Pentru a semăna cu structura vasului infinit (dorinței), în care existăm ca un singur suflet în lumea Infinitului, fiecare dintre noi trebuie să își anuleze egoul, „Eul” egoist, prin 125 de grade. Pe măsură ce am coborât din lumea Infinitului, „Eul” nostru a crescut și a crescut până a ajuns în această lume, unde fiecare a devenit un punct minuscul. Dar pe măsură ce începem să urcăm înapoi, egoul nostru continuă să crească până când devine imens și de fiecare dată trebuie să-l transformăm în dăruire.

Prin urmare, munca împotriva înclinației rele este continuă și se poate face doar prin efort reciproc. Fiecare treaptă a scării este o formă specifică de conexiune între părțile sufletului sfărâmat care doresc să se unească, în ciuda egoismului lor.

Este imposibil să avansezi fără o dorință de conexiune reciprocă, în care fiecare să investească maximul capacităților sale și chiar mai mult. Fiecare trebuie să își îndeplinească propriul calcul interior și să facă tot ce îi stă în putere.

Totul ar trebui adunat laolaltă: dorința lor, efortul, importanța pe care o atribuie stării lor, mediului înconjurător, măreției dăruirii și a Creatorului. Împreună cu simţirea propriei josnicii și opoziții față de toate acestea, apare sentimentul de gol, și simultan, așteptarea împlinirii în cadrul dorinței colective, dacă se atinge conexiunea.

Aceasta este esența muncii: să unești toate acestea în tine, și în interior, fără cuvinte, să dorești să le transmiți altuia pentru a-l întări, astfel încât toate acestea să se întâmple și în el și să simtă că trebuie să-i inspire pe ceilalți cu măreția scopului.

Pe de altă parte, suntem prieteni, iar eu nu sunt mai mare decât ceilalți; dimpotrivă, sunt mai mic și vreau să primesc sprijin și ajutor de la ei. Căci fără sprijinul unui prieten, nu pot face nici cel mai mic pas.

În aceste clarificări, lucrări interne și analize nesfârșite și continue, omul discerne toate detaliile conexiunii sale cu grupul, mai presus de orice respingere, separare și tulburări pe care le primește. Toate acțiunile trebuie să provină de la omul însuși, din dorința și inspirația sa, și bineînțeles, cu sprijinul grupului. Dar ei trebuie să înțeleagă că toate tulburările vin de sus, din acel Kli perfect, infinit, pe care suntem cu toții destinați să-l atingem.

Acest vas infinit este scopul nostru, unde se realizează principiul: „Israel, Tora și Creatorul sunt una”. Așa ar trebui să ne imaginăm întotdeauna progresul.

Numai dacă ne imaginăm constant această stare perfectă, nemărginită, în care Israel (cel care aspiră direct la Creator), Tora (lumina care reformează) și Creatorul se îmbină într-un singur întreg, atunci ne aflăm pe calea cea dreaptă.

Lumina care a creat dorința și o umple, de asemenea a și spulberat această dorință, iar lumina este cea care o corectează. Iar din partea omului, există o singură acțiune: să ceară corectare. Făcând acest lucru, omul își exprimă toată abilitatea, întregul act, întreaga dorință de a o încânta pe gazdă, pe Creator. La urma urmei, scopul final este de a aduce mulțumire Creatorului, așa cum se spune: „De la iubirea pentru prieteni la iubirea pentru Creator”.

Prin urmare, toate clarificările de la fiecare nivel se contopesc în cele din urmă într-o singură concluzie: omul, grupul și lumina care reformează se unesc pentru a aduce mulțumire Creatorului și pentru a ajunge la aceeași formă ca Malchut a lumii Infinitului.

Din Lecția zilnică de Cabala din 20.07.2011, Scrierile lui Rabaş – Art.7, 1984-Referire la ce se explică în “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Este scris: „Domnul este înalt şi cel smerit va vedea“, căci numai cel smerit poate vedea măreţia. Literele cuvântului  Yakar [preţios] sunt literele cuvântului Yakir [va şti]. Aceasta înseamnă că omul cunoaşte măreţia unui obiect în măsura în care acel obiect este preţios pentru el.

Omul este impresionat în concordanţă cu importanţa obiectului. Impresia creează o simţiee în inimă, şi în funcţie de măsura în care omul recunoaşte importanţa obiectului, în aceeaşi măsură se naşte în el bucuria.(Baal HaSulam, Şamati 26, „Viitorul omului depinde și este legat de recunoştinţa pentru trecut”).

Totul depinde de gradul de importanță, care depinde de mediu. Dacă oamenii vorbesc despre spiritualitate peste tot, eu sunt aprins de dorință și încep să o apreciez, deși nu am nicio idee ce este. Atunci am combustibilul, puterea, să urmez calea și să dobândesc ceva efemer, subiectul conversației tuturor, care scapă câmpului meu vizual. Aceasta nu este o problemă; sunt gata să-i urmez pe ceilalți cu ochii închiși.

În acest fel societatea mă „hipnotizează” și mă împinge înainte. În lumea noastră, ajung să cumpăr fără sens lucruri de care nu am nici cea mai mică nevoie. Dar într-un grup, acesta mă împinge spre un scop spiritual, pe care îl dezvălui treptat până când iese la iveală în întregime. Întreagă această cale, toate treptele scării spirituale, sunt cucerite doar pentru că sunt impregnat de importanța scopului din mediul înconjurător.

Astfel, dacă omul îşi recunoaşte micimea, adică faptul că nu este privilegiat comparativ cu contemporanii săi, ceea ce înseamnă că vede că există mulţi oameni în lume cărora nu li s-a dat puterea să împlinească munca sfântă nici măcar în cel mai simplu mod, chiar fără intenţie şi în Lo Lișma [nu de dragul Ei], nici măcar în Lo Lișma de Lo Lișma şi nici să fie în curs de pregătire pentru a aranja veşmântul de Kdușa [Sfinţenie], în timp ce lui i s-a dat dorinţa şi gândul ca totuşi, ocazional, să facă munca sfântă, chiar şi în cel mai simplu mod posibil, şi dacă omul poate să aprecieze importanţa acesteia, în funcţie de importanţa pe care omul o atribuie muncii sfinte, în aceeaşi măsură el trebuie să aducă laude şi să fie recunoscător pentru ea.

Este aşa, pentru că este adevărat că uneori nu putem aprecia importanţa respectării Mițvot ale Creatorului, chiar şi fără intenţie. În această stare omul începe să simtă în inima lui exaltare şi bucurie.

Prin laudele şi recunoştinţa pe care le aduce, omul îşi extinde sentimentele, fiind încântat de fiecare moment al muncii sfinte, el ştie pentru Cine munceşte şi se avântă tot mai sus. Acesta este înţelesul a ceea ce este scris: „Îţi mulţumesc Ţie pentru mila pe care mi-ai arătat-o“, adică pentru trecut, iar datorită acestui lucru poate spune cu încredere „şi pentru cea care este menit să mi-o arăţi“. (Baal HaSulam, Şamati 26, „Viitorul omului depinde şi este legat de recunoştinţa pentru trecut”).

Nu există nimeni demn să vină la Creator.. Mai mult, nimeni nu merită să vină la Creator înaintea altora. Ce fel de merit poate fi acolo?

Prin urmare, dacă omul este cel puțin implicat în proces, este atras de spiritualitate, deși de fapt, Creatorul îl atrage spre Sine, ar trebui să fie recunoscător pentru asta, ar trebui să-i acorde o mare importanță și semnificație. Datorită gradului de importanță și sensibilitate pe care omul l-a cultivat în sine, el simte cum Creatorul îl atrage în sus într-o relație reciprocă. Se dovedește că Creatorul se află în spatele întregii sale povești, în spatele tuturor crimelor și greșelilor prin care El ghidează în mod deliberat omul până în prezent. Apoi, el începe să dobândească un al șaselea simț – simțirea Creatorului. Aceasta se întâmplă doar în măsura importanței pe care o are.

De ce este formula atât de simplă? De ce trebuie să acordăm importanță doar spiritualității pentru a trezi un răspuns din partea Creatorului?

De fapt, această conștientizare a importanței include totul. De dragul ei, trebuie să-mi plec capul, așa cum se spune: „Domnul este înalt, iar cel smerit va vedea.” Îl ridic în ochii mei, adică proprietatea de a dărui, și mă cobor pe mine, adică proprietatea de a primi.

Iau putere pentru asta din mediu, ceea ce înseamnă că trebuie să mă alătur acestuia ca unul mic. La urma urmei, cel mic este cel care poate învăța de la cel mare, pentru că îl percepe cu adevărat ca atare. De aceea mă alătur unui grup, și procedând astfel, dezvolt deja calitatea dăruirii, a iubirii pentru aproapele meu și a unității.

În același timp, trebuie să studiez și acțiunile Creatorului: cum a stabilit El întreaga realitate. De asemenea, trebuie să răspândesc acest mesaj și altora. La urma urmei, Îl onorez, și prin urmare, aflu ce doreşte El. El vrea să se reveleze tuturor, să dăruiască altora, și prin urmare, acționez în această direcție.

Rezultă că simplul concept al importanței Creatorului este suficient pentru a adăuga tot ce este necesar, tot ce există în mine, în vas și în fața luminii la această acțiune.

Din Lecția Zilnică de Cabala 24.02.2012, Scrierile lui Baal HaSulam – Șamati – Art.26 – Viitorul omului depinde și este legat de recunostinta pentru trecut

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: ARI a trăit acum 500 de ani. Pe atunci, a existat o anumită trezire. Și astăzi are loc o trezire, deoarece mulți încep să studieze Cabala. Ce este special la vremea noastră, 500 de ani mai târziu?

Răspuns: În timpul lui ARI, cărțile sale și-au făcut treaba și au atras mulți oameni. Apoi, Baal HaSulam s-a grăbit să-i întâmpine pe oameni cu comentariile pe care le-a scris despre cărțile lui ARI.

La fel este și astăzi. Putem ieși către oameni și să simțim cum cărțile lui ARI pe care ei le studiază au devenit parte din cotidianul lor.

În esență, nu este nimic nou aici. Singurul lucru pe care ni-l dorim este ca atitudinea lui ARI față de înțelepciunea Cabalei, față de atingerea Creatorului, față de urcarea treptelor scării spirituale, să poată fi realizată de noi.

De aceea, studiem condițiile prin care trebuie să ne apropiem de Creator.

Din partea a 3-a a  Lecţiei zilnice de Cabala 29/07/2025, „Ziua de comemorare pentru ARI”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Există oameni care studiază Cabala, și care au încercat anterior multe căi, inclusiv drogurile. Dar când ajung să studieze Cabala, majoritatea încetează automat să le mai folosească. Se dovedește că acesta este un efect secundar al Cabalei? În teorie, vindecă dependența de droguri?

Răspuns: Da, Cabala funcționează tocmai ca un efect secundar. La urma urmei, afectează doar omul care vrea să o studieze, care își găsește un scop în viață, dar în același timp corpul său îl trage spre împlinirea legată de droguri. Și atunci apare în el o luptă interioară, în urma căreia renunță la droguri. Dar există și cei care nu sunt capabili să o depășească.

Nu-mi urmăresc studenții. Sunt complet indiferent la cum este un student, cu ce vine la mine. Aceștia pot fi oameni cu orice înclinații, cu orice distorsiuni. Astăzi, toate acestea sunt în general considerate norma. Așa că nu mă uit și nu aprofundez. Nu sunt interesat de ele.

Se spune în Cabala că este un remediu pentru toate problemele umanității cauzate de egoismul nostru. Și din moment ce vindecă egoismul, ar trebui să vindece aproape totul – de la boli comune până la tot felul de distorsiuni care există în timpul nostru și sunt deja acceptate ca normă.

Eu predau Cabala, și în măsura în care oamenii se adaptează la ea și sunt capabili să o aplice, îi influenţează.

Am avut un ulcer sever și alte probleme. Am suferit o moarte clinică, cu pierderi mari de organe interne și am văzut cum toate acestea se restabilesc; cum, cu cât omul avansează mai mult în Cabala, cu atât devine mai tânăr, mai viguros, mai puternic și mai rezistent, deoarece el este susținut de faptul că are de-a face cu Forța superioară, cu lumina.

Aceasta nu este doar un fel de credință personală, ci o adevărată energie superioară. O simt în mine. Nu te lasă să faci lucruri prostești sau să te străduiești pentru realizări inutile în această viață pentru a deveni, de exemplu, un mare atlet sau altcineva. Dar această energie îți oferă oportunitatea de a funcționa zi de zi timp de mulți ani, de a conduce oamenii spre ceva elevat.

Adică, Cabala este într-adevăr o sursă de mare putere. Cred că, studiind-o, omenirea va vedea cum se vindecă de toate problemele.

Baal HaSulam scrie la sfârșitul „Introducerii la Cartea Zohar” că toate problemele din lume: crima, furtul, drogurile, teroarea, bolile, ura reciprocă, trădarea, discordia familială, problemele cu copiii, practic tot ceea ce ne separă de perfecțiune chiar și cu un singur gram – toate acestea se nasc din egoismul nostru. Doar Cabala este capabilă să le corecteze și să ne aducă la perfecțiunea absolută, la eternitate și pace.

Din KabTV „Am primit un apel. Cabala și drogurile”, 27.08.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce este special în implementarea metodei lui ARI?

Răspuns: Ceea ce este special este că, în cadrul conexiunii dintre noi, ne străduim să dezvăluim forța numită ARI, forța care ne conectează și ne formează într-un singur întreg unificat.

Făcând acest lucru, primim de la Creator ceea ce suntem capabili să primim – o stare nouă, corectată, o nouă dorință.

Lumina pe care o atragem dezvăluie sufletele noastre într-o singură mișcare către Creator și Îl simțim pe Creator ca pe un singur întreg luminos deasupra noastră.

Din Lecția zilnică de Cabala din 29.07.2025, „Ziua Memorială pentru ARI”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Omul obişnuieşte să dea cadouri unei persoane iubite. Şi este de asemenea un obicei să nu iubeşti pe cineva care are o lipsă. De aceea, într-un “timp al Torei” nu este loc pentru gânduri despre corectare. Aşadar, când omul pleacă de la adunare, ar trebui să fie ca în ultimele trei din “Cele optsprezece Rugăciuni ”. Din acest motiv, toţi vor simţi plenitudinea.

 (Rabaş, “Art.17, Part.2, 1984-,,Agenda Adunării 1“”).

Omul a primit tot ce are. El nu are nicio deficiență, nimic de umplut, nimic de corectat. Cu aceasta, părăsește adunarea prietenilor.

Comentariu: Foarte des ajungem la această stare după o lecţie, dar în timpul zilei începem să o pierdem.

Răspunsul meu: Este rău. Trebuie să reziști la asta; caută o modalitate de a face asta. Aceasta este munca ta.

Din KabTV „Ultima Generație”, 13.06.2018

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: În lumea trupească, observăm legi de dezvoltare bine definite. Și lumea spirituală funcționează conform unor legi clare. Așadar, de ce în perioada de pregătire nu găsim nici măcar o singură lege, nici un punct de sprijin? Chiar și conceptul de timp devine vag și nedefinit.

Răspuns: Este de înțeles că încă nu înțelegi unde te afli, precum un nou-născut care tocmai a venit pe lume. Plângerile tale cu privire la această lipsă de înțelegere sunt, de asemenea, de înțeles. Singurul lucru care nu este clar este: de ce nu înțelegi că tocmai aceasta este ordinea gradelor spirituale ascendente?

Un copil, din necunoaștere va ajunge în cele din urmă la înțelegere. Stările intermediare în care nu suntem capabili să discernem ce se întâmplă și trecem prin senzații neclare și vagi, acestea sunt exact cele care indică progresul. Unele lucruri ne sunt neclare, în timp ce altele devin mai mult sau mai puțin clare. Nu există altă cale de a crește. Chiar și cele mai clare lucruri din lumea noastră sunt departe de a fi cu adevărat clare. Și la fel este și mai târziu în lumea spirituală.

Dar aici, vorbim despre dezvoltare. În lumea noastră, la nivelurile mineral, vegetal și animal, nu există o dezvoltare adevărată. Doar răzuim straturi din natura acestei lumi, dezvăluind puțin mai mult din starea în care ne aflăm deja. Și chiar și atunci, nu suntem cu adevărat conștienți de asta; încercăm doar să ne împlinim puțin și să ajungem să fim și mai goi. Asta nu se numește dezvoltare.

Claritatea și evidenta sunt o iluzie. Dacă ne-ar fi cu adevărat clar ce trebuie făcut, nu am fi comis atâtea acțiuni prostești până acum. Dimpotrivă, este o prostie să credem că trăim într-o lume pe care o înțelegem. Deloc.

Mai degrabă, la fel ca bebelușii și copiii mici, și noi suntem conduși de senzații confuze; nu înțelegem ce se întâmplă și suntem prinși în asta. Cu toate acestea, treptat începem să dezvăluim situația făcând eforturi și cerând înțelegere de la un grad superior, de la Forța superioară, astfel încât Ea să vină, să ne umple și să strălucească pentru noi.

Aceasta este singura formă posibilă de avansare, adevăratul proces de creștere spirituală. Nu există altă cale.

Din Lecția zilnică de Cabala 2/6/11, Scrierile lui Rabaș – Art.19, 1989-De ce se numește Șabat-ul, Șa-Bat (Șin-Bet), în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce este fericirea din perspectiva Cabala?

Răspuns: Fericirea din perspectiva Cabala înseamnă a-L face fericit pe Creator.

A-L face fericit pe Creator înseamnă a simți că Îi aduci plăcere, că Îl faci fericit pentru că atunci când El se uită la tine, El se bucură. Simți cum El se bucură de tine; aceasta este cea mai măreață stare posibilă! Nici măcar nu știu cum să o transmit.

Poate că este comparabil cu sentimentul când părinții sunt fericiți pentru copiii lor. Am simțit-o eu însumi, am experimentat-o prin copiii și nepoții mei și pot spune că este o mare bucurie când părinții tăi sunt fericiți pentru tine.

Dar cu Creatorul, este la un nivel complet diferit!

În Cabale, există o conexiune duală, reciprocă: Creatorul se bucură de faptul că noi ne bucurăm să-L facem fericit și suntem fericiți datorită acestui lucru.

Ne unim cu El, și prin urmare, sentimentele sunt dublate; se contopesc într-unul singur. Se dovedește că atât eu, cât și El, simțim același lucru. Adică, simţirea fericirii Lui și a mea sunt inseparabile.

Întrebare: Cum Îl putem face fericit pe Creator?

Răspuns: Creatorul este noi toți împreună în deplină măsură, în armonie, fuziune, conexiune interioară emoțională și conștientă. Noi, cei care suntem uniți cu toate inimile și mințile, suntem Creatorul. Când totul se reunește într-un singur întreg, îl percepem ca fiind Creatorul. Prin urmare, Creatorul este atins tocmai în acest fel – prin conexiunea noastră unii cu alții.

Întrebare: Cum poate omul să fie fericit fără să aibă nicio idee cine sau ce este Creatorul? Cum poate cineva să tindă spre El?

Răspuns: Creatorul trebuie revelat! Lipsa de înțelegere, incertitudinea ne sunt date tocmai pentru a-L putea revela pe Creator. Dacă ar fi deja cunoscut, omul ar exista într-o stare spiritual-animalică, la fel cum trăim într-o stare animală în această lume. Adică, trebuie să atingem singuri această nouă stare, să o creăm în noi înșine, folosind instrumentele care ne-au fost date! Dar omul se sculptează și se modelează pe sine.

Se pare că omul ia materia și începe să lucreze cu ea. Și treptat, din materia minerală din interior, începe să se formeze o materie vie: vegetativă, apoi animală, apoi umană. Apar tot felul de variații și metamorfoze.

Rezultă că persoana însăși construiește în interiorul ei această întreagă structură, conexiune, combinații infinite! Toate acestea sunt Sfirot, Sfirot, Sfirot. În cele din urmă, devine ADN, toate aceste proteine, spirale, lucrurile pe care le observăm în biologie.

Dar toate acestea sunt la un nivel superior: nivelul scopului în care omul nu numai că modelează și construiește conform legilor naturale, ci și dezvăluie aceste legi el însuși și le implementează! În esență, este o operă creativă uriașă. Și de aceea omul intră în această operă, și se numește opera Creatorului.

Nu există o plăcere mai mare decât atunci când omul creează toate acestea în interiorul lui! Și aceasta ne așteaptă pe fiecare dintre noi!

Întrebare: Care este diferența de fericire între a primi de la Creator și a-I da Lui?

Răspuns: Nu contează. Chiar și a primi de la Creator înseamnă mai mult decât a-I da Lui, dacă este de dragul unificării și contopirii în asemănare cu El.

Din Lecția zilnică de Cabala din 19.06.2016, „Formula cabalistă a fericirii – care este secretul?”

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Cabaliștii scriu că sarcina noastră este să ne unim și să ne adunăm din nou într-un singur sistem numit „Adam”. Deocamdată, suntem numiți „Bnei Adam” – „Fiii lui Adam”, adică părțile sale, consecințele sale.

Pentru a ne aduna într-un sistem conectat, trebuie să îndeplinim toate acțiunile posibile, astfel încât, pe de o parte, să ne dăm seama că suntem incapabili să ne unim singuri și să fim dezamăgiți de toate acțiunile pe care le-am putea întreprinde. Pe de altă parte, nu trebuie să pierdem din vedere scopul.

Se pare că ne îndreptăm spre scop în două direcții. O direcție este așa-numita „linie stângă”: dezamăgirea completă față de propriile noastre forțe, incapacitatea de a reuși pe cont propriu. Iar cealaltă direcție este înțelegerea faptului că este totuşi posibil cu ajutorul Creatorului, dar trebuie să-I cerem corect.

A cere corect înseamnă a ne uni între noi în cererea noastră. Acest lucru se realizează prin eforturi reciproce de a ne uni și eforturi reciproce de a-I cere Creatorului. Drept urmare, dacă Îl dezvăluim cu adevărat pe Creator și ne conectăm cu El, vom urca la nivelul Său, următorul nivel al realității. Pentru a ajunge la aceasta, ne străduim să ajungem chiar la acel sistem al lui Adam din care am decăzut, ne-am destrămat, ne-am împrăștiat și acum încercăm să ne reasamblam.

Creatorul ne conectează preliminar aducându-ne în grupuri. Nu simțim acest lucru; nu vedem influența Lui asupra noastră. Mai târziu vom descoperi că așa funcționează de fapt, totul vine de sus, „Nu este nimeni în afară de El”. Dar ceea ce ni se cere este rugăciunea, o cerere ca El să o facă.

Este imposibil să ajungem la această cerere fără să fi încercat totul, fără să fi făcut tot ce ne stă în putere, chiar și dincolo de puterile noastre. Trebuie să încercăm să ne unim iar și iar, chiar dacă de fiecare dată ne vom descoperi într-o și mai mare distrugere, separare și dispreț unii față de alții.

O astfel de revelație a adevăratelor noastre calități egoiste ar trebui să ne întristeze pe de o parte, dar să ne și bucure pe de altă parte. Să ne întristeze pentru că suntem departe de scop; să ne bucure pentru că dezvăluim cât de departe suntem de scop.

Adică, în aceasta, încep de fapt să dobândesc lumina din interiorul întunericului, să dezvălui care este adevăratul scop. Cu cât este mai mare starea de conexiune din care cad, cu atât încep să apreciez mai mult acea stare și să înțeleg că sunt în afara ei.

Și așa, continuă până când se adună măsura deplină (Se’a) a aspirației mele către scopul în care va exista cu adevărat conexiune. Dar la început, nu aveam această măsură: mi s-a spus să acționez și așa am făcut. Am repetat fraze mecanic, am cântat, am citit, am studiat împreună cu toată lumea, ne-am adunat în grupuri de zece, dar totul nu provenea din inimă.

Poate că mi se părea că făceam ceva de fapt. Dar în realitate, cu fiecare pas mă conving din ce în ce mai mult că toate acestea sunt nesincere, nu vin din adevărata mea dorință. Gura și inima mea nu sunt aliniate: inima simte dorințe egoiste, iar gura rostește cuvinte frumoase despre conexiune, despre unitate.

Acest lucru trebuie să continue până când începem să încercăm cu adevărat să ne unim. Chiar dacă vorbim incorect, simțim incorect, tot trebuie să fim împreună. Și apoi va veni momentul când Creatorul va vedea că suntem nesemnificativi, mici, dar am făcut tot ce ne stă în putere: Am încercat să ne unim, am încercat să ne adunăm, și prin urmare, am ajuns la o stare la care El trebuie deja să ne răspundă.

Apoi vom descoperi că El ne adună împreună în grupuri de zece și este revelat între noi ca fiind calitatea dăruirii, calitatea conexiunii. Aceasta este calitatea inițială pe care o atingem, lumina nivelului Nefeş, cea mai mică lumină, cea mai mică conexiune altruistă. În această măsură începem să simțim Creatorul, prezența Sa invizibilă, ascunsă în noi, între noi, dar nu în fiecare dintre noi individual, ci între noi.

Această iluminare care apare între noi se numește Zohar, lumina superioară, strălucirea superioară. Firește, aceasta este încă incompletă, o iluminare foarte mică, dar cu toate acestea, ea strălucește deja în noi.

Din Congresul din Moldova din 6.09.2019, „Dizolvarea în Prieteni”, Lecția 1

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Prin urmare, dacă vrem să lucrăm doar de dragul Creatorului și nu pentru noi înșine, este o muncă grea, deoarece trebuie să luptăm împotriva Kliului pe care Creatorul l-a creat.

Din această muncă provin toate lipsurile despre care învățăm, cum ar fi plecarea luminilor, spargerea vaselor, Kduşa, Tuma’a, Sitra Ahra [cealaltă parte] și Klipot (Rabaş, Articolul 26, „Ce înseamnă “Cel care se pângărește pe sine este pângărit de sus” în muncă?”).

Întrebare: Se spune că lucrarea care nu este în beneficiul propriu este o muncă grea, deoarece trebuie să luptăm împotriva Kliului creat de Creator.

Ce fel de muncă ar trebui să facem astfel încât distrugerea să se întâmple nu extern, mai ales acum, în perioada „dintre strâmtori”, ci mai degrabă între noi, în munca noastră interioară?

Răspuns: Trebuie pur și simplu să persistăm în aceasta și să nu ne fie teamă să cerem iar și iar din interiorul Kelim ale noastre, conexiune, adeziune și așa mai departe. Asta facem deja, doar că trebuie să fim mai activi.

Din partea a 3-a a Lecţiei zilnice de Cabala 22/07/2025, „Ruina ca oportunitate de corectare”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→