Daruind prin Exemplu
Intrebare: Cum se realizeaza anularea sinelui, in fata Superiorului?
Raspunsul meu: Initial, gradul spiritual urmator mi se pare ca intunericul, cand de fapt acesta este un nivel mai ridicat al daruirii. Avand in vedere ca eu sunt incapabil sa ma refer la acest nivel, prin urmare, imi provoaca un sentiment de intuneric, desertaciune si depresie.
Eu sunt capabil sa anulez egoismul (sinele meu), numai cu ajutorul acestui grad mai mai inalt. Pentru a face acest lucru, eu trebuie sa ma adresez grupului si sa primesc de la el maretia obiectivului, relativ la conexiunea cu Nivelul Superior, de daruire. Apoi, eu sunt gata in determinarea mea privind Nivelul Superior, cerand ca acesta sa-mi dea maretia obiectivului sau, astfel incat importanta obiectivului devine mai mare decat dorinta de primire. In acest fel, eu sunt pregatit sa fiu de acord cu Nivelul Superior, precum si pentru a anularea sinelui meu in fata Lui.
Ca urmare a motivatiei mele, Nivelul Superior se deschide pentru mine si-mi arata maretia Daruirii, intr-o asemenea masura, incat eu sunt gata pentru a darui – devin egal cu El si ma inalt la acel nivel. Eu fuzionez cu Nivelul Superior, castigand de la El un nou inteles. Dupa aceasta, eu pot trece la a doua etapa si incep sa actionez in mod independent.
Aceasta este o metoda de educatie, general acceptata, prin care, studentul avansat imi da un exemplu, ma ia de mana, si-mi prezinta o imagine – apoi, eu atrag aceasta imagine in mine insumi.
Toti suntem intr-o singura barca, dar pur si simplu, inca nu simtim in ce masura, fiecare dintre noi influenteaza soarta noastra comuna. Aceasta este intreaga problema. In lumea noastra globala nu conteaza daca un criminal este departe, sau aproape de mine! In sistemul integral, toti sunt egali si persoana cea mai indepartata de mine este echivalenta cu persoana cea mai apropiata. Suntem toti in aceeasi barca.
Doua intrebari pe care le-am primit despre frica:

Intrebari pe care le-am primit despre soarta corpului fizic:
Creatorul este atotcuprinzatoarea lege a universului. Cerand corectarea, nu ne adresam cuiva, ci ne pregatim dorinta pentru schimbarea de la dorinta egoista de a primi la dorinta altruista de a darui.
Am trecut printr-un lung sir de reincarnari, cu incarnari anterioare mult mai dificile fata de ceea ce experimentam astazi. In comparatie cu suferinta prin care am trecut inainte, incarnarea noastra curenta este ca o plimbare placuta in lumea aceasta.
O lectie inseamna terapie pentru dorinta mea, un mijloc ce permite schimbarea dorintei mele de acum in una ce este echivalenta cu spiritualul. Cu cat merg mai des la sesiunile terapeutice de Kabbalah, cu atat sunt mai mari sansele mele de recuperare si, in cele din urma, de schimbare a naturii mele.