Category Archives: Munca spirituala

Singurul învăţător

 În lumea noastră există un singur învăţător, ghid şi Rav: Creatorul. Nu există nimeni altcineva! Creatorul, forţa pozitivă superioară, conduce totul şi crează forţa relativ negativă egoistă.

Toţi ceilalţi sunt participanţi în acest proces, orice rol ar juca. Sunt aleşi numai conform stării relative la acest învăţător – cât de mult Îl înţeleg şi cât de mult se îngrijesc de drumul Lui sau invers. Numai acest lucru reflectă stările lor şi indică nivleul lor.

Eu mă numesc ghid pentru că încerc să explic oamenilor cum am înţeles învăţătorul meu spiritual şi cum am înţeles învăţătorul, Creatorul. Îi învăţ pe oameni să găsească o cale către forţa superioară.

În general, cred că fiecare om din lumea noastră are această misiune, pentru că cel mai important lucru este să înţelegem cum suntem asociaţi cu Creatorul, pentru că El conduce totul.

Să fii conectat cu Creatorul, acest lucru este posibil numai printr-un grup, un grup de zece, cu mai multe conexiuni, cu o reprocitate mai mare, să te dizolvi în alţii şi să ieşi în afară, absorbind totul în tine însuţi.

Asta ar trebui să urmăm. Şi apoi vei descoperi învăţătorul, ghidul, prietenul şi pe Rav într-o singură persoană.

Din lecţia de Cabala în limba Rusă din 07.08.2016

De ce în lumea spirituală nu sunt litere deasupra Bina?

Întrebare: De ce nu sunt litere deasupra Bina în lumea spirituală?

Răspuns: În lumea spirituală, deasupra Bina, nu există nicio scriere clară a egoismului negru pe Lumina albă. Asta nu înseamnă că acolo nu există litere, doar că ele nu pot fi văzute pe fundalul Luminii albe; ele se contopesc cu ea, pentru că un ego mic nu este revelat în forma literelor negre.

Cu alte cuvinte, există doar o caracteristică a dăruirii în Bina. În TES, în secţiunea legată de originea sufletului uman, este spus că literele sunt derivate dintr-un punct negru (caracteristica primiri), care începe din centrul Bina.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 17.04.2016

Ce este un vis?

Intrebare: Visul este o iluzie sau realitate?

Raspuns: Un vis este un fel de forma din aceasta realitate pamanteasca, nimic mai mult. Asta inseamna ca este o deconectare de la realitate.

Intrebare: In trecut oamenii credeau ca visele erau la fel de reale ca si realitatea care-i inconjura.   Astazi, intelepciunea Cabalei spune ca lumea noastra este o iluzie iar noi putem transcende intr-o alta lume unde totul este bun si drept. Este programat de Creator ca o realitate inlocuieste pe alta la infinit?

Raspuns: Conform Cabalei, suntem intr-o dorinta in care simtim Forta Superioara, Creatorul, dar ne putem schimba si obtine o perceptie altruista a realitatii si atunci noi vom putem simti Creatorul insusi si nu forma distorsionata pe care ego-ul ne-o arata.

Din lectia de Cabala in limba rusa 9/18/16

Ne înșeală Creatorul?

Intrebare:  Ce obtine Creatorul prin inselarea simturilor noastre egoiste in realitatea imaginara pe care El ne-o arata?

Raspuns: Creatorul nu ne inseala. El ne-a plasat intr-o anumita perceptie unde suntem foarte limitati si simtim totul in noi insine, in asa fel incat vom incepe sa aspiram la alta perceptie si vom incepe sa descoperim ce exista in afara simturilor noastre.

Noi trebuie sa ne schimbam directia si sa iesim din noi insine, sa devenim egali cu ceea ce este in afara noastra, sa devenim independenti si sa incepem sa dezvoltam acele simturi in noi insine, in mod independent, pe masura efortului nostru.

Asa incepem sa percepem corect lumea din afara noastra, nedistorsionata de simturile noastre egoiste. Aceasta este o perceptie complet diferita, prin calitatea de a darui.

Aceasta este o perceptie a ceea ce este in afara noastra, fara a intra in contact cu ea, fara sa o “inghitim”, dar simtind-o si neilustrand-o in noi insine și, când, prin gradul de echivalenta cu caracteristicele a ceea ce se gaseste in afara noastra, incepem sa simtim ceea ce exista de fapt in afara noastra.

In acest fel, dezvaluim calitatea de daruire, care se numeste intentie și începem sa percepem mediul inconjurator. Mediul inconjurator nu exista de fapt. Noi îl percepem in functie de gradul proprietatii de daruire. Atunci ajugem sa intelegem că acesta este Creatorul.

Din lectia de Cabala in limba rusa din 9/18/16

Poți simți Lumea Superioară de la naștere?

Intrebare: Marii Cabalisti sau sufletele speciale, ca Ari si Baal HaSulam, de fiecare data cu fiecare noua nastere, au trecut prin Machsom (bariera) sau au simtit Lumea Superioara si lumea noastra de la nastere?

Raspuns: Nimeni nu simte lumea superioara de la nastere. Fara efort, fara grup, nu este nicio posibilitatea de a incepe sa simti lumea superioara, Creatorul, deoarece trebuie sa cream un Kli pentru a o percepe. Nimeni nu se naste Cabalist.

Am fost creati in mod intentionat in felul acesta, pentru a deveni independenti relativ la Creator. Daca iei ceva fara un efort constient, este imposibil sa dobandesti orice. Este imposibil sa incepem sa intelegem sensul interior al lumii daca nu patrundem in ea in mod precis prin contraste.

Din lectia de Cabala in limba rusa din 9/18/16

Animale Kosher

Tora, Deuteronomul 14:3 – 14:6: Sa nu mancati niciun lucru necurat. Iata dobitoacele pe care le puteti manca: Boul, oaia, capra, cerbul, gazela, antilopa, tapul, cerboaica, boul salbatic si capra salbatica. Orice dobitoc are copita despicata, cu spintecatura adanca intre amandoua partile copitei si care dobitoc rumega mancarea, se mananca.

Corectarea spirituala este bazata pe actiunea numita Tzimtzum Bet (A doua restrictie). Esenta ei este divizarea dorintelor care se intampla in noi multumita conexiunii Luminii Superioare (calitatea de daruire si iubire) cu calitatea inferioara a unei persoane (sa primeasca pentru propria placere).

Sunt divizate in dorinte usoare, numite dorintele de a darui, desi noi nu vom darui nimic in ele si cele grosiere, numite dorințele de primire.

Tzimtzum Bet sustine ca putem lucra cu alte persoane la nivelul dorintelor mici, deoarece ii putem ajuta cu aceste dorinte, sa-i influentam si sa fim in legatura cu ei corect, iar dorintele mari nu le putem folosi, deci acestea sunt restrictionate.

Asta este reprezentata prin divizarea dintre animalele Kosher si non-Kosher. Kosher, deci animalele care pot fi folosite, sunt dorintele care au indicatii ca pot fi potrivite pentru daruire. La nivelul animal, boul, oaia, capra, cerbul, etc., simbolizeaza aceste dorinte din noi.

Toate difera de alte animale pe baza faptului ca au copite despicate, ceea ce indica o divizie clara intre calitatile de daruire si primire. Indifirent daca este manifestata in ele calitatea primirii, este asa de mica incat pot lucra in daruire.  In plus, aceste animale regurtizeaza constant ce au rumegat, ceea ce inseamna ca au un cliclu inchis al consumului de hrana. In lumea noastra, acestea sunt consecintele externe ale Restrictiei Secunde.

Tora, Deuteronomul: Orice dobitoc care are copita despicata, cu spintecatura adanca intre amandoua partile copitei si care dobitoc rumega mancarea, se mananca. Dintre cele ce isi rumega mancarea sau isi au copita despicata printr-o spintecatura adanca, numai acestea nu se mananca: camila, iepurele si iepurele de casa, pentru ca, desi acestea isi rumega mancarea, dar nu-si au copita despicata, acestea sunt necurate pentru voi.

Daca unui animal ii lipseste chiar si una din componentele Koser care reprezinta semnele Tzimtzum Bet, nu pot fi folosite pentru mancare.

Prin urmare, Tora vorbeste despre corectia dorintelor noastre egoiste si folosirea lor cu intentia corecta. O persoana face o restrictie pe dorintele sale si cauta oportunitati de a lucra cu ele mai departe.  Acelea care le poate folosi “cu intentia de a darui” sunt numite Kosher, cu alte cuvinte, potrivite pentru a darui altora.

In lumea noastra, aceste calitati sunt reprezentate intr-un anumit fel, prin anumite animale, pestele, casarile si chiar si plantele. Din tot ceea ce inconjoara o persoana, ea trebuie sa selecteze doar ce poate folosi cu intentia de a darui.

Din emisiunea de pe KabTV’s “Secretele Cartii Eterne” 7/20/16

 

Cine a creat Creatorul?

Intrebare: Ce a facut Creatorul si cine L-a Creat? Exista mai mult de un Creator?

Raspuns: Creatorul a fost facut dintr-o dorinta de a darui, de a bucura, de a iubi, ca o draga si calduroasa mama.

Nimeni nu a creat Creatorul. El exista dintotdeauna, dincolo de timp, miscare si spatiu. Iar ceea ce a fost creat de El, exista temporar.

Fiecare din noi are propriul sau Creator, pana cand ne unim si realizam ca toate aceste sunt o singura forta. In modul acesta exista lumea.

Trebuie sa descoperim Creatorul si sa venim in contact direct cu El. Atunci vei vedea cine este si ce este. Iar ceilalti vor dobandi un contact direct cu El si vor descoperi cine este si ce este. Apoi, in conexiunea dintre voi, veti putea clarifica impreuna daca este acelasi Creator pentru voi toti sau nu si va fi clar pentru voi ca El este unu.

Din emisiunea de pe KabTV “Stiri cu Michael Laitman” 11/30/16

Acțiuni și intenții

Întrebare: Cum este posibil să facem diferenta intre caracteristicile spirituale și caracteristicile bestiale?

Răspuns: Intenția determină totul. Pe de o parte, o persoană se poate gândi la ceva sublim sau să fie implicat in muzică, pictură sau literatură și experiența sa să creeze suferintă, deoarece toate acestea sunt in scopul de a deveni celebru și de a se umple el însuși intelectual și emoțional, deoarece un ego mare îl motivează. Toți oamenii mari au fost egoiști foarte mari, pentru că, în scopul de a ajunge la culmi de realizare, e necesara o mare putere egoista, o dorință de avansare.

Pe de altă parte, este posibil ca o persoană să fie implicată in ceva foarte simplu, o mică afacere, dar intenția sa să fie de daruire, precum o persoană care adună un grup de copii și îi implica in muzică, intenționand să îi dezvolte. Caracteristicile sunt ele însele neutre. Totul depinde de intenție. Deci, fără să știe ce este intenția, este imposibil să se determine natura activității. Nimeni nu cunoaște sentimentele și motivațiile altei persoane. Este chiar dificil pentru o persoană ca el însuși sa determine motivația adevărată pentru faptele sale. Înțelepciunea Cabalei o numește „înțelepciunea ascunsă”, pentru că intenția unei persoane este ascunsă de străini.

Întrebare: De ce fel de caracteristici are nevoie un om pentru a atinge puterea de a darui?

Raspuns: In spiritualitate, sexul corpului fizic este lipsit de importanță. Atunci când o persoană daruieste, el este numit „de sex masculin”, iar când el primește, chiar dacă el este fizic un bărbat în lumea noastră, el este numit „femeie”. Acesta este modul în care înțelepciunea Cabalei determină sexul spiritual al unei persoane.

Din Lectia de Cabala în Limba Rusă 6/26/16

 

Cum ne putem apropia de Creator?

Intrebare: Ce ar trebui sa creada sau ce ar trebui sa faca o persoana care inca nu este intr-un grup, pentru a se apropia de Creator?

Raspuns: Este important sa fie intr-un grup de zece, sa realizeze conexiunea cu un grup. Poate fi un grup mic, de doua sau trei persoane sau chiar si unul virtual. Fara grup, studiul este numai o acumulare de cunostinte, care nu aduce niciun beneficiu. Trebuie sa inveti sa fii conectat cu alti oameni si sa avansezi impreuna cu ei.

Centrul de Educatie al nostru, pentru studiul intelepciunii Cabala, ofera o oportunitate de a realiza o conexiune cu un asemenea grup, care intr-un final formeaza o societate virtuala stabila. Toti absolventii celui de-al treilea semestru deja stiu unde se pot conecta cu oamenii.

Asadar, oricine studiaza Intelepciunea Cabala ar trebui sa urmeze un curs prin Bnei Baruch, Centrul de Educatie Cabala, acolo unde invata cum se organizeaza un grup de zece si conform caror principii ar trebui sa lucreze impreuna.

Din lectia de Cabala in limba rusa din 26.06.2016

„Sandviş” al relațiilor

Sarcina noastră este de a folosi toate puterile si calitatile noastre numai pentru daruire catre altii si de a organiza societatea astfel incat fiecare sa lucreze, nu pentru el insusi, ci pentru binele comun. Spre deosebire de Creator, noi suntem creati ca o dorinta de a primi și simțim plăcere atunci când ne satisfacem anumite dorințe ale noastre, cum ar fi : hrană, sex, familie, bogăție, faimă, putere și cunoaștere.

Implinirea spirituală nu se referă la propria ta satisfacție, ci mai degrabă la crearea unui vas complet diferit de recepție, pentru că totul în noi este temporar ca durată și limitat în spațiu. În cazul în care cineva ii umple pe alții, dar consideră că acestia nu sunt alții, ci este el însuși și copiii lui, atunci el va avea o posibilitate nelimitată de  umplere și de a se bucura, astfel, chiar mai mult decât dacă primește pentru sine.

Prin urmare, tot ce ne lipsește este pur și simplu să simtim că toți oamenii din lume sunt creaturile cele mai prețioase pentru noi și că avem oportunitatea de a le darui, a avea grija de ei și, astfel, să ne bucuram în mod constant. Vom avea un stimulent de a trăi, de a produce și de a lucra pentru ei, pentru că ne umple.

Desigur, toate acestea sunt egoiste, la fel ca în cazul copiilor noștri, pentru că acestia sunt mult mai importanti pentru noi decât noi insine. Este evident chiar și în relațiile din lumea noastră; la urma urmei, dacă mama are nevoie sa-si salveze copilul, ea este gata să facă orice.

Cu toate acestea, să ne imaginăm oameni care sunt „străini”, complet, fara legătură cu mine, fata de alții care imi sunt foarte aproape. Asta este o problemă. Problema este ca nici măcar nu ne imaginăm ca am putea lucra pentru ei, într-un astfel de caz, ca și pentru propriii copii și nepoți și așa vom rămâne la nivelul animal, ca orice persoană din această lume. Aceasta nu este o corecție spirituală.

Corectia spirituala este atunci când voi începe să percep întregul univers ca depinzând de mine și sa-i simt pe toți oamenii nu doar ca o familie. Este chiar imposibil de exprimat, deoarece nu există experiențe adecvate în această lume.

Fapt este că, în urma studierii Cabalei, când ne apropiem împreună în mediul Cabalistic sub influența metodei de conectare realizam cu ceilalți,  o forță pozitivă specială care apare în societate. Ea există în natură, dar este ascunsă de noi. Aceasta este forța Creatorului. Prin urmare, se spune că Creatorul este ascuns. Nimeni nu știe, simte și nu Il vede. Dar, dacă încercăm să ne conectam între noi ca o familie, atragem revelația Lui și acesta forta anti-egoista pozitiva începe să construiască legături între noi.

Ea nu elimină opoziția noastră reciprocă egoista dintre noi, ci construiește conexiune deasupra ei, demonstrând că suntem un întreg comun . În acest fel avem un „sandviş”, adică două nivele de relații. La nivelul inferior, eu încă ii mai urăsc pe alții, sunt în competiție cu ei, și ii împing departe de mine, chiar mai mult decât înainte. Iar la nivelul de mai sus, brusc încep să simt că am în comun, integritatea, unitatea și reciprocitatea cu ei.

Aceste două tipuri complet opuse ale relațiilor dintre mine și alte persoane creează un sistem spiritual în mine, care se numește „iubirea va acoperi toate păcatele.” Dacă eu sunt într-o astfel de stare interna cu două niveluri, atunci starea de sus, atunci când vreau să dau altora și sa am grijă de ei, este numită credință, calitatea de daruire, iubire si il simt pe aproapele meu ca pe mine însumi. Este mai presus de atitudinea mea anterioară egoista fata de oameni in care străinii erau in opozitie cu mine.

Aceasta este punerea în aplicare a Torei, adica-iubeste-l pe aproapele tău ca pe tine însuți, pentru că atunci iuireaa va acoperi toate păcatele. Deci, asta înseamnă că iuibrea nu anulează egoismul, ci il acoperă de sus.

Ambele straturi există într-o persoană, simultan și atunci când interacționează unii cu alții ii dau ocazia de a începe să simtă lumea superioară între calitățile de respingere / ură și atracție / dragoste. Tora ne conduce la acest lucru.

Din emisiunea de peKabTV lui „Secretele din Cartea Eterna” 7/20/16