Daily Archives: 11 august 2025

Marele suflet al lui ARI, Partea 1

În aceste zile, comemorăm ziua memorială a lui ARI (Isaac Luria Ashkenazi) – o persoană unică, un mare cabalist. Adevărul este că Forța superioară, realitatea în care existăm, este revelată în lumea noastră treptat. A fost revelată mai întâi unei persoane pe nume Adam, care este, prin urmare, considerat primul om.

De la el, această revelație a fost transmisă de-a lungul unui lanț de cabaliști către Avraam, apoi către Isaac, Iacov, Moise, Aaron, Iosif, David și așa mai departe. Întreaga Tora este revelată etapă cu etapă, deoarece dezvoltarea noastră este egoistă. Din generație în generație, egoismul crește, umanitatea evoluează, și odată cu ea, se dezvoltă Cabala și cabaliștii.

Înainte de Avraam, existau doar grupuri mici de cabaliști. Dar Avraam a adunat un grup mare, care s-a dezvoltat și s-a numit „poporul lui Israel”, adică Yaşar-El (direct către Creator). Acest grup a trecut prin multe ascensiuni și coborâri pe calea spirituală, prin zdrobiri, și în cele din urmă, a intrat în exilul final, adică ultima coborâre spirituală.

Sufletul lui ARI simbolizează ieșirea din acest exil final și începutul răscumpărării, adică începutul revelației lumii spirituale, a Forței superioare, către întreaga umanitate. Din interiorul acestei lumi, putem acum începe să dezvăluim lumea infinitului, să conectăm cei doi poli opuși ai creației și să trecem de la această viață temporară, tranzitorie, la una eternă și perfectă.

ARI este unic prin faptul că ne-a revelat înțelepciunea Cabala în forma sa completă. În timpul său, perioada exilului final a luat sfârșit și astfel el s-a aflat în vârful revelației vastei dorințe egoiste. Corectând-o, a putut atinge întreaga creație și să descrie această înțelepciune în întregime.

El a înțeles cum sunt conectate toate părțile creației, în ce formă și prin ce legi și formule se dezvoltă și cum noi, ființele umane, sufletele umane, dezvăluim treptat toate acestea pe măsură ce progresăm spre revelația completă, corectarea noastră finală.

ARI a revelat și descris toate acestea într-un mod potrivit percepției omului modern, sufletelor generației noastre. De aceea, cabaliștii, care înțeleg cine a fost ARI, îl prețuiesc cel mai mult. Cu adevărat, este un suflet unic.

Baal HaSulam scrie că îi lipsesc cuvintele pentru a exprima măreția sufletului extraordinar al lui ARI și contribuția sa la dezvoltarea Cabalei. ARI ne-a lăsat tuturor cheile către atingerea lumii spirituale. Astăzi, încă nu suntem capabili, dar sperăm că într-o zi vom ajunge să-i înțelegem măreția.

Baal HaSulam scrie că i s-a acordat o includere cu sufletul lui ARI (Ibur Neşama) și că prin aceasta, a putut scrie Comentariul Sulam (Scara) la Cartea Zohar și Studiul celor Zece Sfirot – comentariul său la Pomul Vieții (Etz Chaim). Toate acestea au fost posibile prin includerea sufletului lui ARI în el, acest suflet special, această dorință unică, corectată de marele cabalist.

Bineînțeles, trebuie să încercăm măcar puțin să aderăm la acest suflet înâlţat. În măsura în care suntem capabili să ne conectăm, să ne legăm și să ne anulăm în fața lui, în aceeași măsură, și noi vom putea să ne bucurăm de o parte din lumina lui și poate să obținem ceva din revelațiile sale.

Limbajul lui ARI este cu totul unic: curgător, frumos, blând și aproape de noi. El descrie fiecare detaliu pe care alege să-l explice cu maximă precizie. Și toate explicațiile sale au ca scop principal atragerea luminii înconjurătoare, astfel încât, prin acest studiu, să putem atinge percepția spirituală.

Așa începe cartea lui ARI, Etz Chaim (Pomul Vieții):

Află că, înainte să fi fost îndeplinită Crearea și emanate Creaturile,

era doar Lumina Superioară Simplă umplând toată realitatea.

Și nu era niciun loc liber în ce privește aerul gol și spațiul,

ci totul era plin de lumina aceea simplă a infinitului.

Și nu avea definit nici începutul, nici sfârșitul,

ci totul era lumină unică, simplă echivalență într-o egalitate,

iar ea se numește Lumina Infinitului – Or Ein Sof.

 

Și în momentul în care a decis simplu să emane lumile și să creeze creaturile,

să scoată la lumină perfecțiunea înfăptuirilor, a denumirilor și a Numelor Lui,

care a fost însăși cauza creării lumilor,

iată, atunci se restrânse Infinitul în punctul din mijloc,

care se află chiar în centrul său propriu,

și restrânse acea lumină,

și se îndepărtă spre împrejurul laturilor punctului mijlociu.

 

Și atunci a rămas loc liber, aer și spațiu vid,

chiar de la punctul cel din mijloc.

Și iată, această restrângere era în echivalență unică

împrejurul acelui punct vid din mijloc.

Astfel încât acel spațiu vid era rotund

în echivalență absolută

din toate punctele conturului său.

Și iată, după restrângere, atunci când a rămas locul spațiului și aerului liber

 

Din Lecția zilnică de Cabala 05/08/16 pe tema „Ziua Memorială pentru ARI”

Cel care a creat Iubirea

 Creatorul este forța dăruirii și a iubirii, iar pentru cel care iubește, există o suferință imensă în a nu avea oportunitatea de a aduce mulțumire celui pe care îl iubește.

Suferința cauzată de dăruirea nerealizată este mult mai mare decât cea cauzată de a nu primi, așa cum este scris: „Mai mult decât vrea vițelul să sugă, vrea vaca să hrănească.”

Când cel mare nu poate da din perfecțiunea sa celui mic, deoarece acesta din urmă este incapabil să primească nimic, acest lucru provoacă o mare durere.

Creatorul este dorința de a oferi și de a dărui, dorința de a iubi. Și nu ar trebui să credem că aceasta nu implică un simţirea unei lipse!

Pur și simplu nu provine din nevoi neîmplinite; provine din perfecțiune neîmpărtășită! Prin urmare, Creatorul creează dorința de a ne bucura, pentru a o umple și a-Și exprima iubirea față de ea.

În dorința noastră, toate pregătirile au fost deja făcute pentru a primi toată lumina Creatorului și iubirea Lui.

Dar pentru a înțelege ce face El și pentru a simți ce ne dăruiește, trebuie să devenim ca El în statură și în calități.

Prin urmare, lipsește aici o singură componentă – independența noastră, propria noastră dorință de a simți iubirea Lui și de a-L accepta ca iubit al nostru.

La urma urmei, dacă această dorință nu vine de la noi, nu va fi iubire. Poate fi cumpărată iubirea cu bani? Nu.

Cu bani, pot cumpăra doar servicii: plătesc într-un salon de coafură, într-o clinică sau la un restaurant, iar ei au grijă de mine din toată inima, dar asta pentru că ei iubesc banii și nu pe mine.

Deci, cum pot să-i fac să mă iubească? Asta, nu știm.

Adevărata iubire este posibilă doar dacă sunt complet independent de celălalt, iar în ceea ce-L privește pe Creator, este scris: „Eu sunt primul și Eu sunt cel de pe urmă”.

Prin urmare, problema Creatorului este cum să ne creeze, să ne aducă la existență, și în același timp, să ne facă să fim complet independenți de El.

Și în același timp, El se așteaptă să cultivăm iubirea noastră pentru El în noi înșine, despre care trebuie apoi să spunem: „Eu sunt primul și Eu sunt cel de pe urmă!”. Aceasta înseamnă că cele zece Sfirot ale luminii directe sunt îmbrăcate în cele zece Sfirot ale luminii reflectate și se completează reciproc.

Din Lecția zilnică de Cabala 15.02.2010, Zohar Vol.1 – Introducere la Cartea Zohar – Lacăt și cheie

Găsește-ți greșeala

Întrebare: Când mă conectez cu Creatorul, totul în viață se destramă și ajung la pamânt. De ce se întâmplă asta?

Răspuns: Nu știu cum te conectezi cu Creatorul sau de ce acest lucru provoacă o cădere. În general, ar trebui să conducă omul spre ridicarea de la starea anterioară la una superioară.

Prin urmare, trebuie să-ți dai câteva exemple și apoi îți vei vedea greșelile. De exemplu, ce înseamnă să fii într-o conexiune mai puternică cu Creatorul decât acum, cum o faci și ce simți făcând asta?

Din partea a 3-a a Lecţiei zilnice de Cabala 05/08/25, „Corectarea Inimii”

Îndreaptă-ți inima către Creator

Întrebare: În articolul lui Baal HaSulam, „Conexiunea omului cu Sfirot”, se spune că nu ne putem corecta gândurile, dar ne putem îndrepta inimile direct către Creator.

Cum putem îndrepta inima comună a grupului de zece către Creator, astfel încât gândurile noastre de-a lungul zilei să fie înlocuite cu unele corecte?

Răspuns: Acest lucru ar trebui făcut tot timpul, pe cât posibil. Datorită acestor eforturi, vom începe treptat să simțim cât de mult ne apropiem sau ne îndepărtăm de Creator.

Trebuie să ne gândim la acest lucru și să ne imaginăm acest lucru în toate acțiunile noastre, în timpul tuturor lecțiilor și trebuie să continuăm să acționăm în acest fel.

Din partea a 3-a a Lecţiei zilnice de cabala 05/08/25, „Corectarea inimii”

Ascultaţi răspunsul Creatorului

Întrebare: Când Îi cerem Creatorului Hisaron (deficiență), știm sigur că El ne aude, dar uneori nu simțim răspunsul Lui. Ce ar trebui făcut într-un astfel de caz?

Răspuns: Dacă nu simți răspunsul Creatorului, înseamnă că nu ești capabil încă să-ți ridici dorințele la nivelul Lui.

Trebuie să aprofundezi și mai mult dorințele care apar și se dezvoltă în tine și apoi vei intra în tărâmul în care vei auzi răspunsul Creatorului.

Din partea a 3-a a Lecţiei zilnice de Cabala 05/08/25, „Corectarea Inimii”