Trebuie să ne străduim şi să facem tot ce putem pentru a avansa către scopul creaţiei. De fapt, acest drum este mult mai mult decât dezvoltarea noastră naturală.

O nucă tare

Natura ne împinge înainte şi ne dezvoltă diferite dorinţe şi deficienţe, iar noi, desigur, vânăm şi căutăm ceea ce ne lipseşte. Ceea ce ne lipseşte este plăcerea pe care o asociem cu mâncarea, sexul, familia, banii, onoarea şi cunoaştere.

Este la fel cum au grijă şi maimuţele de nevoile lor şi de listă lor de nevoi, similar cu noi. De fapt, avem un stil de viaţă comun: ne stabilim aceeaşi ierarhie socială în societatea umană; iubim puterea şi în plus la asta iubim banii. Natura ne obligă să facem asta şi în acest fel avansăm.

Dar nu am avansat în nicio manieră semnificativă în acest mod naturală şi nu am schimbat societatea umană în nicio manieră folositoare în ultimii cinci – cincezi de mii de ani.

Dacă vorbim de scopul creaţiei, totuşi, acesta constă în a deveni similari şi egali Creatorului, aderarea la El. Creatorul este forţa care este opusă naturii noastre. Avem o mică înclinaţie către aceasta, strânsă bine în multe varietăţi de „haine”, acoperită de o coajă, la fel ca o nucă.

Pentru a atinge scopul creaţiei, trebuie să ne echipăm cu o nouă deficienţă care nu este furnizată de natura noastră. Deficienţa, tânjirea după scopul creaţiei, nu va creşte în noi de la sine; avem nevoie să o dezvoltăm înăuntrul nostru prin propriile eforturi, desigur însă cu ajutorul mijloacelor care ne sunt date: o societate, o metodă (Tora) şi un învăţător.

Ieşirea din junglă

Adevărul este că astăzi, lucrurile se schimbă pentru că suntem în faţa unor lovituri globale care ameninţă toată umanitatea. Aceste lovituri ne-au forţat să ne gândim la nouă societate, care nu este aranjată conform unei ierarhii sau clase sociale care să îi ridice întotdeauna pe cei bogaţi şi mai puternici.

Lucrurile sunt aranjate similar în lumea animală. Vorbind la modul general, aceasta este structura naturală a unui grup, a unei naţiunii, a societăţii, a umanităţii: cel mai mare babuin se bate cu pumnii în piept şi cere supunere şi obidienţă de la ceilalţi. Suntem la fel: trăim într-o junglă generală, împărţită în cete.

Dar noua natură, scopul creaţiei, cere o nouă organizare şi reformarea noastră: cere ca noi să devenim un cerc, conectat, o singură societate. Cere noi valori care să nu fie bazate nici măcar pe dorinţele de cunoaştere, care şi ele dau puţină forţă, ci să fie bazate pe iubire şi dăruire, pe grijă reciprocă generală.

Cere ca lumea să nu mai caute să domine. În contrast cu vechea paradigmă, cu cât omul iese mai mult din el însuşi către ceilalţi, cu atât devine mai adaptat la adevăratul scop al evoluţiei noastre.

Este timpul să ne echipăm cu o nouă deficienţă care devine un cerc, conexiunea în afara mea unde nu am niciun interes personal.

Naşterea omului

Dar pentru ca eu să înfloresc, trebuie să se revelez ceva numit Adam (om); am nevoie de un mediu nou, cu exemple corecte ale noilor valori. De unde pot obţine nevoia pentru asta? Natura nu m-a echipat cu aşa ceva, pentru că altfel aş rămâne un babuin.

Totuşi, o fiinţă umană nu este numai o structură socială diferită şi nu numai egalitate cu alţii. Nu, este o atitudine, o înclinaţie; relaţiile lui, conexiunea reciprocă, trebuie să fie ceva conştient din partea mea pentru a vrea dăruirea pentru că este o valoarea specială. Mai mult, nu am nicio înclinaţie pentru ea, nicio putere care să mă trezească şi să mă oblige să o vreau.

Aici trebuie să ne echipăm cumva cu o dorinţă, cu o nouă direcţie, pentru care nu avem nicio dorinţă. Pentru a face asta, există forţa superioară, natura, planul creaţiei care a pregătit un ajutor pentru mine într-o manieră opusă, pentru ca în procesul recunoaşterii răului să fiu totuşi capabil să înţeleg cine şi ce sunt. Şi gradual, prin faze chiar dificile, datorită cauzei şi efectului, voi înţelege ce deficienţă trebuie să îmi dezvolt înăuntrul meu pentru a continua avansarea deasupra ei.

Când înţeleg problema cu care mă confrunt în construirea fiinţei umane din starea de babuin, privesc această nouă deficienţă ca fiind un lucru foarte valoros. Dacă este revelată în mine, măcar într-o anumită măsură, sunt foarte bucuros pentru că aşa se naşte o fiinţă umană care este pregătită să se ridice deasupra creaţiei.

Zilele cu roşu din calendar

La acelaşi lucru se referă toate sărbătorile evreieşti şi zilele cu roşu din calendar. Rosh Hashana, Yom Kippur, Sukkot, Simchat Torah, Tu Bishvat, Purim, Pesach, Lag Ba’omer,Shavuot, şi ziua a 9 Av, sunt toate stări de-a lungul drumului în care este revelată o nouă deficienţă, revelaţia unui nou rău care ne permite să îl folosim corect, intenţionat şi conştient.

Se descoperă în noi astfel pentru ca să fim liberi în avansarea noastră către scop, într-o manieră conştientă, ca fiinţe umane şi nu ca babuinii pe care natura îi împinge înainte numai prin forţa egoului. Descoperim anumite forţe şi echilibrul dintre ele.

Principalul lucru pe care îl învăţăm din aceste sărbători este care sunt deficienţele speciale pe care trebuie să le descoperim pentru a urca pe fiecare nivel pe care îl reprezintă o anumită sărbătoare. Este nevoie de o deficienţă care este îndreptată spre atingerea scopului.

Deficienţa provine de la nivelul uman, care este în afara noastră. Dacă ne uităm în mod corect la problemele care apar, vom discerne ajutorul împotriva forţei creative din ele.

Din prima parte a Lecţiei zlinice de Cabala 3/02/15, Scrierile lui Rabash

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

5. Vârsta

„Este un câștig când Marele Preot are demnitate și experiență. Însă amândouă aceste calități vin cu maturitatea”. („Să fie acolo Lumină”, „Leviticul”, „Emor”)

Ca rezultat al unor niveluri multiple, omul trece prin sine însuși, el dobândește experiența uriașă a urcărilor spirituale. Această experiență definește maturitatea omului.

„Practic, Judecata Superioară alege Primul Preot, indiferent de vârsta lui, cu condiția ca el să aibă calitățile pertinente necesare. Mai ales dacă fiul Primului Preot este în stare să ia locul tatălui, el va fi prima alegere dintre ceilalți Coheni în ciuda vârstei lui tinere”.

„Fiu” reprezintă etapa care precede imediat nivelul superior și este cel mai apropiat de el. Asta explică de ce este superioară tuturor celorlalte etape. Nivelul superior este obligatoriu să fie „Cohen pe toată viața” (adică, să posede calitățile Cohenilor); cu toate acestea, este preferat pasul ulterior de mai jos, chiar dacă nu este prea strălucitor, fiindcă stă permanent în umbra nivelului superior.

De exemplu, Rabaș a fost totdeauna „în umbra” tatălui său, Baal HaSulam. Cu toate acestea, el s-a dovedit a fi cel mai vrednic din rândul elevilor tatălui său. Beneficiile nivelui de mai jos se arată treptat, este imposibil să spui de unde apar și de ce. Conexiunea dintre aceste calități ne este evidentă. Totuși, în Spiritualitate există o legătură foarte rigidă între etape. De aceea, Rabaș nu este considerat a fi „fiul” lui Baal HaSulam, ci discipolul său.

Comentariu: Hasidimii (cei care aparțin curentului religios hasidic) transmit de obicei conducerea de la tați la copii.

Răspuns: Aceia care au fost inconștienți în transmiterea conducerii spirituale, au fost siguri că ei trebuie să acționeze în concordanță cu Tora: Dacă ești fiul unui om mare, înseamnă că ai moștenit ceva de la tatăl tău, fiindcă el a „contribuit” cu lichidul lui seminal în facerea ta. Dar, noțiunea de „lichid seminal” (sperma) implică Lumina Superioară, nu genele fiziologice.

Deîndată ce Hasidismul a început să interpreteze Tora literal, el a încetat să mai existe. Pentru un timp, Hasidismul a fost baza Cabalei, mai târziu, el s-a transformat în fenomenul care îl vedem și azi, o formă de mișcare națională.

Filed under: Fara categorie, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce reprezintă tot acest lanţ care începe cu preotul şi se termină cu omul obişnuit?

Răspuns: Este scala dorinţelor din om, conform cu egoul care se descoperă în el.

De fapt, nu există păcat. Nimeni nu este vinovat, pentru că toate păcatele derivă din sursa noastră originală. Aşa cum este scris: „Am creat înclinaţia rea, am creat Tora ca mirodenie pentru ea, pentru că Lumina din ea o va reîntoarce spre bine” (Kidduşin 30b)

Dacă studiem Tora în mod corect, în cer, în prietenie, în condiţii speciale, atunci vom trezi asupra noastră influenţa puterii unice a caracteristicii dăruirii. Lumina Torei ne influenţează şi ne ajută să ne schimbăm proprietatea primirii în dăruire, trecând de la natură individuală la altruism.

Aşadar, dacă cineva se pune într-o societate specială şi lucrează asupra lui în cercul de prieteni, toate păcatele se revelează în el. În timpul primirii Torei pe Muntele Sinai, devine clar că Lumina Torei acţionează asupra oamenilor numai dacă ei tind spre conexiune, pentru garanţie reciprocă, Arvut. „Tora” derivă din cuvântul „Ohr” (Lumină).

Cercul în care clarificăm lucrurile, simbolizează poziţia din jurul imensului ego şi munca noatră cu el. Iar dacă vrem să ne ridicăm deasupra egoului, atunci punctul de conexiune dintre noi, numit „Moise”, se urcă pe munte şi intră în contact cu Creatorul. Acest punct este ghidul nostru spiritual.

Toate dorinţele egoiste sun numite Egipt. Mai întâi ieşim din ele, primim instrucţiuni, Tora, pe Muntele Sinai, care sunt mijlocul prin care corectăm dorinţele egoiste, şi începem să ne conectă. Iar când vrem să ne conectăm mai  mult, descoperim deşertul Sinai, „ura reciprocă” („Sina” ură – în ebraică) şi împreună cu asta tânjim pentru conexiune. ŞI totuşi, cu cât aspirăm către conexiune, cu atât mai mare este respingerea pe care o descoperim.

Tot Egiptul (egoul nostru) începe se reveleze din nou în noi. Asta numim „păcatele” care se descoperă în noi. Şi toate au fost pregătite pentru asta de la început, pentru ca tot ceea ce se revelează într-o persoană este ceea ce este pregătit pentru ea. Iar noi înşine nu comitem niciun păcat.

În Tora sunt scrise toate legile purităţii, corectării „păcatelor” noastre interne care sunt pregătite pentru noi de la început. Aşa cum a fost spus, „Am creat înclinaţia rea, am creat Tora ca mirodenie”. Înclinaţia rea se descoperă treptat în noi şi o corectăm în bine prin tânjirea către conexiune şi apropiindu-ne de Lumina Superioară.

Din emisiunea de pe Kab TV Secretele Cărţii Eterne din 27.11.2015

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Munca noastră nu constă în atingerea adeziunii cu Creatorul. În următorul moment după acest lucru ne vom regăsi din nou în starea spartă. După ce trecem de Machsom (barieră) şi ajungem la adeziune cu Creatorul, vom cădea din nou şi vom simţi ură, respingere şi dezamăgire, altfel nu ar mai fi posibile viitoare corecţii.

După Machsom, omul cade stări mult mai rele decât cele pe care le experimentează astăzi. Starea noastră curentă este cea mai slabă, fără nicio urcare şi coborâre reală. Mergem pur şi simplu cu acelaşi ritm – un milimetru înainte şi un milimetru înapoi.

Suntem la fel ca cei mici, de care avem grijă şi care suferă doar din lucruri mărunte: de căldură sau de frig şi de gustul uneori neplăcut al mâncării. Între timp, suntem răsfăţaţi la fel ca cei mici. Dar mai târziu, va trebui să muncim serios.

„Cei care m-au delimitat înainte şi înapoi..”, totul vine de la El. Dar eu trebuie să descopăr asta. Aceasta este munca mea. Trebuie să descopăr faptul că întreaga lume este imaginea pe care Creatorul mi-o pune în faţă pentru ca eu să îl descopăr pe El, în fiecare imagine, în fiecare nuanţă.

Trebuie să îl descopăr pe Creator cu toate impresiile mele ale acestei lumi. Nu există altă cale de a-l descoperi pe Creator, dacă nu există ascundere între noi, prin care eu să îl pot descoperi. Ascunderea trebuie să se transforme în revelaţie, la fel ca literele negre pe fundalul alb.

De aceea, trebuie să fim recunoscători atât pentru bine cât şi pentru rău – acestea sunt literele lumii noastre. Încearcă să vezi că dacă depui efort, obţii gradual aceste sentimente.

Chiar dacă îţi ia 15 ani, nu este considerată întârziere în dezvoltarea ta. De fapt, ştim că cei mici se dezvoltă la început repede, în primii ani de viaţă şi trec prin multe stări, dar nu înţeleg schimbările prin care trec, iar mai târziu nu şi le mai amintesc.

Şi noi credem că nimic nu se întâmplă, dar înăuntrul nostru creşte deja o mică fiinţă umană, din sămânţa spirituală. Totuşi, nu putem lucra încă în mod conştient cu aceste vase şi aceasta este starea pe care o atingem acum. Principalul lucru care ajută la maturizarea noastră rapidă este să avem grijă de public.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 5/14/14, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum putem explica publicului larg faptul că putem simţii în conexiunea dintre noi forţa care ne dă sentimentul vieţii?

Răspuns: Simţim sensul vieţii în conexiunea dintre noi, unde se revelează forţa naturii. Toată natura este dăruire, deci această forţă a dăruirii a creat toată creaţia.

În univers acţionează numai forţa dăruirii încă de la Big Bang şi până în zilele noastre, iar noi suntem realizările acestei forţe. Dacă învăţăm cum să ne înţelegem cu această forţă, vom trăi o viaţă bună.

Şi asta pentru că vedem că viaţa este dedicată renaşterii materiei. Dacă am ştii cum să aderăm la această forţă, am devine eterni. Nu ne-am prelungi viaţa, aşa cum medicina ne permite în aceste zile să trăim până la 200 de ani, deoarece este fără sens.

Putem obţine existenţa eternă, cu condiţia de a deveni apropiaţi acestei forţe a dăruirii. Iar asta este posibil numai conform cu legile fizice, cu condiţia să îi semănăm şi să devenim egali ei.

Există doar o metodă pe care o putem folosi ca să fim precum această forţă, o metodă care este inversă naturii noastre: să începem să ne unim şi să ne conectăm. Acesta este motivul actualei crize, care ne forţează să ne unim. Dar putem să prevenim loviturile, avansând şi ajungând la unitate fără să aşteptăm ca forţa rea să ajungă în apropierea noastră.

Acea minunată şi plăcută căldură pe care o simţim atunci când ne conectăm în timpul atelierelor, nu este doar plăcută ci de fapt are o mare putere care poate vindeca multe probleme din viaţa noastră. Putem simţi această căldură peste tot: în relaţiile noastre unii cu alţii, în magazine, la muncă, în familie, în comunicarea cu copiii.

Putem aduce această căldură în clasele din şcoli, unde învaţă copiii, putem să o aducem la locul de muncă, pe stradă, în guvern şi în întreaga lume, pentru a o direcţiona către noi într-o abordare prietenoasă. Putem lucra cu această forţă folosind-o ca o armă buna, ca un medicament general, care vindecă bolile lumii.

Putem să le promitem oamenilor că vom demonstra cum forţa conexiunii vindecă relaţiile noastre cu copiii la următoare întâlnire. Oricine care nu are relaţii bune cu copiii săi va dori să le îmbunătăţească. Atunci când îi părăsim le dăruim Reshimo Hitlabshut (reminescenţe ale Luminii), un sentiment de căldură, pe de o parte şi pe de alta Reshimo ale grosimii dorinţei (Aviut), un pic de foame şi apetit pentru următoarea întălnire.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 5/20/14, Scrierile luI Rabash

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Intrebare: Știm cu toții că sentimentul de timp este foarte subiectiv. Cum poate fi atunci când o persoană trebuie să ia o decizie importantă, timpul este întins, astfel încât acea persoană trece prin mai multe stări și le pot lua în considerare?

Răspuns: E adevărat, mulți oameni experimentează acest fenomen. Chiar și în viața noastră obișnuită avem uneori impresia că simțim cum timpul este extins și, uneori, zboară și este comprimat.

Dacă îmi place, timpul trece neobservat, iar dacă nu mă bucură, eu nu am răbdare să aștept ca timpul să treacă. Dar timpul este chiar mai subiectiv decât credem. Întrebarea este dacă am putea simți timpul, dacă nu am trăi în conformitate cu pulsul nostru, care este de 80-90 bătăi pe minut, sau în funcție de ciclul nostru de respirație, ceea ce reprezintă 16-20 respirații pe minut. Dacă nu ar fi ciclul anotimpurilor în mineral, vegetal si animal ale naturii, am putea percepe timpul la nivelul de vorbire, în sentimentele noastre? Probabil că nu.

Poate percepem timpul la modul în care facem acest lucru pentru că este modul în care există fizicul nostru, nivelul animal care este influențat de percepția noastră umană a realității și determină percepția noastră de viață și realitate. O persoană dezvoltă și simte legătura cu trecutul său, prezentul și viitorul lui.

Spre deosebire de o ființă umană, un animal trăiește în prezent, dar este încă într-un fel conectat la viitor și este capabil să-l simtă. Animalele simt în viitor într-un mod mult mai clar decât oamenii pentru că sunt conectate la natură. Toate formele posibile viitoare există deja în natură, dar ele sunt ascunse de la noi.

Dacă vom reuși să anulăm dorinţa noastră de a primi, vom putea să transcendem la o percepție subiectivă a unei percepții mai obiective de timp, iar apoi vom putea să simţim în viitor. Singura problemă este că suntem în dorința noastră egoistă. Dar dacă reușim să o depășim și să ne înălţăm deasupra ei, conceptul de timp, mișcare şi spatiu poate fi complet inversat și să nu fie un obstacol în percepția noastră.

O persoană care încearcă să se elibereze de ego-ul său și începe să creadă că, dacă tot universul – toată materia minerală, vegetală, animală și nivelul de oameni – se află într-o dorință de a primi, și deci nu trebuie să opună forță împotriva sa, înseamnă o dorinţă de a dărui şi de a umple acea dorință de a primi. Apoi, ea vrea să știe această forță și transcende de la nivelul celui care primește plăcere la nivelul celui care vrea să ofere plăcere.

Pentru a urca mai sus dorința noastră trebuie să primim mijloace pentru a urca mai sus decât se află natura noastră. Este posibil pentru a ieși din cadrul universului, de a transcende momentul Big Bang-ului, și a reveni la starea care a precedat, la forţa care a creat creaţia?

Dintr-o dată ne dăm seama că, pentru a face acest lucru, nu avem nevoie de a accede la stele îndepărtate sau de a explora alte lumi. Vom găsi toate aici, unde suntem, în noi. Aceasta se datorează faptului că o persoană percepe totul într-un mod subiectiv. Prin urmare, atunci când lucrez la percepția realității mele, pe atitudinea mea față de ceea ce se întâmplă aici și acum, pot efectua exerciții prin care voi fi capabil să urc mai sus dorința mea de a primi, pentru că nu există nimic în afară de mine și totul există numai în percepția mea.

Eu voi fi în măsură să controlez dorința mea de a primi, pentru a ieși și a o restrânge , ceea ce înseamnă că nu voi permite să funcționez egoist, ci mai degrabă aş transforma-o în forța care mă motivează.

Ascensionând dorința mea de a primi înseamnă mijloace de acceptare a dorinţei de a dărui, sursa din care dorinţa este umplută. Dorinţa de a dărui este forța care a cauzat Big Bang și scânteia din care universul nostru s-a dezvoltat. Aceasta este forța care a creat toată materia și umplerea.

De fapt, această forță este peste tot, deoarece susține și funcționează materia, dar este ascunsă de la noi. Noi percepem doar rezultatele sale, forța de atracție și respingere. Fiecare acțiune are loc ca urmare a acestei forțe, ca scânteie de energie superioară care este sursa de viață.

Atâta timp cât am existat în ego-ul meu, timpul este pulsul meu care este total subiectiv și există numai atâta timp cât eu sunt în viață. Dar dacă vreau să urc mai sus de timp, atunci nu există nici o problemă, așa cum tot ce trebuie sa fac este pur și simplu să urc mai sus dorința mea.

[136007] De la KabTV lui „O viață nouă” 4/17/14

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Dacă intelectul şi emoţiile noastre ar fi aranjate un pic diferit, atunci toată realitatea pe care o percepem astăzi ar părea complet diferită. Am putea trece prin pereţii care ni se par solizi…

Aceştia ar deveni deodată aer, iar ceea ce a fost aer din contra, ar deveni solid. Ar fi descoperite proprietăţi ale materiei în natură, care încă ne sunt necunoscute.

Întrebare: Am putea trece cu adevărat prin pereţi?

Răspuns: Cu siguranţă nu. Ideea este că cineva care studiază înţelepciunea Cabala descoperă fenomene ascunse în natură şi vede o imagine diferită a lumii. Începe să trăiască în aceasta în plus la existenţa normală din această lume. Se află simultan în două canale de percepţie a realităţii. Este ca şi cum ar fi două canale la televiziune. Primul canal este ceea ce percepem prin simţurile fizice. Al doilea canal este ceea ce percepem prin simţurile spirituale, numite: Keter, Hochma, Bina, Zeir Anpin, şi Malchut.

Similar cu aceste simţuri care sunt în corpul nostru, văz, auz, miros, gust şi simţ tactil, avem şi alte cinci tipuri de senzaţii care aparţin sufletului: Keter, Hochma, Bina, Zeir Anpin, şi Malchut.

Întrebare: Şi ce vedem în acest al doilea canal?

Răspuns: Vedem o altă lume în care există o reţea de forţe care guvernează lumea noastră, care transmite pe primul canal. Dacă vrem să descoperim cum este operată această lume, ce o mişcă, ce forţe o stăpânesc, unde este punctul de control, de unde se iau toate deciziile, toate acestea se află în lumea spirituală. Înţelepciunea Cabala ne învaţă cum să intrăm în ea, pentru a primi cu adevărat oportunitate de a ne conduce viaţa. Atunci ne trezim din visul în care am trăit tot timpul. Pentru că de fapt, dacă ne uităm la noi din afară, înţelegem în ce fel de vis ne aflăm dacă nu descoperim lumea superioară.

Întrebare: Dacă suntem adormiţi şi nu vedem viaţa reală, de ce nu există un fel de alarmă care să ne trezească, aşa cum o face ceasul care ne trezeşte în fiecare dimineaţa?
Răspuns: Există o alarmă de acest fel, este timpul morţii. Moarte ne întrerupe visul şi încetăm să mai visăm la această lume. Lumea pe care o vedem acum este cea mai de jos lume dintre toate lumile; nu există nimic mai jos decât ea. Totuşi, în ciuda a tot, ne dă o anumită senzaţie de viaţă, chiar dacă este foarte limitată şi înşelătoare. Este posibil să clarificăm şi sa analizăm acest sentiment pentru a-i vedea falsitatea. Cu ajutorul înţelepciunii Cabla învăţăm să ne schimbăm noile simţuri ca şi cum s-ar întoarce toate în diferite direcţii: în sensul acelor de ceas sau invers. Astfel, creăm toate combinaţiile posibile şi putem vedea forma altor lumi, lumi pe diferite niveluri de percepţie a realităţii. Pentru a face asta este necesar doar să învăţăm să ne conducem natura noastră, dorinţele noastre.

Din programul de radio Israel 103 FM din 02.01.2015

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Zohar, „Șlah Leha” (Trimite mai departe), Cap. 83: Israel este mai fericit decât toate națiile lumii fiindcă i-a vrut Creatorul, și-a pus numele Lui prin ei, și a fost glorificat în ei, pentru că lumea a fost creată numai pentru Israel, pentru ca ei să se poată angaja în Tora. Este așa fiindcă unul se conectează cu celălalt, Zeir Anpin și Malhut, și Israel mai jos, în această lume, sunt existența Lui, prin faptele lor bune ei ridică MAN pentru Zivug-ul (cuplarea) lor și ei sunt existența tuturor celorlalte nații, care există pentru Israel, cel care face dorința Stăpânului.

Sufletul general a fost împărțit în două părți: GE (Galgalta ve Eynaim) și AHP (Af-Ozen-Pe/. Dorințele care aparțin GE au primit scânteile de dăruire în timpul spargerii și, de aceea au fost atrase către Creator. Ele trăiesc în această lume și se întreabă care este rostul vieții, care este scopul lor și care este scopul existenței noastre aici.

Aceste întrebări nu provin dintr-un beneficiu practic, folositor, ci dintr-o aspirație interioară, instinctivă de a-L descoperi pe Creator, sursa vieții noastre. Astfel de dorințe au fost numite Israel adică, Yașar El (Direct la Creator) și, de aceea, când Lumina acționează asupra dorințelor, există acest tip de dorință care apare prima, înaintea la toate celelalte.

Analizarea este axată pe conexiunea dintre noi, deasupra egoului nostru, pe care noi îl definim ca fiind forța care împiedică unitatea. Aceste circumstanțe au fost revelate întâi în starea numită Babilonul antic.

Acolo au început să apară pentru prima oară aceste dorințe care au simțit nevoia de a-L descoperi pe Creator, în timp ce toate celelalte dorințe tânjeau după revelarea egoului lor. Astfel, ei s-au împrăștiat în diferite direcții, în funcție de vectorul lor. Unele au mers pe un drum și celelalte pe alt drum.

Israel au fost aceia care au descoperit metoda corectării și îndeplinirea ei. Toată această metodă este despre obținerea „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” cu ajutorul Luminii Reformatoare și astfel, omul se aseamănă cu Creatorul și vrea să-L bucure prin toate acțiunile sale.

Toate celelalte dorințe nu au tânjit atunci la asta, ci au vrut doar să-și umple egoul și au început să se dezvolte într-o manieră capitalistă. Înainte ca egoul să erupă în ei, au trăit o viață simplă în grupuri, ca o singură națiune, o singură comunitate în Babilonul antic. Le păsa doar de bunăstarea lor simplă, de necesitățile de bază ale existenței umane.

Dar, când dorința egoistă a început să crească în ei și unii dintre ei au început să aspire la revelarea Creatorului, cealaltă parte a continuat să-și dezvolte dorința de a-și face plăcere, egoul. Acest ego i-a împins să obțină mai mult decât aveau nevoie. Acolo a început evoluția societății umane în forma în care a evoluat până azi, cu scopul de a obține o bogăție și mai mare, dincolo de nevoile de bază ale omului.

Asta a determinat un stil de viață și un scop al vieții cu totul diferit în comparație cu scopul vieții acelora care tânjeau spre Creator, Israel și astfel, cele două grupuri s-au tras din ce în ce mai departe. Babilonienii care s-au denumit Israel s-au orientat direct spre Creator și au început să îndeplinească această muncă și astfel s-au despărțit și mai mult de ceilalți.

Cu timpul, noi părți dintre babilonieni au început să se alăture lui Israel, în măsura în care Lumina a acționat asupra lor și le-a lămurit dorințele de la o generație la alta. Astfel, din ce în ce mai mulți oameni au început să simtă aspirația la Creator, în funcție de corectarea dorinței de a „iubi aproapele ca pe tine însuți”.

Din Pregătire pentru Lecția zilnică de Cabala din 29/05/ 2014

Filed under: Lectia zilnica, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Psalmul 60:1 – 60:6: Un psalm al lui David, Mai Marelui cântăreților; pentru instrumente cu coarde.
l. Auzi, Dumnezeule, cererea mea, ia aminte la rugăciunea mea!
2. De la marginile pământului către Tine am strigat; când s-a mâhnit inima mea, pe piatra m-ai înaltat.
3. Povățuitu-m-ai, că ai fost nădejdea mea, turn de tărie în fața vrăjmașului.
4. Locui-voi în locașul Tău în veci; acoperi-mă-voi cu acoperământul aripilor Tale,
5. Că Tu, Dumnezeule, ai auzit rugăciunile mele; dat-ai moștenire celor ce se tem de numele Tau.
6. Zile la zilele împaratului adaugă, anii lui din neam în neam.

Lupta este pentru ca omul să se unească și astfel, el va înțeleage că toate sentimentele lui vin direct de la Creator și asta chiar dacă tot ceea ce se întâmplă este în ascundere și opus la ceea ce poate fi așteptat de la Binele care face bine. Totuși, pare să fie opus fiindcă este perceput prin dorințele unui om care nu a suferit încă o corectare.

Asta arată omului unde este nevoie să se corecteze pentru a simți că Creatorul este bun și face binele și chiar răul, până când, pentru el, totul este integrat într-o singură sursă. Toate expresiile și manifestările de rău – confruntare cu dușmani, ură, toate aceste lucruri se întâmplă la „capătul pământului” (haAreț), cu alte cuvinte, la extremitățile dorințelor încă necorectate.

El trebuie să se întoarcă spre Creator, cu alte cuvinte, să se conecteze cu Creatorul tocmai de la acele dorințe de la „capătul pământului” fiindcă, așa cum e scris, „Nu este nimic în afară de El”. El face asta până când obține, în situația dată, alipirea totală și, se pregătește pentru starea următoare; și asta se întâmplă până la completarea corectării.

Dacă un om se gândește la prezent și se pregătește pentru viitor, el este în rugăciune, într-o cerere, mulțumind Creatorului, ceea ce spune că el își exprimă mereu dorința de a se conecta cu El, de a fi în adeziune și, în felul acesta el reușește. Creatorul prelungește zilele și anii săi de la generație la generație.

La început, omului i se pare că are dușmani, că unii îl urăsc. El trebuie să se lupte și să se apere de ei și, într-adevăr, sunt situații în care e nevoie să mergem la război.

Cu toate acestea, după ce omul atribuie totul Creatorului, nu-i mai rămân niciun dușman, niciun vrăjmaș, cu alte cuvinte, nu mai există niciun alt control în afară de Creator. Totul vine de la El, fie din fața Lui, fie din spatele Lui, ceea ce îi arată omului că el trebuie să construiască două feluri de relații și diferențieri între forța dăruirii ce vine de Sus și forța primirii ce vine de jos, de la om. În acest fel el poate vedea că adevăratul dușman se află în el.

Când acest dușman este trezit și se ridică împotriva lui, omului i se pare că Creatorul a plecat de la el și a dispărut. Însă, când omul atribuie toate acestea Creatorului, atunci pentru el nu mai este nicio diferență între întuneric și Lumină. El nu mai depinde de starea lui de spirit și nu mai atribuie ceea ce se întâmplă la tot felul de forțe sau lui însuși. El înțelege că nici el nu are niciun control, ci totul vine de la Creator.

În momentul în care omul se direcționează în acest fel, el vede că și înainte era într-o stare corectată revizuită și echilibrată și că nu a părăsit niciodată Sfințenia. Totuși, a obținut asta abia acum și toată diferența este în asta.

Din Pregătirea pentru „Lecția zilnică de Cabala” din 19/05/2014

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Tora, Leviticul 23:3-Șase zile munca poate fi făcută, dar a șaptea zi este o zi de odihnă totală, o ocazie sfântă; nu veți face niciun fel de muncă. Este Șabat pentru Domnul în toate locurile în care locuiți.

În lumea materială, sâmbăta vine la sfârșitul fiecărei săptămâni așa că, psihologic vorbind, avem obiceiul de a nu o lua ca pe o stare spirituală.

De fapt, ea este cea mai puternică ustensilă de dezvoltare. În a șaptea zi, Malhut primește tot ceea ce a fost făcut în cele șase zile și, dacă nu respect termenii Șabatului, nu mă voi ridica deasupra sau nu voi obține noi niveluri spirituale care deja sunt caracterizate ca sărbători.

Sâmbăta este ca un viraj în Lumea Spirituală și, după aceea încă un viraj, și încă unu. După un anume număr de viraje obțin o fază festivă spre care este imposibil să merg fără Șabat.

De aceea, în Lumea Spirituală, Șabatul este cea mai mare sărbătoare. După punerea la muncă a forței de deasupra egoismului obțin un punct în care toate stările sunt realizate în mine și dau roade.

În această stare nu trebuie să fac nimic decât să permit Luminii Superioare să mă reformeze.

Să presupunem că în mod repetat fac eforturi să muncesc în așa numitele șase zile (șase grade) care sunt: Hesed, Gvura, Tiferet, Nețah, Hod și Yesod. Punând împreună șase eforturi definite consecutiv și proiectate clar, a șaptea forță vine de Sus, fiindcă eu nu am fost în stare să fac asta singur. Numai asta poate să facă cea mai înaltă Lumină să vină apoi și să mă schimbe.

În Lumea Spirituală, dacă nu îndeplinesc această condiție, nu voi fi în stare să formez nicio altă stare.

În lumea materială, acest lucru poate fi reprezentat sub forma unui om care aspiră permanent la ceva și, la un anume punct, ajunge să obțină. Cu alte cuvinte, așa numitele șase zile pot dura câțiva ani.

În esență, toată viața omenirii durează șapte zile, de la Adam care a obținut primul sistemul corectării spirituale, până la cel mai recent om prin care sistemul va ajunge la închidere după o perioadă de șapte mii de ani, în care fiecare zi înseamnă 1000 de ani.

Din KabTv „Secretele Cărții Eterne” din 28/05/2014

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→