.

Acum, omul se confruntă cu o alegere: să ceară sfaturi, și cu ajutorul acestora, să dobândească puterea de a rezista propriei naturi, care sincer, nici măcar nu este a sa. Creatorul a creat răul, adică dorința de a primi, și l-a pus în om. Iar în afară de această dorință, există doar lumina, care este Creatorul.

El a creat acest rău în mine și acum trebuie să găsesc un fel de sprijin pentru a scăpa de el sau a-l corecta pentru a mă asigura că nu mai guvernează asupra mea, astfel încât să pot dori cu adevărat să împlinesc legea Arvut.

A te întări în această alegere înseamnă că eu caut o modalitate de a fi liber de rău, nu că sunt capabil să o fac singur. Nu putem atinge singuri starea de a ne conecta inimile, de a ne uni într-un singur Kli și de a deveni demni de prezența luminii în acest Kli. Trebuie să cerem sfaturi și să le dorim cu adevărat, adică să ajungem la ceea ce se numește o stare de necesitate.

Dispoziția noastră se numește: “Vom face și vom auzi”. Nu știu ce mă așteaptă, nu înțeleg nimic despre starea din fața mea, deoarece mă ridic de la un grad inferior la unul superior. Prin definiție, nu înțeleg acel grad superior.

Dacă aș fi deja suficient de înțelept să-l înțeleg și să-l simt, aș fi deja în el! Dar dacă sunt pe cale să fac saltul la acel grad, încă nu-l cunosc. Tot ce am este simțirea nevoii de acel grad. Aceasta se numește “Vom face și vom auzi”. “Noi suntem pregătiţi. Acum, acţionează!”

Din Lecția zilnică de Cabala 5/6/2025, Scrierile lui Baal HaSulam –Articole – “Arvut (Garanția reciprocă)”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Cel mai adesea, omul își dorește să se simtă bine. Să spunem că dacă este bolnav sau are unele probleme, el spune în mod subconștient: “Da, vreau să primesc sprijin din partea Forței superioare pentru a depăși acest obstacol”, deși în adâncul sufletului său, se gândește doar la cum să se simtă mai bine.

Răspunsul meu: Doar la început, înseamnă că este dorința nu este încă formată.

Apoi treptat, din adâncul suferinței, omul începe să realizeze profunzimea și cauzalitatea ei, că suferința nu vine ca el să sufere, şi că satisfacerea dorinţei nu este un scop în sine. Până la urmă, care este rostul acestei vieți? Să suferi și să ușurezi suferința? Acesta este cu adevărat sensul existenței?!

Sensul existenței este să te ridici deasupra acestei vieți și să o folosești ca mijloc pentru a ajunge la un nivel mai înalt. Altfel ce? Sunt înfrânt, fug. Sunt lovit, primesc tratament. Și despre asta este vorba în viață?! Acesta este o viziune complet greșită de a privi lumea.

De aceea Cabala spune că trebuie să descoperim sursa suferințelor noastre și de ce ni le trimite El, astfel încât să ne putem conecta la El. Altfel, nu vom fi treziți către această conexiune cu El. Iar mai târziu vom fi recunoscători pentru asta.

Este posibil fără suferință? Nu, este imposibil.

Din KabTV “Am primit un apel. Cum să ceri corect Creatorului”, 27.08.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Întotdeauna am privit lumea prin rațiune și logică. Dar astăzi, în timpul întâlnirii prietenilor, am început să simt multe lucruri prin emoții și am crezut că înnebunesc. Pe de o parte, vreau să mă agăț de acest sentiment pe care l-am trăit la Congres, dar pe de altă parte, mi-e frică de ceea ce s-ar putea întâmpla în continuare.

Răspunsul meu: În timp ce te ascultam, mi-am amintit de mine. Și eu obișnuiam să percep lumea doar prin legi. Încă sunt așa, așa am fost creat. Trebuie să văd sistemul, legile sale, cum este prezentat clar, unde este intrarea, unde este ieșirea, formula prin care funcționează, interferențele, reglarea lor etc. Aceasta este natura mea.

Când am început să studiez Cabala, m-am concentrat și eu doar pe sistem. Înainte de a veni la RABAŞ, studiam Cabala deja de patru ani, studiind structura creației: lumi, Parţufim, Sfirot, legi clare!

Orice avea legătură cu simţirile, am dat deoparte. Nici măcar nu puteam deschide acele cărți. Mi se păreau ficțiune, revărsări sentimentale, un fel de puf dulceag. Nu le puteam suporta! Nu le puteam compara, chiar dacă era scris că aceasta este o știință. Nu puteam înțelege cum se leagă una de cealaltă.

Îmi amintesc că am avut lupte interioare profunde. Dar pur și simplu le-am lăsat deoparte ca și cum nu ar exista. Cum spunem de obicei: “Nu cred”. Asta e, mă voi ocupa doar de ceea ce pot înțelege.

Dar când am început să studiez cu RABAŞ, am văzut cum totul se leagă în el. Am studiat serios sistemul: eu întrebam, iar el îmi răspundea la toate clar, matematic, cu o logică de fier, pentru că studiam fizica a două forțe.

Practic, ce este acolo? Există două forțe care interacționează una cu cealaltă conform unor legi exacte. Cum se spune, este un sistem de forțe care coboară de sus în jos, conform unor legi precise, cu scopul de a-L dezvălui pe Creator unui om din această lume. Cu alte cuvinte, este un sistem. Asta e tot.

Există un fel de schelet, mecanică și forțe care acționează prin intermediul acestui mecanism asupra unui om, astfel încât, prin intermediul acestui sistem, el poate înțelege forța care operează în interiorul lui. Acest lucru mi-a fost foarte clar și s-a aliniat cu structura mea interioară naturală. Profesia mea se potrivea și cu asta. L-am ales în mod deliberat pentru că eram atras de o viziune sistematică asupra lumii.

Dar după ce am studiat cu RABAŞ, când am simțit brusc că vorbește despre sentimente, nu am mai putut înțelege ce legătură aveau acestea cu nimic. Revelația este în rațiune! Iar RABAŞ spune: “Revelația este în sentimente.” Îl priveam cu devotament, ca un câine pe stăpânul său, dar nu înțelegeam ce voia de la mine. El vorbea, iar eu dădeam din cap. El mă întreba: “Înțelegi?” Și eu spuneam: “Da.”

Asta a continuat mult timp. Nu înțelegeam ce mi se cerea! Ce sentimente?! Diagrame, diagrame, scheme… Întrebam, iar el răspundea. Dar ce legătură au sentimentele cu asta?! Nu aveau niciuna.

Abia mai târziu, după doi sau chiar trei ani, când am început să-mi dau seama că materia este dorință, am realizat că trece prin sentimente. Asta nu puteam înțelege. Ce înseamnă “materia este dorință”? Materie? Da. Funcționează? Da. Dorință? Asta înseamnă plus și minus. Dar unde este asta în mine? Nu puteam conecta ceea ce era scris cu mine însumi, cu propriile mele sentimente.

Apoi am început să înțeleg că, într-adevăr, nu poate fi conectat cu sentimentele mele, pentru că sunt un animal. Dar despre ce se vorbește aici sunt alte tipuri de sentimente, la un nivel superior. Era vorba despre sentimentele de dăruire și primire, care nu există în mine sau pentru mine, ci sunt izolate de mine prin prima restricție (Ţimţum Alef) și operează în afara mea. Acolo, dăruirea și primirea nu sunt în mine, ci în celălalt.

Adică, trebuie să mă izolez și să încep să mă gândesc constant la celălalt, în el este primirea, în el este dăruirea și la modul în care sistemul meu interacționează cu sistemul său. Deodată, totul a început să se contureze pentru mine ca o parte normală a sistemului, pentru că m-am detașat de percepția că lumea este în mine. Acum, “lumea din mine” înseamnă simţirea mea în afara mea, în ceilalți.

Apoi a devenit mai ușor pentru mine, pentru că acestea nu erau aceleași emoții corporale în care mă confundam constant. Aceasta este o metodă complet diferită, un sistem diferit de relații. Este detașat de mine. Pun o barieră și încep să o construiesc în afara mea, sub controlul rațiunii, sub controlul simţirii. Aceste sentimente nu vin din inima mea, ci din intenția de a ieși din mine și de a mă simți în altul.

Când a prins contur în minte această imagine, am început să înțeleg despre ce vorbește Cabala. Îmi amintesc cât de dificil mi-a fost, pentru că cred că eram mai insensibil decât tine. Dar pe de altă parte, a fost o bucurie atât de mare, o revelație atât de puternică! Este uimitor că un om atât de grosolan, umil și egoist ca mine a fost constant împins spre această muncă.

De aceea, cel mai important lucru este să înțelegem că în Cabala se vorbește despre “în afara mea”, “în afara pielii mele”. Obișnuiam să-mi imaginez totul diferit, ca și cum ai lua un măr și ai curăța coaja. În același fel, credeam că trebuie să-mi curăț propria piele și apoi aș simți lumea.

Dar se pare că nu este așa. Trebuie să ieși și să simți tot ce este în afara ta, doar în ceilalți; acolo exiști. Corpul tău rămâne un animal; există ca un animal. Te ocupi doar de a trăi în ceilalți, acolo sunt simţirile tale, mintea ta, Kli-ul tău (vasul).

Din Lecţia 1, Congresul din St. Petersburg, 12/07/2013

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Printre aceștia nu era niciun om care să fi fost [inclus] în recensământul lui Moise și Aaron când i-au numărat pe copiii lui Israel în pustiul Sinai.

Căci Domnul le spusese: ”Cu siguranță vor muri în pustiu” și nu a mai rămas nimeni dintre ei decât Caleb, fiul lui Iefune, și Ioşua, fiul lui Nun (Moise, Tora, Bamidbar, Numeri, Pinhas).

Nu poți trece la următorul grad decât dacă moare generația anterioară, generația deșertului. Poate că inițial s-a intenționat o transformare diferită și apoi s-a luat o decizie diferită, deoarece era imposibil să se facă această transformare fără problem, pentru a adăuga următoarea stare a “generației deșertului” la starea anterioară de “exod din Egipt”, și mai târziu, la starea de “generație care a intrat în țara lui Israel”.

Aceste trei grade sunt foarte diferite unele de altele. În general, toate presupunerile din Tora, “ce-ar fi dacă ar fi așa sau nu”, implică faptul că acest lucru nu poate fi prin definiție. Și ni se dezvăluie de ce acest lucru nu poate fi, deoarece dorința care a ieșit din Egipt nu poate trece prin toate corectăriile și nu poate intra în țara lui Israel.

Cu alte cuvinte, etapa de “patruzeci de ani de corectare în deșert”, adică ascensiunea la Bina, este o renunțare absolută la starea trecută. Deci, în mod natural, trebuie să moară.

Oricum, generaţia deșertului nu se corectează complet; astfel de stări defectuoase rămân acolo, care vor duce mai târziu la căderea în țara lui Israel. Prin urmare, ar trebui să moară în patruzeci de ani.

Adică, pe măsură ce Malchut se ridică în Bina, include cât poate mai mult în ea. Dar odată inclusă, nu mai este aceeași Malchut, aceeași calitate sau aceleaşi dorințe; acestea sunt deja adaptate pentru dăruire.

Întrebare: Ce ar trebui să moară în patruzeci de ani în deșert?

Răspuns: Dorința de a se gândi la sine trebuie să moară complet într-un om și trebuie să apară o pasiune pentru calitatea dăruirii, îndreptată de la sine către ceilalți. În iubire de la sine, în umplerea altora, de la sine. Ar trebui să existe o astfel de aspirație bazată pe un mare respect pentru calitatea iubirii și a dăruirii și să se lase tot ce există într-un om în plan secund, deoarece toate celelalte îl trag înainte, către ceilalți.

Calitatea dăruirii apare la oameni sub influența luminii înconjurătoare (Or Makif), care treptat îi purifică și îi corectează. Această lumină se numește lumina Torei.

Toate gândurile trecute ale omului “despre sine, pentru sine, cu sine” dispar treptat. Mai mult, nu numai “eul” asociat cu primirea pentru mine se stinge, ci și “eul” implicat în dăruire. Adică, faptul că dau cuiva, iubesc pe cineva, sau mă străduiesc să fac ceva pentru oameni, acest “eu”, chiar și străduindu-mă să ies din mine, nu ar trebui să fie acolo.

Este foarte dificil de explicat, deoarece o astfel de posibilitate, o astfel de stare în noi este formată de lumina superioară.

Întrebare: Şi nu știe nimeni că eu dăruiesc?

Răspuns: Nici eu nu știu asta. Asta este cel mai important.

Acest lucru ar trebui să se întâmple în deșert. Dar asta nu înseamnă un deșert material, în care apropo, oamenii trăiesc perfect toată viața, pentru că acolo există apă și tot restul.

Deșertul este o stare în care, atunci când tind spre calitatea dăruirii și a iubirii, descopăr că nu am nimic cu care să umplu aceste calități, aspirații și impulsuri. Vreau să vin la cineva, să dau ceva, să vărs totul din mine, dar de fapt, nu am nimic de dăruit, nimic de turnat, nimeni la care să vin. Nu am putere, niciun motiv pentru calitatea dăruirii, nicio oportunitate pentru asta.

Acest lucru mi se arată tocmai pentru a putea atinge calitatea pură a dăruirii, care nu are absolut nicio legătură cu mine. Iar atunci când este conectată la mine în vreun fel, este de dragul meu.

Din KabTV “Secretele Cărții Eterne”, 16.09.2015

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→