Lumea noastră funcționează conform dorinței de a primi plăcere; adică, fiecare parte a creației face instinctiv un calcul interior despre ceea ce este cel mai benefic pentru ea, în funcție de înțelegerea sa, structura interioară, calitățile înnăscute, creşterea și influența mediului. Suntem incapabili să acționăm altfel.

Nici măcar nu suntem conștienți de cât de mult fiecare dintre noi este blocat într-un astfel de calcul egoist, în fiecare moment. Și chiar și atunci când săvârșim un act milostiv, este doar pentru a câștiga ceva prin el; altfel, nu am avea nicio motivație să acționăm în acest fel. Așa funcționează întreaga natură, de la cea mai mică particulă atomică până la cea mai educată și dezvoltată ființă umană.

Dar există o altă intenție: de dragul dăruirii, nu pentru propriul beneficiu, ci pentru beneficiul celuilalt. Aceasta este anti-lumea, anti-materia, opusul complet a tot ceea ce există în această lume.

Nu poate exista nici măcar un gând despre sine acolo; un astfel de gând a suferit restricții (Ţimţum) și este tăiat. Totul este guvernat și mișcat exclusiv de grija pentru binele celuilalt.

Deci, cum putem aborda o astfel de viziune și astfel de calcule? Firește, acest lucru nu este în puterea noastră, deoarece nu există o astfel de forță în lumea noastră. Trebuie să o atragem către noi din acea altă realitate, opusă, care există dincolo de granița lumii spirituale numită Machsom.

Dar cum este posibil ca această forță să ne ajungă deloc, dacă totul funcționează conform legii echivalenței de formă, iar similarul se conectează cu similarul? Totuși, există o forță specială numită „lumina care se întoarce la sursă”, „lumina care reformează” sau „lumina înconjurătoare”, care poate străluci asupra noastră în măsura dorinței noastre de a fi în acea lume opusă.

Ne ajută chiar dacă dorința noastră este falsă, chiar dacă nu înțelegem acea lume sau nu o simțim, atât timp cât avem cel puțin o relație cu ea, un singur punct de contact cu ea, „punctul din inimă”, o scânteie a lumii spirituale.

Dacă lucrăm la această scânteie, atunci în măsura eforturilor noastre, forța spirituală strălucește asupra noastră și transformă aceste eforturi în „carne spirituală” în jurul acelui punct, care începe să crească. Până când devine un vas spiritual complet prin care pătrunzi chiar în acea anti-lume, și apoi te găsești în „realitatea opusă”.

Cererea pentru forța care aduce schimbări – pentru lumina care se întoarce la sursă, care ne corectează intențiile de la egoiste la dăruire către celălalt – se numește rugăciune. Și în măsura dorinței noastre, a cererii noastre, a persistenței noastre, această forță minunată acționează asupra noastră și realizează schimbări în noi.

Din Lecția zilnică de Cabala 06.03.11, Rabaș – Art.31, 1991-Ce înseamnă în muncă ‘Caritatea față de săraci face Numele Sfânt’?”

Filed under: Lumea, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Astăzi ne uităm la lumea noastră, la umanitate, și vedem că toată lumea țipă. Chiar și în emisiunile de televiziune. Stau la un metru distanță unul de celălalt și strigă non-stop. Ce ar trebui să facă oamenii, umanitatea, astfel încât strigătele să se transforme măcar în conversație?

Răspuns: Omul care stă vizavi de mine ar trebui să mă ia de mână și să înceapă să mă convingă calm, cu o voce blândă, chiar și în șoaptă, despre ceea ce își dorește.

Întrebare: Și în acest caz, ar trebui să dorească ceva pentru mine?

Răspuns: Da. Vrea să-mi spună ceva. Mesajul său ar trebui transmis exact în această formă, în acest fel, din inimă, astfel încât să-mi pot deschide şi eu inima, ca răspuns. Și totul poate curge dintr-o inimă în alta.

Comentariu: Descrieți o imagine ideală a unor oameni care stau și doresc să-și transmită căldură unii altora.

Răspunsul meu: Și noi, telespectatorii urmărim asta la televizor și ne bucurăm că astăzi au invitat oamenii potriviți, normali. Ne place să-i ascultăm. Ei spun foarte puțin, totuși înțelegem totul.

Comentariu: Vorbiți despre o stare ideală, nu chiar despre lumea noastră. Din câte știu eu, nu vă uitați în mod special la televizor. Dar e suficient să vă uitați.

Răspuns: Cu siguranță nu mă uit la astfel de programe.

Întrebare: Da, există astfel de emisiuni – ringuri, o luptă. Nu este o coincidență că a bate pe cineva este acum considerat un sport. Și aici este același lucru; se bat verbal între ei. Dar omenirea nu va ajunge la nimic prin aceste strigăte, nu-i așa?

Răspuns: Nu, desigur că nu.

Comentariu: Adică toată lumea va demonstra că are dreptate și…

Răspunsul meu: Nu dovedesc nimic; pur și simplu nu se aud unul pe altul.

Comentariu: Da, exact, nu se aud.

Răspunsul meu: Principalul lucru pentru ei este: când el vorbește, eu vorbesc. Asta este tot.

Întrebare: Vreau să înțeleg. Îmi pun mereu această întrebare practică: Cum se trece la conversație? De ce anume este nevoie?

Răspuns: Vor mai trece mulți ani. Timpul însuși trebuie să acționeze. Și cum s-ar spune, timpul le va explica ambilor interlocutori sau unui grup de oameni că acest lucru este inutil, că nu merită să se implice în asta. Și treptat, își vor pierde dorința de a participa la astfel de talk-show-uri.

Apoi va veni un fel de punct de cotitură și vor înceta să producă aceste „spectacole de circ”. Așa văd eu lucrurile. Și abia după aceea va avea loc o exprimare serioasă a intențiilor.

Întrebare: Deci, credeți că această luptă se va epuiza?

Răspuns: Acest lucru trebuie să se întâmple.

Întrebare: Va veni asta de sus?

Răspuns: Cu siguranță, de sus. Nu există nicio îndoială în privința asta.

Întrebare: Credeți că nu va veni de la noi?

Răspuns: Nu, nimic bun nu poate veni de la noi.

Întrebare: Deci va veni de sus: „Taci. Calmează-te”?

Răspuns: Da, hai să stăm și să tăcem. Acesta va fi programul.

Întrebare: Deci ei vor fi deja dezamăgiți de noi, acolo sus? De ce s-ar întâmpla asta brusc?

Răspuns: Nimeni de sus nu este dezamăgit. Și de cine să fim dezamăgiți?

Prin urmare, vom ajunge pur și simplu la o astfel de formă de program care va fi transmisă prin simţiri. Nu prin cuvinte – prin emoţii. La urma urmei, trebuie să facem ceva cu noi înșine.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 24.12.2025

Filed under: Emotie, Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Toate acțiunile noastre în această lume sunt îndeplinite prin poruncă de sus, cu excepția celor în care suntem liberi. Libertatea mea de alegere constă doar în ridicarea în sus, adică în corectarea sufletului pentru a mă asemăna Creatorului.

Tot restul din mine și din jurul meu este dictat de Sus, de legile lumii superioare. Dacă nu am liber arbitru în nimic pământesc, dacă totul este dictat de sus, atunci nu există nici pedeapsă, nici recompensă pentru nicio faptă pământească! La urma urmei, nu am făcut nimic din toate acestea, a fost făcut prin mine de Sus.

De aceea, se spune că suntem cu toții ca animalele, până când devenim similari Creatorului. În măsura în care ne asemănăm cu El, suntem numiți „Adam” – „similar” (Domeh în ebraică).

Asemănarea cu Creatorul începe cu o mică dorință, o tânjire către El, numită „punctul din inimă”. Dacă există, dacă s-a revelat, omul va ajunge inevitabil la Cabala; îl va conduce într-acolo.

Punctul din inimă este ca o picătură de spermă din care te dezvolți. Însă trupul spiritual, sufletul, poate fi dezvoltat doar prin propriile eforturi. În aceasta se află singura noastră libertate de alegere (vezi articolul lui Baal HaSulam „Liberul arbitru”).

Împingeți întreaga lume în fundal și începeți să o dezvoltați, ridicați-vă în sistemul superior. Fiți pregătiți să renunțați la tot, doar pentru a rămâne acolo.

Aceasta este singura alegere, singura acțiune care poate fi înregistrată în meritul vostru. Recompensa este viețuirea în suflet!

Din Lecția zilnică de Cabala din 13.11.2009, Baal HaSulam – Articole – Introducere la Cartea Din gura unui înțelept

Filed under: Lectia zilnica, Libera alegere, Libertate, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→