Întrebare: Credeţi că lecțiile audio și video, prelegerile și programele pe care le-aţi înregistrat în trecut sunt potrivite pentru învățare în viitor?

Răspuns: Cred că nimeni nu va veni să mă înlocuiască atât de repede sau nu va începe să prezinte material într-o formă și mai simplă. Cel puțin nu văd următoarea persoană care să conducă. Dar asta nu contează. Nu mă deranjează.

În primul rând, ce pot să spun sau să fac? Totul este pregătit de sus, pe de o parte. Și pe de altă parte, pur și simplu nu este necesar. Oamenii vor avea media înregistrată la o calitate bună și o vor studia, o vor adapta la ei înșiși și o vor aplica.

Este suficient, pentru că totul a fost deja explicat. Atât timp cât am puterea, timpul și anii, s-ar putea să pot simplifica și mai mult materialul. Cel puțin, oamenii pot folosi cu ușurință conținutul din ultimii zece ani, pot lucra cu el și pot beneficia de el.

Și până la urmă, nici eu, nici ei nu suntem stăpânii stărilor noastre, Creatorul este. Orice va decide El, așa va fi. Există un program prin care ne dezvoltăm.

Din KabTV “Am primit un apel. 20000 de lecții” 03/08/10

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Îmi amintesc când am venit pentru prima dată la un Congres, am avut o dorință puternică de a trece Machsom. Eram copleșit de un sentiment de unificare sigură, ca şi cum te agăți de alții și vrei să simți ceva.

Nu știu dacă acesta este psihosomatic sau de fapt un sentiment inconștient, temporar, al unui întreg unificat. Acesta este sentimentul despre care vorbiţi sau este doar o autosugestie?

Răspuns: Este de asemenea, un sentiment psihologic creat de tine împreună cu ceilalți, dar la un nivel foarte mic, scăzut, animalic. Acest lucru se poate realiza în orice colectiv.

Creatorul nu participă la el, și prin urmare, nu este spiritual. Încă nu a fost simțit în el un câmp unic, singular de iubire.

Iubirea nu este ceea ce ne imaginăm noi în lumea noastră. Iubirea este o calitate a dăruirii absolute; este atunci când dorințele tale și ale celorlalți se contopesc complet într-un singur întreg și îți mai rămâne o singură intenție – să îi împlineşti de la tine, să le dăruieşti. Asta este iubirea.

Din KabTV “Am primit un apel. Câmpul iubirii” 04/07/10

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum se poate explica faptul că fiecare persoană își vede propria realitate, și în același timp, așa cum spune Cabala, ea nu există de fapt, sunt doar eu cu percepția mea?

Răspuns: Da, ești doar tu și nimic altceva — fără istorie, fără geografie, nimic. Existi ca un anumit punct al dorintei. În afară de dorință nu există nimic, iar în cadrul acestei dorințe se simt unele percepții sau împliniri.

Aceste împliniri apar exact în forma în care te percepi tu în prezent. Cu alte cuvinte, sentimentul de “sine” se manifestă în interiorul dorinței sub forma imaginii tale, iar percepția lumii înconjurătoare apare de asemenea ca imagini în interiorul dorinței. Adică, simți împlinirea în dorință în această formă specială.

Întrebare: Când descrieţi ceva, vorbiţi în termeni generali, “o persoană”, fără să vă adresaţi nimănui în mod specific. Deci, toţi ceilalţi există cu adevărat?

Răspuns: O persoană, în mod firesc, nu există. Atunci cum îi vedem pe ceilalți și universul nostru? Nimic din ei nu există. Lumile? Nici ele nu există.

Există o singură stare, pe care o numim în mod convențional “Lumea Infinitului”, adică creația plină de Creator.

Întrebare: Dar de ce percep lumea dintr-un asemenea unghi, ca fiind complexă, alcătuită din alte elemente, oameni și animale?

Răspuns: Pentru că în tine există o astfel de dorință care este imperfectă, spulberată, neasamblată, neintegrală. Percepi simțirea interioară a acestei dorințe ca “eu și ceva în jurul meu” sau “o mulțime de lucruri în jurul meu”.

Comentariu: Dar când spun ceva altor oameni, ei sunt de acord, sunt încântați de un gând, par să existe cu adevărat independent.

Răspunsul meu: Da, acestea sunt propriile tale dorințe, care îți apar sub forma unor oameni separați, care aparent există în mod obiectiv independent de tine și în contrast cu tine.

Din KabTV “Am primit un apel. Realitatea percepţiei” 20/07/10

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Înainte de a explica un anumit subiect, cereți întotdeauna să citiți mai întâi articolul relevant. De ce faceţi asta, în loc să începeţi doar să vorbiţi despre lucruri în general?

Răspuns: Aș putea vorbi și pentru mine. Dar vreau să-i învăț pe oameni să fie conectați la sursele primare, deoarece principalul lucru pentru noi este să fim conectați la acei mari cabalişti, participanți la sistemul comun de suflete, care percep câmpul unificat, Creatorul, și există în el.

De aceea studiem o carte scrisă de un cabalist care a trăit cândva în lumea noastră. În adevăr, acesta este un suflet care a simțit câmpul Creatorului și l-a descris: ce se întâmplă în relația lui cu noi, cum ne-a creat, ne-a dezvoltat și ne-a adus în starea în care existăm acum.

Întrebare: Dar propriile dvs. texte sunt de asemenea, foarte profunde. Nu transmiteți de la nivelul dvs. la fel ca alți cabaliști?

Răspuns: Da, dar încă nu pretind rolul lui Baal HaSulam, al profesorului meu Rabaş, al rabinului Şimon sau al lui ARI. Aceștia sunt mari cabaliști – părți puternice ale sufletului colectiv – care sunt în conexiune profundă și vastă cu acest câmp, cu Creatorul.

Ei și-au descris simțirile și percepțiile într-un mod special. Și dacă ader la ei prin ceea ce au scris, atunci mă conectez la simțirile lor, ca o mică parte din ei și în acest fel pot merge mai departe. Dar dacă nu interacționez cu sursa lor, cum pot merge mai departe?

La urma urmei, în lumea noastră, învățăm și de la alții. Dacă încerc să învăț singur, mi-ar lua douăzeci până la treizeci de mii de ani să devin om. Imaginați-vă un copil abandonat în pădure, ce devine el? Nimic mai mult decât un animal. El nu poate deveni niciodată om.

Deci vrei să mă las pe mine și pe elevii mei singuri în pădure? Trebuie să folosim tot ce au făcut marile generații anterioare pentru noi și care au pregătit totul!

Din KabTV “Am primit un apel. Importanța surselor” 15/07/10

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Discuţii despre Treptele Scării, partea 107

Cum știm dacă am acționat corect?

Dacă facem ceva greșit, pur și simplu rămânem blocați. Cu toate acestea, dacă studiem, ne aflăm în mediul potrivit și suntem în general pe calea cea bună, atunci deși fără îndoială greșim în fiecare detaliu, nu ne abatem de la cursul muncii. De ce? Pentru că ne aflăm în mediul potrivit, avem acces la cărțile corecte și la îndrumări adecvate și tot ce ne rămâne este să ne recunoaștem greșelile în fiecare detaliu și să suportăm dezamăgirea. În acest fel ne amintim de Creator și ne dăm seama de ce nu progresăm. Ne amintim că nu noi acționăm, ci Creatorul, care face totul.

Apoi, obstacolele și dezamăgirile ne aduc înapoi la Creator; ne dau o deficiență care ne obligă să ne conectăm cu El. De unde putem obține această deficiență dacă de la început, Faraon există în noi? La început credem că vom construi totul singuri și asta este suficient. De exemplu, ni se dă dorința de a avansa în spiritualitate, dar acestei dorințe încă îi lipsește direcția. Depinde de noi să o modelăm astfel încât să fie îndreptată spre dăruire către Creator sau primire de la El. Ceea ce contează cel mai mult este conexiunea cu Creatorul.

O astfel de conexiune o putem realiza doar prin eșecuri. Intrând în muncă cu propriile noastre forțe, ajungem în cele din urmă la conștientizarea că “nu puterea și forţa mea este cea care a reușit acest lucru”. Apoi, din dezamăgire și neputință, din conștientizarea că suntem incapabili, începem să vedem că munca nu are rost dacă ea ne include doar pe noi, individul. Începem să înțelegem că acțiunea noastră este doar un efort animalic, la fel ca cel al întregii omeniri, cu excepția cazului în care revelarea Creatorului este prezentă în ea.

Această realizare ne readuce la alinierea cu Creatorul. Trebuie să ne întoarcem la Creator și să-I cerem să facă acțiunea pentru noi, deoarece am văzut că noi înșine nu o putem face. Aceasta înseamnă că dacă nu am experimenta dezamăgire și disperare în fiecare detaliu al muncii noastre, nu am apela la Creator. De ce ne întoarcem către El? Din necesitate, ca munca să fie finalizată.

Dar toate aceste acte “nu de dragul nostru” ne conduc în cele din urmă la realizarea că ceea ce contează cu adevărat pentru noi este conexiunea cu Creatorul, nu acțiunile în sine, nici cărămizile, nimic altceva. Orice altceva este pur și simplu un mijloc, deoarece suntem construiți astfel pentru a ne întoarce în cele din urmă la intenția corectă, la înțelegerea că nu avem nevoie de niciunul dintre acele lucruri. Tot ce avem nevoie este să fim conectați la Creator pentru a-I dărui.

Aceasta este o succesiune de gânduri, cauze și efecte și cerințe externe care devin treptat interioare. Este un lanț care se dezvoltă în noi și ne duce dintr-o stare în care vrem să punem cărămidă peste cărămidă, dar nu putem. Atunci devenim frustrați cu noi înșine și recunoaștem că adevărata noastră preocupare este Creatorul. Mai întâi devenim supărați pe Creator pentru că nu ne-a lăsat să punem cărămidă peste cărămidă, dar mai târziu începem să realizăm că nu așezarea cărămizilor este scopul. În schimb, trebuie să fim conectați la Creator. Accentul, centrul de greutate, se mută treptat de la noi înșine către Creator.

Pe măsură ce acest proces se desfășoară, importanța conexiunii cu Creatorul crește, iar conexiunea nu mai este despre cărămidă, ci numai despre El. Apoi, nu suntem conectați la Creator de dragul nostru, ci pentru a-I dărui. Sunt multe detalii de examinat în acest sens, dar prin implicarea fiecărui detaliu din lumea corporală, în cele din urmă cercetăm toate aspectele de la un capăt la altul.

Astfel, este scris: “Omul drept cade de șapte ori și se ridică”. Fiecare pas înainte implică un moment de eșec, regret, recunoașterea răului și corectare. Așa am fost făcuți. Trebuie să trecem prin fiecare detaliu.

Nu noi determinăm aceste stări. Nu știm când va apărea o nouă dorință, cum va fi analizată sau ce trebuie făcut pentru ca asta să se întâmple. Când ne cufundăm pe deplin într-o dorință, nu putem acționa ca un filozof privind imaginea de ansamblu și “rătăcind” între diferite stări de conștiință. Ceea ce contează este mișcarea generală pe care o menținem, așa cum este scris: “Orice mâna ta găsește de făcut cu puterea ta, asta fă.”

Efortul general pe care îl investim este cel care determină această secvență de evenimente care se desfășoară, trecerea de la stare la stare, până când ajungem la finalizarea examinării și corectării noastre și atingem intenția de a dărui. Acesta este scopul. Tot ceea ce am experimentat până în acest moment nu a fost altceva decât un mijloc de a ajunge la punctul de unitate cu Creatorul.

Când terminăm această recunoaștere, ni se oferă din nou ocazia de a pune “cărămidă peste cărămidă”. Încă o dată, începem să punem cărămizi fără prezența Creatorului. Ne grăbim înainte și acționăm cu forțele noastre, crezând că facem ceva grozav, că suntem angajați în construcție.

Acest lucru se poate întâmpla în orice acțiune din această lume, de la cea mai animalică la cea mai spirituală, chiar și în răspândirea înțelepciunii Cabala sau în ținerea unei prelegeri importante, în care credem că suntem pe cale să facem un efort mare. Devenim cufundați în acțiunea în sine și uităm rezultatul necesar al acțiunii: întărirea conexiunii noastre cu Şchina.

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→