Category Archives: Munca spirituala

25 de ani de Internet

Întrebare: Ne-am obişnuit atât te mult să trăim cu Internetul, iar asta se întâmplă doar de arpoximativ 25 de ani. A fost creat în 1990, conceput pentru angajatii Centrului European pentru Cercetare Nucleară (CERN), iar apoi a început să se răspândească în întreaga lume.

De ce s-a dezvoltat atât de rapid și cum de a cuprins acesta deja întreaga lume?

Răspuns: În primul rând, este un sistem de comunicații între oameni foarte convenabil, care nu obligă pe nimeni la nimic; acest lucru este cel mai important: pe nimeni la nimic!

În al doilea rând este viteza. In momentul în care am apăsat un buton trimit o scrisoare, tu o primeşti şi poţi să răspunzi imediat. Îmi amintesc când am corespondat cu părinții mei în Canada, a fost o problemă sa scriu o scrisoare, sa aștept un răspuns, și așa mai departe. Dar acum, aceasta durează doar câteva minute.

În plus, Internetul este atât audio cat și video, o iluzie de comunicare directă, în timp ce noi suntem la două capete ale Pământului ne vedem unii pe alții, vorbim, doar nu ne mirosim reciproc. Toate formele de comunicare între noi există deja; ne trimitem unul altuia tot felul de contracte, prelegeri, decrete, ordine, fotografii, filme, orice este posibil.

Astăzi nu ne putem descurca fără acest mijloc de comunicare. Lumea noastră este întotdeauna o reflexie a sistemului de relații care se manifestă în oameni, iar in prezent am realizat o lume integrala, conectată.

Întrebare: Acest lucru înseamnă că a apărut în noi o cerere interioară?

Răspuns: Desigur! Neapărat! Aceasta este o cerere interioară a unei persoane! Acest lucru este necesar și imperativ pentru noi.

Internetul a fost înființat pentru a arăta oamenilor că au un mijloc de comunicare directă cu toată lumea, dar ei nu știu cum să comunice corect. Aceasta este cea mai mare problemă pe care Internetul o rezolva. Uită-te cu ce este umplut  și ce face el.

Acesta dezvăluie in exterior toata mizeria starilor interioare ale unei persoane astfel încât să putem vedea cine suntem! Am acumulat treptat acest „gunoi” și, uneori, ne uităm la el, suntem șocati, și decidem că este necesar sa facem ceva cu el; este necesar să ne curațam „grajdurile.”

Din  emisiunea de pe KabTV „Ştiri cu Michael Laitman” 12/23/15

O Nouă Viaţă nr. 675 – Știința și investigarea vieții

Dr. Michael Laitman în conversație cu Oren Levi și Yael Leshed-Harel

Rezumat

Știința s-a dezvoltat datorită dorinței omului de a-si îmbunătăți viata și a capacităţii sale de a acumula cunoștințe, dar ego-ul, dorința noastră, nu a fost încă suficient de mare pentru asta. Cunoașterea puterii superioare, a sistemului de operare al lumii noastre, ar ordona emoțiile și intelectul nostru pentru noi.

Găsim tot felul de fenomene și legi în natură, dar nu am devenit conștienți de forța care ne controlează; cunoașterea superioară se deschide numai atunci când suntem pregătiți pentru asta. Astăzi, nici Aristotel nu ar înțelege ceea ce copiii din zilele noastre înțeleg deja; există ceva în viață pe care trebuie să îl cunoască și realizeze.

Pentru a ajunge la noi cunoștințe, trebuie să devenim un om nou, deschis către lume, să vedem integral și sa ne oprim în a vedea totul dintr-un punct de vedere îngust, în mod individual, numai pentru propriul nostru beneficiu. Schimbarea esențială este sa vedem lumea ca un singur sistem general și acest lucru depinde de dezvoltarea iubirii generale pentru toți. Aici nu este vorba despre ceea ce știm, ceva de care mă bucur şi de aceea il iubesc, aceasta este iubire egoistă, ci această iubire este senzaţia că toată lumea, împreună cu mine, simţim eternitatea, integritatea, și o strălucire divină. Nu există nici un sentiment mai bun decât acesta.

Motivul pentru viață și de ce există totul este revelat omului, de aceea el se mută să trăiacă într-o nouă viață, o realitate întreaga și eterna. Marele secret al vieții este că există într-adevăr o intrare într-o altă viață, iar viața prezentă este doar o pregătire pentru apropierea de ea.

Din emisiunea de pe KabTV „O nouă viaţă nr. 675 – știința și investigarea vietii,” 1/19/16

Linkuri în limba engleză:

 Video: Play Now | Download  Audio: Play Now | Download

 

Pe ce se bazează inegalitatea socială?

Întrebare: Ar trebui să acceptăm inegalitatea socială ca o realitate? De exemplu, în India, unii acceptă faptul că s-aui născut într-o anumită castă și că nu pot evolua. Sau ar trebui să aspirăm la bogăție și înțelepciune?

Răspuns: Dacă o persoană este mai inteligentă sau mai bogată, nu o face egalul altora. Cu o astfel de atitudine despre viață, mergem doar în jos și într-adevăr lumea va începe să alunece brusc în jos.

Noi de fapt ne-am terminat era de dezvolatare capitalistă și prin urmare nu vom fi capabili să utilizăm resursele naturale în mod corespunzător pentru a ne contiua dezvoltarea egoistă. Tot ce am construit se va nărui în față ochilor noștri.

Întrebare: Dar nu sunt destule resurse în lumea noastră dezvoltată pentru a îi hrăni pe cei săraci și flămânzi.

Răspuns: Cine nu dispune de resurse? Există un surplus de bunuri în lumea noastră și totul depinde de conexiunea corectă dintre noi. Există un deficit global de mașini? Știi cât de multe mașini noi ies de pe linia de asamblare și sunt depozitate pentru că nu există clienţi cui să le vândă? Știi cât de mult petrol există în lume?

Distribuția resurselor depinde doar de conexiunea dintre oameni. Dorință de avere nu va duce la nimic și ne va diviza în continuare. Trebuie să învățam lumea cum să se conecteze în mod corespunzător și atunci vom fi în măsură să stabilim o societate mai echilibrată.

Problemă este că societatea are nevoie de un sistem de producție care trebuie să fie capitalist în timp ce conexiune dintre oameni trebuie să fie socialistă.

Cabalapoate conduce oamenii spre asta. Numai în acest fel vom fi capabili să ne dezvoltăm în mod corespunzător astfel încât să fim cu toții fericiți.

Din webminarul de pe zahav.ru din 13.01.2016

Greșelile lui Hawking

Comentariu: Renumitul profesor de fizică britanic, Stephen Hawking, a avertizat că progresul va conduce umanitatea spre sfârșitul ei. El a sugerat stabilirea de colonii în spațiu unde oamenii ar putea trăi.

Răspuns: Oamenii de știință de azi își dau seamă că au ajuns la un impas. Nu au nicio soluție de oferit la problemele cu care se confruntă umanitatea, iar ei continuua să dezvolte tehnologii care ne vor scoate de pe Pământ, către stele, în adâncurile naturii și nimic mai mult.

În trecut, am crezut că știința ne va salva de toate problemele și că progresul tehnologiei, educației, culturii și informației va face posibil ca umanitatea să se ridice mai presus de toate, dar începem să înțelegem că acest lucru nu ne va duce către fericire.

Știința de astăzi începe să ne arate că totul depinde de om, de dezvoltarea noastră, nu de dezvoltarea intelectuală, deoarece intelectul îl folosim în mod egoist, pentru binele personal, pentru înrobirea altora și anihilează propriile noastre realizări. Acum cincizeci de ani nu ne-am fi putut imagina că vom ajunge în această situație.

În anii 60 ai secolului 20, au început zborurile spațiale; a apărut visul American – toată lumea urma să aibă o casă, o mașină, o slujbă, beneficii sociale, etc. Ce se întâmplă astăzi? Clasa de mijloc este distrusă; de fapt, nici nu mai există; studenții din familiile cu venit mediu sunt forțați să lucreze part-time pentru a se întreține în facultate.

Ego-ul s-a dezvoltat în asemenea măsură încât un procent din populația lumii deține și contoleaza majoritatea bogățiilor, în timp ce restul de 99%, clasa de jos, a rămas fără capacitatea de a se dezvoltă, existând doar cu firimiturile necesare supraviețuirii, satisfăcând nevoile procentului superior.

Întrebare: În opinia ta, vor reuși oamenii de știință să spargă gândirea asta către una nouă în viitor?

Răspuns: Viitorul nu depinde de oamenii de știință ci de schimbarea percepției psihologice a omului faţă de om. În present, umanitatea nu are puterea de a implementa această schimbare deoarece lumea este condusă doar conform înclinațiilor egoiste.

Acest lucru este evident pe noate nivelurile de dezvoltare din natură: animal, vegetal și chiar mineral, şi mai mult pentru ca omul care este ajutat de știință și tehnologie să gestioneze în mod egoist toate acestea pentru beneficiul personal.

Întrebare: Apare eterna întrebare, ce este de făcut?

Răspuns: Această nu este o întrebare eternă. Se ridica în față noastră numai în prezent, deoarece se ridica din adâncurile unei umanități disperate, obosite, dezamăgită de faptul că nu are capacitatea de a face ceva. Iar răspunsul este în Cabala și suntem obligați să îl aducem la fiecare om. Această este sarcină noastră.

Ajutați-ne în asta! Sunt sigur că vom reuși în acest demers.

Soros nu este fratele nostru

Întrebare: Organizația pentru drepturile omului, Human Rights Watch, este susținută de bine-cunoscut filantropul George Soros, evreu care a făcut apel la societăți comerciale și bănci cerandu-le sa înceteze orice colaborare cu așezările israeliene și cu teritoriile ocupate, inclusiv cartierele evreiești din Ierusalimul de Est.

Este destul de neplacut faptul că UE vrea să ne neutralizeze și să realizăm că nu suntem plăcuti, iar acum vine şi Soros.

Răspuns: Nu este un secret faptul că evreii sunt în spatele mișcărilor anti-israeliene, și nu putem ignora aceasta. Evreii se îndreaptă încă odată ei insisi spre anihilare și cred că acțiunile lor sunt corecte.

Acum 2000 de ani, înainte de distrugerea celui de al doilea Templu, am fost la un nivel spiritual trăind în conexiune între noi în conformitate cu principiul „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Lucrurile s-au schimbat după distrugerea celui de al doilea Templu, și am căzut de la acel nivel la nivelul de ură nefondată.

De atunci am fost într-o stare numită exil. Exil se referă la căderea de la un nivel ridicat unde eram la un nivel de relații obișnuite în această lume, și aici sunte cel mai rău. Când suntem sub o mare presiune, ne ajutăm unul pe altul, deoarece se comută instinctul de supraviețuire dintr-o haită. Dar atunci când nu ne simţim ameninţaţi de război și unul dintre noi urcă în vârf, el îi sufocă chiar mai mult pe ceilalți. Nu este nevoie de antisemitism – să luăm un evreu ca Soros, de exemplu, care își face treaba lui cu loialitate.

Având în vedere că relațiile dintre noi au fost inversate și ura nefondată a înlocuit iubirea, nu ne tratăm unii pe alții la fel cum toate celelalte națiuni se tratează între el. Noi nu iubim; e respingem unul pe altul și suntem gata să dăm, să vindem, să dispunem și să ne deconectăm unul de altul. Acest lucru rezultă din trecerea prin distrugere şi este starea in care ne aflăm astăzi. Este numita distrugerea celui de al doilea Templu, distrugerea noastră.

Înțelepciunea Cabalei ne povesteşte istoria noastră și ne povesteşte despre iubirea care acum este îndepărtată și despre revelația urii. Deci, Soros, consilierii președintelui Obama, și alți evrei în poziții de conducere di Europa și SUA, fac apel pentru boicotarea Israelului și conduc atacurile antisemite asupra naţiunii noastre.

Prin urmare, eu nu ii văd ca frați ai noștri. Am fost frați înainte de distrugerea celui de-al doilea Templu şi de atunci ne urîm unii pe alții, până în ziua de azi. Noi trebuie să acceptăm acest fapt, chiar dacă nu-l înțelegem. Suntem doar frati în vremuri de necaz pentru că suntem împreună sub presiune. Doar atunci când vom începe să ne conectam vom deveni din nou frați, iar apoi vom anula ura externă care este îndreptată asupra noastră.

Întrebare: Ce ne va împinge să ne conectam și să ne unim?

Răspuns: Există două caii: suferințele imense prin care trecem, în scopul de a ne schimba atitudinea unuia față de un altul și astfel să realizăm ce trebuie să facem pentru noi înșine și pentru lume, sau calea pe care ne-o spune înțelepciunea Cabala, care este o revoluție internă, morală, în scopul de a ne uni într-un mod pașnic.

Avem o metodă de conectare spirituală numită înțelepciunea Cabala, şi acesta este motivul pentru care această înțelepciune este dezvaluita astăzi. Noi trebuie să o punem în aplicare și să o diseminam peste tot în lume, după cum este scris: „Și tu trebuie să păstrezi [o] și sa faci [o], pentru că este înțelepciunea și priceperea voastră în ochii popoarelor”, si nu trebuie sa o ascundem.

Din KabTV „Stiri cu Michael Laitman” 1/19/16

 

Arată-mi lumea superioară

Întrebare: Poate un Cabalist dezvălui conștiința sa altora, astfel încât aceștia să învețe să-i iubească pe ceilalți așa cum o face el?

Răspuns: Cum poți dezvălui așa ceva? Nu există nici o modalitate. Cum poți dezvălui matematică sau fizică avansată unui copil mic? Trebuie să îl ridici în primul rând.

Prin urmare am ținut prelegeri și am explicat structura lumii superioare, dar am predat-o teoretic și în formă abstractă, folosind exemple și diagrame.

Ar trebui să-ți arăt lumea superiora astfel încât cerul să se deschidă și să vezi dintr-o data următorul nivel al evoluției materiei? Cu ce proprietăți ai să o percepi?

Trebuie să lași atributele egoiste dedesubt și să te dezvălui pe ține. Regula de a iubi pe aproapele tău că pe tine însuți este pentru a te descoperi pe tine și să fii capabil să vezi următorul nivel al lumii.

De ce Creatorul a creeat totul în manieră asta teribilă? Pentru ca să ne dezvoltăm noi organe de simţ pentru lumea următoare și să intrăm în ea prin conexiunea dintre noi, nu pentru a corecta locuințele noastre corporale.

Dar cum putem face asta dacă nu am construit un sistem care să perceapă sistemul în coordonatele lumii superioare? Cum să ţi-l transmit? Nu există nici o modalitate.

În primul rând trebuie să ne dezvoltăm simțuri interne la nivelul următor iar apoi vom începe să îl percepem.

Din discuţie de la centrul culturala evreiesc din Moscova din 24.11.2015

Marijuana pe baza de prescripţie medicala

Comentariu: Ministrul israelian al sănătatii, Iacov Litzman, a anunțat că în șase luni medicii din Israel vor fi abilitaţi să ofere retete pentru marijuana, fără autorizarea Ministerului Sănătății. Astăzi doar 36 de medici au voie să facă acest lucru, dar în cazul în care legea este adoptată, oamenii vor fi putea sa obțina marijuana pe baza de prescriptie medicala in farmacii obisnuite.

Este interesant de observat că oamenii din Rusia sunt judecați pentru infracțiuni legate de droguri.

Răspuns: Este o chestiune de luni înainte ca același lucru sa se întâmplă în Rusia.

Întreaga lume merge în această direcție.

Acum cativa ani, când a început campania împotriva fumatului, am avertizat că prin interzicerea fumatului guvernele vor încuraja consumul de droguri. Dă-i unei persoane o bucată de pâine, un pahar cu apă și o țigară și el este fericit. Indobitocit, va viziona programe TV, fotbal, telenovele, etc.

Omul trebuie să fie satifăcut, pentru a nu fi rebel, să nu facă zgomot, și nu va obiecta faţă de guvern și de stat. Politicienii isi dau seama de acest lucru și satisfac astfel aceste mici solicitări și „au grijă” de oameni, aruncându-le firimituri atât timp cât acestia sunt liniștiti și lasa guvernul să preia controlul.

Întrebare: Credeți că autorizarea drogurilor este intenţionată pentru a face ca omenirea sa fie obedientă?

Răspuns: Desigur, acest lucru va continua până când numărul populației mondiale va scădea treptat de la șapte miliarde pâna la, să zicem, un miliard. Când oamenii nu vor să mai aibă familii, și căsătoria devine lipsita de sens, omenirea se va micşora în termen de o generație, la cel puțin jumătate, și în termen de două generații de patru sau cinci ori. Deci, eu cred că, până în 2050 vor exista doar două miliarde de oameni pe lume.

Întrebare: Și motivul pentru asta va fi legalizarea drogurilor?

Răspuns: Nu. Motivul pentru tot ce se întâmplă este egoismul. Odată ce ajunge la limita creșterii sale, începe să se autodevoreze. Este la fel ca copiii din familii foarte bogate în care totul este permis și astfel devin sălbatici si nu știu ce să facă. Ego-ul este același. El se depășește pe sine și devine un monstru care îşi devorează propria coada. El nu are nici o rațiune.

Întrebare: Asta înseamnă că omul se umple în scopul de a uita? De asta are nevoie de droguri?

Răspuns: Desigur, nu e nimic de făcut legat de asta. Singurul răspuns constă în a educa oamenii.

Prin educare vom introduce forță pozitivă în lume, energia care echilibrează forța negativă, iar între aceste două forțe se poate exista într-o manieră clară, rațională şi corectă.

Avem foarte mult pentru ce să existăm – pentru revelarea următorului nivel de evoluție al nostru: universul, Ein Sof (Infinitul), lumea sufletelor, lumea plenitudinii și a eternitatii. Vrem să atingem toate acestea acum și într-un mod realist, iar dacă nu le atingem, pur și simplu luăm droguri deoarece în ele este mai bine să simţim nirvana. Ce avem în această lume? Am deschis ochii și ce văd? O lume din care vreau să ma retrag, să o uit?

Vezi cât de mulți oameni sunt într-o stare de detașare azi, atunci când sunt obligați să utilizeze antidepresive. Este atât de multa depresie. Li e întâmplă chiar copiilor și animalelor de companie, să nu mai vorbim de adulți.

Într-adevăr, omul nu își găsește nici un ro să mai existe în această lume, în special atunci când nu mai sunt pasionati de muncă, de a explora spațiul, de a realiza lucruri în viață, de a descoperi ceva nou, nimic. Când ne vom pierde interesul pentru sex si alimente nu ne va mai rămâne nimic altceva decât să ne deconectă cu ajutorul neantului chimic.

Întrebare: Sunteți pentru sau împotriva legii drogurilor?

Răspuns: Nu sunt nici pentru, nici împotriva ei. Toată lumea este condusă de egoismul nostru general. Atât legislatorii cat și dealerii de droguri, toată lumea funcționează cum îi forteaza ego-ul. Deci, dacă nu aducem forță pozitivă care echilibrează forta egoista negativă, vom pieri.

Din KabTV „Stiri cu Michael Laitman” 1/21/16

 

Impenetrabila inimă de piatră

Întrebare: De ce este numită Lumina Hochma la capul lui Arich Anpin, blocată?

Răspuns: Lumea Atzilut este numită lumea corecției deoarece apare imediat după spargere.

Prin urmare, aceasta este construită astfel încât să nu mai poată fi facute greșeli. Ea are deja experiența spargerii. A fost martor la asta şi este o rămășiță a părţilor sparte. Acesta este motivul pentru care ea se construiește astfel încât spargerea nu se va mai repeta și astfel Lumina GAR de Hochma este blocată. Lumea Atzilut nu permite ca Lumina GAR de Hochma să strălucească asupra celor inferiori pentru că acesta a fost motivul pentru care aceştia au trecut prin spargere. Ei nu pot primi o Lumină atât de de mare, cu intenţia de a dărui, până la sfârșitul corecției.

Este imposibil să se anuleze dorinta de a primi la al patrulea nivel și să se depășească inima de piatră. Nu avem nici o putere de a ne depăși ego-ul nostru acum. Dar, chiar dacă luăm toată puterea ce o putem lua de la Lumina, noi încă nu am fi în măsură să primim puterea care poate depăși inima de piatră. Nu există nici o astfel de putere în lume. Deoarece a fost creat ca ceva din nimic.

Și astfel, in Lumina nu este nici o forța care poate să repare „nimic”. Dar, tocmai pentru că avem ceva foarte propriu, tăiat din lume, suntem capabili să existam și să fim independenti. Acesta este un punct foarte important.

Inima de piatră a fost creata intenționat în acest fel, astfel încât sa putem fi separaţi de Creator. Fundația noastră „Luz bone”, a fost creată din absolut nimic, iar acesta este motivul pentru care nu există nici o putere in Lumina pentru a corecta nimic. Dar, tocmai pentru că avem ceva al nostru, care este independent de Lumina, putem exista şi sa fim independenti. Acesta este un discernământ foarte important.

Din a doua parte a Lectiei zilnice de Cabala 2/13/14, Cartea Zohar

 

Dăruire altruistă

Întrebare: Cum putem fi siguri că il punem pe Creator pe primul loc, dacă grupul nostru a crescut în număr? Unde este garanția că nu vom deveni închinători la idoli și vom avansa exact spre Creator? Cum este posibil sa verificăm acest lucru?

Răspuns: A pune pe primul loc pe Creator înseamnă că nu există nimeni și nimic altceva în lume decât puterea de a dărui si iubirea. Este o putere! Acesta este proprietatea! Acesta este singurul lucru care determină și gestionează totul. Și acum o ridicaţi deasupra a tot și o puneți în pe primul plan.

Acest lucru indică faptul că ați înțeles acum că întreaga lume se supune aceastei singure puteri și există în ea. Doar El ete cel care o administrează și o conduce, ori de câte ori vrea. Dacă doriţi să fiţi legaţi în mod armonios cu El, trebuie să încercaţi să obţineţi această caracteristică.

Întrebare: Ce este această „dăruire altruistă”? La urma urmei, nu suntem conștienți de iubire numai prin dorința noastră de a primi?

Răspuns: „Dăruirea altruista” este atunci când dau ceva fără să știu ce și cui, raportat la ego-ul meu. Vă puteți imagina cât de multa este asta detaşată una de alta?

Să presupunem că sunt un milionar și am donat un milion de dolari pentru a ajuta în Africa. Dar nimeni din lume nu știe acest lucru. Dar eu o știu și sunt mulțumit. Acest lucru nu este daruire altruistă pentru că știu că i-am dat, iar undeva în subconștient gândul meu se învârte în jurul: „Și Creatorul știe că am făcut-o de dragul lumii”

Acest lucru nu este daruire altruista. Înseamnă că știu cui, cât de mult și ce am dat. Deci, aici există o legătură cu mine. Dar, dacă ați tăiat toate trei conexiuni, astfel încât să nu știu ce, cui, și cât de mult am dat, și, în plus, Creatorul sa nu știe nimic despre aceasta, atunci acest lucru va fi dăruire altruistă.

Pe măsură ce te apropii treptat de asta, lumea spirituală ţi se dezvăluie. Starea ta se numește Hafetz Hesed (milă absolută, sau a nu dori nimic pentru sine).

Din Lectia de Cabala în limba rusă 2/10/14

 

Bărbat și femeie, unitate a contrariilor

Întrebare: Termenul „ființă creată” este fără gen (nici bărbat, nici femeie), dar fiinţa creată este un bărbat sau o femeie?

Răspuns: De fapt, ființa creată este o femeie, deoarece Creatorul a creat o dorinţă. Forța, Lumina, care a creat această dorință este masculină.

Creatorul este partea masculină și fiinţa creată este partea feminină O parte nu poate funcționa fără cealaltă. Ca urmare, există masculin și feminin. La urma urmei, Luminii îi este imposibil să există fără un vas şi vasul fără Lumina, sau un plus fără minus și minus fără plus. Prin urmare, totul se bazează pe uniunea contrariilor care este obiectul creației.

Fiinţa creată constă inițial dintr-o parte masculină, care apoi a creat partea feminină, ceea ce înseamnă că Lumina a creat dorinţa si apoi dorinţa se modifică pentru a semăna cu Lumina. Esența unui bărbat și a unei femei în lumea noastră este de a atinge rădăcina lor spirituală și de a locui acolo în legătura dintre ei, în conformitate cu legile spirituale. Apoi ating o stare perfectă și eternă a zborului spiritual. Acesta este scopul lor în această lume.

Întrebare: Care este diferența fundamentală între ei?

Răspuns: Diferența dintre ei este absolută. În lumea noastră, noi nu simţim cât opuşi sunt unul faţă de altul. De fapt, nu este nimic mai opus și mai contrastant decât un bărbat și o femeie în rădăcina lor spirituală.

Aceasta este, de fapt, datorită diferenței peste care trebuie să se conecteze într-un întreg. Nu este nimic în unul pe care celălalt să nu îl completeze, deoarece acestea spiritual pot exista doar în completare reciprocă.

Vorbesc din perspectiva naturii, dintr-o perspectivă cabalistică. Nu sunt interesat de vederi feministe. Acest lucru nu este despre psihologie sau filozofie sau unele idei respectabile sau indecente sau opinii. Acest lucru este total irelevant și nu are nimic de-a face cu cadrul în care operăm.

Recunosc înțelepciunea Cabalei, care ne spune despre fiinţa creată cum a fost creată, cum s-a dezvoltat , cum a fost împărțită în două părți opuse, și modul în care cele două părți care provin de la o rădăcină se distanţează una de alta și apoi se reconecteză și se completează una pe alta. Acestea sunt părţile masculin și feminin .

Putem atribui lumii noastre foarte puțin din ceea ce înțelepciunea Cabalei ne spune despre un bărbat și o femeie pentru că suntem foarte departe de a semăna atributele și obiectelor spirituale. Aceasta înseamnă că noi nu suntem nici bărbați, nici femei, în sensul spiritual, ci ceva la mijloc, ambiguu și neterminat. Trebuie să trecem prin întregul proces de evoluţie, şi apoi vom realiza cum ne putem completa unul pe altul și să devenim un tot unitar perfect. Acest lucru înseamnă a deveni similar cu Creatorul.

Din Lecţia Cabala în limba rusă 12/6/15