Cel care caută adevărul este cel care are nevoie de lumina credinței. (Baal HaSulam, Şamati 41, “Ce este măreția și micimea în credință?”).

Credința este o condiție în care acționez ca și cum aș fi în fața Creatorului într-o realizare absolută, conexiune, iubire și înțelegere reciprocă cu El.

Atunci sunt în credință deplină.

Întrebare: Poate fi simțită lumina credinței ca pe ceva pe care o pot împărtăși?

Răspuns: Lumina credinței este un sentiment de conexiune cu Creatorul. Bineînțeles, ea lipsește întotdeauna, așa că trebuie să o cerem constant.

Din Lecția zilnică de Cabala 19.04.24, Scrierile lui Baal HaSulam – Șamati – Art.41 – “Ce este măreția și micimea în credință?”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Majoritatea oamenilor percep Pesah ca pe o săptămână de sărbătoare. Totuși, deodată, dvs. spuneţi că aceasta este o stare în care te poți afla în fiecare zi.

Răspunsul meu: În momentul în care descopăr în interiorul meu că sunt sub controlul Faraonului (egoismul) și că trebuie cumva să mă ridic deasupra lui, să ies din el, încerc imediat să fac toate eforturile posibile pentru a-l depăși.

Dar pe cont propriu, nu pot cuceri egoul; nu mă lupt cu el; chiar imi place. Acesta este cel mai important lucru pe care trebuie să-l înțeleagă omul! La urma urmei, egoismul mă ajută să mă ridic. Se spune că trebuie să mulțumești atât pentru rău, cât și pentru bine. Măreţ este cel care își poate transforma dușmanul într-o persoană iubită.

Dacă te uiți la egoism în mod corect, atunci avem nevoie de această forță. De aceea se spune că Faraon a adus poporul Israel mai aproape de Creator. Dacă nu am avea o înclinație rea, dacă nu am experimenta suferința, nu am simți niciodată nevoia de conexiune cu Forța superioară, cu Creatorul.

Dar acum luăm în considerare această întrebare la nivel practic, corporal. Dacă suntem într-o stare de creștere egoistă constantă, atunci pentru noi Pesah este un exemplu de ridicare deasupra egoului. Nu degeaba se spune: în fiecare generație, omul trebuie să se vadă ca și cum ar fi ieșit din Egipt.

“Generație” aici înseamnă fiecare moment în timp, pentru că fiecare schimbare din mine este considerată o nouă generație. Trebuie să mă simt mereu ca și cum aș ieși din Egipt, chiar dacă imediat cad într-un nou Egipt și din nou ies și din nou cad. În acest fel, îmi finalizez rapid toate corectările și ajung la scop.

Cum se realizează acest lucru? Înțelepciunea Cabala oferă o explicație foarte simplă: prin conexiune! Scopul final pe care trebuie să-l atingem este “Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, iar acest lucru poate fi atins doar prin a depune toate eforturile posibile de a ne apropia unul de celălalt.

Cabala explică exact ce fel de eforturi. La urma urmei, lumea noastră este plină de diverse idei, teorii și practici. Tot la ceea ce au ajuns oamenii a fost extras din diferite filozofii, religii, credințe și trucuri psihologice, ca un substitut pentru înțelepciunea Cabala.

Omenirea a căutat o modalitate de a-și îmblânzi egoismul pentru că ne sfâșie. Ne împiedică să trăim în familii, să comunicăm cu prietenii și să interacționăm corect unii cu alții. Ce poţi face cu natura însăși? De ce s-a pus împotriva noastră? Și nu este doar natura, omul însuși este pus împotriva lui însuși!

Oamenii nu au metoda corectă de educație. Prin urmare, au introdus legi care suprimă, constrâng și diminuează egoismul în încercările de a-l supune. Suprimarea este fundamentul tuturor religiilor. Dar ce avem nevoie este o metodă care să echilibreze egoismul, astfel încât fiecare om să-l poată folosi corect și să nu-l suprime!

Aspectul revoluționar al înțelepciunii Cabala constă în dezvoltarea liberă a egoismului și ridicarea deasupra lui.

Cabala aduce omul într-o stare de libertate. Nu îți este rușine, nu te cerţi, nu dai vina pe alții. Pur și simplu trebuie să te străduiești în mod constant să dezvălui metoda de completare a egoismului cu forța sa opusă, astfel încât să lucreze împreună corect.

Egoismul ar ridica forța altruistă, forța iubirii și împreună ar lucra într-o simbioză armonioasă, rostogolindu-se înainte și înapoi: pe-sach, pe-sach.

Este imposibil să o faci fără exilul din buna calitate a iubirii în calitățile pe care Egiptul le întruchipează: cruzime, ură și control. Dar deodată, când aceste calități sunt acoperite de iubire, nu le mai simți ca atare și le duci la îndeplinire din iubire, deși s-ar putea părea că ești strict constrâns.

Pentru a-ți iubi aproapele ca pe tine însuți, trebuie să ai grijă de toată lumea! Deci unde este libertatea ta în asta? Dimpotrivă! Te gândești în mod constant doar la ceea ce le lipsește altora și cum îi poți ajuta. Până la urmă, unde este “eu-ul”?

Este un paradox, dar prin iubire, uiți de tine și atunci ești complet liber. Eşti într-o mișcare continuă, în grijă constantă, totuși este dulce și nu există nimic mai vesel. Este ca o mamă care își îngrijește copilul și lucrul acesta îi oferă o plăcere imensă.

De aceea trebuie pur și simplu să înțelegem cum începe să lucreze egoismul împreună cu calitatea iubirii într-o asemenea armonie încât să nu-l mai simțim ca egoism. Avem nevoie de el; fără el, nu am simți nicio senzație pozitivă.

Pot să-l simt alfel tocmai pentru că nu-l doresc, dar transformându-l invers într-un obiect nou, primesc noi simţiri. Cu alte cuvinte, cu cât ura este mai mare, cu atât iubirea este mai mare.

În Cartea Zohar este scris că studenții lui Rabi Şimon, cel care a scris-o, au simțit o ură profundă unul față de celălalt înainte de fiecare lecție, iar apoi, pe măsură ce au început să se unească, au creat iubirea. Numai în acest fel au putut ei să atingă această calitate spirituală și să o descrie în Cartea Zohar.

Ei trebuiau să simtă o ură arzătoare pentru a se ridica apoi deasupra ei și a dezvălui, în locul focului mistuitor al urii, focul iubirii. Numai din contrastul acestor două calități ei au putut să descrie imensa iluminare pe care au obținut-o.

Din KabTV “Conversaţii despre Pesah”, Episodul #2

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: De ce dorința de a primi este considerată o zecime din dorință?

Răspuns: Pentru că așa se simte.

Întrebare: Cum pot să simt că ies din dorința mea de a primi și că acesta este Sof al Parţufului pe care îl părăsesc, cu care nu pot lucra?

Răspuns: Nu funcționează așa. Tu simți sută la sută din atingerea Creatorului și nu doreşti să o împarți în o zecime și nouă zecimi. Vrei să acționezi exact așa cum acționează Creatorul asupra ta. Asta este dorința corectată.

Din Lecția zilnică de Cabala 14/04/25, Scrierile lui Baal HaSulam – Șamati – Art.41 – “Ce este măreția și micimea în credință?”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum adăugăm credință? Este ceva ce facem noi înșine?

Răspuns: Creatorul o face, dar o face pentru că noi în mod constant, împreună, dorim să sporim credința. Fiecare o face în felul său, dar în principiu, împreună. Vrem să fim în credință perfectă.

Credința perfectă este credința care înlocuiește complet cunoașterea, simțirea și tot ceea ce putem primi de la Creator.

Întrebare: Cum ne putem ajuta unii pe alții să atingem o lipsă constantă de credință, care în cele din urmă, va înlocui cunoașterea și simţirile noastre?

Răspuns: Prietenii pot arăta un exemplu și sprijin și atunci vei vedea ce îți lipsește pentru a dobândi credință deplină.

Din Lecția zilnică de Cabala 19.04.24, Scrierile lui Baal HaSulam – Șamati – Art.41 – “Ce este măreția și micimea în credință?”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Putem noi determina în ce dorințe ne aflăm pe timpul etapei de pregătire?

În timpul etapei de pregătire, nu putem determina în ce dorințe ne aflăm. Nu știm unde sunt primirea sau dăruirea. Nu știm sau nu înțelegem exact la ce lucrăm.

Cheia pentru a corecta munca în timpul etapei de pregătire este să atribuiți totul celui de sus. Acest lucru, pentru că cea mai joasă stare spirituală în care intrăm și în care suntem incluși, după ce trecem bariera (Machsom), se numește “embrion” (Ubar). Este o stare în care ne anulăm în faţa celui de sus și îl lăsăm pe cel de sus să acționeze asupra noastră după cum vrea. Aceasta se numește a atribui totul celui de sus și a recunoaște măreția Creatorului, că El este cel care acționează și că El face totul în interiorul și în jurul nostru.

Acesta este adevărul, dar trebuie să-l practicăm, pentru că nu putem atribui pe deplin totul celui de sus. Ne scapă în mod repetat și trebuie să ne întoarcem la acest adevăr din nou și din nou, să ne spălăm mintea cu el și să ne convingem că într-adevăr este așa. Dar pur și simplu nu o putem face singuri, pentru că doar văzându-l pe Creator, experimentând această realitate la prima mână, putem fi convinși.

Dorința de a primi este foarte pragmatică. “Arată-mi și gata.” “Lasă-mă să gust.” De ce scriu sursele că “Gustați și vedeți că Domnul este bun”? De ce este necesară iubirea? De ce să vezi nu este suficient? Pentru că numai prin degustare primim o imagine senzorială clară a ceea ce am experimentat, la fel cum copiii mici și sugarii experimentează obiectele și le percep prin simțul gustului. Acesta este cel mai de încredere simţ. De aceea bebelușii nu se mulțumesc doar să vadă, ci pun totul în gură pentru a gusta.

În mod similar, până când nu gustăm Creatorul ca lumină interioară (Or Pnimi), nu avem o cunoaștere clară a ceea ce este El. De aceea nu putem dobândi adevărata cunoaștere înainte ca bariera să ne fie deschisă, înainte ca lumina să pătrundă în vasele noastre.

Trebuie să tânjim după prima stare spirituală care ne este cea mai apropiată. Dacă ne dorim toate oportunitățile care ni se oferă de sus, dacă ne epuizăm toate posibilitățile, atunci intrăm cu adevărat în această stare pentru că am depus tot efortul necesar.

Când se încheie efortul? Nu știm acest lucru dinainte. Depinde de structura fiecărui suflet în parte. Care este semnul că munca este finalizată? Este atunci când se deschid cerurile. Până atunci, trebuie pur și simplu să continuăm să acționăm.

Întreaga Tora, atât pentru începători, cât și pentru cei care mai târziu vor urca treptele până la sfârșitul corectării, este conținută în primul articol din Şamati intitulat “Nu este nimeni altul în afară de El”. Dincolo de barieră, munca va căpăta o altă formă. Cu toate acestea, sarcina este întotdeauna, în fiecare stare, de a ajunge la simţirea că “Nu există altul în afară de El”, indiferent de ceea ce se întâmplă și indiferent de ce se va întâmpla.

Trebuie să depășim rezistența și să ajungem la acest sentiment fără a ne deconecta de realitatea acestei lumi. Nu este înțelept să trăiești într-un loc izolat. Trebuie să trăim în întreaga realitate prin care suntem influențaţi de tot felul de tulburări, să ne angajăm, și prin ele să găsim că “Nu există altul în afară de El”.

Dacă terminăm această muncă, ne-am terminat sarcina în această lume și vom întâlni alte tulburări spirituale. Prin acestea, continuăm să progresăm, apropiindu-ne din ce în ce mai mult de a realiza pe deplin “Nu există altul în afară de El”.

Ce înseamnă “Nu este nimeni altul în afară de El”? Este cunoaşterea absolută, că în cele din urmă, Creatorul, noi înșine și întreaga cale pe care am parcurs-o – acțiunile, tulburările, dorințele necorectate și cele corectate – sunt una.

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→