Daily Archives: 8 august 2025

Cum să aducem mulțumire Creatorului?

222Întrebare: Dacă Creatorul este calitatea dăruirii, atunci cum poate omul să aducă mulțumire acestei calități? Are El nevoie de ceva de la mine?

Răspuns: Ceea ce Creatorul vrea este să mă bucur. Gazda își dorește un singur lucru – ca oaspetele să fie încântat. Dar El pune o condiție: Pot primi plăcere doar dacă devin ca El.

La urma urmei, nu vrem ca un copil să se bucure la un nivel mic, nedezvoltat. Vrem ca el să crească constant, să devină mai matur și mai înțelept. Îl înconjurăm cu jucării care îl ajută să se dezvolte, nu doar pentru ca el să se distreze. Căutăm beneficii suplimentare în activitățile copiilor. Creatorul ne tratează în același mod. El nu vrea să rămânem ca niște mici animale.

Dacă continui să primesc de dragul meu, voi simți doar o existență scurtă, și chiar și în această viață, nu voi fi niciodată cu adevărat împlinit. Dar dacă primesc plăcere împlinindu-L pe Creator, chiar și cea mai mică plăcere pe care I-o aduc în dorințele Sale, care sunt acum conectate la ale mele, nu dispare niciodată și o simt constant.

De ce dispar toate plăcerile pe care le simțim în viața noastră? Vreau ca ele să rămână! De ce trebuie să dispară? E ca și cum am fi fost de acord cu asta. Dar de ce?

Plăcerea spirituală este numită eternă. Pentru că, dacă simți o dată încântarea acolo, ea rămâne și te umple tot timpul. Asta pentru că plăcerea nu anulează dorința. Plăcerea există într-un loc, iar dorința în altul.

Și atunci nu ai nicio problemă, continui doar să adaugi și să adaugi. De aceea există ascensiune prin grade spirituale.

În această lume, totul se întâmplă pe același plan, te muți din pierdere în pierdere până când viața se termină, și asta este tot.

Să sperăm că înțelegem această oportunitate unică încorporată în înțelepciunea Cabala, știința despre cum să primești plăcere infinită, eternă, și că o o vom realiza.

Din Lecția Zilnică de Cabala 17.03.2010, Cartea Zohar

Stând la Porțile Lacrimilor

232.06Înțelepții noștri au spus (Brachot 59): „Rabi Elazar a spus: «Din ziua ruinării Templului, porțile rugăciunii au fost încuiate. Deși porțile rugăciunii au fost încuiate, porțile lacrimilor nu au fost încuiate»” (Rabaş, Articolul 3, „Care este diferența dintre Poarta Lacrimilor și restul Porților?”).

Noi ne străduim să ne unim. Organizăm zile de unitate și alte evenimente care simbolizează ce este adevărata conexiune. Unitatea cu Creatorul este atinsă prin unitatea dintre ființele create printr-un Kli comun pe care îl corectăm unindu-ne unii cu alții.

Pentru a face acest lucru, este necesar să se aranjeze corect toate componentele, astfel încât omul să contemple condițiile pentru atingerea unității cu Creatorul, și prin urmare, să poată defini clar acesle condiții.

Pe măsură ce oamenii reflectează asupra acestor condiții, ei încep să se examineze pe ei înșiși: simt nevoia de unitate cu Creatorul? Îmi doresc cu adevărat să mă unesc cu prietenii mei? Sunt dispus să mă închin în fața lor și să-i accept ca fiind cei mai mari din generație?

Desigur, aceasta se referă la conexiunea spirituală și nu la conexiunea corporală a prietenilor. Deși Baal HaSulam scrie că poate fi util să ne coborâm în exterior în fața prietenilor, nu suntem încă pregătiți pentru asta, iar a face acest lucru prematur poate aduce artificialitate, confuzie și daune relațiilor noastre interioare.

Pornind de la scopul final – adeziunea la Creator – omul analizează etapele căii și evaluează mijloacele. Apoi vede cât de necesar este scopul și dacă acesta îl conduce la poarta lacrimilor.

Poarta lacrimilor înseamnă că omul își dorește cu adevărat să se unească cu prietenii săi, dar este incapabilă să facă acest lucru.

În acest caz, nu are rost să continue să caute calea spre unitate cu Creatorul, deoarece nici măcar nu poate îndeplini prima condiție. Stând la porțile lacrimilor, trebuie doar să caute tristețea față de scopul dorit pentru a ajunge la un punct în care să poată plânge cu adevărat.

Aceasta depinde în întregime de munca reciprocă din cadrul grupului: cât de mult absoarbe omul dorința spirituală a mediului și recunoaște că nu există nimic mai important decât aceasta. Trebuie să simți un foc arzător în interior pentru că nu ai atins încă scopul și eşti sfâșiat de intensitatea dorinței și a durerii.

Numai mediul poate aduce omul într-o astfel de stare. Atunci, strigătul lor va primi cu siguranță un răspuns, va conduce la unitate cu prietenii, la o mare dorință comună în care Forța superioară este dezvăluită.

Totul depinde de acestă necesitate interioară, de dorința, de ridicarea MAN, de simțirea lipsei de unitate, de corectarea stării destrămate. În cele din urmă, totul se reduce la asta.

Din Lecția zilnică de Cabala din 28.12.2010, Scrierile lui Rabaș – Art.3, 1989-Care este diferența dintre Poarta Lacrimilor și restul Porților?

Insectele, gândurile noastre și armonia

737.01Comentariu: Multe specii de insecte sunt în declin, sunt pe cale de dispariție sau au dispărut cu totul. Oamenii de știință spun că declinul lor poate duce la un colaps catastrofal. Pierderea insectelor are un impact negativ asupra plantelor, animalelor și oamenilor. Numărul gândacilor de bucătărie, muștelor și alți dăunători, scriu ei, va crește.

Răspunsul meu: Pământul dispare treptat.

Comentariu: Albinele dispar. Ei spun că aceasta este baza a ceea ce va fi rău.

Răspunsul meu: Sigur, pentru că albinele sunt necesare în procesul de reproducere a lumii vegetale. Aceasta este o problemă!

Întrebare: Este posibil să se oprească acest proces prin metode științifice, așa cum încearcă să facă acum?

Răspuns: Nu, nu se poate face asta. Nu există nicio modalitate. Să se facă albine artificiale?

Întrebare: Deci nu credeți că „albinele robot” sau polenizatorii robotici vor funcționa?

Răspuns: Nu cred în niciunul dintre trucurile omului în care investește miliarde. Nu cred că acest lucru poate ajuta la oprirea declinului moral al umanității, a declinului umanității în relația sa cu ceilalți și poate ajuta omenirea să supraviețuiască. Omenirea se îndreaptă spre o stare în care se îngroapă singură.

Dimpotrivă, toate aceste trucuri științifice ne derutează. Dacă ele nu ar fi existat, ne-am fi întrebat ce ar trebui să facem cu mult timp în urmă.

Întrebare: Deci dau speranță?

Răspuns: Da. Trecem toate acestea la știință și credem că vom investi miliarde de dolari în ele și totul va fi bine. Vor veni cu totul pentru noi, iar noi vom continua să ne odihnim pe lauri. Nu va funcționa.

Trebuie să înțelegem că doar schimbarea noastră față de lume, față de noi înșine și între noi va face lumea integrală și va restaura tot ceea ce este necesar pentru dezvoltarea integrală corectă a naturii. Natura este un sistem închis, iar dacă încălcăm integralitatea acestui sistem, nimeni nu poate compensa.

Întrebare: Chiar dacă încălcăm cu gândurile noastre, nu doar cu acțiunile noastre?

Răspuns: Desigur! Dar chestiunea e că încă sperăm și ne gândim: „Vom construi sere. O singură seră poate înlocui un milion de hectare de teren. Și totul va fi bine. Nu avem nevoie de nimic în seră. Le vom poleniza. Vom face ceva.”

Comentariu: Apropo, există astfel de propuneri.

Răspunsul meu: Da, desigur, le înțeleg. Dar nu va funcționa! Natura acționează foarte înțelept. Trebuie să ne aducă într-o anumită stare pentru a ne putea schimba. Noi ne-am schimbat! Nu am reparat doar ce am greșit, trebuie să ne schimbăm! Și nu vrem asta.

Facem totul. Continuăm să ne răspândim în întreaga lume, încercăm să cucerim natura, încercăm să ne umplem egoismul într-un fel, și în final, nimeni nu este fericit.

Comentariu: Întreaga omenire respectă oamenii de știință, laureații Premiului Nobel și profesorii care fac diverse studii și inventează ceva. Dar când vorbesc cu dvs., am întotdeauna senzația că sunt toți ca niște copii. Nu înțeleg lucrul principal.

Răspunsul meu: Primesc știința doar în forma în care ne permite să vedem integralitatea naturii, unde totul este închis, totul este interdependent. Simțirea integralității și armoniei naturii este foarte importantă pentru om. Pe baza acestui fapt, el însuși începe să tindă spre armonie și integrare.

Prin urmare, trebuie să vorbim despre aceste realizări și aceste concluzii și trebuie să le luăm din știință, și astfel, să le aducem în societatea umană. Toate celelalte realizări științifice nu vor aduce nicio fericire unui om în cele din urmă.

Comentariu: Și sunt toate concluziile conform cărora este posibil să se ajungă la ceva științific nesustenabil?

Răspunsul meu: Acest lucru va duce în cele din urmă doar la o stare în care veți fi forțați să vă schimbați.

Întrebare: Ce se poate face pentru a preveni dispariția insectelor, astfel încât ecologia să fie normală?

Răspuns: Doar să explicăm oamenilor că fiecare este o ființă integrală și trebuie să ajungă la interacțiunea corectă cu natura. Și atunci vom vedea, așa cum spune Biblia, că totul, absolut toate animalele, plantele și natura minerală intră în armonie, urmând omul. „Și lupul și mielul vor trăi în pace, și un copil îi va păstori.”

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 30.09.2024