Ingeri sparti
Primul om a fost creat numai cu Kelim de daruire, Galgata veEinaim. El nu avea dorinta de a primi, AHP, pentru ca el trebuia inca sa le dobandeasca. Si nu ii trebuiau dorinte de a primi, ci dorinte care erau gata de corectie, adica dorinte care aveau scantei de daruire.
Acolo nu este nevoie de corectia Galgata veEinaim, deoarece nu este o persoana; este un inger in Gradina Raiului. De ce era nevoie, era o persoana cu un suflet spart, cu toate pregatirile pentru corectie si de aceea s-a intamplat spargerea.
Totusi, spargerea singura nu a fost suficienta, deoarece o persoana nu simte ca este sparta – s-a nascut in acest fel! Fiind sparta, ea nu are niciun contact cu Lumina, relativ la ce ar putea masura ea insasi si realiza starea ei. Acum ii trebuie sa acumuleze gradual definirile in interiorul sau, pentru a intelege ca este sparta. Si face asta prin doua componente: dorinta sa de a primi placere si scanteile de daruire. Ambele trebuie sa fie cultivate.
Se angajeaza in asta pana cand, prin verificarea uneia impotriva celeilalte, atinge o stare de dezamagire. Atunci poate incepe corectia pentru a deveni uman.
Din partea a patra a Lectiei zilnice de Cabala, 19.07.10, Introducere la Cartea Panim Meirot uMasbirot
Daca actiunile unei persoane sunt directionate catre unirea cu prietenii, el descopera foarte repede nevoia de conexiune directa cu
Baal HaSulam
Dragi prieteni, va rog sa adresati intrebaridespre aceste pasaje din marii Cabalisti. Promit sa va raspund. Comentariile din paranteze imi apartin.
Este scris despre un embrion: Mama ii da partea rosie, tatal ii da partea alba, iar Creatorul ii da sufletul. O problema comuna in munca spirituala este ca noi uitam aceasta a treia componenta, Creatorul, care trebuie sa termine munca pentru noi. O persoana depune o mare cantitate de efort si dupa aceea este perplexa: Unde este rezultatul dorit? Nu intelege ca nu si-a completat actiunea; uita ca toate actiunile lui trebuie sa inceapa si sa se termine cu Creatorul, Forta Superioara, in timp ce el este in mijloc.


Natura acestei lumi este egoista si noi ne-am nascut in dorinta a carei natura este de a primi. Deci, aceasta dorinta ma trage si ma impinge constant spre placere, nelasandu-ma singur niciun moment. In fiecare clipa ea creeaza o nevoie in mine, incitandu-ma cu o noua sursa de placere. Reiese ca in acesta lume, eu sunt sub forta persistenta a naturii care trezeste in mine senzatia durerii si a suferintei. Deci, daca nu fac nimic nu este nicio pedeapsa. Chemarea de a face ceva deriva din natura, pentru ca sunt controlat de forta care ma impinge din spate.