Întregul Univers este o lipsă de împlinire, dorința de a se bucura, de a crește și de a se împlini pe sine. Această dorință funcționează instinctiv în întreaga creație: în materia neînsuflețită (mineral), în plante, în animale și în ființele umane și, prin urmare, ei caută, au o sete nepotolită și luptă între ei pentru supraviețuire. Aceasta este tendința fiecărei ființe create.

Creatorul se apropie de ființa creată și aceasta începe să simtă un fel de disconfort, fără să înțeleagă de unde provine. Ființa creată nu știe exact ce-i lipsește, dar începe să caute împlinirea. Creatorul inițiază abordarea ei, apropiindu-se de ființa creată, iar ființa creată suferă din asta și dorește să elimine această suferință și, prin urmare, caută împlinirea. Asta se întâmplă în viața de zi cu zi.

Cu toate acestea, există oameni care sunt capabili să avanseze spre obiectiv, prin calea de grăbire a timpului (Achishena). Ei, înșiși iau propriul proces de dezvoltare ȋn mâinile lor, trezind treptat un sentiment de deficiență în ei, înșiși. După multe urcări și coborâri, care ȋi duc mai departe sau mai aproape de Creator, ei realizează mai exact ce trebuie să facă. Viața lor devine mult mai direcţionată spre scop. Ei înțeleg ce se întâmplă și cum să acționeze, cum să devină partenerii Creatorului.

Creatorul nu-i mai avansează instinctiv, ca pe toate celelalte ființe create, care nu înțeleg ce fac, ci pur și simplu reacționează într-un mod predeterminat la influența Creatorului, conform instinctului inerent din ele. Vedem acest comportament în întreaga natură. Deși o persoană este dotată cu mai multă complexitate decât altele, nu există nimic special în ea care să o facă o creatură independentă. Creatorul, forța naturii, acționează în toate.

Dacă oamenii aspiră să afle ce scop ar trebui să atingă și cu ce mijloace, ei pot accelera dezvoltarea lor, trezind în ei, înșiși, singuri, dorința de a simți lipsa și împlinirea ei. Și cu ajutorul acestor două forțe, ei pot merge, ca pe două picioare și pot accelera în mod semnificativ calea lor.

Ei înțeleg către ce merg și cu ce au de-a face și, prin urmare, calea lor devine mai clară, mai emoțională și conștientă pentru ei. Ei descoperă forțele care acționează asupra lor și înțeleg Sistemul în care ei există, adică dezvăluie lumea superioară. Totul depinde de atitudinea noastră față de stările pe care le putem supune și, astfel, față de forțele care ne guvernează. (Minutul 0:20)

Puteți aștepta până veți simți suferința sau puteți căuta deficiența chiar înainte să începeți să o simțiți. Dacă vreau să elimin problema care deja s-a dezvăluit, este o reacție firească. Adevărata deficiență nu este cea care este dezvăluită de ea, însăși, ci cea pe care o trezesc eu, însumi, dorind să o descopăr în mine. Aceasta înseamnă că eu, însumi trezesc întunericul care precedă zorile. (Minutul 24:30)

Răul poate avea multe forme. Poate că am o stare proastă și asta e rău. Sau sunt decepționat de calea spirituală și nu înțeleg pentru ce îmi pierd viața – și asta este rău. Creatorul nu mi se dezvăluie, prietenii nu mă ajută și uită de mine – și asta este rău, deasemenea. Iar atunci descopăr că tot răul este, de fapt, în mine. Dar Creatorul m-a creat astfel.

O persoană decide prin ea, însăși ce trebuie să considere drept rău. Ar trebui să fii foarte sensibil la ce fel de rău simți; la urma urmei, avansarea este tocmai în asta: câte tipuri de rău pot să disting și să încep să le analizez.

Ori dezvălui singur răul, ori Creatorul mi-l descoperă. Este important ceea ce este considerat rău. Dacă Creatorul, forța dăruirii și iubirii, se apropie de mine, un egoist, atunci mă simt rău. La urma urmei, această forță este opusă mie, iar apropierea de ea îmi aduce suferinţă.

Creatorul nu este dezvăluit dorinței mele de a primi, ca forță a iubirii. Această iubire este mai presus de egoismul meu, mai presus de rațiune, iar dacă Creatorul ne-ar aborda în mod deschis, ar fi foarte neplăcut pentru noi. S-ar dezvălui forța dăruirii, căreia cu siguranţă nu îi aparținem. A cere ca această forță să mă umple complet este mai rău decât moartea, pentru egoismul meu. Prin urmare, suntem gata să acceptăm orice stare, dar nu forța de dăruire.

Noi trebuie să cerem unitatea, conexiunea cu ceilalţi și să ne rugăm pentru Kli-ul comun și nu pentru împlinirea lui. Iar dacă va fi descoperită conexiunea noastră, vom putea tolera forța de dăruire, în interiorul ei. (Minutul 38:15)

Poate mi-e teamă că voi descoperi măsura în care sunt opus dorinței de a dărui. Prin urmare, în mod subconștient, mă protejez instinctiv și nu îmi dau voie să mă apropii de ea. Găsesc o orbită externă care mă lasă să țin balanța: particip cumva în grup, dar nu mă ataşez de el, cu adevărat și, de aceea, nu-mi depășesc condiţia.

Aici apare întrebarea: poate grupul să mă împingă, să mă tragă aproape, așa încât să simt că nu există nicio cale de ieșire și că trebuie să cer din partea prietenilor puterea să mă ajute să mă includ în grup, deasupra naturii mele. Aceasta este ceea ce înseamnă să trezești întunericul de dinaintea zorilor: în ciuda întunericului, a respingerii, a fricii, a refuzului și a confuziei, să mergi spre conexiune și, astfel, să avansezi.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 7/11/19, Rugăciunea

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Există oameni care obișnuiesc să se roage și sunt aceia care nu s-au rugat niciodată și nu sunt obișnuiți să gândească despre ei ca depinzând de o Forță mai înaltă, de credință. Dar, pentru cel care studiază Înțelepciunea Cabala, toate aceste diferențe devin nesemnificative. Acesta nu se mai raportează la rugăciune ca la o activitate obișnuită, familiară lui din copilărie. Studiul duce omul prin tot felul de stări care îl curăță de confuziile anterioare. Acum el înțelege că nu are nicio conexiune cu Creatorul și toate cerințele lui au fost artificiale.

Îi ia mult timp până când începe să simtă că nimic nu-l ajută pe om să avanseze, să înțeleagă, să simtă și să se conecteze cu Sistemul Creației. Nu contează cât efort investește în colegii de studiu (prieteni) și în studiu, fiindcă nimic nu ajută. Omul înțelege din ce în ce mai clar că toată neajutorarea lui și toate încercările îl duc la o singură concluzie: „Numai dacă mă ajută Creatorul voi fi capabil să fac ceva și să ies din această stare”.

Numai Creatorul mă poate ajuta, nimeni altcineva, nici chiar eu, însumi. Cu ajutorul tuturor mijloacelor am reușit să trec prin diferite stări, urcări și coborâri, să experimentez tot felul de simțiri pentru a înțelege în cele din urmă că nimic nu mă va ajuta în afară de Creator. Aici ajung cu adevărat la nevoia de rugăciune. Dacă nu mă ajută Creatorul, atunci nimic nu o va face. Deci, ce trebuie să facă omul pentru a obține ajutorul Creatorului? Cum mă pot convinge că ajutorul de Sus va veni numai dacă voi ajunge la cererea corectă la care Creatorul să răspundă? Asta este ceea ce ne învață Cabala: cum și ce să cer și cum să mă pregătesc astfel ca cererea să aducă ajutorul Creatorului. (Minutul 0:20)

Rugăciunea este munca în inimă. Inimă decide toate dorințele și creierul doar ajută la realizarea lor, la ordonarea lor. Munca în inimă înseamnă aranjarea dorințelor în așa fel încât ele să fie gata să se schimbe.

Aceasta este muncă deasupra rațiunii. Dacă te rogi pentru ceea ce știi, atunci este o rugăciune egoistă a unui om al acestei lumi și, de aceea, nu cauzează nicio schimbare semnificativă în tine. Orice animal se roagă, fiindcă rugăciunea este simțirea unei lipse în toți atomii, în toate moleculele și în tot corpul. Creatorul este cel care a creat inițial această lipsă; El, însuși este complet și, de aceea, a creat o creatură care simte o lipsă.

Adevărata rugăciune nu vine din lipsurile (nevoile) create în noi de Creator, adică, din lipsa de bani, de sănătate și din alte probleme pe care Creatorul le-a trezit în fiecare din noi. Vedem că toată lumea suferă din cauza unui anume fel de lipsă, fiindcă materia Creației este dorința de primire căreia îi lipsește împlinirea.

Dar, creând o astfel de creatură, Creatorul a vrut ca omul să ceară să fie ridicat, astfel ca el să nu rămână în interiorul dorinței, cerând umplerea ei, ci să se ridice la un grad mai înalt, peste aceste lipsuri. (Minutul 11:10)

Din Lecția zilnică de Cabala din 8/07/19 – Rugăciunea

Filed under: Munca in grup, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Apelarea la forța superioară, la Creator, este cel mai important lucru pe care îl avem. Un muncitor al Creatorului, adică o persoană care vrea să avanseze pe calea spirituala mai repede decât de obicei, este distinsă de faptul că cere să avanseze. Toată lumea avansează, fiecare creatură, totul se întoarce la rădăcina sa, la adeziunea completă care există deja, însă care este ascunsă de noi și trebuie să fie revelată. Cursul natural al dezvoltării necesită foarte mult timp, suferință și lovituri pe drum. Cu toate acestea, o persoană are o oportunitate ca să urmeze singură avansarea.

Inițial nu simte o asemenea nevoie în el însuși; altfel toată lumea ar cere și ar cerși asta. Trebuie să căutăm deficiența corectă și dacă descoperim această deficiență pentru Creator, noi avansăm mai repede decât pe calea obișnuită a suferinței. Această cale a accelerării (Achishena) nu depinde de timp, ci doar de eforturile noastre, de tânjirea noastră de a ne conecta și revela următoarea stare dorită, adică să vrem să fie revelată.

Prin ridicarea rugăciunii noastre, a cererii noastre, noi accelerăm timpul și de aceea suntem numiți Israel; altfel suntem considerați națiunile lumii. Asta este toată diferența dintre Israel și națiunile lumii. Israel țintește direct către Creator (Yashar-El), tânjește să Îl reveleze și să adere la El, deasupra timpului, adică mai repede decât a fost setat de natură. Prin accelerarea timpului noi devenim muncitorii Creatorului.

Sunt perioade de asemenea căderi când suntem de acord cu tot ceea ce se va întâmpla, pierzând orice speranță. Cădem în starea unei persoane obișnuite, însă apoi ne trezim din nou prin influența de Sus. Așa ne mișcăm prin căderi și urcări, adică o deconectare relativă și o conexiune cu Creatorul. În cădere ajungem să ne împăcăm cu tot ceea ce avem, căzând la nivelul unei bestii. Cu toate acestea, în timpul urcării, de îndată ce Creatorul ne trezește, noi suntem pregătiți să investim eforturi, căutând cum să ne întărim și să avansăm mai mult.

Stările se schimbă constant: o bandă neagră, apoi una albă. Creatorul aparent ne ajută mai mult, apoi mai puțin și noi trebuie să ridicăm rugăciunea noastră. În toate căderile și urcările, participarea noastră este minusculă, dar exact asta este inclusă în corecție și ne dezvoltă. În spiritualitate nu contează cât ești de mare sau de mic, ci cât de mult ai adăugat la dorințele tale și cât le-ai dezvoltat. 1

Adevărul nu este așa cum ni-l imaginăm conform mintii și sentimentelor noastre. „Ei au ochi și nu văd; ei au urechi și nu aud”. Reiese că nu vom putea niciodată să descoperim în mod direct Creatorul, ci numai prin ascundere, prin credință deasupra rațiunii.

De fapt, Creatorul este cel mai apropiat de noi exact când simțim ascunderea Lui. El vine mai aproape de noi și apoi descoperim că nu Îl simțim, nu îl înțelegem și nu îl cunoaștem. Până la urmă, o anumită forță se apropie, una eluzivă și de neatins de către percepția noastră.

Însă aceasta nu este o stare a unei persoane obișnuite, care pur și simplu nu simte și nu înțelege nimic. Noi simțim ascunderea în fața noastră și inabilitatea noastră de a o revela prin organele noastre de simt. În special, deoarece Creatorul se apropie, eu descopăr că sunt incapabil să ajung la El. Iar ce numim ascundere, cădere, este timpul celei mai mari apropieri de Creator. 2

Din prima parte a lecției zilnice de Cabala 7/9/19, Rugăciunea

1 Minutul 0:20

2 Minutul 11:00

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Legile perfecțiunii trebuie să opereze în grupul de zece, HaVaYaH: egalitate, integrare reciprocă, dăruire reciprocă, anulare înaintea celuilalt. Este foarte important să construim relații de egalitate în grupul de zece, în orice mod posibil. Toate diferențele pe care le vedem astăzi între noi, diferențiind pe unii ca fiind mai de succes, mai inteligenţi, mai rapizi, de fapt, nu înseamnă nimic. După cum este scris: „Ei au ochii, dar nu văd”. Pot să spun asta din experiența mea.

Persoanele care percep cu greu orice cuvânt asociat muncii spirituale, dar, în același timp, continuă să depună eforturi pentru a continua cu orice preț această muncă, vor avea cel mai mare succes. Ei se vor ridica deasupra tuturor și nu cei cărora li s-au dat de sus abilități excepționale: un intelect ridicat, inteligență și sensibilitate. Aceste atribute corporale nu ajută la intrarea în spiritualitate, ci, dimpotrivă, stau în cale. Există povești despre felul în care plângeau discipolii, cerându-I Creatorului să le ia talentul natural și să-i coboare la un nivel obișnuit.

Prin urmare, ar trebui să ne raportăm cu înțelegere la acei prieteni care întâmpină dificultăți în a fi parte din grupul de zece, studiind, asociind un cuvânt cu altul, pentru a înțelege materialul. În final, acești oameni vor reuși mai mult în spiritualitate decât alții, doar că va dura mai mult timp și cu mai mult efort. Prin urmare, nu putem neglija sau renunța la niciun prieten din cauza faptului că nu înțelege nimic. Dacă Creatorul a adus pe cineva în grup, trebuie să avem grijă să ne asigurăm că el sau ea este tratat/ă la fel ca oricine altcineva.

Nu poate fi nicio neglijare sau preferință față de nimeni din grupul de zece, ci toată lumea trebuie să fie absolut egală și nu doar externă, în mod formal, fiindcă trebuie să simt interior, într-adevăr, că percep pe toată lumea în acest fel. Dificultățile în înțelegere nu se referă la spiritualitate. Nu este un examen!

Constituirea egalității în grupul de zece este chiar mai importantă decât dezvoltarea unei lipse pentru revelarea Creatorului. Dacă nu există egalitate, atunci deficiența pentru Creator va fi, de asemenea, distorsionată pentru că ne vom întoarce spre El de la un Kli imperfect. (Minutul 16:00)

Nu ar trebui să neglijăm niciun prieten din grupul de zece. Inima ar trebui să ne doară de toți cei care nu vin. Trebuie să ne rugăm pentru ei și să lucrăm la acest lucru, simțind că totul depinde de noi. (Minutul 1:22:30)

Egalitatea dintre prietenii din grupul de zece este construită de faptul că compensez cu atitudinea. Și, deși unul pare mai deștept, altul mai devotat, cel de-al treilea isteţ, iar al patrulea abil, totuși trebuie să-mi întregesc percepția asupra tuturor, astfel încât fiecare să fie perfect și fără defecte.

Fiecare este perfecțiunea în sine și nu este nimic de adăugat – așa trebuie să-mi percep prietenii. În acest fel, mă corectez pentru a nu vedea vreo defecțiune în ei. Îi aduc pe toți la un nivel general și devin un grup de zece perfect pentru mine, înălţat și corectat în ochii mei. Și, cu cât mă integrez mai mult în grupul de zece, cu atât mai adânc voi pătrunde în Creator, care este în prieteni. La urma urmei, Creatorul îi dezvoltă și îi sprijină.

Prin conectarea prietenilor la un nivel egal, deschid calea către Creator pentru mine, pentru revelarea Lui. Grupul de zece este ca vizorul unei arme, prin care văd Creatorul sau ca un binoclu care trebuie să fie focalizat. (Minutul 1:23:00)

În grupul de zece, este nevoie să investim toată forța noastră în unitate și conexiune, astfel încât toți să devină ca unul, într-o asemenea măsură încât să devină clar că aceasta – conexiunea dintre noi – este Creatorul și nu grupul și nu, pur și simplu, o conexiune. Prin pătrunderea mai profundă în interior, vom începe să simțim esența conexiunii noastre, iar acesta va fi Creatorul. Nu există nicio altă cale!

Există oameni care, să audă asta, este foarte greu pentru ei, dar este tocmai pentru că au un suflet foarte înalt și acest lucru este încă departe de ei. Ar putea dura încă zece ani de perseverență și efort, dar atunci vor reuși mai mult decât oricine altcineva. Prin urmare, nu ar trebui să existe nicio diferență pentru noi, în ce fel percepe și înțelege. Se spune că „cineva nu învață cu mintea”, ci prin egalitate. Cel care poate percepe pe toți drept egali și pe sine ca fiind cel mai mic dintre toți, singurul care are nevoie de corectare, este pe calea cea bună. (Minutul 1:35:00)

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 6/27/19,, „Lipsa pentru măreția Creatorului”

Filed under: Munca in grup, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare:  Am auzit că cuvântul „Ubar” (Embrion) și cuvântul „Zam” (Furie) sunt legate între ele. Poți explica conexiunea dintre ele?

Răspuns:  Cea mai puternică formă de exprimare a egoismului este furia unei persoane, când nu este de acord cu gândul creației și dorește să conducă lumea. Dacă își învinge furia, își închide gura și ochii și îşi restrânge toate sentimentele egoiste, devine un embrion.

Întrebare: Totul se întâmplă pe plan intern, emoțional cu mine. Chiar dacă cineva mă insultă, fie indirect, fie conștient, fără să știu cum simte el acest lucru, mă simt întristat și întotdeauna mă întorc la lumina superioară pentru ajutor. Sunt aceste sentimente egoiste?

Răspuns: Nu contează dacă este egoist. Principalul lucru este că vă afectează și în acest fel vă extindeți Kli-ul spiritual. Pentru a vă depăși ego-ul, depinde de voi să experimentaţi mai multe analize în interiorul vostru, pentru mai mulți ani.

Întrebare:  Este necesar să descoperim „frica” pentru a începe să atingem acceptarea corectă a creației?

Răspuns:  Da, dar depinde de ce vă este frică. Frica corectă este aceea în care nu voi fi suficient conectat cu prietenii, astfel că, prin unirea noastră, Creatorul va fi descoperit și Îi vom da satisfacție.

Întrebare:  Ar trebui să îmi îndrept sentimentele mai mult spre a lucra într-un grup, decât pentru a studia? Adică, dacă te scufunzi în învățare și începi să te bucuri de ea, te va mătura pur și simplu?

Răspuns: Nu. Sentimentele trebuie să se dezvolte numai în relațiile dintre prieteni. Orice altceva este o Klipa (Coajă).

Întrebare:  Care este motivul corect pentru a lucra într-o stare de anulare, în care dorim să ne îngrijim doar de spiritualitatea prietenilor?

Răspuns: Dacă lucrarea voastră este îndreptată spre Creator și sperați să ÎL descoperiți în mijlocul grupului, conexiunea voastră cu El și conexiunea de la El către voi este în direcția cea bună.

Întrebare:  Lumea este mai mult sau mai puțin relaxată în momentul de față și avem posibilitatea să fim implicați în activitatea spirituală în grupul de zece, în diseminare și în studiu. Dacă dintr-o dată se întâmplă ceva, un război sau mari probleme în lume, vom avea totuși posibilitatea să lucrăm în grupul de zece, să fim implicați în diseminare și studiu sau vor fi probleme cu asta?

Răspuns:  Toate acestea depind de tine personal, de grupul tău, de fiecare dintre noi, într-un mod concret și de noi toţi, împreună. Numai asta și nimic mai mult.

Întrebare: În ceea ce privește studiul „Prefaţă la Înţelepciunea Cabala„, în conformitate cu ceea ce spui, este nevoie să ne dizolvăm în grupul de zece, să ne conectăm cu el, iar aceasta are o importanţă extremă și nu vom înțelege nimic în mintea noastră. Dar să presupunem că mă conectez cu un grup de zece și mă dizolv în el, dar încă nu înțeleg materialul de studiu?

Răspuns: Mai întâi dizolvați-vă în grupul de zece și apoi vă va fi clar ce trebuie să faceți în continuare. Nu vă aruncaţi. Nu este necesar să spui nimic la început, doar fă-o. Numai asta trebuie să fie în fața ta.

Întrebare: Care este importanța Sabatului și a restului obiceiurilor, descrise în Tora, în legătură cu grupul de zece?

Răspuns:  Sărbătorile acestea nu au niciun înţeles, acestea sunt doar niveluri spirituale. În timp, vom începe să le folosim și să le menținem, dar nu conform unui calendar fizic, ci mai degrabă atunci când atingem aceste niveluri.

Din Lecţia de Cabala în limba rusă, 4/4/19

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Lumina interioară (Ohr Pnimi) este ceea ce primesc de la gazdă, bucurându-mă în toate dorințele mele de gustul împlinirii și de atitudinea Creatorului care, cu toată măreția Lui, mă invită să mă conectez și să-mi dăruiască. Simt toate aceste plăceri corporale, umane și spirituale pe toate nivelurile și sunt obligat să obțin toate plăcerile posibile din ele.

Ȋn orice caz, toate acestea sunt îmbrăcate în intenția mea de a dărui gazdei. Eu mă supun Ei și vreau să-i aduc mulțumire. Nu există o plăcere aici, pe care să o simt în afara relației mele cu gazda. În primul rând, mă conectez cu Ea în Rosh, devin inclus în intenția Sa, în atitudinea Ei față de mine. Absorb atitudinea Ei față de mine și construiesc o atitudine reciprocă față de Ea, din asta. Relația noastră, a Ei și a Mea, devine îmbrăcată una în cealaltă, iar lumina interioară apare.

Lumina înconjurătoare (Ohr Makif) arată măsura în care nu sunt gata să fac asta. Lumina înconjurătoare izvoreşte din regretul meu ca trebuie să nu mai primesc plăcere de la gazdă, respingând apelul Ei față de mine din cauza incapacității mele de a-I răspunde în același mod, din cauza lipsei mele pentru măreția Ei. Lumina înconjurătoare este o consecință a conștiinței mele despre cât de mică este iubirea mea față de gazdă în comparaţie cu dragostea Ei față de mine.

Lumina înconjurătoare este îmbrăcămintea Partzuf-ului spiritual, care reflectă reacția ființei create la revelarea Creatorului în ea. Prin urmare, ea face presiuni asupra Partzuf-ului și Ȋi cere să primească împlinirea, ca o mamă aflată în fața unui copil cu o lingură de mâncare și încearcă să-l convingă să deschidă gura. (Minutul 29:10)

Atitudinea mea față de grup și grija față de el, în loc să mă îngrijesc de mine, este o reflectare exactă a lucrării Partzuf-ului, cu lumina superioară (Ohr Elyon). Chiar dacă nu sunt încă într-un asemenea grad, încât să pot lucra direct cu lumina, este deja o relație strânsă. Guf-ul Partzuf-ului este o măsură a conexiunii mele cu grupul, iar Rosh este un calcul față de cât de mult sunt capabil să mă pot conecta cu prietenii mei, în conformitate cu discernămintele, gândurile și emoțiile mele.

Cuplarea prin lovitură (Zivug de Haka’a) izbeşte în egoismul meu și în adeziunea mea, prin decizia mea, deasupra minţii și a sentimentelor mele, de a mă conecta cu prietenii, ca un om cu o singură inimă.

Lovesc dorința mea de a primi, o îndepărtez și mă ridic deasupra ei, pentru că vreau să urmez mintea și emoția grupului și a Creatorului din el. Dorința este natura mea, iar gândul este ceva periferic. Prin urmare, poate fi primită de sus sau prin grup, dându-mi capacitatea să înțeleg, să simt și să iau decizii deasupra propriilor mele gânduri.

Gândurile și dorințele mele sunt la nivelul animal. Dorințele și gândurile grupului pot fi deasupra lor numai dacă încerc să lucrez cu ele. (Minute 36:08)

Restricție și lovitură

Restricția este atunci când îmi opresc dorința, refuzând să primesc plăcere, ca un copil care își încleștează gura și refuză să mănânce. Dar lovitura deja presupune o condiție: dacă am capacitatea să mănânc de dragul de a aduce mulțumire mamei, îmi voi deschide gura cu bucurie. Dar nu am o astfel de abilitate, deci ce fac ?! Ajută-mă, dă-mi dorința de a-Ţi aduce mulţumire și voi fi fericit să mă deschid pentru primire.

Restricția este un act necondiționat și lovitura are loc cu condiția să fiu gata să accept plăcerea, dacă va exista o adeziune între noi. În lovitură, scopul meu este conexiunea. În timpul restricției, scopul meu nu este de conexiune, ci numai de a mă împiedica să primesc. Nu doresc niciun contact, pentru că nu am nicio putere pentru nimic, decât să mă restrâng, fiindcă, altfel, voi arde de rușine.

Cuplarea prin lovitură este deja deasupra rușinii. Nu mă gândesc la rușine, ci mă gândesc numai la iubirea și conexiunea dintre noi, ridicându-mă deasupra egoismului. Prin lovitură, demonstrez că sunt gata să primesc masa, nu pentru mine, ci doar pentru a da satisfacție gazdei. În primul rând, verificăm relația noastră cu gazda și numai atunci când este stabilită această conexiune spirituală în inimă, o putem pune în acțiune, iar ea coboară în materie, în dorința de a primi.

De aceea, decizia se ia în primul rând în capul Partzuf-ului, în gândurile pure și emoțiile care nu sunt asociate cu îmbrăcarea luminii în dorințe, în materie. Doar atunci putem să facem această acțiune, pas cu pas, de la uşor la greu: lumina lui Nefesh, Ruach, Neshama, Haya și Yechida. (Minutul 1:06:05)

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 6/17/19 Scrierile lui Baal HaSulam, „Prefață la înțelepciunea Cabalei”, Punctele 30-38

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Vedem întreaga lume ca fiind plină de rău, dar înțelegem că acest lucru nu este adevărat, pentru că așa ni se pare din cauza egoismului nostru. De aceea, ne ridicăm deasupra ei și aderăm la Creator, care este bun și face bine. După aceasta, putem să ne dezvoltăm senzațiile, mintea și inima pentru a vedea lumea ca fiind rea și, totuși, să fim deasupra acestui rău, în interiorul forței care este bună și face bine.

Trebuie să ne organizăm, pentru ca, oricât este dezvăluit răul în lume, mai mult sau mai puțin, noi să rămânem întotdeauna în adeziune cu ”binele care face bine”, după cum este scris că „Ei au ochii și nu văd; ei au urechi și nu aud.” Noi simțim răul în dorințele noastre egoiste și întotdeauna ne stabilim pentru a rămâne pe linia de plutire, ca o baliză pe suprafața apei. Și, cu cât mai mult rău este descoperit, cu atât mai mult amplificăm binele care face bine și, ca atare, ne menținem deasupra, adică în credință deasupra rațiunii.

Cunoașterea dezvăluie din ce în ce mai mult răul; Malchut-ul din lumea infinitului se deschide tot mai mult, așa cum se spune că, spre sfârșitul corecției, imprudența se va înmulți. Între timp, ne menținem în permanență la suprafaţă, agățându-ne de cel bun, adică de Cel Superior. Acesta este modul în care vrem să petrecem fiecare zi și fiecare secundă a vieții noastre.

Este clar că este necesară o includere puternică în grup. Trăim mereu pe această graniță, pe linia de plutire, în punctul de echilibru dintre cele două lumi. Apoi se transformă în linia de mijloc, unde noi, înșine, trezim întunericul și atragem lumina. Totuși, deocamdată, tot ce trebuie să facem este să încercăm să plutim pe suprafața acestui rău, aderând constant la bine (Minutul 9:40).

Colacul meu de salvare este grupul de zece. Construiesc acest instrument prin anularea mea înaintea grupului de zece. Nu mă înec pentru că îmi pasă de prieteni, de beneficiul lor și nu de al meu. Acest lucru îmi permite să rămân pe linia de plutire, altfel mă voi îneca în apă. Cei nouă prieteni sunt cele nouă puncte din inimă care rămân la suprafaţă, în sentimentul că „Nu există altul în afara Creatorului” și îi susțin și mă țin de ei.

Nu mă agăţ de ei doar ca o persoană care se îneacă, încerc sa-i menţin să nu se înece și, prin urmare, mă menţin și eu pe linia de plutire. Mă anulez înaintea colacului de salvare, până la ”zero absolut”. (Minutul 33:05)

Mai întâi de toate, trebuie să vă anulați înaintea grupului de zece, pentru a vă abandona lui, fiindcă aceasta este prima etapă a muncii spirituale. Pot apoi să fiu sigur că sunt inclus în grupul de zece. Oricât de mare sunt eu, ca în exemplul rabinului Yossi ben Kisma, prin anularea mea în fața prietenilor, împlinesc prima acțiune spirituală. La urma urmelor, grupul de zece va fi întotdeauna mai mare decât mine. Pot fi cel mai mare, dar dacă există grupul de zece lângă mine, va fi întotdeauna mai mare ca mine. Prin urmare, primul meu pas spiritual este de a mă anula înaintea grupului.

După ce mă anulez, mai presus de această anulare de sine, pot să împlinesc deja tot felul de acțiuni în cadrul grupului de zece, prin includerea mea în el. Trebuie să aflu ce doresc prietenii mei și să mă angajez pe deplin să le îndeplinesc dorința. Grupul de zece, pe un nivel spiritual, este instrumentul meu pentru comunicarea cu Creatorul. Singur nu am nicio ocazie să îL contactez, nu am pe nimeni în fața căruia să mă pot anula și în legătură cu care să-mi pot dezvolta dorința, într-un grad spiritual.

Dezvălui răul și întunericul în mine și vreau să înțeleg lumina, dar acest lucru este posibil numai prin intermediul grupului de zece, prin anularea mea în fața lui, așa cum Malchut se anulează înaintea primelor nouă Sfirot sau ca cel inferioar care se anulează în faţa întunecatului Malchut, al celui  Superior. Trebuie să depun tot efortul pentru a-mi sprijini prietenii, adică să-mi trec calitățile mele, care sunt corectate de la primire, la dăruirea către grupul de zece. În acest fel, încep să aparțin gradului superior, deja un grad spiritual, iar toate acestea duc la o extindere a credinței deasupra rațiunii.

Mă pregătesc deja pentru următoarea revelare a răului. Mă schimb mereu și, prin urmare, nu pot creea niciun sprijin în mine, nicio centură de siguranță împotriva egoismului imprudent, când el erupe în mine. Prin urmare, mă leg de grup. Dacă astăzi investesc cât mai mult posibil în grup, adică să ridic prietenii, să-i servesc și să mă anulez, cu asta voi crea o asigurare pentru mine, pentru viitor.

Grupul este spaţiul meu de protecție, bateria, primele nouă Sfirot, care ulterior vor susține Malchut-ul meu. Investiția în prieteni, prin garanția reciprocă, este necesară pentru avansare, deoarece mai târziu ei vor simți că sunt obligați să mă salveze, adică să mă ”elibereze de închisoare” (din Ego).

Grupul funcționează ca o pompă. Ader la el, primind mai multă putere din el și apoi primesc un egoism suplimentar, care mă aruncă departe de prieteni. Prietenii mă întorc înapoi la ei, dar numai prin eforturile pe care le-am investit anterior. Acesta este modul în care lucrez tot timpul, ca un piston într-o pompă (Minutul 41:50)

Grupul de zece este o structură spirituală și nu una corporală. Aceasta nu este o povară sau o datorie dificilă pentru mine, ci este chiar viața mea. Pentru a fi mai exact, este un sistem pentru revelarea Creatorului. Pare că lucrez cu zece oameni corporali, cu care nu simt nicio conexiune. Totuși, treptat, datorită luminii reformatoare, încep să simt o legătură interioară între noi, în care se manifestă revelarea Creatorului.

El este între noi, în locul în care se ni se dezvăluie. Iar în relațiile dintre noi și prin dăruirea reciprocă, se dezvăluie în noi, noi senzații, adică o rețea care face posibilă simțirea forței superioare. Iar această rețea este ‘țesută” din calitățile prietenilor, adică a celor de la dăruire și dragoste, în care începem să-L dezvăluim pe Creator. Aceste proprietăți ale rețelei permit ca lumina superioară să se dezvăluie în ea.

Apoi, grupul de zece, dintr-o povară, din cele zece corpuri fizice, se transformă într-un mecanism de conexiune, într-un detector pentru revelarea Creatorului. Iar grupul devine vasul Sufletului meu. (Minutul 1:04:20)

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 6/3/19, ” Zero Absolut „

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Învățăm cum să lucrăm în primul nivel spiritual, atunci când, din a ne simți pe noi, înşine, în interiorul egoismului (în această lume), ne ridicăm la un nivel mai înalt decât egoismul nostru, la nivelul la care Creatorul sălăşluiește. Trebuie să discernem acești doi pași – egoismul nostru și nivelul de deasupra lui – pentru a trăi simultan pe ambele niveluri. Acesta va fi primul nostru grad spiritual.

Primul pas spiritual este cel mai dificil, deoarece nu este nici măcar ca un copil care face primii pași, ci este o lume cu totul nouă și o atitudine complet nouă față de realitate. Apar modificări cardinale în interiorul unei persoane. Îmi dau seama că imaginea naturală a lumii este văzută prin egoismul meu, în dorința de a primi cu care m-am născut și care a fost creată de Creator.

Această lume nu există într-o astfel de formă, de una singură, dar ea aşa pare că se află, în proprietățile mele egoiste, care pot fi schimbate, iar apoi şi lumea va începe să se schimbe. De aceea, pentru moment, lumea ne pare a fi întunecată, egoistă, iar apoi se va schimba.

O astfel de imagine a lumii ne este dată de Sus, de către Creator, pentru a putea ieși din această stare. Pentru aceasta, trebuie să ne imaginăm că toate acestea provin dintr-un grad mai înalt, în care domnește lumina, dăruirea și iubirea și umple toată realitatea. Și toate acestea există peste ego-ul meu, deasupra acestei lumi și vreau să mă agăț de această stare mai înaltă.

Dar  imaginea egoistă a lumii pe care o văd acum: neagră, nefericită, fără speranță, nedreaptă, provine de asemenea din lumină și, aparent, cu un scop anume. Prin urmare, rămân cu senzația acestei lumi așa cum este, dar vreau să aparțin unei stări mai înalte, unei lumi mai înalte, unde domnește Creatorul, cea mai înaltă lumină, puterea de dăruire și iubire. Vreau să fuzionez cu ea. Prin urmare, mă împart în două, încercând să mă agăț de cel mai înalt nivel cu toată inima și sufletul meu, în ciuda faptului că mă simt mai jos, în dorința mea egoistă de a primi. Nu văd nicio contradicție în acest lucru, fiindcă acești doi poli opuși trebuie să existe.

Cel care se îndepărtează de lumea inferioară și o simte pe cea mai înaltă se numește un înger. A trăi numai în lumea inferioară se aseamănă vieţii unui animal. Dar cineva care încearcă să existe în ambele lumi, în același timp, există în credință deasupra rațiunii. Forța de dăruire pe care cineva dorește să o găsească în lumea superioară trebuie să fie mai mare decât forța de primire care guvernează în lumea inferioară, egoismul nostru.

Progresul urmează, prin a coborî mai jos și mai jos în această lume, cu toate miasmele sale și, prin urmare, să crească tot mai mult și mai sus, în lumea spirituală: de la -1 la +1, de la -2 la +2, de la -3 la +3 , și aşa mai departe. Se spune că „Cel care este mai mare decât prietenul său, dorința lui este mai mare decât el”. Iar „altul” este starea mea anterioară. De aceea, trebuie să coborâm pentru a găsi dorințele sparte și pe care, apoi, să le ridicăm la un nivel mai înalt și să le ”rezolvăm” astfel. Asta este munca noastră! (Minutul 0:20)

Din prima parte a Lectiei Zilnice de Cabala 6/4/19, pe tema „Zero absolut ’’

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Atunci când o persoană începe să studieze Cabala, este ca și cum ar sări într-o mare și la început nu distinge adâncul, adică definițiile subtile. O persoană este ca un nou născut care în primele zile nu înțelege nimic, nu vede și nu aude. Cel mai important pentru el, este să fie atașat cu fermitate de voința sa de a primi, de egoismul său. De aceea, prima etapă a muncii spirituale constă din ”tăierea” sa din acest egoism, adică din îndepărtarea față de el și din ”a-l privi dintr-o parte”.

Durează ani de muncă pentru ca lumina care reformează să-și facă treaba asupra unei persoane și să îl sau să o schimbe. Prima schimbare este că începem să auzim despre ce vorbesc Cabaliștii.

Pentru a intra în spiritualitate, o persoane trebuie să se facă pe ea, însăși, un zero absolut, adică din voința sa de a primi, din aspirațiile și așteptările sale, ca ceva să se schimbe pentru ea însăși. Adică eu sunt de acord cu tot ceea ce primesc și anulez în totalitate orice criticism.

Tot ceea ce se întâmplă vine de la Creator și, fără îndoială, este cel mai bun lucru pentru mine. Prin urmare, nu mă gândesc la asta deloc: Creatorul acționează numai pentru beneficiul meu. Asta îmi limitează atitudinea față de viața corporală.

În ceea ce privește spiritualitatea, eu de asemenea primesc ceea ce este cel mai optim în tot. Dar nu am nimic?! Asta este minunat, asta este cel mai bine, deoarece l-am primit de la Creatorul care este bun și face bine! O persoană ajunge la această decizie, acceptând starea sa corporală ca cea mai optimă, fără să aibă nevoie de nicio adăugare, anulându-se complet. Singurul lucru pe care îl cer, atât în corporalitate, cât și în spiritualitate, este ca, Creatorul să mă organizeze conform voinței Lui și să mă ajute să fiu de acord cu asta în totalitate.

Primul nivel spiritual este abilitatea de a adera complet la Creator, zi și noapte, în lumină și în întuneric, în tristețe și în bucurie, indiferent ce se întâmplă. Dacă ajung la două asemenea zerouri: în corporalitate și în spiritualitate, atunci intru în lumea spirituală, pe nivelurile scării.

Aceasta este urcare dintre două stări: de jos – rațiunea și de sus – credința deasupra rațiunii.

Totul vine de la Creatorul care știe ce îmi trebuie. Munca mea este numai să îl accept în mod complet. Asta, cu siguranță, nu înseamnă că uit de necesitățile corporale: trebuie să am grijă de familia și de sănătatea mea. Totuși, indiferent care este starea mea interioară – în întuneric și disperare, în haos și neînțelegere, în confuzie și în amorțeala simțurilor, sunt de acord cu asta ca fiind trimisă de Creator și eu sunt pregătit să rămân în asta pentru totdeauna.

Ar trebui să cer să îmi schimbe nu starea mea, ci atitudinea mea față de această stare. Adică vreau să fiu de acord cu ea și nu cer nimic mai mult. Dacă vine de la Creator, atunci nu am nevoie de nimic altceva.

Nu am nimic, nici acum, nici în viitor; este întuneric complet, lumea s-a întunecat. De tot ceea ce mă țin este faptul că această stare este trimisă intenționat de Creator, „bunul care face bine” și, prin urmare, nu aștept nicio schimbare. Nu cer dispariția întunericului și primirea atingerii și înțelegerii; sunt pregătit să rămân în starea prezentă cât este necesar.

În acest fel, creez nivelul meu de Keter, Kli-ul pentru dăruire. Nivelul inferior al celui superior este Malchut, care nu are nimic în el. Dacă accept cu bucurie acest ținut al superiorului (Malchut) în forma în care este revelat: întuneric și neajutorare, atât în prezent cât și în viitor, dincolo de timp, atunci devine nivelul meu de Keter, Kli-ul de dăruire cel mai fin, care strălucește asupra mea și îmi permite să continui calea.

Pe toate nivelurile, până la sfârșitul corecției, noi trebuie constant să ne anulăm pe noi, înșine, la zero pe nivelul nostru și, apoi, de Sus vom primi nivelurile superioare în plus. Aceasta este intrarea în lumea spirituală și primul contact al celui inferior cu cel superior. Și, astfel, nivelul superior devine prima mea stare spirituală.

Din prima parte a lecției zilnice de Cabala 6/1/19, Zero absolut

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: În ce fel, calitatea credinței (Hassadim) devine calitatea înțelepciunii (Hochma)? Poate o calitate spirituală să se transformare dintr-una în alta?

Răspuns: Nu. Calitatea credinței este calitatea dăruirii și dacă am calitatea de dăruire și ea este suficient de puternică, atunci pot să primesc deja sentimentul Creatorului în ea, care se numește lumina Hochma.

Întrebare: Spui: „nu există credință”. Dar nu vorbim despre: „credința în învățător, credința în prieten, credința în cărți, credința în Creator”?

Răspuns: Aceasta nu este aceeași credință despre care vorbește Cabala. În Cabala, credința este forța cu care pot să creez și să acționez. Este o oportunitate de a fi ca și Creatorul.

Întrebare: În ce fel un student complet nou, devine familiarizat cu Înțelepciunea Cabala? Este mai bine să citim din surse: Rabash, Baal HaSulam și cărțile dumneavoastră?

Răspuns: Aș recomanda citirea cărții „Atingerea lumilor de dincolo”. Chiar dacă nu o consider o sursă primară, cred că aceasta este cea mai potrivită carte pentru familiarizarea cu Cabala. Într-o oarecare măsură, această carte este o traducere mai ușoară a cărții Shamati.

Întrebare: Dacă dezvoltarea unei persoane a fost în conștientizare și sentimente, apoi persoana a murit la vârsta de 10, 12, 14 sau 17 ani, atunci în următoarea încarnare, conștiința și sentimentele acelei persoane vor rămâne la aceeași vârstă? Ar fi un suflet sau un spirit?

Răspuns: Tot prin ceea ce trece cineva în această viaţă nu este pierdut, iar persoana continuă pe drumul ei.

Întrebare: Nu văd cum să mă realizez în această lume pentru a-mi menține nevoile corporale. Simt că sunt în întuneric. Merită să-mi îndrept toate eforturile pentru a găsi un grup și a studia, cu convingerea că asta îmi va da, de fapt, înțelegerea?

Răspuns: Cred că o persoană trebuie să dobândească o profesie care să-i permită să se sprijine pe sine și familia sa, în mod normal, fără lux și să-și dedice restul timpului dezvoltării spirituale. Aceasta va fi cu siguranță o viață optimă.

Întrebare: Ce este „intelectul” din punctul de vedere al Cabalei?

Răspuns: Din punctul de vedere al Cabalei, intelectul este lumina lui Hochma, care umple lumina lui Hassadim.

Din lecţia de Cabala în limba rusă 12/23/18

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→