Nu există nicio conexiune între munca de împlinire fizică a poruncilor și munca interioară pe care o studiem, deoarece aceasta din urmă se poate face doar atunci când dobândesc forțe de sus, când am o conexiune cu Creatorul. În măsura în care primesc iluminare și instruire de la El de sus, înțeleg ce să fac cu mine însumi, cum să o fac în relație cu El, cum să mă adresez Lui și cum să mă apropii de El.

Munca mea interioară este apropierea mea de Creator conform principiului echivalenței de formă, ca și cum ar exista un fir de conexiune între mine și El. Și eu, ca pe o sârmă întinsă la circ, urc de-a lungul acestui fir.

Acțiunile care ajută în acest sens se numesc porunci; cele care interferează se numesc încălcări; și există lucruri permise, adică recomandări.

Acestea sunt toate acțiuni interioare, pe măsură ce mă ridic în mine însumi spre Creator.

Din Lecţia zilnică de Cabala 08.01.26, Rabaş – Art.32, 1985-Referitor la Răsplata primitorilor

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Frica pentru viața în această lume apare în noi instinctiv, incontrolabil. Cum putem obține aceeași panică și frică de a nu atinge dăruirea?

Răspuns: Nu suntem neputincioși în fața fricii acestei lumi. Când omul începe să avanseze spiritual, i se trimit temeri atât de ciudate încât începe să înțeleagă că aceasta nu este o frică reală, ci un joc.

Simte că de sus, ca o rază, această frică este proiectată către el și singurul lucru pe care îl poate face este să se ridice deasupra ei prin „credinţă mai presus de raţiune”, în dăruire. La urma urmei, dacă este în dăruire, nu are nimic de temut! Își poate închide calm ochii la toate temerile care vin doar pentru a ne forța să ne ridicăm deasupra grijii pentru noi înșine, pentru a ne învăța să trăim în dorința de a dărui.

Aceasta nu este doar o frică animalică, inconștientă, ci mai degrabă o stare pe care omul o percepe conștient, cu o oarecare „iluminare de la sursă”, că sentimentele sale sunt proiectate către el dintr-o anumită sursă cu scopul de a-l avansa. Prin urmare, omul înțelege că nimic nu poate fi fără motiv, nu există temeri pentru nimic.

Din Lecția zilnică de Cabala din 17.08.2010, Rabaş – Art.23, 1986-Despre teamă și bucurie

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

În înțelepciunea Cabala, un student are o problemă; pentru a înțelege despre ce vorbește profesorul, studentul trebuie să fie la un nivel spiritual. Profesorul poate vorbi din grade foarte înalte, dar, deoarece prin natura lor toate gradele sunt similare între ele și fiecare conține aceleași detalii, un student poate cel puțin înțelege ceea ce se spune în funcție de gradul spiritual la care se află în prezent. Dar dacă studentul nu a urcat încă la niciun grad spiritual și există doar în această lume, el nu este capabil să înțeleagă limbajul ramurilor.

Limbajul ramurilor înseamnă că eu percep ceea ce există în această lume, „ramurile”, și le percep la nivel spiritual, „rădăcinile”. Atunci legătura dintre ele îmi este clară și sunt capabil să înțeleg ceea ce spune profesorul. Dar dacă nu ating rădăcinile, nu pot înțelege ceea ce îmi spune, deoarece profesorul rostește cuvinte în spatele cărora nu pot recunoaște nimic.

Percepând lumea noastră, nu percep de fapt ramurile, pentru că nu le cunosc rădăcinile.

Ramurile sunt ceea ce coboară din rădăcini. Nu există ramură fără rădăcină și nu există rădăcină fără ramură. Nu există nici măcar începutul limbajului ramurilor dacă nu atingem esența lor spirituală, rădăcinile lor.

Prin urmare, un student nu este capabil să înțeleagă învățătorul până când nu atinge rădăcinile spirituale. Numai atunci poate înțelege de la învățător toate conexiunile dintre rădăcini și ramuri. Din păcate, așa stau lucrurile.

Și prin urmare, înțelepciunea Cabala și studiul ei sunt doar pentru cei care posedă realizare spirituală. Atât timp cât noi nu am dobândit realizare spirituală, ar trebui să ne fie clar că nu studiem înțelepciunea Cabala, ci doar folosim „calitatea ei miraculoasă” (Sgula) pentru a dezvălui „rădăcinile”. Acesta este singurul motiv pentru care studiem.

Prin urmare, nu ar trebui să fim derutaţi acumulând cunoștințe despre „ceva ce nu știm ce este”, ci ar trebui să ne concentrăm doar asupra faptului că avem nevoie de lumina care ne întoarce la sursă (lumina reformatoare) și cât mai repede posibil. Dacă ating rădăcinile prin această lumină, voi începe să înțeleg înțelepciunea; Dacă nu le ating, voi rămâne în întuneric.

Și nu vă faceți iluzia că înțelegeți ce se discută, că studiind definițiile scrise într-o carte studiați această înțelepciune. Nu o studiați pentru că nu cunoașteți conexiunea dintre ramură și rădăcină; nu ați atins încă rădăcinile.

Prin urmare, înțelepciunea Cabala începe cu realizarea spirituală și nu înainte. Înainte de aceasta, este doar o aspirație de a atrage asupra sa influența luminii (Sgula).

Din Lecția zilnică de Cabala din 29.10.2009, Baal HaSulam – Articole – Esența Înțelepciunii Cabala

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Se pare că trebuie să ne rugăm pentru împlinire: „Umple-mă, umple-mă!” Dar lumea spirituală este opusul, lumea opusă, pentru că în ea împlinirea este însăși munca, efortul, strădania pentru un scop, dorința de a iubi!

Chiar această dorință împlineşte omul. El se umple de dorința de dăruire, nu chiar de acțiunea în sine.

Omul este împlinit de Creator, iar Creatorul este forța dăruirii. Dacă atingem forța dăruirii și suntem împliniți de dorința de a dărui fără a îndeplini măcar acțiunea în sine, aceasta se numește etapa Bina. Când realizăm actul dăruirii, am atins etapa Keter, gradul iubirii. Aceasta este împlinirea.

În lumea noastră, funcționează diferit. Eu efectuez o acțiune și aștept să fiu plătit, așa că plata este împlinirea mea. Dar nu acesta este cazul în lumea spirituală. Acolo, acțiunea în sine servește drept împlinire. După cum se spune: „Răsplata pentru o Miţva este însăşi Miţva”.

Dar există o altă adăugare: „Răsplata pentru o poruncă este să-L atingi pe Cel care a poruncit.” Adică, dezvăluim pe cineva în interior, care este în adeziune cu noi înşine…

Nu există așa ceva ca a cere plată pentru actul de a dărui; altfel, nu este dăruire! Prin urmare, împlinirea noastră constă în eforturile noastre, în munca noastră, în însăși căutarea spiritualității. Asemenea unei mame care iubește un copil și nu-i cere în schimb iubirea, ea este plină de iubirea ei pentru el și numai de dăruirea ei.

De aceea, ne rugăm doar pentru dorința de dăruire, nu avem nevoie de nimic altceva. Dacă am o astfel de dorință pentru Creator, pentru iubire, pentru dăruire, nu mai este nimic de cerut! Acest lucru este suficient pentru a mă simți complet împlinit.

Voi fi umplut de dorințele mele de dăruire, în timp ce dorințele egoiste de bucurie nu vor fi niciodată împlinite. Ele vor putea fi umplute doar cu o scânteie foarte slabă, care se numește „o lumânare subțire” (Ner Dakik), o viață foarte limitată în această lume.

Din Lecția zilnică de Cabala din 3/6/11, Rabaș – Art.31, 1991-Ce înseamnă în muncă ‘Caritatea față de săraci face Numele Sfânt’

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→