Category Archives: Spiritualitate

Unde voi merge după moarte?

Întrebare: Ce spune Cabala, există rai sau iad după moarte? Dacă este așa, aveți intenția de a ajunge acolo după moartea fizică, corporală?

Răspuns: Iadul este o stare, atunci când o persoană ridicată spiritual cade în egoism. Acesta se numește iad. O persoană arde în rușine, din cauza egoismului său. Aceasta este focul iadului și al pedepsei.

Și când, dimpotrivă, se ridică la atributul de iubire și dăruire, simte că este deasupra acestei lumi. Trăiește starea de eternitate, perfecțiune, și infinit. Această stare se numește paradis, rai.

Simțim aceste două stări, rai sau iad, în timpul ascensiuni spirituale sau coborârii înapoi în această lume. Numai Cabaliștii sunt capabili să simtă ambele stări. Ele nu sunt deloc legate de viața corporală sau de moarte.

Corpurile noastre sunt doar animale care ne sunt date pentru a servi ca bază pentru existența noastră fizică. Pe baza acestui cadru, este posibilă avansarea noastră spirituală.

Înțelepciunea Cabala vorbește numai despre dezvoltarea noastră spirituală. Dacă nu vom avansa spiritual în timpul vieții noastre, vom muri ca orice alt animal și aceasta este tot pentru noi.

Nu există nici o tință de a avea ceva după moartea noastră trupească. După moarte nu se schimbă nimic. Dar este posibil să atingem lumea superioară în timpul vieții noastre.

Scopul Cabalei este de a realiza simțuri pentru cer în timpul vieții noastre actuale. Și, existența noastră animală nu este un obstacol. Cu alte cuvinte, corpul poate muri, dar noi suntem deja în lumea superioară. Aceasta este exact ceea ce trebuie făcut: să dezvoltăm sufletul nostru.

Fiecăruia dintre noi îi este dat un organism animal în acest domeniu material. În același timp, avem un punct, embrionul sufletului. Dacă vom dezvolta acest embrion, vom începe să simțim viața spirituală prin el. Apoi, moartea trupului nostru nu mai contează! Începem detectarea următorului nivel din univers în dimensiunea următoare.

În același timp, dacă nu se dezvoltă punctul din inimă, nimic nu se va întâmpla după moartea noastră fizică. Punctul din inimă, embrionul sufletului, va fi născut din nou într-un corp nou animal, oferindu-ne astfel o altă șansă de a avansa cu ajutorul Cabalei.

Din Lecția de Cabala în limba rusă 9/27/15

 

Atributul Dăruirii: Forța Care Reinvie Totul

Numeri, Tora, 20: 2-20: 6: Și nu era apă pentru adunare; și ei s-au adunat împotriva lui Moise și împotriva lui Aaron. Și poporul certat cu Moise, a vorbit, zicând: Am pierit atunci când frații noștri au pierit înaintea Domnului!

Și de ce ați adus adunarea Domnului în pustietatea aceasta, ca să murim acolo, noi și vitele noastre? Și pentru ce ne-ați făcut să plecăm din Egipt, pentru a ne aduce până în acest loc rău? Nu este nici loc de semințe, sau de smochine, de viță de vie sau, sau de rodii; nu există nici apă de băut Și Moise și Aaron au plecat din prezența adunării la ușa cortului întâlnirii, și au căzut cu fața la pământ; și slava Domnului li s-a arătat.

Terenul simbolizează națiunea și apa este atributul Bina, forța de revitalizare fără de care terenul este praf și cenușă.

Încă o dată oamenii au început să se plângă și să se vâicărească, deoarece ei nu au avut atributul de dăruire și sursa din care ar putea primi forța care i-ar revigora.

Oamenii cer apă (dăruire), care să vină fără să fie obținută de către ei înșiși. Trezirea spirituală are loc numai sub influența atributului Bina.

Acesta este motivul pentru care copiii lui Israel își aduc aminte Egiptul, deoarece acolo cu puțină muncă au putut primi pentru ei înșiși. Aici, pe de altă parte, trebuie să primească în intenția pentru a dărui, ceea ce înseamnă că nu avut-o. Și este o moarte uscată.

Din KabTV „Secretele din Cartea Eternă” 6/24/15

 

Femeia modernă și Cabala

Întrebare: Am auzit că este interzis studiul Cabalei pentru bărbații care au sub 40 de ani și absolut interzis femeilor. Cum se poate acest lucru?

Răspuns: Baal HaSulam răspunde pe larg la această întrebare în Introducere la Studiul celor Zece Sefirot. El spune că nu există limitări, nici în ceea ce privește bărbații și nici femeile. Nu există limitări legate de gen sau vârstă.

Pe parcursul istoriei au existat femei care au fost mari cabaliști, cum ar fi Sara, Lea și Miriam, în comparație cu care bărbații erau doar mici copii. Au existat multe femei care și-au pus amprenta asupra istoriei prin urcarea lor spirituală.

Au existat femei cabalist care s-au aflat la nivelul profeților. Un profet este un nivel spiritual la care omul se conectează cu Creatorul într-o mod total revelat. Au existat anumite femei la care ceilalți, inclusiv cei înțelepți, în vârstă și experimentați veneau ca să primească sfat în ceea ce privește ridicarea lor spirituală. Aceasta înseamnă că erau peste bărbați!

Întrebare: În timpurile moderne și femeile studiază înțelepciunea Cabalei, dar aspiră să ajungă în posturi importante în lumea afacerilor și guvernare. Înseamnă asta că bărbații nu-și îndeplinesc rolul și de aceea femeile se dezvoltă în această direcție?

Răspuns: Da, arată că ne apropiem de sfârșitul lumii. Nu spun asta în sens peiorativ. Este starea în care bărbații își pierd în totalitate dorința de a conduce lumea noastră, în același timp însă, această dorință este aprinsă în femei, acesta fiind unul din semnele că lumea noastră și-a atins starea finală.

Din lecţia de Cabala în lima rusă 9/27/15

 

Internalitate și externalitate, partea a doua

Este important ca toată lumea să audă acest mesaj

Întrebare: Ați publicat un articol bazat pe lucrarea lui Baal HaSulam “Introducere la Cartea Zohar” în care vorbiți despre partea internă și cea externă a poporului lui Israel care, cu siguranță că va provoca resentimente în rândul oamenilor religioși.

Poate acest fapt să provoace corectarea întregului sistem și să întărească partea internă a Torei față de partea externă?

Răspuns: Baal HaSulam a împărțit poporul lui Israel îm parte internă și externă. Partea internă este alcătuită din cei care sunt angajați în partea internă a Torei cu intenția de dragul dăruirii, adică în Cabala. Ea ne aduce la situația de a ne iubi vecinii la fel ca pe noi înșine. Pe când partea externă se referă la aceia care se mărginesc la a respecta poruncile fără nici o intenție.

Atunci când studiem Cabala ne aflăm pe calea Luminii și a bunăvoinței. Dacă ne limităm doar la observarea fizică a poruncilor, atunci trecem de la o nenorocire la alta, așa cum s-a petrecut în nenumăratele cazuri în care poporul lui Israel a suferit, aflându-se în exil.

Ne dorim ca tot poporul lui Israel să afle acest fapt. Este foarte important ca fiecare persoană care are această posibilitate, să se alăture studiului internalității Torei, adică al Cabalei, și să atragă Lumina Reformatoare spre poporul lui Israel și, prin acesta, spre întreaga lume.

Articolul menționat va provoca în mod sigur o reacție negativă, dar este dificil să rămâi tăcut. Când vedem o persoană bolnavă care are nevoie urgentă de tratament, cineva trebuie să ia bisturiul în mână și să efectueze operația de a extirpa tumoarea dăunătoare. Suntem noi oare indignați pe acest chirurg care taie pacientul?

Dacă am acționa altfel, am fi precum acel băiețel care a țipat atunci când l-a văzut pe croitor „distrugând” materialul cu o foarfecă, pe când croia un costum de haine.

Starea noastră actuală necesită corectare și mila nu-și are locul aici. Trebuie să înțelegem unde ne aflăm în acest moment. În zilele noastre, oamenii sunt pregătiți să asculte. Timpurile s-au schimbat de când Faraonul i-a purtat pică lui Moise, care în opinia lui „i-a stârnit” pe evrei și nu i-a lăsat să lucreze în tăcere pentru Faraon. În aceste momente suntem obligați să ne facem datoria, așa cum au făcut-o Moise și Aaron.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala din 11/9/15

Spaţiul dechis unde există sufletul

Întrebare: Ce înseamnă a transfera îmbrăcămintea de la tata la fiu?

Răspuns: îmbrăcămintea (levush) se referă la corectarea corpului iar corpul este egoismul.

Animalele nu au nevoie de corecție și sunt numite îngeri, ceea ce insemana că au fost create pur și simplu pentru a-și îndeplini misiunea lor. Omul este diferit de animale și nu poate trăi fără haine.

Hainele marelui preot includeau: curea, cămașa, pantaloni, vestă, mantie, platoșa și pălărie. Restul oamenilor purtau îmbrăcăminte similară, dar mai puțin colorată.

Omul trăia într-un cort făcut din piele de animale. Cortul este mediul cel mai bun pentru om. În jurul cortului era o curte, delimita și măsurată de o bandă (lățime) și îngrădită de un gard.

Curțile erau conectate într-un oraș iar orașul era înconjurat de un zid. Şaptezeci de coți au fost măsurați de la perete, această fiind zonă care a înconjurat cetatea și apoi alți 2000 de coți au fost măsurați. Toate acestea simbolizează spațiul larg unde se află sufletul.

Vedem de seamenea același lucru în ceea ce privește hainele corpului. Vedem cât de multe articole de îmbrăcăminte pot fi peste sufletul nostru, ceea ce este paralel cu modul în care ne îmbrăcăm și ne gestionăm viață în această lume. Chiar dacă nu avem nimic, existăm instinctiv în acest spațiu complex.

Avem nevoie de acest spațiu deoarece spațiul intern al persoanei impune că totul să fie aranjat în acest mod special: o casă, o grădină sau o curte care înconjoară casă, o stradă, un cartier, un oraș, etc. O persoană are nevoie de tot și chiar dacă construiește ceva total diferit de această arhitectură, va face modificările mai târziu.

Acest lucru reflectă necesitatea interioară a sufletului pentru a aranjă lumea materială în conformitate cu același sistem.

Întrebare: Ce înseamnă toate acestea în drumul meu spre calitatea dăruirii?

Răspuns: Datorită faptului că îmi aranjez dorințele mele în mod corespunzător – interne, externe și mai externe – le corectez în conformitate cu aceste măsurători (cerințe) și avansez.

Întrebare: Ce este mai ușor de corectat, hainele care sunt mai aproape de corp (dorințele interne) sau cele care sunt mai departe de acesta (dorințele externe) ?

Răspuns: Ambele dorințe și altele sunt corectate simultan, deoarece cu cât ieși din tine mai mult cu atât mai adânc trebuie să te străpungi. La fel este și în lumea noastră, cu cât mai lăuntrică este o persoană cu atât mai departe trebuie să iasă din ea, ceea ce înseamnă că trebuie să se gândească mai mult la lume.

Este imposibil să te îngropi în tine și să uiți complet de mediul înconjurător. În schimb, dacă vrei să ieşi în lume, trebuie să te ridici în același timp.

Întrebare: Ce înseamnă a transfera îmbrăcămintea ta?

Răspuns: îmbrăcămintea simbolizează corectarea sufletului, și astfel tatăl trece corectările sale fiului sau, fiul reprezentând continuare lui, nivelul următor. Așadar în lumea corporală este un obicei de a transmite hainele de la tata la fiu.

Singură limitare este încălțămintea, deoarece încălțămintea reprezintă ultimul nivel, separarea dintre cer și pământ.

Din emisiunea de pe KabTV “Secretelel Cărţii Eterne” din 29.05.2015

Eu și sufletul general

Întrebare: Pe de o parte, toți suntem parte din sufletul aceluiași corp. Pe de altă parte cine sunt eu, cu caracterul, gusturile și obiceiurile personale? Eu nu exist?

Răspuns: Acum, exiști doar în sensul fizic (corporal) că oricare alt corp din lumea această. Dacă vrei să cunoști adevărata ta formă, trebuie să te ridici la un nivel superior unde există adevărată ta forma, unde este spiritul și nu corpul tău fizic.

Dacă atingi nivelul, atingi lumea superioară, un nou nivel al existenței unde ești conectat cu toată lumea, influențezi pe toată lumea și toată lumea te influențează pe ține, gânduri și sentimente pozitiv și reciproc influențate.

Acolo, exiști influențând pozitiv toate părțile sistemului numite și suflete individuale, ce sunt conectate într-unul singur suflet, un singur sistem.

Baal HaSulam a scris în articolul “600,000 Suflete” … există într-adevăr un singur suflet în lume, așa cum este scris (Geneza, 2:7) “I-a suflat în nări suflare de viata”. Același suflet există în toți copiii lui Israel, complet în fiecare dintre ei, precum Adam haRishon, deoarece spiritualul este indivizibil și nu poate fi tăiat – lucru care mai degrabă este specific lumii corporale.

“Totuși, spunând că există 600,000 suflete și scântei ale sufletelor, pare ca și cum sunt sunt împărțite prin forță corpului fiecărei persoane. Cu alte cuvinte, în primul rând, corpul se împarte și se și neagă complet pe sine, din radianța sufletului, sufletului, iar prin forță Torei și a Mițvot, corpul este curățat, iar în măsură curățării sale, sufletul comun strălucește asupra lui”.

Suntem în situația în care suntem cu toții conectați într-un singur suflet și nu există nimic altceva decât acest suflet. Totuși, condiția pentru a simți acest suflet este să ne conectăm între noi. Existența noastră este în acesta conexiune, dar noi nu o simțim deoarece ne urăm între noi și simțim repulsie față de semeni.

Prin urmare, în loc de un suflet care să ne conecteze în unitate și să simțim viață veșnică perfectă, simțim ceva care este opus acesteia și anume: lumea noastră. Cuvântul Olam (lume) provine de la cuvântul ebraic Alama (ascuns)

Este că și cum am fi într-o stare de ascundere, în întuneric, existând pare-se într-o lume materială, în care nivelele mineral, vegetal și animal ale naturii (pe de o parte) și ființele umane (de cealaltă parte), sunt într-o continuă luptă între ele. Dar asta este doar ceea ce ni se pare.

Lumea noastră se numește “lumea viselor”, în care în loc de un singur suflet, simțim că suntem într-o lume imaginară care ne apare acum în față noastră. Toate acestea se întâmplă deoarece între noi guvernează forțele răului prin formă dorințelor, atitudinilor și a relațiilor noastre.

În măsura în care ne întoarcem la relații bue dintre noi, vom descoperi că lumea această nu există și că există doar un singur suflet și suntem în el într-o stare veșnică perfectă.

Din programul de radio israelina 103 FM din 18.11.2015

Ebraica – limba înţelepciunii Cabala

Întrebare: Trebuie să știu ebraică pentru a studia Cabală?

Răspuns: Fiecare știință are limbajul ei specific. Așa cum un muzician nu poate înțelege și evolua fără limbă italiană, un doctor fără limbă latină, un cabalist nu poate înțelege fără limbă ebraică.

Înțelepciunea Cabalei este o știință foarte veche. Își are orginea în urmă cu 5776 ani și folosește un întreg arsenal de cuvinte și expresii din ebraică și aramaică, două limbi care sunt complementare cum ar fi imaginile în oglindă.

În Cabala sunt puțini termeni pe care trebuie să îi stăpînim – doar câteva zeci. Termenii repetați în mod constant devin rapid familiari pentru o persoană care studiază Cabală.

 

Cum îţi descoperi destinul?

Întrebare: Cum îți descoperi destinul?

Răspuns: Această este cu adevărat o problemă. Natură ne împinge și ne conduce pentru a ne clarifica destinul, dar și noi trebuie să ne implicăm.

Cum descoperim scopul vieții? O persoană trebuie să se asculte foarte atent iar cel mai important este să nu-i fie frică să abandoneze confortul cu care a fost obișnuită.

La urmă urmei, de regulă căutăm un colțisor cald pentru a rămâne acolo pentru o lungă perioadă de timp. Dar pentru a obține ceva, trebuie să te ridici, să mergi undeva, să înveți ceva, să fii preocupat de ceva, să renunți la ceva, și așa mai departe.

Dar în zilele noastre, când înțelepciunea Cabală este revelata, persoană (creatură) este ridicată la un alt nivel de conștiință de ine, auto-realizare, auto-examinare iar acum este mult mai simplu să cercetăm în noi pentru a găsi răspunsuri la întrebările care ne (acină) Astfel, ajungem rapid la o înțelegere a scopului vieții și realizarea lui.

Relizând sensul vieţii

Întrebare: De ce nu există un răspuns universal recunoscut, pentru întrebarea legată de scopul vieții?

Răspuns: Fiecare trebuie să caute răspunsul individual la întrebarea despre scopul vieții, scopul acestei vieți sau atingerea a ceva dincolo de ea.

Întrebare: Există un astfel de concept despre sensul vieții? Este la fel pentru toată lumea sau este diferit pentru fiecare persoană?

Răspuns: Dacă nu răspund la această întrebare, viață mea nu are sens. Pentru ce ar mai trebui să trăiesc? Acesta întrebare este pusă la nivelul uman și nu la nivelul animal.

Se pare că întrebările mele nu țin de existența corporală ci se referă la ce se află desupra corporalității. De ce ar trebuie să exist dacă nu-mi găsesc scopul în timpul vieții corporale? Ar fi fost mai bine să nu mă fi născut? Dacă m-am născut, trebuie să aflu și de ce m-am născut.

Este oare posibil că natura, care a luat în considerare cu așa o precizie toate părțile sistemului, să nu fi luat totuși în considerare sensul vieții mele?

Luând în considerare logică și legile perfecte ale naturii, o așa eroare nu ar putea fi posibilă. Acest proces trebuie să se termine și să continue cu nivelul următor. Asta înseamnă că totul are un scop, scop pe care noi între timp nu l-am descoperit.

Nivelul mineral – începutul a tot

Baal HaSulam, “Introducere la Cartea Zohar,” paragraful 51: Astfel, așa cum am spus, cine-și purifică nivelul mineral (neînsuflețit) al dorinței de a primi este recompensat cu un Parţuf de Nefeş de Assiya şi urcă şi îmbracă Sefira de Malhut de Assiya..

Asta înseamnă că i se va acorda cu siguranţă purificarea permanentă a nivelului mineral într-o așa manieră încât să nu regreseze.

Întrebare: Ce este nivelul mineral din noi?

Răspuns: În fiecare nivel deținem cele cinci vase KHB ZON și toate cele cinci Lumini NRNHY, de aceea trebuie să actualizăm toate formele de muncă.

Dar în lumea Assiya, lucrez constant doar cu Lumina Nefesh, aici fiind importantă pentru mine, iar toate vasele și Lumina cu care lucrez sunt potrivite doar pentru a sprijini Lumina Nefesh așa că ea se va stabiliza permanent în vasul Keter.

Întrebare: Şi această parte rămâne cu mine până la finalul corecției (Gmar Tikkun)?

Răspuns: Desigur, în spiritualitate nimic nu dispare.

Întrebare: Care este rolul nivelului mineral?

Răspuns: Rolul nivelului mineral din spiritualitate este la fel că rolul naturii minerale din lumea noastră. Totul provine din el.

Întrebare: Mineral, înseamnă ceva care nu se mişcă. Care este importanţa lui?

Răspuns: Încercați interior să nu va clintiţi, în ciudă tuturor influențelor externe și a tot ce vi se întâmplă.

Întrebare: Este legat de anularea de sine?

Răspuns: Desigur. Prin anulare față de prieteni construiţi nivelul spiritual mineral. Această depinde de muncă ta depusă pe scară dorințelor curente; în etapele următoare, nivelul mineral devine vegetal, animal, etc. În general, dorințele sunt clasificate în funcție de capacitatea mea de a lucra cu ele. Iar dacă pot actualiza anumite dorințe în nivelul mineral, numai în cea mai simplă manieră, atunci doar așa le pot activă.

Mai târziu, prin intermediul grupului, primesc forțe de la Lumina Superioară, și aceeași dorință devine nivelul vegetal. Acest lucru îmi permite să muncesc cu ea într-o formă mai calitativă – acum nici măcar nu pot creşte şi să produc urmași.

Oricum, totul începe cu nivelul mineral și în cele din urmă ajunge la Ein Sof (infinit) până la Lumina Yechida.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala „Introducere la Cartea Zohar” din 17.02.2014