Din toate timpurile, până în ziua de astăzi, umanitatea a avut aceeaşi structură: Rav (învăţător, ghid), grup de Cabalişti şi restul umanităţii. Toată munca avansează conform explicaţiilor lui Rav, iar grupul le execută. La început, există o conexiune în grup şi numai după aceea este posibilă diseminarea către restul umanităţii, în cercuri.

Dar metoda rămâne aceeaşi metodă, incluzând aceleaşi etape şi ele pot fi realizate numai dacă îl elevăm pe Rav. Desigur, nu este vorba de acţiuni externe, aşa cum se întâmplă în alte doctrine. Este vorba de sfatul lui Rav despre cum să atingem adeziunea cu Creatorul. Asta se cheamă onorarea lui Rav, pentru că el este la un nivel superior nouă. Îi onorăm direcţia, cuvintele lui.

Avansăm atunci când construim relaţiile corecte dintre noi; în alte cuvinte când realizăm Tora până la punctul în care îndeplinim regula sa principală, „Să îţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi”. Iar pe măsură ce diminuăm măreţia lui Rav în ochii noştri, cădem.

În plus, în măsura în care ridicăm sau coborâm măreţia lui Rav în ochii noştri, aşa ne aflăm în urcare sau în cădere. Este spus: „Un student care este exilat – învăţătorul lui este exilat cu el” (Makkot 10a). Depinde de student să ştie să îl estimeze pe Rav, să estimeze metoda şi modul de corectare depinde complet de estimarea importanţei mijloacelor pentru realizarea adeziune cu Creatorul.

De asemenea, atunci când studentul lucrează la măreţia mijloacelor, poate atinge scopul, care este măreţia Creatorului, măreţia caracteristicilor de dăruire, iubire şi conexiune. Toate acestea depind în mod absolut de munca la măreţia lui Rav şi a prietenilor. Obţinem scopul în conexiunea dintre prietenii care construiesc reţeaua corectă de conexiune şi o înţelegere detaliată a tuturor părţilor din conexiune. Dacă cineva nu este pregătit să dăruiască conexiunii cu prietenii, dar are succes în integrarea în ea şi ridicarea deasupra ego-ului, asta se numeşte Ibur (concepere), starea de embrion.

În această stare, este descoperită o rezistenţă din ce în ce mai mare la conexiune, care se numeşte fetus, iar de fiecare dată el trebuie să se anuleze în faţa grupului, în faţa măreţiei lui şi în faţa măreţiei lui Rav, iar mulţumită acestora continuă să se dezvolte până când toate etapele conceperii sunt completate. După aceea, există perioada de hrănire (Yenika), când este pregătit să primească pentru a dărui, să participe mai activ la conexiune, simţind cât de practică şi de adevărată este aceasta. Astfel termină anii de hrană şi ajunge la o stare în care vase de primire grele se trezesc în el. Atunci poate participa activ la muncă, construind noi conexiuni, clarificând şi creând caracteristicile de dăruire şi iubire, ceea ce se numeşte descoperirea Creatorului printre prieteni.

Această formă începe să se clarifice din ce în ce mai mult, tot timpul. La început se face numai prin Ahoraim (posterior), pentru că este imposibil să vezi faţa Creatorului până la completarea corecţiei, iar după aceea se va revela chiar şi faţa Creatorului, adică dăruirea şi iubirea absolută se va revela între noi în vasele corectate.

Toate acestea au loc numai dacă persoana îl apreciază pe Rav şi grupul şi lucrează la măreţia acestora, încercând să treacă prin urcări şi coborâri. Dacă reuşeşte în urcare, i se dă imediat o cădere, adăugându-se un nou strat al dorinţei de a primi, pentru a se ridica mai sus şi mai sus.

Numai în conexiunea dintre prieteni este posibil să vezi întregul câmp de lucru, locul în care se realizează condiţia „Nu există nimeni în afară de El” – adică Lumina, forma dăruirii şi regula generală, „să îţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi”, care este vasul. Totul se revelează numai în grupul care este direcţionat spre Rav.

Este scris, „Iubirea de prieteni ne este suficientă”, dar „un student care este în exil, învăţătorul este exilat cu el”, care înseamnă că dacă un student reuşeşte să se ridice deasupra exilului şi a dispreţului pentru Rav şi grup, atunci iubirea de prieteni îi completează toate defectele. Toate corectările sunt incluse în iubirea de prieteni.

Dacă reuşim să ne păstrăm atenţia în zona care se află între noi – zonă pe care trebuie să o umplem cu dăruire, iubire şi ajutor reciproc, pentru ca „de la iubirea de om la iubirea de Creator” – în aceeaşi măsură avansăm. Principalul lucru este să nu uităm că toate acestea sunt revelate în conexiunea dintre noi.

Toate nivelurile caracteristicii de dăruire pe care o obţinem – Nefeş, Ruah, Neşama, Haya şi Yehida – trebuie să fie descoperite între noi iar cu cât ne apropiem mai mult unul de altul, vom descoperi în cele din urmă cea mai înaltă conexiunea dintre noi, care se numeşte Creatorul. Forma sa este nivelul Keter, Yehida, în toate nivelurile. Dacă în fiecare stare atingem ultimul nivel, Yehida, atunci simţim prezenţa Creatorului

Din pregătirea pentru Lecţia zilnică de Cabala din 26.03.2014

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Putem explica conceptele înţelepciunii Cabala, „mecanismul Cabalistic”, folosind limbajul dorinţelor pe care toată lumea îl înţelege.

Să ne imaginăm vasul dorinţei de a primi, sub forma unui pahar. Dorinţa generală este alcătuită din multe lucruri, dorinţe pentru mâncare, sex, familie, bani, onoare şi cunoaştere.

Atunci când le studiem, vedem că fiecare în particular şi toate împreună, sunt împărţite în cinci părţi, cinci straturi, de la zero la patru.

Astfel, eu pot primi doar ceea ce intră în dorinţa mea. Dacă este o dorinţă mică, voi primi foarte puţin, iar cu cât dorinţa creşte, cu atât voi putea să primesc mai mult în mine, până când atinge dorinţa maximă şi voi fi gata să înghit întreaga lume. Aşa lucrează ego-ul meu.

Atunci, cum mă schimb? Cum încetez să mai primesc pe baze normale? De fapt, ele mă limitează. Cât de mult pot primi şi cine îmi va da? Deoarece acţionăm conform cu un plan egoist, am ajuns la o criză generală. Atunci, poate există o altă metodă?

Ce ar fi dacă îmi restricţionez dorinţa, creând o partiţie deasupra ei şi folosind-o nu pentru a mă umple eu ci pentru a umple dorinţele altora? Vreau să le dăruiesc, ceea ce se numeşte Lumina Reflectată (Or Hozer).

Totuşi, cum pot să îi umplu pe alţii? Trebuie să îi simt pentru a înţelege asta. Acesta este motivul pentru care eu construiesc o nouă dorinţă deasupra, dorinţa pentru alţii. Apoi, îi umplu, adică dorinţele altora nu ale mele. Dacă cu toţi ne umplem unul pe celălalt, ne conectăm unul cu celălalt iar Lumina Superioară este întotdeauna împreună cu noi.

Dacă Lumina îmi umple dorinţele mele obişnuite, nu pot simţi nimic altceva. Acum un minut îmi era sete, dar am băut apă şi dorinţa a dispărut. Atunci, cum pot să primesc plăcere în mod continuu? Pentru asta eu trebuie să fac o gaură în fundul paharului meu, pentru a mă conecta cu paharul altuia prin acea gaură. Apoi, toată plăcerea va trece prin mine către altul şi amândoi vom fi umpluţi, dar, acum, voi avea Lumina pentru mine şi pentru altul (1+1) şi voi putea primi o dublă plăcere.

Astfel, pot conecta din ce în ce mai multe noi pahare şi să primesc plăcere pentru întreaga lume. Creatorul este deasupra mea, iar întreaga lume este cu mine, toţi oamenii şi astfel primesc toată plăcerea din lume.

Asta pare aşa de simplu, dar oamenii nu o ştiu. Pot trage ceva din viaţa şi să vadă că este corect. Dar, de fapt, vorbim despre elemente care nu sunt legate de dorinţa de a primi şi psihologia ei uzuală, ci de dorinţa de a dărui. Dacă încercăm să umplem dorinţele acestui lumi, atunci este psihologie. Dacă căutăm o modalitate de a umple întreaga lume şi nu pe noi înşine, asta se face prin educaţie integrală (IE).

În cele din urmă, acţionăm conform unor calcule psihologice simple, dar singura diferenţă este că nu atragem pentru noi. De fapt, nu putem face asta astăzi pentru că suntem într-o criză globală şi nu avem altă alegere.

Din congresul virtual „O America” din 11/17/13,  Lectia 3

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

După prima restricţie din fiecare Parţuf care începe să lucreze cu Lumina Superioară, există un cap (Roş) care calculează cât de multă Lumină poate fi primită pentru a dărui, iar apoi un corp (Guf) primeşte Lumina în practică, conform deciziei capului.

Capul este partea principală, în timp ce corpul numai îndeplineşte deciziile acestuia. Aşa a fost tot timpul, cu excepţia unui singur moment când corpul dintr-o dată nu a mai executat decizia luată de cap; asta s-a întâmplat în momentul spargerii vaselor. Capul a vrut să primească toată Lumina pentru a dărui, în timp ce corpul nu a putut să o facă.

Spargerea vaselor este o stare de incompatibilitate între cap şi corp, nu acţiunea spargerii. În lumea spirituală, totul este determinat în conformitate cu calitatea. Un vas spart este un vas care nu se poate pregăti în avans pentru a se potrivi corpului. Nu este vasul actual cel care s-a spart ci conexiunea dintre dorinţa de a primi şi gând. Putem munci în gând la planurile noastre, dar atunci când vrem să le îndeplinim reiese că este imposibil să le executăm.

Din partea a treia a Lecţiei zilnice de Cabala din 3/23/14, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Independența este un concept foarte vag și problematic. Ce înseamnă să fii independent într-o lume în care toate sunt conectate împreună? Cum este posibil să fi independent dacă eşti în legătură cu mii de fire de la toate tipurile de instituții guvernamentale, întreprinderi și oameni?

O întrebare mult mai profundă se ascunde aici. Şi anume că înțelepciunea Cabalei spune că o persoană are o dorință de a primi, dorinţa de plăcere, iar în fiecare moment din viața ei, ea caută să atingă cât mai multe facilități posibile: stă, se ridică, se deplasează, se culcă, încearcă ceva, mănâncă, se uită la ceva, ascultă ceva. Dacă trebuie să facă ceva, cum poate face în modul cel mai confortabil şi uşor, cheltuind mai puțină de energie?

În cele din urmă, toate sunt administrate de legile naturii. Vrem să ne bucurăm și să obținem cele mai multe în timp ce suferinţa este minimă. Dacă am construit aşa, atunci ce înseamnă să fii independent? Cum pot fi independent? Este scris: „morții sunt liberi.” Astfel voi deveni liber numai după ce mor și corpul meu nu mai necesită ceva? Și cum este posibil să devenim liberi? Cum poate o persoană sănătoasă care trăieşte în această lume să devină independentă dacă depinde de multe mii de surse de plăcere, alimente, aer, muncă, copii, și soție , practic de tot.

Fiecare dintre acestea pot exercita presiune asupra mea și mă afectează. Nu pot fi independent. Poate doar dacă aș scăpa în altă galaxie voi deveni liber, dar acest lucru nu este numit independenţă. Trebuie să înțelegem că nu poate exista independență, atât timp cât o persoană nu abandonează dorința de a primi, natura sa. În natura mea egoistă eu nu pot fi independent, pentru că am depins de tot și de toată lumea.

Nu pot trăi fără copii, fără soție, fără prieteni, fără toți oamenii. Astăzi nu pot trăi fără întreaga umanitate, pentru că tot ce am în casa mea a încorporat în ea o particulă de muncă din întreaga lume. Deci independența este imposibilă dacă mă gândesc cum să mă împlinească, pentru că atunci am nevoie de toată lumea și depind de fiecare. Teoretic, o persoană poate fi independentă atunci când încetează să mai fie preocupată de sine și începe să se bucure de dăruire pentru ceilalti.

Dacă pot trăi așa, nu obţin bucurie de la a lua de la toată lumea tot timpul,ci prin a da și dăruindu-le altora, atunci devin independent. Am nevoie de toți, așa că aş putea să le dau şi lor și pot primi în acelaşi timp plăcere de la dăruire. Atunci eu sunt independent și liber din moment ce nu depind de ei în același mod în care am făcut-o pentru a primi plăcere de la ei.

În cele din urmă, nu am nici o posibilitate de a mă bucura, prin recepție, ci doar prin dăruire. Pentru că prin recepție depind de alții, în timp ce prin daruire , ei depind de mine. Și așa că aş dacă aş putea fi mai mare decât oricine , nu pot deveni cu adevărat independent. Pot să mă simt ca Domnul lor , în sensul că sunt mai mare decât ei, dar îi iubesc.

Și pentru că le-am dat și lor, prin îndeplinirea dorinţei, primesc plăcere fără nici o restricție din partea lor. Ajungem astfel la starea în care înțelepciunea Cabalei se descrie ca viitorul omenirii, atunci când toată lumea dă şi altora și se simte independentă.

Din Programul israelian Radio 103FM , 4/19/15

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Totul începe cu simțirea exilului. Un om poate să studieze mult, să investească, dar, întrebarea este când (dacă va fi vreodată) va începe să simtă că este în exil? Este posibil ca el să aibă o mulțime de dorințe, să vrea să știe despre lumea viitoare, să vrea să se schimbe pe el și pe lume dar, asta încă nu se numește exil.

Exil nu este nimic altceva decât lipsa abilității noastre de a lucra pentru Creator, de a-i da Lui plăcere. Asta înseamnă că exilul este un nivel foarte onorabil, o fază înaltă și dificilă. După cum este spus „unul împotriva celuilalt a fost creat de Creator”. Încep să descopăr că sunt în exil numai cu ajutorul Luminii care dăruiește și îmi arată situația mea și mă face să simt exilul.

Lumina mă întărește din ce în ce mai mult și mă face să simt că trec prin cele 49 de porți de impuritate, fiindcă sunt în interiorul dorinței egoiste și nu pot aduce plăcere Creatorului. Și astfel, strig „Lasă poporul meu să plece”! Înțeleg că nu sunt în stare să ajung la dăruire și să-i dau plăcere Creatorului, chiar dacă acesta a fost singurul meu scop și singura mea pasiune.

Numai atunci ajung la sfârșitul exilului și primesc Kelim (vase) pentru răscumpărare. Până la urmă, trec prin toate porțile, cu excepția celei de a – 50- a pe care nu pot să o simt și să o corectez.

Astfel, omul trebuie să depună eforturi pentru a clarifica judecățile care ne guvernează din opoziția față de judecățile dăruirii și iubirii pentru ceilalți. Aceasta va fi adevărata stare a descoperirii adică, descoperirea exilului.

Asta înseamnă că „de la iubirea pentru creatură începe iubirea pentru Creator”. Nu știu ce este Creatorul sau unde se află, cum să mă raportez la El sau cum să fiu în contact cu El. Nu avem niciun mijloc de comunicare între noi. Dar, în schimb, mi s-au dat alți oameni și marea Lege a Torei „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Dacă conectez totul împreună, atunci pot atrage Lumina Reformatoare numită „Tora”, care mă înalță la nivelul Creatorului.

Asta înseamnă că, în loc de Creator ne-a fost dat grupul, câmpul de lucru în care ne putem construi în relația cu Creatorul. Numeroase sisteme sunt construite după acest principiu. Sunt sisteme foarte simple în care mă văd, văd scopul și modul în care să-l ating. Acest sistem a fost creat pentru oameni simpli, nedezvoltați sau pentru copii mici.

Cineva mai avansat poate face planuri pe termen lung, realizabile în câțiva ani. Acesta este felul în care funcționează toate mijloacele de comunicare. Chiar și o rachetă lansată nu vede ținta de dincolo de orizont. Dar eu știu cum să calculez în funcție de datele actuale și să urmăresc scopul.

Și aici este la fel. Dacă mă direcționez corect cu ajutorul tuturor mijloacelor disponibile – Rav, cărți, grup și diseminare – atunci mă orientez către Creator și îl voi atinge.

Astfel, este spus „De la iubirea pentru creatură începe iubirea pentru Creator” și „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Asta înseamnă că, în această lume, am tocmai mijloacele necesare să mă orientez spre Creator.

Dacă înțeleg asta, atunci simt că sunt în exilul corect. Asta înseamnă că îmi lipsește punctul de contac cu Creatorul. Și chiar fără niciun contact cu Creatorul și fără să-L cunosc, fără niciun indiciu, pot totuși, cu ajutorul mijloacelor pe care le am la îndemână, să obțin senzația că sunt în exil, că nu pot să fac plăcere Creatorului și că sunt departe de El. El este acolo, undeva! Și atunci, mi se clarifică unde este acel „undeva”, unde sunt cele „49 de porți de impuritate” și înțeleg că El este opusul impurității. Din acest decalaj, dintre exil și răscumpărare/eliberare, se naște senzația de lipsă cu care mă echipez și pot să ies din Egipt cu bogății mari și să continui să muncesc cu ele să transform cele „49 de porți de impuritate” în porți de puritate.

Deci, noi nu ar trebui să ne gândim că nu avem nicio unealtă. Avem tot ceea ce este nevoie, cu excepția calităților spirituale de dăruire pe care le vom primi numai dacă le vom dori. Și ne-au fost date toate mijloacele ca să ni le dorim.

Din partea a patra a Lecției zilnice de Cabala din 7/04/2014 – Scrierile lui Ari

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Perceptie - Niciun comentariu→

Tora, Cartea Leviticului, 26: 37-38: Se vor călca unul pe altul, ca cei ce fug de sabie, când nimeni nu-I va urmări şi nu veţi avea putere să va împotriviţi vrăjmaşilor voştri. Veţi pieri printre popoare şi vă va înghiţi pământul vrăjmaşilor voştri.

Dacă nu ne angajăm în muncă spirituală, tot ce este în noi va dispărea: dorinţa pentru Creator, pentru dăruire şi puterea de înălţare spirituală. Totul va fi înghiţit, dar egoul va fi şi mai închis şi astupat.

Noi ne aflăm în cadrul legilor naturii, în matricea ei, în formulă ei. Dacă ne integrăm corect în ea, atunci şi ieşirea noastră din ea va fi corectă: va fi bine pentru noi şi pentru toată lumea, şi dorită de Creator. Altfel, natură va răspunde cu o corelaţie negativă.

Acesta este singurul lucru despre care Tora vorbeşte. Cu toate acestea, nu ne spune exact şi concret despre toate criteriile, ci le prezintă alegoric, prin metafore.

Dacă le traducem din semnificaţia simplă în semnificaţia cabalistică (în numere, niveluri, schiţe şi forţe) vom vedea că ne vor presa că forţe puternice, aducându-ne la suferinţe mari. Asta va continuă până când vom începe să ne echilibrăm cu apelul naturii, cu Creatorul.

Poporul israelian s-a amestecat cu alte popoare pentru 2000 de ani, pentru a-şi începe corectarea acum, pentru a se corecta şi a face posibil Creatorului să se descopere în ei, pentru că Creatorul nu se poate dezvălui în noi. Noi ne numim vase de dăruire, şi simbolizăm atributul în care Creatorul nu se poate dezvălui, pentru că sunt foarte slabe. De fapt, noi avem nevoie de Aviut (îngroşare), de dorinţe, deficienţe, şi de puterea imensă a întregii lumi, pe care trebuie să le corectăm şi să le oferim Creatorului pentru ca El să fie revelat.

Din „Secretele Cărţii Eterne”, KabTV, 10/12/14

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Tora, Leveticul 26:36 – 26:37 – Celor ce vor rămâne dintre voi le voi trimite în inimi frica în pământul vrăjmaşilor lor; până şi freamătul frunzei ce se clatină îi va pune pe fugă şi vor fugi ca de sabie şi vor cădea când nimeni nu-i va alunga. Se vor călca unul pe altul, ca cei ce fug de sabie, când nimeni nu-i va urmări şi nu veţi avea putere să vă împotriviţi vrăjmaşilor voştri

Dacă naţiunea Israel nu alege să se corecteze în mod voluntar, este nevoie de o forţă externă foarte puternică care va suprima ego-ul şi o va forţa să se comporte în mod corect. Aceasta se numeşte calea suferinţei. De-a lungul acestei căi, oamenii realizează prin ce trec, cât de mult s-au abătut de la scopul lor şi că trebuie să înţeleagă asta pentru a se reîntoarce la îndeplinirea misiunii lor. Dar pentru a face asta, ochii lor trebuie să fie deschişi pentru a deveni conştienţi de cele două forţe din natură şi cum operează acestea.

Poţi să ceri ceva de la o persoană doar conform cu nivelul său de dezvoltare. Când începe un copil să înţelegea că există într-un anumit context? Mai întâi se duce la grădiniţă, unde este învăţat ce este permis şi ce este interzis. Apoi continuă la şcoală. Pe la 14-15 ani începe să devină responsabil de acţiunile sale şi înţelege că există anumite legi de comportament, pe care dacă le încalcă poate fi arestat de către poliţie. După 18 ani este un adult, deşi nu este încă matur complet.

Oricum, trebuie să facem ca o persoană să ajungă să ştie ce i se cere şi astfel să îndeplinească cerinţa. Numai atunci va fi posibil ca această să fie responsabilă. Acesta este motivul pentru care am trecut printr-o perioadă de pregătire atât de lungă, de mii de ani. Problema astăzi este că şi suferinţa prin care trecem nu ne mai ajută.

Problema este dacă a fost suficientă. La sfârşitul secolului al 19-lea, de exemplu, au ajuns primii locuitori în Israel. Erau gata să trăiască în condiţii dificile, cum ar fi un climat foarte arid, mlaştini care trebuiau să fie dragate, malarie, pentru a construi Kibuţim. În 10-20 ani, oamenii au început să uite toate acestea. Al doilea Aliya (val de imigrare) a început, iar apoi al treilea, dar erau oamenii diferiţi, pentru că ego-ul a continuat să se înnoiască. Omul nu crede că ceea ce i s-a întâmplat ieri se poate repeta şi azi. De aceea, principalul lucru este educaţia şi învăţarea principiului unităţii naţionale şi globale.

Din emisiunea de pe Kab TV „Secretele Cărţii Eterne” din 10.12.2014

Filed under: Munca in grup, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Rabaş, „Ce însemnă binecuvântarea „Un miracol mi s-a întâmplat în acest loc” în muncă”: de aceea, este spus legat de exilul din Egipt: „Aduceţi-vă aminte că aţi fost sclavi în Egipt,” ceea ce înseamnă că a fi slab este foarte rău, pentru că Israel a suferit în Egipt.

Asta însemnă pe de o parte că au simţit un pic  ce reprezintă Israel (Iaşar-El, directă către Creator) şi, pe de altă parte, au realizat că  o forţă opusă îi guvernează. Astfel, au început să simtă că sunt sclavi, ţinuţi împotriva voinţei lor.

De aceea este spus „aduceţi-vă aminte”, ceea ce înseamnă că ar trebui să ne amintim suferinţele pe care le-au îndurat acolo. Atunci există motiv să ne bucurăm pentru ieşirea din Egipt.

Ar trebui să regrete cu adevărat sclavia şi să vrea să schimbe situaţia pentru a schimba dominaţia unei forţe cu altă forţă, dominaţia Creatorului. Atâta timp cât Faraonul conduce, vrem dominaţia Creatorului  şi  astfel să ne strângem forţele, împreună, până când trecem prin cele 49 de porţi ale impurităţii, în spatele cărora se revelează forţa dăruirii, Creatorul, ceea ce se numeşte exodul din Egipt.

Este imposibil să ieşi din Egipt cu o mică recunoaştere a răului pe care egoul nostru îl produce. Trebuie să fie o stare de nesuportat, în care moarte este mai bună decât această viaţă. Sunt gata să sar în Marea Roşie şi să fac totul pentru a nu mai rămâne în egoul meu.

Acesta este motivul pentru care această muncă poate fi făcută numai în grup, unde toată lumea munceşte împreună şi sunt incorporaţi unul în altul. Toată lumea colectează toate eforturile şi senzaţiile sclaviei de la ceilalţi şi astfel simte că trebuie să iasă, că nu mai poate rămâne acolo. Acesta este motivul pentru care munca pentru conexiune dă tuturor un sentiment atât de puternic de durere, pentru a ne forţa să cerem  ieşirea pentru mântuire.

Din partea a patra a  Lecţiei zilnice de Cabala 4/2/14, Scrierile lui Rabaş

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Dintr-un articol de Rabaș: ”Ce este binecuvântarea, ”…cine a făcut pentru mine un miracol în acest loc” în muncă? : Așa cum este scris, ”Am fost robi ai Faraonului în Egipt (Deuteromul 6:21),  adică au îndurat suferință în Egipt și, de asemenea, ” …  Fiii lui Israel gemeau sub povara muncilor … ” (Exodul 2:23), deci idea de Mițva (poruncă) „Amintirea Egiptului” ne-a fost dată nouă, așa cum este scris, ” …  ca să-ţi aduci aminte de ieşirea ta din pământul Egiptului în toate zilele vieţii tale” (Deuteromul 16:3).

Asta nu spune că sclavia în Egipt a fost dificilă ci, mai degrabă, dificultatea a constat în inabilitatea de a dărui. Sunt gata să muncesc și să fac tot ce este necesar, dar nu văd că prin asta aș dărui în vreun fel Creatorului. Asta se numește ”exil” și ”sclavie”.

Faraonul trage toate rezultatele muncii mele; totul merge la el. Asta nu vorbește de dificultatea muncii, ci despre rezultat. De fapt, eu nu pot să îi dau nicio satisfacție Creatorului. ”Fiii lui Israel gemeau” din această cauză și nu pentru că munca lor era dificilă.

Fără nicio conexiune cu dificultatea muncii, îmi este greu să vad că nu sunt pregătit să dăruiesc Creatorului, măcar într-o anumită măsură. Acesta este un discernământ foarte important. Strigătul nu a fost pentru oboseala sau extenuarea din cauza muncii, ci vorbește numai despre relația cu Creatorul. De fapt, văd că dușmanii mei de moarte iau toate eforturile mele.

Este un sentiment foarte puternic. Imaginați-vă că tot ce ați câștigat în această lume se duce la cel mai crunt dușman al vostru. Să spunem că ați pus deoparte bani, pentru o perioadă de tip; ați visat să vă cumpărați o limuzină și deodată descoperiți că nu mai există nici un ban și că vecinul vostru conduce o limuzină nouă.

Comentariu: Cea mai mare frustrare în cei șapte ani de foamete este că tu continui să faci aceeași muncă; investești în grup și diseminare, ca în cei șapte ani de bunăstare, și știi că Faraonul va lua toate rezultatele și tu vei fi chiar și mai descurajat.

Răspuns: Nu, te gândești că lucrezi ”de dragul dăruirii.” Iar în final, atunci când viguros ai făcut toată muncă, cu iubire și devotament, reiese brusc că toate acestea au fost de dragul tău, iar Creatorul nu a primit nimic. Nimic nu se consideră dăruire și tu ești acum un egoist chiar și mai rău decât înainte. Aceasta este sclavia în exil.

Iar problema este nu că aceasta te costă multă sânge, transpirație și lacrimi, ci mai degrabă că rezultatul nu a ajuns la destinația corectă, că Creatorul nu a primit nicio satisfacție. Și nu îmi pare rău pentru că El nu a primit nicio plăcere de la mine, ci mai degrabă că prin acțiunile mele nu a am reușit să îi dau Lui satisfacție (chiar dacă sunt în ascundere fața de El). O persoană urcă pe treptele detașării de el însușii și vede cum Faraonul nu o lasă să dăruiască.

Întrebare:  Nu îmi pot imagina cum este posibil să mă detașez de Faraon pentru ca toate fructele muncii mele să meargă la Creator.

Răspuns: Dacă o parte din inima ta se găsește cu Creatorul, atunci vei simți asta, ca fiul tău și oamenii  care sunt aproape de tine. De aceea este spus ”Ca un om cu o singură inimă.”

Din partea a patra a  Lecției zilnice de Cabala din 4/2/14, Scrierile lui Rabaș

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Intrebare: Societatea moderna israeliana sufera de divizare. Oamenii simt ca sunt straini unul altuia, aproape de starea de sila si ura. Cateodata, pur si simplu vrei ca cineva sa dispara, sa te imbarci intr-un avion impreuna cu famila, si sa pleci pentru totdeauna.

Raspuns:  Asta am simtit in timpul exilului din Egipt. Acesta este sclavismul, cand egoul ne subjuga, se „joaca” mai strict cu noi, si creaza astfel de relatii intre noi.

Ca rezultat, ne aflam in situatia in care pur si simplu nu avem unde sa plecam. Astazi, unii inca mai cred ca pot fugi in alta tara, dar nimic nu va ajuta.

Intrebare:  Deci, Israel va deveni o oala sub presiune in care oamenii vor fi inchisi, total incapabili sa se tolereze unul pe altul?

Raspuns: Exact, asa a fost in trecut, si asa se va intampla in viitor. Nu va exista nicio alta sansa pentru noi, decat sa ajungem la unitate. In plus, fiind incapabili sa gasim iesirea, vom fi de acord ca unitatea este posibila doar deasupra urii.

Un pod deasupra abisului

Intrebare:  Prapastiile care au separat oamenii, s-au format si cristalizat de-a lungul anilor. Astazi, se pare ca este imposibil sa construim poduri peste ele. E posibil sa uitam toate diferentele si insultele? Este posibil sa controlam potentialul negativ?

Raspuns: Este posibil. Eu nu te intreb cine si ce esti, din ce comunitate sau partid tu faci parte. Nu e asa. Eu stiu doar un singur lucru: eu sunt cu tine, noi suntem cu totii, noi trebuie sa fim impreuna, si asa eu continui. Cu siguranta, suntem diferiti, opusi. Noi chiar ne uram unul pe altul. Toate astea nu au nicio importanta. Ci, ceea ce e important, este un singur lucru: noi trebuie sa incepem sa ne conectam si sa ne unim intre noi.

Noi demonstram aceasta conexiune si unitate, prin atelierele unde noi aducem oameni foarte diferiti, straini, care reflecta intregul spectru social. Hai sa luam un reprezentant al fiecarei parti, sa ii asezam impreuna si sa organizam un atelier, si vei vedea ca pana si intr-o astfel de mixta compozitie, ei vor descoperi deodata moduri de comunicare. Ei vor descoperi asta cu conditia ca nimeni nu calca in picioare pe celalalt, si nu isi „panseaza” ura prin aceasta platforma. Dimpotriva, fiecare este gata sa se uneasca si sa se conecteze cu ceilalti, deasupra tuturor gandurilor si dorintelor anterioare.

Deci, noi facem asta, si in centrul cercului o noua forta este descoperita, o caldura, o intelegere reciproca, o capacitate de a sprijini si mentine conexiunea reciproca. Aceasta este a doua forta fundamentala latenta din natura, forta iubirii. Nu iubirea este ceea care se dezlantuie intre un barbat si o femeie, ci aceeasi forta care penetreaza relatiile interpersonale.

Pasi de inaintare

Astazi, noi ne aflam in starea de ura si egoism. Eu nu ii tolerez pe altii; caut mereu sa le fiu superior, si vreau sa ii vad inferiori mie, sub controlul meu.

Dar, este imposibil sa continuam asa. Am ajuns la un punct in evolutia noastra, unde egoismul ne consuma din interior. Nu ne va lasa sa traim ca inainte, nici poporul lui Israel, nici intreaga umanitate. Deci, pentru prima data in istorie, Intelepciunea Cabala este revelata omenirii. Rolul ei este sa ne invete cum, in noile conditii si contrar opunerii, noi putem forma si mentine o conexiune buna, reciproca.

Din Programul de radio israelian, 103 FM, 22/03/15

Filed under: Ateliere, Criza, globalizare, Diseminare, Educatie, Munca in grup - Niciun comentariu→