Cea mai rea şi cea mai dureroasă stare trăită de Malhut este starea de umplere totală cu Lumină în Lumea Infinitului fiindcă nu are încă cu ce să se acopere pe sine. Toate acestea forţează Malhut să se supună la transformări multiple, pe care noi le numim mişcări, acţiuni.

Acest lanţ de reacţii pe care Malhut trebuie să le treacă sunt considerate din partea sa ca mişcare. Dar este vorba de senzaţii interioare, de înţelepciune interioară, de mişcare interioară, şi despre faptul că totul este făcut numai de dorinţă şi de intenţia care o însoţeşte. Nimic nu este real în afară de asta!

Lumea pe care o observăm în jurul nostru este imaginară. Totul are loc în interiorul lui Malhut al Lumii de Infinit, până când se completează pe sine şi începe să primească pentru a dărui, adică, abandonează sentimentul de primire pentru binele propriu pe care îl avea înainte de Prima Restricţie. Este aşa, chiar dacă aceste prime senzaţii nu sunt calificate ca egoiste, deoarece Malhut nu a făcut asta conştient şi nu a ştiut ce stare intra.

De aceea, mişcarea spirituală nu este măsurată şi evaluată printr-un număr de acţiuni corporale, ci numai prin stările interioare prin care trece omul. De aceea este atât de dificil de măsurat. Toată lumea continuă să întrebe: cum pot să ştiu cât de mult am avansat? De fapt, aceasta se poate măsura numai când ai intrat în Lumea Spirituală şi poţi să numeri cu precizie câte acţiuni spirituale ai executat.

Privind un copil mic, vedem că el nu are nicio idee unde este şi ce face. Numai dacă el continuă să crească îşi perfecţionează calităţile minţii lui şi începe să socotească ce s-a întâmplat ieri, azi, şi ce se va întâmpla mâine. El învaţă să simtă timpul şi mai târziu, mişcarea. El se gândeşte să facă una sau alta. Cu alte cuvinte, el începe să obţină lucruri concrete şi să le conecteze între ele. El învaţă cum să treacă de la o stare la alta conştient, ascultă şi urmează ce îi pot recomanda cei mari.

Este la fel şi în Lumea Spirituală, şi noi începem să executăm acţiuni spirituale. Dar toate au loc numai în interiorul omului. În afară nu se petrece nimic, şi nimic nu depinde de acţiunile externe. Dar totuşi, ceea ce facem în exterior poate influenţa starea interioară fiindcă are de-a face cu psihologia omului.

Devenim implicaţi în societatea înconjurătoare prin modul participării noastre personale, prin acţiunile corporale concrete şi datorită lor, ne unim cu ele în interior. Această legătură internă ne impulsionează şi începe să fie socotită ca munca noastră spirituală.

Deci, totul depinde de cât conştientizăm răul – de aceea studiem şi facem muncă spirituală. În momentul în care omul îşi simte egoismul, este gata să facă acţiuni spirituale, adică să se schimbe în interior, pentru a scăpa de acest rău. Şi atunci întrebarea este, ce fel de rău este? Cât este de mare în calitate şi cantitate în ceea ce priveşte dăruirea sau primirea?

Din partea a treia a Lecţiei zilnice de Cabala 6/6/2011 Talmud Eser Sfirot

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Perceptie - Niciun comentariu→

Şamati (Am auzit) 161, „Chestiunea dăruirii Torei”: Referitor la darea Torei pe Muntele Sinai: asta nu înseamnă că Tora a fost dată atunci şi acum nu este. Desigur, darea Torei este un fapt etern – Creatorul totdeauna dă. Dar, noi nu suntem capabili să primim. Însă atunci, pe Muntele Sinai, noi am fost primitorii Torei. Şi singurul merit pe care l-am avut a fost că am fost „un om într-o singură inimă”. Asta înseamnă că noi toţi am avut un singur gând – primirea Torei.

Dar, din perspectiva Creatorului, El totdeauna dă, după cum este scris: …, „omul trebuie să audă cele zece porunci de pe Muntele Sinai în fiecare zi”.

Asta înseamnă că Tora ne este dată acum, şi totdeauna a fost, dar când noi am fost ca un om cu o singură inimă. De aceea noi am putut primi Tora, dar acum nu putem fiindcă suntem separaţi. Odată ce am devenit uniţi, dăruirea va avea loc din nou.

Cele zece porunci primite de la Creator sunt totdeauna în faţa omului, şi există totdeauna posibilitatea să foloseşti lumina numită Tora, în beneficiu sau în detriment. Munca corectă si dorinţa de a obţine o stare mai avansată atrag asupra noastră Lumina Înconjurătoare. Asta înseamnă studiul Torei şi aspiraţia de a învăţa ce este scris în ea, să simţi ce spune ea despre folosinţă, despre starea noastră, despre calităţile noastre.

Eu trebuie să le simt când învăţ şi să devin asemănător lor. Vreau să intru în acest tablou şi să se vorbească despre mine şi să încep să trăiesc acolo, să las această poveste pe care o citesc acum, să se realizeze în interiorul meu. Acestea sunt eforturile pe care trebuie să le depunem, să dorim să devenim adulţi. Dacă noi acceptăm aceste condiţii şi le folosim corect, asta înseamnă că am făcut eforturi, după cum este scris: „Am muncit şi am găsit”.

Apoi, realitatea mea se schimbă fiindcă dorinţa mea se schimbă. Începe să se construiască pe ea însăşi din Lumina Înconjurătoare şi să perceapă în ea imaginea Dăruitorului Torei, imaginea Creatorului. Lumina corectează dorinţa mea, şi atunci încep să înţeleg proprietatea de dăruire, devin din cel căruia i s-a dat Tora în cel care a primit Tora, şi de aici, dăruitorul Torei.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 6/7/2011 Şamati 161

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Intrebare: Este posibil sa simtim macar o mica parte a lumii spirituale prin punctul din inima?

Raspuns: Cum este posibil sa simti ceva intr-un punct fara volum? Pentru a face asta, trebuie sa adaugati o dorinta si intentii. Punctul in sine este fara forma; nu are nici intentii nici dorinte. Este doar un punct.

Ce dorinta ii pot adauga? Cabalistii raspund astfel: In afara acestui punct, aveti dorinte ale trupului (mancare, sex si familie) si dorinte umane (bani, onoare, si cunoastere). Le puteti combina pe acestea cu punctul din inima? Incercati, insa fiti constienti de faptul ca toate acestea apartin acestei lumi.

De unde puteti lua dorintele, aspiratia pentru lumea spirituala? Doar din mediu, daca il valorizati si il laudati. Nu aveti alta posibilitate. Nu veti putea ajunge la punctul din inima si sa intrati in lumea spirituala cu dorintele voastre materiale. Singura voastra sanasa este sa va alaturati unui mediu bun si sa luati de la prieteni dorinta lor, aspiratia lor catre acest scop important.

Atunci, veti incepe sa avansati catre acesta, pentru a forma vasul spiritual. Punctul devine baza, si dorinta pe care o primiti devine vasul. Voi cereti Luminii sa vina. Va va influienta si va crea un ecran. Atunci, veti avea Lumina Reflectata. In acest fel, veti avea toate componentele necesare.

Lumina asteapta, mediul este prezent, punctul a fost trezit, iar dorintele corpului si cele umane sunt inerente. Totul este gata. Continuati!

Intrebare: Exista repere pe aceasta cale? Exista o posibiltate de a verifica directia? Cum pot apasa doar acest punct, sa il stimulez pe acesta si nu dorintele egoiste?

Raspuns: Pentru a face asta, va indreptati catre mediul care va influenteaza. Aceasta creste punctul vostru din inima, si ca rezultat primiti o noua dorinta, singura dorinta cu care puteti adresa o cerere mai sus.
Din partea 4  Lectia Zilniac de Cabala 6/7/2011, Scrierile lui Rabash

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Intrebare: Punctul din inima starneste indoiala in persoana: „Cine si ce sunt? Pentru ce traiesc? Exista oare un punct pe calea spirituala in care persoana inceteaza sa se mai indoiasca asupra Creatorului si planului Sau, sau aceasta indoiala il insoteste pana la sfarsit?

Raspuns: Indoielile ii vor insoti cu siguranta, deoarece fara ele este imposibila avansarea si propria examinare. Indoiala este o stare in care orice este posibil, in orice directie, in care nu poti face deosebirea dintre ingerul vietii si cel al mortii, dintre rau si bine, Creator si opusul Sau.

Cu fiecare nou grad, in fiecare stare, ar trebui sa treceti prin stari care sa reflecte intregaga cale, inclusiv raul si binele in minte si in inima. Fara indoiala ca stare intermediara, nu vom reusi.

Asa cum este scris: „ Si a fost seara si a fost dimineata, ziua intai”. Fiecare grad nou incepe cu o seara, adica din amestecul lucrurilor despre care nu pot spune: „Pare a fi lumina, da nu mai este… Pare ca sunt in intuneric, insa nu este acel intuneric”. Totul este neclar in fata ochilor mei.

Prin urmare, atunci cand indoiala si confuzia va coplesesc, trebuie sa stiti ca este pe cale sa apara o noua stare: „Totul este din nou incetosat, am uitat chiar si cele mai simple lucruri pe care le-am invatat, sau nu mai exista ceva care sa imi fie sprijin”. In acest fel treceti de la un grad la urmatorul. Bucurati-va de aceasta trecere.
Din partea 4, Lectia Zilnica de Cabala 6/7/2011, Scrierile lui Rabash

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Intelepciunea Cabalei explica faptul ca daca vrem sa ne intoarcem la radacinile noastre (adica exact lucrul la care aspiram, ceea ce este important pentru noi), trebuie sa ne ridicam deasupra universului nostru in dimensiunea superioara, deasupra Machsom-ului (bariera care ne separa de spiritualitate). Cu alte cuvinte, trebuie sa indeplinim o actiune opusa spargerii acelei unice dorinte create: Trebuie sa ne conectam din nou unii cu altii.

Egoismul nostru nu dispare in conexiunea dintre noi; ci, mai curand, noi am castigat puterea de  a-l invinge. Astfel, forta unitatii noastre este de 620 de ori mai mare decat a fost initial, la momentul creatiei noastre, si de aceea simtim si ne intelegem pe noi insine, realitatea si pe Creator asa cum sunt. De aceea crestem in lumea noastra si ne dezvoltam de la nivelul mineral la cel vegetal, animal si uman, in care nivelul unam implica similaritatea noastra cu Creatorul.

Pentru multi ani, ne-am dezvoltat la nivelul uman, pana cand ego-ul nostru a devenit atat de enorm incat nu am mai putut sta unii cu altii ca inainte. In generatiile anterioare, noi eram conectati unii cu altii. Fiecare simtea ca apartine unei familii, exista o casa, parinti, copii, si nepoti. Persoana stia ca avea rude si prieteni care l-ar putea ajuta in momente dificila. Oamenii erau atasati de familiile lor, si traiau in familii largite, clanuri si triburi.

Astazi, am devenit rapid detasati de cei apropiati noua, iar copiii nostrii cresc si se distanteaza mai rapid de noi. Conxiunea dintre noi este pierduta, si nu mai simtim nevoia acesteia. Familia nu mai este obligatorie. Nu mai conteaza ca sintem singuri; ne simtim liberi astfel. Dorinta noastra egoista a crescut atat de mult incat nu ne mai pasa de rudele noastre, si suntem si mai putin interesati de prietenii nostri.

Inainte, obisnuiam sa avem multi prieteni. Participam la intaniri in cluburi si cunoasteam oameni care aveau interese similare. Astazi,  o persoana abia mai are un prieten. Oamenii prefera sa fie singuri. Sunt indiferenti fara de tarile lor si se muta cu inima usoara in diferite alte locuri. Lumea a devenit rotunda si fara granite.

Mai mult, dezvoltarea ego-ului ne-a adus in punctul in care am pierdut conexiunea naturala dintre noi. Ego-ul ne-a pregatit pentru starea in care ne putem uni prin legaturile unei noi conexiuni, realizate si completate de catre noi astfel incat garnitele si diferentele naturale dintre noi cauzate de egoism, dispar si noi ne putem ridica la nivelul „uman”  organizat nu prin rudenie, ci in conformitate cu afinitatea spirituala.

Din Lectia 2, Conventia din Madrid, 6/3/2011

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Existam in campul Luminii (proprietatea iubirii si daruirii numita Creator), care umple intreg spatiul pe care il ocupam, numai ca nu simtim aceasta Lumina. Influenta ei asupra mea, se aseamana cu un camp fizic, fie el gravitational, electromagnetic, sau electrostatic. Daca am un potential spiritual (sarcina), incep sa ma misc in acest camp pana gasesc un punct de echilibru cu acesta.

Asa cum se comporta un electron intr-un camp electromagnetic, asa se comporta si o persoana in orice loc dat: el sau ea nazuieste la o stare de echilibru, traind in campul propriilor senzatii. Insa senzatiile sunt si ele forte! In intelepciunea Cabalei, noi le studiem, la fel cum altii studiaza influenta fortelor fizice. Doar ca noi nu percepem existenta lor in lumea noastra.

Cand intr-o persoana apare punctul din inima, aceasta incepe sa se indrepte spre locul in care primeste implinirea ceruta de acest punct. Acesti oameni „intra” in grupurile noastre sau  ne „descopera deodata” pe internet. Toate pare neasteptat pentru ei…. Si in acest fel incep sa studieze intelepciunea Cabalei.

Din Lectia 2, Conventia din Madrid, 6/3/2011

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Intebare: Astazi, oameni multi vor veni la noi de sarbatoarea Shavuot. Unii dintre acestia nu sunt conectati in nici un fel cu Cabala. Cum ar trebui sa ne comportam cu ei?

Raspuns: Este foarte important sa aprindem inspiratia in ei prin cantece, dansuri si prin caldura inimilor noastre deschise. Discutia mea cu ei nu este atat de importanta pentru ca oamenii experimenteaza senzatii diferite auzind discutia. Poate credeti ca acest curs al meu este cel mai important lucru din toate acestea, insa nu este asa. Oamenii au nevoie sa plece acasa cu o stare buna de spirit de la aceste intalniri.

Oricat de mult mi-ar placea, eu nu le pot da o stare buna de spirit sau inspiratie. Toate acestea se numesc „ spirit fara ascensiune”. Trebuie sa aduceti spiritul vostru aici.  In plus, printre oameni, vor fi si multi dintre prietenii nostri care poarta acelasi „bagaj”.

Cel mai important lucru este senzatia interioara care va ramane in oameni dupa ce pleaca, chiar daca nu este imbracata in cuvinte. Daca o persoana nu este capabila sa stea linistita, inseamna ca scopul a fost atins.

Intrebare: Acest lucru ii va influenta spiritual?

Raspuns: Da, deoarece cu toate acestea doresc să ni se alăture şi să fie parte a acestei reuniuni.  Acesta este modul in care aceasta functioneaza. Nimic nu trece prin minte.
Din partea 4 a Lectiei zilnice de Cabala 6/6/2011, Scrierile lui  Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Intrebare: Ce spune Cabala despre pacatul originar, si ce inseamna aceasta cadere din virtute?

Raspuns: Cabala sustine ca intreaga poveste a lui Adam si a Evei si caderea lor din virtute este o alegorie. Acesta se refera la evenimente care au avut loc in Sfirot-ul superior inaintea crearii acestei realitati: universul nostru si noi in interiorul acestuia.

Nu exista “pacat” in nici unul dintre noi. Il numim astfel pentru ca am cazut din gradul spiritual in care eram initial de-a lungul celor 125 de grade,in cel in care ne gasim acum, aceasta lume. Aceasta cadere este numita “pacat” insa nu noi am facut aceasta. S-a intamplat in radacina noastra.

Apoi, nici dezvoltarea noastra timp de mii de ani in aceasta lume nu ni s-a datorat noua. Ne-am dezvoltat inconstient in acest timp, fara a sti cum si unde ne-am dezvoltat. Egoismul ne-a impins din spate.

Cu toate acestea, pentru prima data in istorie am ajuns la libertatea de a alege. Fie ne vom dezvolta constient si ne vom corecta deoarece vom vedea si vom simti un beneficiu si un scop in aceasta, fie ne vom confrunta cu mari probleme, care ne vor forta sa facem asta printr-o enorma suferinta. Cu alte cuvinte, in acest moment suntem la rascruce. Putem alege calea suferintei sau calea realizarii intregii realitati. Evident, exista o imensa diferenta intre aceste doua directii.

In orice caz, noi trebuie sa atingem completa corectie a lumii, inainte de termenul de 6,000 de ani care a inceput odata cu primul om, Adam. Deci, avem aproximativ urmatorii 230 de ani. Cu alte cuvinte, toti trebuie sa ne completam corectia si fiecare persoana trebuie sa dobandeasca un suflet. Apoi toate aceste suflete se vor conecta intr-un suflet comun si se vor ridica la urmatorul grad.

Daca urmam calea constienta, pe masura ce vom atinge universul si ne vom face munca, vom fi capabili sa ne completam corectia in cativa ani, aici si acum! Daca nu, vom avansa, insa pe calea rea, care va dura nu mai mult de 230 de ani.

Aceste lucru este determinat de structura spirituala a celui de-al saselea Sfirot superior: Hesed, Gevura, Tifferet, Netzah, Hod, si Yesod. De aceea trebuie sa ajungem la corectie intr-o perioada de 6,000 de ani.

Din lectura la Roma 5/20/2011

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Intrebare: Iubirea mamei pentru copilul sau si iubirea dintre sot si sotie sunt egoiste?

Raspuns: Aceasta iubire nu este considerata egoista. Toate dorintele noastre sunt impartite in niveluri: mineral, vegetal, animal si uman (1,2,3,4). Dorintele nivelului animal care apar in om sunt similare dorintelor animalelor, doar ca sunt mai dezvoltate. Acestea includ dorintele mamei in relatia cu copilul sau sau dorintele care apar intre soti.

Atitudinea instinctiva a mamei fata de copiii sai nu este egoista. Natura obliga o fiinta umana (mama) sa se comporte in acest fel pentru a satisface dorinta unei alte persoane (copilul). Pe de alta parte, ego-ul este dorinta de placere pe socoteala unei fiinte umane apropiate, adica, atunci cand doresc sa ma simt bine pe socoteala altuia. Chiar si faptul ca cineva se afla intr-o situatie rea imi poate crea placere.

Acest gen de placere poate fi impartita pe mai multe niveluri. De exemplu, pot obtine placere din transformarea altuia in scalvul meu. De asemenea, placerea exista in posibilitatea de a-i face rau acestuia, de a-l umili, de a-l face sa sufere. Placerile care rezultă din exploatarea celorlalti și nu dintr-o dorinta naturala care genereaza placere, sunt considerate egoiste.

Dorinta mea de a primi placere din mancarea gustoasa, din comunicarea cu copiii mei, sau din ceva anume din viata mea care nu dauneaza cuiva nu este considerata egoista. Actiunile egoiste sunt destinate sa foloseasca pe ceilalti in interes personal.

Ne revelam adevaratul nostru ego (spiritual) la nivel „uman” atnci cand venim in grup. Atunci incepem sa simtim o anume ostilitate unii fata de altii si cream bareiere intre noi.

Pe masura ce dorim sa devenim mai apropiati unii de altii, sa studiem impreuna, sa mancam impreuna si sa ne unim pentru a ajunge la proprietatea de a darui, in aceeasi masura simtim o ura tot mai mare unii fata de altii, aversiune, rezistenta la unire. In acest moment special se manifesta ego-ul nostru. El nu este prezent in oamenii obisnuiti; doar aceia care doresc sa se uneasca spre spiritualitate il au. Acesti oameni afla ca nu pot face nimic fara el. De ce? Pentru ca mai  mai tarziu se naste in ei nevoia pentru forta superioara.

De unde vine acesta forta? Ea este prezenta initial intr-un sistem perfect si dispare (devine ascunsa) dupa (ca rezultat) spargere. Aceasta forta exista, insa se ascunde in noi. Daca incerc sa ma unesc cu prietenii mei si nu voi putea face asta, nivelul egoismului meu mi se revela din ce in ce mai mult. El va fi primul meu grad spiritual, primul dintre cele 125 ale ascensiunii complete.

Lucrez asupra acestui aspect luni de zile, pana cand ajung la starea in care nu voi mai fi capabil sa ma stapanesc. Atunci, voi dezvolta nevoia pentru Lumina care ne umple si care acum este ascunsa in interior, si imi voi dori sa vina, sa devina revelata, si sa ne uneasca pe toti.

Aceasta cerere elibereaza pentru mine primul grad spiritual: eu, prietenul meu, si Lumina superioara dintre noi. Apoi scopul meu va fi de a ajunge la urmatorul grad, in care ego-ul va creste chiar mai mult si ura despre care nu stiam ca exista va rabufni.

Voi fi iritat si respins de lucruri marunte din prietenii mei. Impreuna, va trebui sa muncim din greu si astfel ne vom ridica la cel de-al doilea grad din cele 125, si tot asa pana la corectia finala.

Din  Lectia 1, Conventia din Spain, 6/3/2011

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Când un om începe să lucreze în grup încercând să păşescă în afara lui însuşi şi să se unească cu dorinţa celorlalţi, în iubire şi dăruire, să lucreze deasupra egoismului, el descoperă o distanţă care îl separă  de ceilalţi, măsura completă a urii şi a rezistenţei egoiste. Treptat, începe să vadă cât de imensă este această distanţă şi cât de departe este el de ceilalţi.

Dar, când un om lucrează asupra lui însuşi şi obţine o apropiere certă, el descoperă că distanţa, la fel ca şi Lumina Superioară, Forţa Superioară, sunt ascunse. Rezultă că distanţa dintre el şi ceilalţi este divizată în 125 de trepte. Toată această cale este subdivizată în cinci lumi, fiecare conţinând cinci Parţufim (feţe), iar fiecare Parţuf (faţă) are cinci Sfirot, care sunt socotite ca fiind zece.

Cu fiecare pas nou, omul se ajustează pe sine cu mai multă precizie la forma interpretată ca Parţuf spiritual care include zece Sfirot. Ne mişcăm mai departe, îmbrăcându-ne în ele şi structurându-ne pe noi înşine în interior pentru ca ele să se potrivească. Treptat, evoluăm mai aproape de forma lor ideală, până când întreaga structură a Pomului Vieţii a fost îmbrăcată în om. De aceea este spus că omul este în Pomul Vieţii.

Azi, în stadiul final al evoluţiei umane, egoismul nostru este sătul. Nu se mai dezvoltă în continuare. De aceea noi simţim depresie, epuizare, şi o cotim spre droguri şi teroare, fiind  nesatisfăcuţi de modul nostru de viaţă.

Esenţial, saţietatea noastră egoistă este impulsul de a ieşi la o realitate mai exaltată, de a deveni îmbogăţiţi în dragoste. Într-adevăr, nu avem o altă şansă. Noi credem că suntem restricţionaţi de lumea integrală care ne blochează, dar, de fapt, suntem dincolo de acest punct. A venit exact timpul pentru umanitate să se ridice la un alt nivel de existenţă, la o dimensiune mai înaltă. De aceea lumea se schimbă atât de rapid în faţa ochilor noştri.

Să sperăm că vom reuşi să educăm publicul ca să ştie cum să ajungă la iubire şi unitate astfel încât să poată să facă pasul în noua dimensiune, apucând-o pe o scurtătură plăcută, fără scuturări dramatice. Este singurul motiv pentru care acţionăm în jurul lumii, spunându-le tuturor despre experienţa noastră.

Percepţia noastră asupra lumii ne dictează să explicăm oamenilor cât mai repede posibil, că lumea intră într-o nouă stare, că natura este totală şi globală. Trebuie să explicăm că natura ne-a pus într-un fel de „bulă” unde acţionează o singură forţă, şi dacă nu ne armonizăm pe noi înşine cu această forţă, vom fi puşi în faţa unor probleme uriaşe.

Dar cum să ne armonizăm cu această forţă de unire? Să facem astfel: noi trebuie să fim conectaţi în aceeaşi manieră ca regnele mineral, vegetal şi animal, nivele ale naturii legate instinctiv. Întreaga ecologie nu este decât o reţea integrală de legături în care doar omul, în egoismul lui, distruge această balanţă. Dacă nu ne vom armoniza cu natura nu vom supravieţui.

De aceea, noi răspândim Cabala şi explicăm omenirii necesitatea de a se uni, de a se înălţa peste egoism, să ne aranjăm cât de mult putem ca să ne potrivim în natură. Altfel, noi suntem o tumoare canceroasă în corpul ei, care îşi consumă propriul mediu şi moare.

Sigur că există o diferenţă între interior, personal, progresul individual şi munca noastră la scală globală care oferă o calitate mai mică. Cu toate acestea, ne-am asumat această sarcină şi trebuie să începem să avem grijă de întreaga lume. Pentru asta este destinată Înţelepciunea Cabalei.

Conferinţa de la Roma 5/20/2011

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→