Category Archives: Munca spirituala

Cum este conectat sufletul de corp?

Întrebare: Cum controlează sufletul corpul?

Răspuns: Nu există nicio conexiune între suflet şi corpul fizic, corpul există de sine stătător. Numai atunci când cineva obţine un suflet i se revelează lumea superioară.

Atunci începe să simtă nu numai realitatea percepută prin ego, pentru propriul beneficiu, care este o mică lume limitată. Iese din ego către iubirea faţă de alţii şi în faţa sa i se deschid noi orizonturi; începe să vadă lumea superioară, împreună cu această lume. Vederea sa se extinde; începe să vadă întreaga creaţie în adâncime, conexiunile dintre tot ceea ce există, întreaga creaţie.

Lumea superioară este un sistem al managementului superior care operează întreaga lume. Scopul acestui sistem este de a-i ridica pe cei care trăiesc în lumea noastră către nivelul sufletului, pentru ca toată lumea să fie inclusă în dăruire reciprocă, în loc de cum este acum, fiecare dorind să apuce ceva, să ia ceva pentru el însuşi. Trebuie să muncim în mod diferit, în dăruire reciprocă unul faţă de altul.

Toată lume trebuie să ajungă la asta, mai devreme sau mai târziu. Dacă întârziem în această corectare, atunci primim lovituri din toate părţile. Dar dacă, cu ajutorul Cabala, începem să ne schimbăm, să ne corectăm, atunci merităm o viaţă în care vom vedea întreaga lume, de la un capăt la altul.

Din programul de radio israeliean 103 FM din 10.05.2015

A fi umplut cu iubire

Dorinţele egoiste conduc lumea. Încercăm să absorbim în noi cât de mult putem şi vedem că aceste dorinţe nu pot fi împlinite. Toate încercările de a le satisface ne conduc câtre moarte.

Oricât de mult ne-am umple cu tot felul de: mâncare, sex, descoperirii, bucurii familiale, cunoaştere, etc., tot ajungem la concluzia că nu rămâne nimic după ele. Din contra, apare o lipsă şi mai mare care duce la dezamăgire.

Credem că plăcerea pe care o vom primi este egală cu dorinţa necesară ei, dar atunci când plăcerea intră în dorinţă, aceasta creşte de două ori şi ne lasă de două ori mai goi. Asta pentru că Lumina şi dorinţa se anulează una pe alta lăsând un gol de două ori mai mare.

Aşa a fost viaţa noastră până în zilele noastre. Omul intră în lume gol şi lasă viaţă de două ori mai gol. Trecem printr-o mulţime de încarnări, până când începem să înţelegem că nu merită ă mai urmărim nimic; nu ajungem nicăieri.

Gradual, umanitatea devine conştientă de acest lucru şi începem să căutăm adevărul. Iar asta ne aduce la metoda cu ajutorul căreia este posibil cu adevărat să fim împliniţi. Dar această împlinire nu intră direct în dorinţa de a primi ci se realizează prin împlinirea celorlalţi. Aşadar, în acest caz iubirea pentru alţii este vitală şi astfel avem o posibilitate infinită de a ne bucura în timp ce ei se bucură, noi ne bucurăm împlinindu-i pe cei pe care îi iubim.

În lumea noastră există exemple de acest fel, la nivelul animal instinctiv al naturii, atunci când îi împlinim pe copii şi pe cei pe care îi iubim. Iar în lumea spirituală totul este mult mai puternic, pentru că acolo noi ne împlinim unul pe altul nu pentru că iubim pe cineva de la început, dar dăm naştere la iubire pentru nişte străini şi chiar pentru oameni care ne provoacă repulsie. Această iubire nu apare doar aşa, din neant, ea vine cu ajutorul Luminii Superioare. Atunci când o persoană se obligă să îi servească pe alţii, începe să dea naştere în ea la sentimentul de iubire pentru ei, pentru că ei îi devin dragi, ca un copil adoptat într-o familie, datorită investiţiilor făcute de ei în el, părinţi încep să îl iubească chiar mai mult decât copilul lor biologic.

Înţelepciunea Cabala ne învaţă cum să dăruim altora şi să ne împlinim prin asta. Dar noi nu vorbim de dăruire pentru a primi. Principalul lucru este primirea în scopul dăruirii. Atunci eu mă împlinesc şi simultan îi împlinesc şi pe alţii. Scopul meu este să îi împlinesc pe ei! Dar în final, împlinirea rămâne în mine. Aici apare „extinderea”, care ne este incomprehensibilă nouă astăzi, pe care o persoană începe să o obţină atunci când este implicată în înţelepciunea Cabala.

Din emisiunea de pe Kab TV „Conversaţii cu Michael Laitman” din 10.06.2015

Un drac cu coarne sau propriul nostru egoism?

Întrebare: Spui că lumea este condusă de Satan, înclinaţia rea. Ce înseamnă asta?

Răspuns: Este egoismul nostru, care are diferite nume: dorinţa rea, Satan, diavol, Azazel, etc. Reiese că lumea noastră este condusă de dorinţele noastre necorectate, egoiste. Dacă spun că Satana este în interiorul meu, înseamnă proprietatea egoistă din mine.

Întrebare: Dacă Satan este un atribut, de ce este desenat cu coarne şi copite?

Răspuns: Coarnele, copitele şi coada sunt fanteziile oamenilor. Apropo, aceste elemente pot fi găsite şi în Cabala, în limbajul corporal care exprimă anumite atribute spirituale. De aceea, este absolut interzis să descrii asemenea imagini şi să îţi imaginezi că există forţe şi atribute spirituale care au o asemenea formă. Nu există nimic rău în natură în afara egoismului nostru.

Întrebare: Atunci de ce oamenii îl descriu pe Satan într-o asemenea modalitate înfricoşătoare?

Răspuns: Aceste imagini au apărut în timpul ultimilor 500 de ani. Pe de o parte, Satan este desenat în imaginea unui om, pe de altă parte ca o bestie înfricoşătoare. În acest fel se relaţionează în mod inconştient omul la înclinaţia sa rea, egoismul, care ne incită în mod constant. Cuvântul „Satan” provine din cuvântul din ebraică „Leastin” care înseamnă a flecări, a provoca, a incita.

Din emisiunea de pe Kab TV Conversaţii cu Michel Laitman din 10.06.2015

Atenţie: Cuvintele pot ucide

Întrebare: Mult timp, umanitatea a visat la democraţie şi libertate de exprimare. S-a vărsat mult sânge în lupta pentru acest drept. Libertatea de exprimare este una dintre cele mai importante reuşite ale omului modern.

Când dictatorii ajung la putere, primul lucru pe care îl fac este să limiteze libertatea de exprimare. De ce este atât de important pentru noi să ne exprimăm liber gândurile şi opiniile?

Răspuns: Dorinţa pentru libertatea de exprimare izvorăşte din egoismul uman şi din dorinţa noastră de a fi „important”. Libertatea de exprimare adaugă „greutate” socială atunci când stăm mândri şi ne exprimăm opinia. Astfel ne demonstrăm prezenţa în această viaţă şi în această lume.

Dorinţa de a se exprima pe sine derivă din egoismul nostru; toată lumea o are. Atunci când egoismul nostru creşte, devine din ce în ce mai complicat şi mai solicitant. Astfel, cere o paletă mai largă de exprimare de sine.

În urmă cu mii de ani, oamenii nu simţeau nevoia să vorbească deschis. Trăind într-un sătuc, nu le lipsea libertatea de exprimare: Şi, oricum, despre ce aveau ei de vorbit?

Omul modern apreciază libertarea de exprimare, dar şi ştim ce este? Dacă înseamnă libertatea de a spune orice vrem, atunci cum suntem siguri de corectitudinea punctelor noastre de vedere? Chiar înţelegem că suntem responsabili pentru cuvintele care pot să rănească pe cineva?

Acelaşi lucru poate fi spus despre alegerea celor care ne conduc. Înţelegem că suntem responsabili pentru viitorul ţărilor noastre şi chiar pentru cel al întregii lumi atunci când votăm?

Libertatea de exprimare depinde de nivelul de dezvoltare al unui om, şi de înţelegerea a ceea ce spune şi de cum influnţează spunând ceea ce spune. Acestea nu sunt discursurile din Hyde Park din Londra, care au ca scop să distreze turiştii.

Înainte de a profita de libertatea de exprimare, trebuie să fim educaţi corespunzător pentru că aceasta impune o mare responsabilitate. Nu doar cuvintele rostite sunt arme puternice, dar chiar şi gândurile noastre. Gândurile noastre plutesc peste tot în lume şi se lovesc unele de altele, creând un câmp de gânduri care are impact asupra noastră şi asupra întregii lumi.

Astfel, libertatea de exprimare ne obligă să fim la un anumit nivel şi să acceptăm o responsabilitate imensă. Atunci când spunem ceva cu voce tare, trebuie să fim siguri că vorbele noastre care se împrăştie peste tot în lume vor consolida corectarea în loc să demnonstreze numai adevărul meu aşa cum îmi pare mie în egoismul meu.

Din KabTV, O viaţă nouă, 21.06.2015

Există Dumnezeu?

Întrebare: Există Dumnezeu?

Răspuns: Nu ştiu ce vor oamenii să zică atunci când spun „Dumnezeu”. Dacă prin Dumnezeu înţelegem o forţă care controlează totul, atunci această forţă este natura.

Cu cât aflăm mai multe despre natură, vedem că totul în ceea ce o priveşte este raţional, echilibrat şi că funcţionează conform legilor sale. Cunoaştem câteva din aceste legi, pe altele nu, şi din acest motiv esenţa lor ne este ascunsă. Credem în tot felul de miracole şi acţiuni care ar afecta cursul acţiunilor noastre, asta se întâmplă din cauza lipsei de cunoaştere. Ştiinţa Cabala oferă posibilitatea de a învăţa aceste legi.

Natura poate fi numită Dumnezeu dacă ne amintim că este o forţă absolut fixă, care nu se supune niciuneia dintre dorinţele noastre. Nu este asemenea părinţilor noştri la care putem merge şi plângem şi lor le va fi milă de noi. Lacrimile noastre nu vor ajuta. Este un sistem care funcţionează conform legilor lui precise. Aşa cum este scris „Am dat o lege şi nu o schimb”.

Potrivit ştiinţei Cabala, valoarea numerică (Gematria) a cuvintelor „natură” şi „Dumnezeu/Creator” este aceeaşi. Astfel, să te îndrepţi către Creator este acelaşi lucru cu a te îndrepta către natură. Totuşi, este cel mai bine să numim această forţă natură pentru că înţelegem imediat că vorbim despre legi fixe şi să le cerem ajutorul nu ne va ajuta.

O persoană trebuie să ştie cum să se comporte şi cum să se corecteze pentru ca aceste legi să devină binevoitoare faţă de ea. Şi dacă nu le foloseşte corect, atunci va primi, în mod natural, o reacţie negativă, aşa cum se întâmplă cu orice legi fizice.

Astfel, nu există niciun Dumnezeu pe care să-L domolim sau să-L aducem cumva la sentimente mai bune!

Din KabTV, Conversaţii cu Michael Laitman, 10.06.2015

 

Spre ce se îndreaptă lumea?

Întrebare: Obişnuiaţi să scrieţi mai multe articole despre Cabala autentică, dar acum pare că totul este despre Israel şi despre evrei. Nu mai sunteţi un cabalist?

Răspuns: Mă implic în avansarea lumii spre scopul dezvoltării sale, ceea ce înseamnă înălţarea (tranziţia) spre nivelul următor, spre nivelul spiritual. Înţelepciunea Cabala înseamnă studiul acestei tranziţii. Dar este un proces care i se întâmplă umanităţii treptat timp de 6000 de ani, din momentul descoperirii acestui fenomen, adică primul om (Adam). În lumea noastră, tranziţia are loc într-un grup de oameni.

Ei se diferenţiază de alţii din moment ce întrebarea despre sensul vieţii arde în ei, aşa cum ne spune Baal HaSulam în Introducere la Studiul celor 10 Sefiroţi, Articolul 2. Avram a fost primul care a adunat şi a organizat acest grup, şi l-a numit poporul lui Israel.

Nu este vorba despre o naţiune biologică care s-a dezvoltat din strămoşi biologici comuni, ci este o naţiune ideologică, adică descendenţi ai oamenilor care aparţin diferitelor naţiuni care trăiau în Babilon cu 1500 de ani înaintea erei noastre care au înţeles chemarea lui Avram, adică prin conexiune şi unitate, în ciuda respingerii reciproce, şi revelând forţa superioară (gustă şi vezi că Creatorul este bun), sensul existenţei este revelat.

Îndeplinirea acestui scop este motivul pentru care există evrei, deşi au uitat asta acum 2000 de ani. Dar acesta este singurul motiv pentru care ei există: pentru a-şi arăta lor înşişi şi tuturor celorlalte naţiuni revelarea scopului: revelarea Creatorului. Soarta evreilor depinde de ilustrarea cu succes a modului în care se ajunge la existenţa superioară (să fii Lumina pentru naţiuni).

Naţiunile lumii aşteaptă asta de la evrei, în mod inconştient, şi când această misiune nu este îndeplinită, se ajunge la ură faţă de evrei şi la sentimentul că evreii ascund ceva. Astăzi ne aflăm într-un punct special al evoluţiei umane: s-a ajuns la dependenţă egoistă la nivel global.

Sunt două căi prin care putem avansa din acest punct: fie prinr-un război mondial fie prin corectarea dependenţei gobale într-o conexiune globală pozitivă. Dacă evreii aleg calea unităţii şi învaţă naţiunile lumii cum să o îndeplinească, lumea va ajunge la nivelul următor al dezvoltării sale, repede şi sigur. Acesta este singurul lucru în care mă implic.

Ce este acolo, dincolo de stele?

Întrebare: Te-ai gândit vreodată că te vei preocupa cu Înțelepciunea Cabala? Când ai început să te gândești la asta pentru prima data?

Răspuns: Eu cred că am știut că trebuie să descopăr acum ce sunt stelele, de când aveam 7-8 ani. Imensul cer întunecat m-a fascinat totdeauna. Ca și copil, obișnuiam să ies afară și să privesc cerul întunecat. Nu am înțeles unde sunt, ce eram, ce erau toate acestea, și de ce stelele strălucesc așa de misterios.

Pe acele timpuri, am crezut că are de a face cu astronomia. Am fost atrasă de ea, până am realizat că astronomia ține doar de calcule mecanice, așa că mi-am pierdut interesul.

Nu am știut atunci ce este Înțelepciunea Cabala, și nu mi-am imaginat că voi găsi soluția și semnificația vieții în ea. Dar, asta a fost întotdeauna dorință mea. Mai târziu, când am studiat Înțelepciunea Cabalq, am realizat că acesta era Reshimo (reminescența) care deja se exprimase în mine, nevoia interioară, dorință care nu e împlinită până la sfârșitul creației. Am știut că nu voi putea scăpa de asta.

Întrebare: Înțelepciunea Cabala este pentru toată lumea, sau doar pentru cei în care se descoperă Reshimo, și care întreabă „Ce este acolo, dincolo de stele?”

Răspuns: Eu cred că, mulțumită eforturilor noastre (ale mele și ale studenților mei), noi vom dezvălui Înțelepciunea Cabala tuturor, pentru că această înțelepciune este de fapt foarte aproape oamenilor.

Noi plutim în sensul curentului în barcă vieții noastre, care treptat, ne duce undeva. Înțelepciunea Cabala ne ajută să participăm în acest proces și să adăugăm eforturile noastre la evoluția naturală a dorinței noastre, pentru că dorința este singură materie care a fost creată.

În măsură în care cineva participă în evoluția dorinței, el începe să îi exploreze cauzele, originile, mersul vieții, scopul ei, și cum o poate influența, unde sunt limitele libertății lui de a alege. Ba mai mult, el ajunge la rădăcină lui, la punctul lui în acest proces, și ultima lui fază.

Putem descoperi singuri toate acestea, ceea ce înseamnă să ne ridicăm deasupra evoluției naturale, involuntare, a imensei noastre dorințe, deasupra materiei universului, ajungând la acest enorm mecanism.  Doar celor care simt nevoia și necesitatea să descopere și să atingă scopul existenței lor, li se permite să îl dezvăluie. Dar, dacă o persoană nu are această nevoie, tu nu vei putea să o forțezi să se preocupe cu asta, și nu este necesar să faci asta. Ea va pluti natural, împreună cu curentul, conform vitezei determinate de mecanismul general al universului.

  Din „Conversatii cu Michael Laitman”, KabTV, 1/06/15

Comunismul: Utopie sau realitate (partea a zecea)

Întrebare: Marele cabalist Baal HaSulam era prea înaintat perioadei lui, când a scris articolul „Ultima generație”, la începutul sec. XX, despre ajungerea inevitabilă a omenirii la o societate comunistă?

Răspuns: Un cabalist nu e avansat perioadei lui. El vede totul de la un capăt la altul. Pentru el, timpul nu există! El pur și simplu se ridica la următorul nivel, de unde este posibil să înțeleagă ce se întâmplă cu noi. De fapt, Înțelepciunea Cabala ne da posibilitatea să ne ridicăm la un nivel mai înalt, unde putem vedea clar că trebuie să ne reeducăm, cum să o facem, și la ce trebuie să ajungem. Ne învață exact pe ce cale este posibil să atingem scopul, așa încât să lucrăm corect cu noi înșine.

Întrebare: În articolul „Ultima generație”, Baal HaSulam a pregătit un răspuns pentru toate întrebările. Ne rămâne nouă să studiem acest articol și să îl realizăm împreună. Noi sperăm că asta ne va ajută să găsim răspuns la întrebarea „La ce ne putem aștepta?”.

Răspuns: Ne așteaptă ceea ce alegem. Oamenii trebuie să înțeleagă necesitatea dezvoltării unei conexiuni reciproce, care crește sensibilitatea omului față de mediul lui, și devine precum sistemul general despre care vorbește Înțelepciunea Cabală. Chiar dacă o persoană nu vede acest sistem, cu ajutorul practicii speciale și a exercițiilor speciale numite meșe rotunde sau discuții în cerc, ea poate simți că asta îi descoperă o nouă, pozitivă forță la nivelul neanimat, vegetativ, și animat.

În natură, plus și minus sunt echilibrate, astfel încât toate obiectele acționează instinctiv, acomodându-se la influența naturii, în timp ce în ființă umană există doar o singură, negativă forță. Deci, ea trebuie să descopere forță pozitivă a naturii, să echilibreze cu ea forță negativă, și să înainteze în echilibrul și în armonia liniei din mijloc. Atunci, ea se numește Adam (om), în timp ce acum, el este la nivelul animal.

Va continua

Din programul „Despre viata noastra”, KabTV, 11/05/15

Codul informatiei spirituale

Tora, Numeri, 3:40 – 42: „Domnul a zis lui Moise: ‘Fă numărătoarea tuturor întâilor născuți de parte bărbătească dintre copiii lui Israel, de la vârstă de o luna în sus, și număra-I după numele lor. Să iei pe leviți pentru Mine, Domnul, în locul tuturor întâilor născuți din copiii lui Israel și vitele leviților în locul tuturor întâilor născuți din vitele copiilor lui Israel!’ Moise a făcut numărătoarea tuturor întâilor născuți dintre copiii lui Israel, după poruncă pe care i-o dăduse Domnul.”

Întrebare: Ce înseamnă această numărătoare?

Răspuns: Când asablăm un apărat care, de obicei, constă din două proprietăți opuse, și crează combinații variate din cele două proprietăți opuse, noi trebuie să definim clar calitățile fiecărei joncțiuni între ele.

Există Lumina și există întunericul, dorință de a dărui și a iubi, și dorință de a primi și a urî. Noi trebuie să creăm variate combinații între ele. În asta constă totul.

Numerele sunt o expresie directă a nivelului spiritual; stări și proprietăți care nu pot fi explicate altfel. Cum putem noi exprimă proprietățile spirituale? Asta poate fi făcut doar numeric.

Numerele exprimă gradul proprietății de a dărui (ecranul) comparată cu intensitatea dorinței de a primi. Asta include înălțimea și cele trei linii. Acest număr, ca orice alt cod, conține anumite informații; în acest caz, numerele definesc coordonatele taberei: din ce linie vine fiecare, ce trib îi aparține, adică definiția înălțimii și lățimii.

Codul conține informații și despre numărul componentelor (sufletele particulare), calitățile lor, și legăturile dintre ele. Și totuși, niciuna din aceste părți nu posedă proprietăți personale, fiindcă fiecare proprietate poate fi dezvăluită doar prin interacțiune cu altele, pentru că ea servește proprietății de a dărui.

De aceea este imposibil să vorbim despre o persoană anume. În această lume, noi descriem verbal pe cineva; însă, în spiritualitate, tot ce poate fi spus despre cineva, este despre capacitatea lui de a dărui, bunăvoință lui orientată către dăruire. Acesta este singurul parametru, conform căruia forță calităților unui om poate fi măsurată.

Că rezultat, ajungem la un cod numeric, iar o persoană aflată în spiritualitate înțelege ce înseamnă.

În general, întreaga Tora este scrisă prin variate coduri senzoriale și numerice și codurile care denotă forțe diferite. Cum altfel putem descrie lucruri care nu pot fi explicate în cuvintele acestei lumi? De aceea, limbă Înțelepciunii Cabala, este o limbă a forțelor și a multiplilor vectori. Bineînțeles, nu toți o înțeleg; nu toată lumea poate să vadă adevărată imagine a lumii în spatele acestor scheme, pentru că noi le transmitem mai mult ca imagini, decât ca vectori.

De exemplu, dacă un calculator nu funcționează corect, în locul unei livezi, păduri, sau cer, vedem anumite caractere pe ecran. Cum putem vedea imaginea, dacă nu înțelegem semnificația caracterelor? Dar, dacă ești adecvat corect percepției lor, nu va trebui să vezi deloc imaginea. În schimb, vei simți livadă, pădurea, sau cerul. La fel și cu numerele.

Astfel apăr noi proprietăți și senzații. Noi trebuie să ne orientăm spre percepția vectorilor spirituali: dăruire – primire, iubire – ură. Dar, acest nivel nu ne este încă disponibil.

Din „Secretele cartii eterne”, KabTV, 31/12/14

 

O fântână de apă vie

Întrebare: Cum putem să le explicăm logic oamenilor, faptul că singura soluție la toate problemele este conexiunea?

Răspuns: În mod clar, unitatea dintre oameni le dă acestora putere. Pe aceste principiu este construită armata, partidele politice sau orice altă organizație. Câțiva oameni, care se unesc împreună, primesc putere, în special în zilele noastre.

Chiar și în zilele de sclavie, asociațiile de sclavi erau de temut. Oricărei țări îi este frică de adunările care apar. Dacă mai mult de o sută de oameni se conectează, imediat sunt verificați pentru a vedea ce se întâmplă, ce fac, care sunt planurile lor. Este ceva necesar securității publice.

Dar prin conexiunea dintre noi, dacă este o conexiune corectă, începem să simțim că există o anumită sursă a forței, un nou sentiment. Trebuie să facem un efort pentru a o simți, dar îl neglijăm. Dacă nu primesc o trezire din centrul grupului, o ridicare a spiritului, o senzație de căldură, iubire, o creștere a simțului și minții, atunci nu sunt conectat cu el.

La fel cum trebuie să mănânc  la câteva ore, așa trebuie să simt apetit sau foame pentru a veni la grup și a primi hrană de la el. Nu trebuie să ajung fizic la grup, dar trebuie să îi simt centrul de unde tânjesc să mă împlinesc.

Dacă încă nu vezi și simți profitul din conexiune, este un semn că încă nu ai lucrat cu el. Chiar și cel mai mare Cabalist nu poate să iasă din el însuși, dacă se retrage undeva într-un loc ascuns. Trebuie să fie conectat cel puțin cu câțiva studenți, egali sau mai mari decât el, pentru ca în interiorul conexiunii să găsească senzația și mintea de la un nivel mai înalt.

De fiecare dată va progresa în acest fel, altfel nu va avea viață. Se va opri undeva și va muri, pentru că viața trebuie să se renască de fiecare dată.

De aceea, când ajungem la oameni și îi ajutăm să se conecteze, trebuie să îi învățăm cum să descopere sursa apei vieții pentru a putea bea din ea, din centrul conexiunii dintre ei. Ca rezultat, vor primi spiritul vieții. Vor începe să simtă că le lipsește, ca un mic copil care are nevoie brusc de mama lui, aleargă și se agață de ea, și apoi aleargă din nou la jocul lui. La fel trebuie să le arătăm și noi oamenilor sursa vieții.

Trebuie să simțiți, în timpul atelierelor sau diferitelor acțiuni, că în conexiunea dintre voi existe o nouă senzație interioară, un sentiment de bucurie și o înțelegere adâncă care face posibilă o nouă clarificare a stării curente și a celei următoare, care este brusc reveleată.

Dacă în timpul conexiunii cu prietenii nu se naște un asemenea fenomen, este un semn că nu ați ajuns la nicio conexiune. Trebuie să o revelăm în noi și să îi învățăm pe alții, pentru că în ea este sursa bucuriei, vieții, iar pentru noi este și sursa clarificării, pentru că numai sentimentele nu ne sunt suficiente, vrem și să clarificăm stările și să participăm la ele conștient.

De aceea, această fântână pe care o descoperim în centrul grupului este sursa forței progresului spiritual. Iar pentru oameni, este sursa încrederii, sentimentelor plăcute, o mai bună observarea a atitudinii din familie, educație, etc., adică sursa vieții lor.

Este un punct foarte special. Trebuie să găsesc sursa forței, sursa vieții, sursa minții și energiei pentru mine și brusc văd cum calea devine clară și starea mea se stabilizează în direcția corectă. Obțin putere și stabilitate. Toate acestea le primesc din centrul grupului.

Din pregătirea pentru Lecția zilnică de Cabala din 21.03.2014