Dacă omul studiază corect știința Cabala, el începe să primească plăcere continuă, trece din victorie în victorie, urcă treptele elevației spirituale și câștigă un Hisaron din ce în ce mai mare.

El îl corectează din ce în ce mai mult cu intenția de a dărui și îl umple din ce în ce mai mult. Chiar mai mult Hisaron, mai multă intenție de a dărui, mai multă umplere și astfel omul progresează către împlinire nelimitată, care se numește corectarea finală (Gmar Tikun).

Dar Gmar Tikun nu înseamnă că am finalizat totul. Nu poate exista o dăruire constantă. Dăruirea trebuie să crească constant; altfel, nu este dăruire. Prin urmare, omul ajunge treptat la o stare numită Ein Sof, infinit, când nu are limitări în capacitatea sa de a-și crește continuu Kelim cu intenții și umplere.

Apoi, omul atinge ceea ce se numește veneraţia reală, adevărată. Această veneraţie vine din preocuparea dacă el poate dărui, adică în ce măsură își poate asuma nevoi suplimentare, dacă omul va fi capabil să se corecteze prin intermediul lor, să adauge un ecran și să primească de dragul de a dărui. Acesta este sensul adevăratei veneraţii. Drept urmare, el primește umplerea de sus – lumina Torei. Această lumină și venerație care îl umplu, împreună, creează un sentiment numit bucuria Torei. Despre aceasta, este scris că a fi în bucurie este o mare poruncă. La urma urmei, omul care și-a corectat Kelim, a primit umplerea și lumina superioară numită Tora, el atinge bucuria.

Din Lecţia zilnică de Cabala 07.01.26, Rabaş – Art.23, 1986-Despre teamă și bucurie

Filed under: Munca interioara, Spiritualitate | Add Comment →