Întrebare: Atunci când se întâmplă ceva în grup, grupul încearcă singur să îşi rezolve problema, în loc să se întoarcă spre alte grupuri şi să strige, „Ajutaţi-ne!” Trebuie cineva să le sugereze să ceară ajutor, sau trebuie ca întregul grup să decidă că are cu adevărat o problemă şi a venit timpul să ţipe ca alţii să audă?

Răspuns: În grupul nostru din Israel, se întâmplă acelaşi lucru. Simt atunci când un prieten sau altul cade, aştept o zi sau două să văd dacă alţii răspund sau nu la asta. Dacă nu, sugerez să le spună tuturor. Adică, trebuie să existe o examinare constantă.

Iar grupul nu trebuie să rămână tăcut în circumstanţe de acest fel, deoarece asta va fi dăunător pentru toată lumea.

Nu ar trebui să îmi ascund non-participare în ceva, detaşarea mea faţă de drumul spiritual, de căutare, de tensiune, de progres. Nu pot fi tăcut în legătura cu aceste lucruri pentru că, procedând astfel, voi face ca oamenii să eşueze.

Este ca un grup de soldaţi care ies la ofensivă şi deodată, unul dintre ei nu mai este gata să meargă înainte. Ceilalţi depind de el. Ce se va întâmpla dacă nu îşi îndeplineşte misiune? Vor fi ucişi; nu va reuşi nimic. De aceea, pentru a nu submina grupul, el trebuie să le spună că este ceva în neregulă cu el, poate că mâna sau piciorul lui nu lucrează corect.

De asemenea, dacă întregul grup cade, asta subminează alte grupuri. Nu ne putem gândi numai la noi înşine. Dacă ne gândim aşa, spunem că nu există garanţia reciprocă, că nu există nicio obligaţie reciprocă. Deci, în general, nu există nimic! Gândiţi-vă bine la asta.

Din lecţia a treia a Congresului European din Germania 3/23/13

Filed under: Congrese, Garantia reciproca, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

Întrebare: Care este înţelesul frazei: „Totul trebuie colectat ca şi cum a fost deja colectat”?

Răspuns: Asta spune că totul se află în faţa ta de la început. Toate lucrurile pe care le vei descoperii există deja. Atunci când se naşte un om, el descoperă singur, gradual, noi lucruri şi i se pare că acestea nu au existat înainte. Asta simte. Dar de fapt totul există deja; trebuie doar să ne pregătim Kelim (dorinţele) şi limita corespunzătoare a universului se va revela imediat în ele.

În general, pentru întreaga realitatea care se află în faţa noastră, este necesar doar să adăugăm intenţia de a dărui, Lumina Hassadim şi în acea măsură vom descoperii realitatea perfectă. Doar asta ne lipseşte.

Şi astfel, nu intenţionez să corectez realitatea prezentă, coruptă. Intenţionez să adaug relaţiei mele cu tot ce mă înconjoară, atributul credinţei, atributul dăruirii. Aceasta este corectarea – credinţă deasupra raţiunii.

Drept care, nu trebuie să mă corectez din interior, trebuie doar să ies din mine însumi în afară şi să mă conectez cu ceea ce există acolo. Totul este deja în faţa voastră, problema este că voi nu sunteţi acolo, în afara voastră. Este necesar să faceţi această acţiune, să ieşiţi din voi înşivă şi apoi această realitate va deveni a voastră. Astăzi, nu sunteţi pregătiţi să o revelaţi, dar ea există. Trebuie doar să vă „puneţi ochelarii” pentru a o vedea.

Construim un Kli spiritual deasupra voinţei de a primi, deasupra impurităţii. „Faraonul” nu dispare nicăieri, voinţa de a primi rămâne şi, mai mult, rămâne în forma ei brutală, iar la sfârşit i se adaugă şi „inima de piatră”. Dar noi trebuie să ne ridicăm deasupra ei, să mergem peste ea.

Protejez impuritatea (Klipa) care acoperă voinţa mea de a primi; similar, coaja protejează fructul până când acesta se coace complet. Altfel, fructul se descompune şi eu nu voi obţine corectarea completă. Îmi construiesc întreaga mea relaţionare cu realitatea în timp ce coaja îmi protejează voinţa de a primi: „Să nu dispari din mine. Ura mea, gelozia, cruzimea, lenea şi toate aceste lucruri să rămână. Am nevoie de tine.” Este ca şi cum îmi învelesc caracteristicile mele egoiste într-un anume pachet şi eu ies din ele în afară. Iar invers, dacă ele dispar, aş rămâne cu nimic şi nu aş avea ceva pe care să mă construiesc.

Întrebare: Şi cum iese omul în afară, de unul singur?

Răspuns: Pentru asta, trebuie să ajungă la o disperare totală. Atunci, un fel de gaură în inimă se va deschide pentru tine, în care vei simţii că nu poţi ieşi în afară – şi vei cere aceste lucru. Dar, deocamdată, nu ai ajuns la rugăciunea adevărată, nu ai fot „împins” suficient pentru a-l găsi pe Creator.

Întrebare: Cum ajunge omul la rugăciunea adevărată, pentru a primii ajutor?

Răspuns: Asta se întâmplă numai după ce îşi pierde complet speranţa, dar rămâne totuşi pe cale. Este necesar ca, pe de o parte, să ajungi la o stare de recunoaştere a răului, pe de altă la măreţia scopului şi să menţii această discrepanţă.

Mai întâi, mă simt rău deoarece sunt într-o stare egoistă. Această stare reprezintă un rău de nesuportat pentru mine. Dar problema este că nu este rău pentru mine. Trebuie să îmi anulez „eul” şi să vrea ca el să fie rău pentru mine pentru că nu sunt pregătit să dărui Creatorului. Astfel, răul se manifestă opus faţă de iubirea de Creator. Apoi, recunosc măreţia scopului, care pentru mine este binele.

Când mă prind de aceste două extreme, ajung la rugăciunea adevărată, o cerere pentru conexiune.

Scopul este aşa de mare în ochii mei încât nu îl pot abandona. Şi tot timpul, grija mea este ca această măreţie a scopului numai să crească mai mult. În final, ajung să mă apuc doar de două extreme: măreţia scopului şi răul stării mele prezente.

Aici trebuie să există presiune de la grup, care îmi dă conştientizarea faptului că măreţia scopului este numai pentru a aduce mulţumire Creatorului. Şi apoi încep să mă gândesc la cum să ies din starea mea prezentă, rea , care este rea tocmai pentru că sunt departe de scop.

Acestea sunt condiţiile care trebuie să se formeze în mine. Pentru asta, am totul: grupul, Creatorul, sursele… Dar conştientizarea importanţei scopului este cheia a tot (1), este înaintea tuturor condiţiilor. Trebuie să fiu concentrat asupra scopului şi să caut în toate stările numai la el, să ader numai la el. Iar apoi, ca rezultat, am nevoie cu adevărat de un grup, învăţător, studii şi diseminare.

În definitiv, „sfârşitul acţiunii este în gândul iniţial.” Scopul mă obligă la tot. Aspirând la scop, înţeleg că nu pot să mă descurc fără un mediu, pentru că voi atinge scopul chiar printre prieteni. Ştiu că nu pot să o fac fără învăţător, pentru că el mă ţine împreună cu grupul pe drum şi aduce Lumina care ne umple. Înţeleg că nu o pot face fără cărţi, pentru că cu ajutorul lor învăţ sistemul spiritual şi mă stimulez. Atunci când studiez, este ca şi cum sunt în acel sistem şi atrag de acolo Lumina care Reformează. Şi, în final, realizez că nu mă pot descurca fără diseminare, deoarece un grup este o mică parte a vasului colectiv al umanităţii, care trebuie luat în considerare.

Totul derivă din realizarea importanţei scopului. Îmi interpretez starea finală în care eu, grupul şi învăţătorul, suntem împreună cu toată umanitate, astfel ca întregul sistem spiritual să prindă viaţă între noi. Lumina lui ne va umple şi ne va lega unul de altul într-o singură Malchut a Lumii Infinitului. Şi, în ea, îl vom revela pe Unicul care a format-o, Rădăcina care a produs cele patru faze ale Luminii Directe. Şi asta este Creatorul.

Din partea a patra a Lecţiei zilnică de Cabala 3/13/13, “Introducere la Cartea Zohar” 

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce înseamnă să cer o conexiune cu Creatorul, atunci când sunt într-o stare dificilă, în loc să încerc să o depăşesc eu însumi?

Răspuns: Înţelepciunea vine numai din experienţă. Trebuie să simţim de multe ori întunericul iar apoi lumina şi, din nou, întunericul. Adică, trebuie să trecem prin multe stări neplăcute şi plăcute, în care mă simt rău sau bine, datorită a tot felul de motive spirituale şi materiale, iar eu nu pot face nimic legat de asta.

Trebuie să se schimbe mii de asemenea experienţe în mine, până când încep să realizez că percepţia mea depinde de aprecierea, de importanţa pe care o dau proprietăţilor spirituale ale conexiunii, iubirii şi a relaţiilor mele cu alţii. Încep deja să ghicesc ce este ascuns în acest întuneric şi încep să îl simt. Nu mă simt doar bine sau rău, ci bine sau rău datorită relaţiei mele cu grupul, pentru că nu îl consider important sau nu îmi tratez bine prietenii.

Sunt mulţi paşi pe această cale, multe etape mai mici, nu încă spirituale, ci bariere psihologice care trebuie depăşite. Iar apoi vine înţelegerea faptului că păşind în afara întunericului încep să mă gândesc la ecran, la timpul când voi putea fi deasupra acestor sentimente.

Trebuie să trecem prin sentimente bune şi rele, prin zi şi noapte, până la sfârşitul corecţiei. Chiar dacă toată lumea trece prin asta în felul ei, la final, încep să simt nevoia de a mă ridica deasupra acestor sentimente. Nu mai vreau să depind de ele şi să fiu sclavul lor, ci vreau să mă protejez împotriva lor cu un scut.

Lasă să apară diferite impresii interne în mine, dar ele nu ar trebuie să afecteze atitudinea mea faţă de prieteni, faţă de calea spirituală, faţă de importanţa scopului şi de Creator. Vreau să fiu independent faţă de dorinţele mele egoiste şi de durerile acestora. Această cerere se naşte în mine: Vreau să fiu deasupra suferinţelor din egoism, similar cu comportamentul unui adevărat om în această lume, care îşi apară cu bravură pământul şi nimic nu îl poate clătina, nicio influenţă din afară.

Din acel moment, am o conexiune directă cu Creatorul, pentru că încep să cer de la El. Până atunci, am cerut doar sentimente bune, stări bune, împliniri dulci, adică am cerut pentru egoismul meu. Acum, cer să mă ridic deasupra dorinţelor egoiste, şi aceasta este cererea corectă pentru Creator. Vreau să mă refer în mod egal la Stăpân, în aceeaşi direcţie, în timp ce rămân deasupra emoţiilor, deasupra durerilor egoului meu. Acesta se numeşte un „ecran anti-egoist” (Masach).

Desigur, aceste ecrane au un număr de niveluri şi de caracteristici, dar munca cu Lumina începe de la acest prim ecran. Vreau să îmi restricţionez dorinţa de a primi plăcere. Şi, natural, simt tot ce se întâmplă în ea şi grija în mine însumi. Dar toate aceste emoţii, care se coc în stomacul meu, nu îmi afectează viziunea, inima şi mintea. Există o partiţie (Parsa) între ele, pe care o simt la fel ca diafragma din corpul meu. Sub această partiţie, în „stomac”, ceva se întâmplă, se coace, dar eu vreau să mă identific cu ce este deasupra acestei diafragme: cu plămânii, inima şi creierul.

Din pregătire pentru Lecţia zilnică de Cabala din 3/28/13

Filed under: Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce înseamnă să te adresezi Creatorului?

Răspuns: A te adresa Creatorului înseamnă a cere ca forţele interioare ale lumii, care menţin şi controlează, să se manifeste clar în noi. Trebuie să cunoaştem această forţă, să fim în contact cu ea şi să acţionăm cu ajutorul ei. De aceea noi cerem, dorim ca ea să fie revelată.

Nu contează cum te adresezi Creatorului. Puteţi blestema, dar nu plecaţi!

Congresul din Germania, 22.03.2013, Lecţia 2

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce înseamnă expresia: „Şi copiii lui Israel au strigat din cauza muncii?”

Răspuns: Asta înseamnă că noi ridicăm mâinile şi strigăm: „Ajutaţi-ne! Nu putem părăsi Faraonul, pentru a scăpa de egoismul nostru, pentru o viaţă nouă.” De ce nu? Care este scopul acestui joc? Scopul său este de a dezvălui forţa superioară. Dacă ne-am putea scoate din Egipt, noi nu am avea probleme. Cu toate acestea, în acest caz, nu vom putea dezvălui forţa superioară, forţa dăruirii şi a iubirii: Ea trebuie să ne umple, să se dezvăluie în noi şi să o simţim. În timpul ieşirii din Egipt, ea este prima dezvăluită, ca ceva care ne atrage: ca un nor sau ca un stâlp de foc. Apoi, practic, o dezvăluim.

Scrierile Cabaliştilor: Ieşirea din Egipt, kab.tv, 04.03.2013

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Fiecare om acţionează în concordanţă cu rădăcina sufletului său şi Lumina care reformează acţionează asupra lui în concordanţă cu rădăcina sufletului său. Prin urmare, atunci când ne uităm unii la alţii în această lume, nu înţelegem motivele din spatele acţiunilor noastre; nu vedem care anume dintre genele informaţionale şi care dintre Luminile corespunzătoare sunt transformate în noi. Nu ne putem judeca unii pe ceilalţi în mod corespunzător şi, ca atare, spunem că este întotdeauna necesar să ne judecăm favorabil prietenul.

În relaţia cu el însuşi, persoanei îi este dată libertatea de alegere, el trebuind să se străduiască să construiască un mediu înconjurător lui care să-l trezească în cel mai înalt grad. El trebuie să fie dedicat acestui mediu, să se supună acestuia şi să fie integrat cât mai mult posibil în mediu, aşa după cum este scris, “Tot ceea ce poţi face prin puterea mâinilor tale, aceea să faci”.

Dar pe lângă aceasta, mai există şi un plan general de dezvoltare. Ne aflăm într-un astfel de proces, în care întreaga lume începe să se trezească. Prin urmare, dezvoltarea noastră depinde de dezvoltarea întregii lumi. Acest puzzle este revelat din ce în ce mai mult şi fiecare om trebuie să-şi ocupe locul care i-a fost desemnat în cadrul acestuia. Rezultă că, pe măsură ce lumea avansează, în general, şi noi, “Israel,” poporul care îl caută pe Creator, vom avansa tot mai departe. Şi reciproc, prin avansarea noastră vom trezi întreaga lume.

În concluzie, este imposibil să separăm aceste două componente în munca noastră prezentă. Fiecare este conectat şi depinde de celălalt într-o formă imposibil de separat: atât în munca internă, prin intermediul genelor informaţionale şi cu ajutorul Luminii noastre personale Reformatoare, cât şi în grupul din grup, în munca generală cu oamenii lui Israel din ţara Israel şi din întreaga lume. A sosit vremea în care trebuie să-i trezim pe toţi. Dar, cu cât este mai interior stratul, cu atât mai importantă este această trezire.

Omul trebuie să înţeleagă că, motivul pentru care cade, tot timpul, simţindu-şi astfel inferioritatea, este spre binele lui, astfel arătându-i-se adevărata sa stare. Este necesar să fie recunoscător pentru rău la fel ca şi pentru bine, căci binele şi răul sunt cântărite împreună. Forma în care binele şi răul vor fi revelate depinde numai de Lumina care Reformează. Şi este necesar, întotdeauna, să ne examinăm pe noi înşine în conformitate cu integrarea noastră în societate: În ce măsură suntem pregătiţi şi ne străduim, suntem preocupaţi să vedem întregul grup şi, în general, întreaga lume, ca pe propriul nostru suflet?
Din pregătire pentru  Lecţia zilnică de Cabala din 3/20/13

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum putem ajunge să simţim necesitatea de a ne îndeplini misiunea şi a fi uniţi?

Răspuns: Învăţăm, din toate eseurile lui Baal HaSulam şi Rabash, de ce este nevoie de conexiune şi unitate în grup. Asta atinge atât o persoană vis a vis de grup cât şi un grup faţă de alte grupuri.

Astăzi, lumea cerea acest lucru. Criza mondială ne obligă. Dacă nu ar fi existat, nu ne-am fi gândit la asta.

Grupul nostru avea odată 30-40 de membrii. Am învăţat într-un mic apartament şi ne era îndeajuns. Asta a fost doar acum 15 ani; şi am crezut că aşa va fi întotdeauna.

Dar, la sfârşitul anilor 90 ai ultimului secol, lumea a început deodată să se schimbe. Foarte mulţi oameni au ajuns la noi şi am fost constrânşi să ne mutăm în altă clădire. După aceea, oamenii au început să simtă o nevoie pentru noi, au început să apără în diferite ţări din toată lumea şi eu am aranjat să ţine o serie de conferinţe în 11 oraşe importante din America. Altfel spus, lumea s-a schimbat.

Deci, la început am planificat să învăţ într-un mic grup, aşa cum s-a obişnuit întotdeauna printre Cabalişti. Dar atunci când a apărut o mişcare către noi din partea lumii şi a început să ne arate nevoia ei pentru noi, am fost constrânşi să ne schimbăm. Aşadar, astăzi, voi ne-aţi găsit. Dar, dacă ar fi fost după noi, nu ne-am fi arătat nimănui, nu am fi intrat pe Internet, nu ne-am fi ocupat cu diseminarea, pentru că Cabaliştii au fost întotdeauna închişi. Dar lumea a început să ceară; starea ei s-a schimbat.

Este acelaşi lucru acum; criza ne obligă. Este ca şi cum există o condiţie: Dacă nu o corectezi, de ce primeşti Lumina superioară? Pentru tine însuţi? Nu există nimic de genul „pentru tine însuţi” în înţelepciunea Cabala, în spiritualitate. Nu primeşti nimic în lumea spirituală pentru tine însuşi. Şi astfel, o cerinţă obligatorie a apărut pentru noi – să ne conectăm între noi şi, împreună cu asta, să diseminăm.

Din Congresul European din Germania 3/22/13, Lecţia 1

Filed under: Criza, globalizare, Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Rabash, „Ce să căutăm în adunarea prietenilor”: Este la fel cu iubirea prietenilor. Este un mare efort atunci când cineva trebuie să îşi judece prietenii faţă de o scală de merit şi nu toată lumea este pregătită pentru asta.

Alteori, este chiar mai rău. Uneori, omul vede că prietenii sunt fără respect faţă de el. Chiar mai rău, aude zvonuri defăimătoare, adică a auzit de la un prieten că acel prieten, care se numeşte aşa şi aşa, a spus despre el lucruri care nu sunt ok de spus între prieteni. Acum, trebuie să se îmblânzească, să se domolească şi să îl judece după o scală de merit. Asta, într-adevăr, necesită un mare efort… Totuşi, dacă acea persoană îl defăimează, îşi vor aduna prietenii lui puterea pentru a-l iubi? Ştie cu siguranţă că îl urăşte, altfel nu l-ar defăima, atunci care este rostul să se domolească singur şi să îl judece după o scală de merit?

Răspunsul este acela că iubirea prietenilor  care este construită pe baza iubirii celorlalţi, prin care se obţine iubirea Creatorului, este opusă la ceea ce este considerată în mod normal iubirea prietenilor. În alte cuvinte, iubirea altora nu însemnă că prietenii mă vor iubii pe mine. Mai degrabă eu sunt cel care trebuie să îmi iubesc prietenii. Din acest motiv, nu contează dacă prietenii îl defăimează şi cu siguranţă îl urăsc. În loc de asta, omului care doreşte să obţină iubirea pentru alţii îi trebuie corectarea iubirii altora.

De aceea, atunci când un om face un efort şi îl judecă după o scală de merit, este o Segula  (remediu, putere, virtute), iar prin munca pe care o face omul, care se numeşte „o trezire de jos”, i se dă tărie de sus pentru a putea să iubească toţi prietenii, fără excepţie.

Aceasta este o întrebare dificilă. Atitudinea unui om faţă de societate are diferite aspecte. Mai întâi, trebuie să văd grupul într-o stare perfectă, la sfârşitul corecţiei şi să înţeleg că „Cel care vede defecte în altul o face prin propriile defecte.” Deci, trebuie să îmi văd prietenii perfecţi şi, dacă văd vreo greşeală, este un semn al atributelor mele necorectate. Trebuie să încerc în mod constant să îmi judec prietenii faţă de o scală de merit, iar asta îmi arată cum trebuie eu să mă corectez şi să cer forţa corectării.

Pe de altă parte, trebuie să verific ce pot eu să adaug la societate, astfel încât această să crească influenţa asupra mea – că îmi va ridica spiritul, mă va întării şi mă va face să mă simt mai în siguranţă. Pentru a face asta, îmi trebuie o perspectivă critică a grupului, pentru a vedea cum se poate îmbunătăţii şi unde este lipseşte integritatea. Aspir în mod constant să o ridic şi, astfel, trebuie să o văd imperfectă pe moment, pentru a avea ceva la care să muncesc. Investesc putere în grup pentru ca acesta să crească mai puternic şi să se ridice.

Totuşi, dacă nu vă referiţi la atitudinea unui individ faţă de societate ci la starea societăţii însăşi şi la influenţa ei asupra prietenilor, atunci societatea trebuie să fie suficient de puternică pentru a-i face pe toţi să se simtă în siguranţă şi să ţină pe fiecare membru la o anumită înălţime, să îl ghideze şi să îi ţină spiritul înalt, astfel încât să nu poată cădea. De aceea trebuie să vedem adevărata stare a societăţii, deoarece noi o construim singuri şi nu ne putem împăca cu ideea că este deja în lumea Ein Sof într-o stare perfect corectată.

Trebuie să vedem cum putem ridica societate, pentru ca ea să ne ridice pe noi. Pentru a a face asta, trebuie să ies din mine însumi, să fiu încorporat în societate şi să fiu sigur că otrava defăimării nu o va otrăvii şi că numai măreţia scopului şi iubirea pentru tot, fără excepţie, va locuia în ea. Apoi, acest sentiment şi acest sprijin va trece la fiecare prieten şi îi va obliga să se iubească în acelaşi fel.

Sunt diferite nuanţe, conform cu tipul societăţii şi dacă este o societate de începători sau de studenţi mai avansaţi, o societate de femei sau de bărbaţi, sau o societate mixtă. În fiecare caz, sunt relaţii speciale, dar cele două condiţii de bază sunt atitudinea unei persoane faţă de societatea care este perfectă şi atitudinea faţă de o societate care trebuie ridicată pentru a radia perfecţiunea înapoi, la noi. Ca întotdeauna, sunt doi poli opuşi în tot.

Din pregătire pentru Lecţia zilnică de Cabala din 19.03.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Dorinţele noastre sunt divizate în doua:

–       Dorinţele „animalice”, legate de hrană, sex, familie

–       Dorinţele „umane”, legate de bani, respect, cunoştinţe.

În toate situaţiile, acestea se referă doar la această lume, nu există nimic spiritual în ele.

În ceea ce priveşte grupul inferior al lumii, este posibil să spunem că sunt „dorinţe personale”. Partea superioară reprezintă „dorinţele sociale”. Iar mai presus de toate, noi suntem o singură familie. În orice eveniment, ne străduim să ajungem la asta.

Întrebare: Care sunt dorintele care genereaza bârfă si calomnii, între noi ?

Răspuns: În special, dorintele de respect si control.

Întrebare: Cum putem lupta cu asta, pentru a fi o familie ?

Răspuns: În limbaj brut: închide gura si urechile, pentru a întari inima. Asta e munca. Nimeni nu cere altuia să se corecteze, dar este necesar să se înţeleagă nevoia de corectare şi să o doreşti, sau, cel puţin, să aspiri la această dorinţă. Vezi dacă dorinţa-i gata, iar după aceea, din punctul de vedere al Luminii, nu va fi nicio piedică. Şi, între timp, eu ridic ceea ce numim „o rugăciune înaintea rugăciunii”, o dorinţă de a avea dorinţă.

Întrebare: Cum separă gândurile negative, familia pe care vrem să o construim ?

Răspuns: Este acelaşi lucru ca a face o gaură în partea laterală a bărcii comune. Vezi tu, o gaură este suficientă pentru a scufunda pe toată lumea. Mai mult decât atât, dacă nu adaug eforturile mele, susţinerea mea, este, deja, dăunător. Avem nevoie de toată puterea pentru a fi o familie. În ea nu există frumos şi urât, înţelept sau prost, bun şi rău, Creatorul ne aduce împreună şi noi trebuie să ne iubim. Toţi sunt frumoşi, toţi sunt înţelepţi, toţi sunt buni, toţi sunt iubiţi.

Întrebare: Grupul nostru este un Partzuf. Există o divizare similară în el ?

Răspuns: Dacă am devenit deja un Partzuf, atunci toate dorinţele noastre sunt amestecate, sunt incluse în cealaltă. În general, muncim cu un cont comun. Şi în cadrul acestuia, toată lumea primeşte un Partzuf diferit, nu ca cel dinainte. Cu acest merit, dorinţele fiecăruia sunt integrate într-o formă nouă. De aceea, ne combinăm în gânduri şi primim o forţă motrice pentru un avans imens, pozitiv sau negativ, deopotrivă.

Întrebare: Care sunt dorinţele minimale obligatorii în grup ?

Răspuns: Nu am unde să dobândesc noi dorinţe spirituale, dacă nu sunt inclus în grup şi nu încep să primesc „un nou model” de la prieteni. Nu am alte posibilităţi.  În general, în funcţie de gradul de avansare, construim progresiv un Partzuf, care include şi acoperă pe toată lumea. Malchut al lumii Atzilut, în sine, este un punct unde nu există nimic, un loc gol, în care intrăm şi aderăm unul la altul. Toată lumea se străduieşte să lucreze pentru binele altora şi apoi avem o cerere comună pentru corectare (MAN).

Să presupunem că cinci persoane sunt adunate împreună, fiecare are o parte, o dorinţă, gata să se unească cu ceilalţi. Malchut de Atzilut conectează aceste elemente, are grijă de ele, le ajută să le contacteze pe restus şi construieşte din ele o dorinţă comună care nu a fost încă realizată. Asta este ceea ce se ridică pentru a primi Masach (ecran), astfel că la sfârşit, toată lumea primeşte. De la acest Masach, toată lumea primeşte înapoi ceea ce a investit.

Deci, toată lumea lucrează în conformitate cu o singură dorinţă. Conform acestui principiu, există o interacţiune între neuronii din creier, celulele organismului, sinapse, care construiesc diferite integrări cu orice acţiune şi aşa mai departe. Există un singur principiu peste tot: a câştiga o dorinţă comună, a o procesa şi a o pregăti pentru etapa următoare. Fiecare stare, fiecare moment pe acest drum, nu este precum cel precedent, iar în final corectăm totul.

Partea a patra a Cursului zilnic de Cabala, 17.03.2013, „Introducere în Cartea Zohar”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă simți, brusc, dragostea Creatorului pentru tine, cum poți să o păstrezi?

Răspuns: Este într-adevăr foarte dificil, nu este o problemă mai mare decât să simţi dragostea Creatorului, asta rupe pur şi simplu omul. Aşa că, el trebuie să se echipeze în avans cu vasul pentru realizarea fricii, lucrând cu prietenii în grup şi dezvoltând garanţia reciprocă.

De acea a fost spart vasul  în numeroase părţi, iar noi trebuie să le punem din nou împreună, împotriva voinţei lor. Ele rezistă şi nu vor să se conecteze. Apoi, în timp ce ele aderă una la alta, noi primim atributul fricii (teamă) de Creator. Muncind cu prietenii la conexiunea dintre noi, ajungem la teama de Creator.

Aceasta este ceea ce avem de adăugat noi înşine la creaţie şi pentru aceasta trăim. Toată creaţia există deja şi singurul lucru care lipseşte din visteria regelui, este teama de Creator. Această misiune este înregistrată în Reshimot (gene spirituale) şi, cum începem să o îndeplinim, descoperim că merită să fie în atributul de dăruire şi că noi trebuie să trăim în teamă. Trebuie să-mi fie teamă şi trebuie să încep să mă bucur de dăruirea mea, ca ea să îmi fie complet externă și nimic să nu se întoarcă la mine.

Chiar dacă dăruiesc şi ştiu cui dăruiesc şi cât împart, făcând un calcul precis, nu am nevoie să simt nicio compensaţie. Nu vreau să simt plăcere, ci doar acțiunea în sine. Apoi, decid că vreau, de asemenea, să simt plăcere şi acţiunea în sine, dar transmit toate astea celui căruia îi dăruiesc. Aceasta continuă până ajung la a patra fază, care este ultima fază – dăruire completă.

Totul este deja complet în creaţie, cu excepţia a ceea ce trebuie să adauge omul, care este teama. Imaginaţi-vă că acum sunteţi într-o lume uriașă, care este complet întunecată. Trebuie să aprindeţi lumina care este făcută din frica voastră şi, prin asta, iluminați toată creaţia.

Această teamă se referă la a nu primi plăcere din dăruirea mea, din faptul că gestionez realitatea în locul Creatoruliu, din apropierea mea de El, din plăcerile pe care El mi le dă și din faptul că descopăr, brusc, că sunt persoana cea mai importantă din lume.

Creatorul vine spre mine şi-mi spune: „Eu te-am ales dintre toţi! Nu există altcineva ca tine. Eşti singura fiinţă umană din toată creaţia, din toată realitatea.” Trebuie să fiți pregătiți să acceptați această atitudine, care poate să-l facă pe om să explodeze și nu trebuie să fiți cumpărați de ea.

Ați reușit să aduceţi mulţumire Creatorului şi să simţiţi ce mulţumire îi aduceți. Fiecare om va simții că este special și că nu este nimeni în afară de el acolo. Deci, noi trebuie să ne pregătim să primim această revelaţie, adeziunea. Aici, devine clar că noi nu vom primi nimic în vasele de recepţie şi că trebuie să le anulăm complet.

Vasul fricii anulează vasele de recepţie şi este total axat pe Creator, ca un proiector. Apoi, veţi începe să lucraţi cu vasele de dăruire în care Lumini enorme se dezvăluie; vă deplasaţi pe partea cealaltă şi deveniţi cel care dă în loc de cel care primeşte: Voi dăruiţi, dăruiţi, dăruiţi…

Este ca şi cum Creatorul vă numeşte managerul comorii Lui, astfel că veţi putea dărui tuturor. Acum, se pare că vă veţi prezenta în faţa creaturilor, în locul Creatorului. Imaginaţi-vă câtă plăcere există din partea celui care dăruieşte şi care are şansa de a dărui bunătate tuturor. Aceasta este deja munca adevărată şi, din acest punct, începe munca cu adevăratele Masachim (ecrane), până când veţi deveni precum Creatorul, în ceea ce priveşte întreaga lume. Frica nu dispare niciodată, vă însoţeşte constant, la fel ca voinţa de a primi de bază, care rămâne.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 15.03.2013, Shamati n^o 38

Filed under: Diseminarea Cabalei, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→