Întrebare: Când vorbiți despre oameni care au primit un „virus” spiritual și au avansat în lumea corporală într-un fel, vă referiți la oameni remarcabili?

Răspuns: Da, aceasta este o consecință a lui Bina. Bina este expansiune, dăruire, o calitate opusă lui Malchut. Când două calități se unesc, egoismul și niște mici germeni de altruism care au căzut de la nivelul spiritual, egoismul primește direcție și o putere mai mare, deoarece conține o scânteie a luminii superioare.

Prin urmare, un astfel de egoism este mai norocos, mai reușit, iar acest lucru se exprimă în rezultate.

Astăzi, metoda cabalistă este deschisă tuturor. Odată, în Babilonul Antic, doar o mică parte a umanității o folosea. Apropo, de-a lungul istoriei, mulți oameni, așa-numiții „Gerim” din diferite națiuni (convertiți), i s-au alăturat.

Dacă ne uităm la istoria antică de la exodul din Egipt, trecând prin existența Regatului lui Israel și până la distrugerea celui de-al Doilea Templu, aceasta a fost o perioadă în care mase uriașe de triburi diferite au venit și s-au alăturat elevării spirituale. Printre aceștia s-au numărat mulți mari cabaliști.

Comentariu: Dar când s-au unit, ei nu au devenit evrei.

Răspunsul meu: Ce înseamnă că oamenii „se alătură”? Înseamnă că adoptă această metodă și încep să o realizeze în ei înșiși, la fel ca în Babilonul Antic. Avraam, preotul din Babiloniul Antic, a adunat în jurul său câteva mii de oameni, a creat un grup din ei și din acest grup s-a format un popor, ca să spunem așa.

Ce înseamnă „un popor”? Este un grup de indivizi uniți de un singur scop de ascensiune spirituală. Oricine dorește, i se alătură. La nivelul lumii noastre, nu există de fapt un astfel de concept precum „poporul evreu”.

Comentariu: Dar în Israel ei sunt o națiune.

Răspunsul meu: Nu, ei nu sunt o națiune. Nici astăzi ei nu sunt o națiune, ci o adunare. Când vor deveni evreii o națiune? Când vor începe să se unească între ei cu forța iubirii reciproce. Doar această forță îi poate uni într-o națiune. Nu există nicio altă forță care să-i poată conecta împreună.

În orice altă națiune există o forță naturală de jos care adună oamenii împreună. Dar deasupra acestui grup, trebuie să existe o forță de sus în jos.

Prin urmare, astăzi de exemplu, un italian poate deveni evreu.

„Dar tu ești italian!”

„Eu nu mai sunt italian, sunt evreu.”

„Cum se poate? Dar tatăl și mama ta?”

„Tatăl și mama mea nu mai sunt «ai mei».”

Sunt evreu și nu pot deveni italian pentru că nu m-am născut din părinți italieni. Dar un italian poate deveni un evreu de valoare deplină dacă își asumă metoda ascensiunii spirituale. Legile convertirii la iudaism se bazează doar pe asta. Iar el nu se mai poate întoarce și deveni din nou italian.

Acesta este un model foarte irațional, dar există în lumea noastră, deși nimeni nu îl înțelege cu adevărat pentru că este construit pe legi spirituale pe care încercăm să le strecurăm în lumea noastră ca într-un pat al lui Procust. Dar asta nu funcționează.

Oamenii nu înțeleg asta. Sună foarte ciudat. Dar treptat, ne apropiem de un moment în care va începe să aibă loc clarificări în umanitate cu privire la întregul tablou istoric: de ce s-a întâmplat așa, ce aduce asta, și de ce trebuie să fie așa.

Dar deocamdată, oamenii au doar întrebări, iar răspunsuri nu există.

Din KabTV, emisiunea „Am primit un apel. Copiii lui Israel, partea a 2-a”, 01.10.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Oamenii se străduiesc constant să găsească noi simțiri; ei încearcă un lucru, apoi altul, apoi un al treilea. De exemplu, eu nu am înțeles ce înseamnă să-ți faci un tatuaj și am decis să încerc. Evident, este un semn al unei anumite exprimări de sine. Dar abia după ce mi l-am făcut am înțeles ce este cu adevărat un tatuaj.

La fel este și cu lucrurile spirituale. Până nu încerci, nu poți explica. Mulți oameni care vin să studieze Cabala încep să cultive un principiu al egalității între ei, astfel încât toți devin similari. În ce măsură poate mediul înconjurător să influențeze în acest sens omul, în mod pozitiv sau negativ?

Răspuns: Vorbești despre un om care este ca vântul pe câmp. Are un scop sau nu? Mai întâi trebuie să-l găsească singur. Ce vreau să ating? Care este scopul meu? Există sau nu? Dacă nu, atunci ce? Ar trebui să mă uit în jur? Acești oameni se comportă așa, alții au un scop sau altul, iar alții se joacă în felul lor. Așa că aleg ceea ce este mai aproape, mai bun și mai ușor pentru mine. Urmăresc masele sau anumite grupuri, și prin urmare, mă alătur lor.

Dar dacă vorbim despre individualitate, atunci trebuie să-mi găsesc propriul scop personal. După ce îl găsesc, trebuie să clarific cum poate fi realizat: unde, cu cine și prin ce mijloace. Apoi voi căuta: dacă de dragul scopului, trebuie să spunem, să-mi fac același tatuaj, atunci îl voi face; dacă trebuie să învăț ceva, îl voi învăța.

Cu alte cuvinte, scopul trebuie să justifice mijloacele. Starea finală trebuie să determine calea către ea. Starea mea prezentă este lipsită de sens dacă nu o cunosc pe cea finală și sunt ca vântul pe câmp: oriunde mă împinge, acolo mă duc. Adică, voi acționa nu cu propria mea minte, ci cu a altcuiva, orice mi se anunță în acel moment devine important. Și astfel omul se învârte toată viața, până când slăbește, este de acord că „asta e” și moare.

Din KabTV, emisiunea „Am primit un apel. Toată lumea ar trebui să fie la fel”, 01.10.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: De ce avem nevoie de suferință fizică? Este vorba despre trezirea punctului din inimă?

Răspuns: Esența noastră materială este un corp căruia dorim să-i oferim confort maxim.

Trăim într-o familie și dorim ca totul să fie bine acolo: casă, copii, sănătate, pensie, odihnă etc. Adică, dorim să trăim confortabil în această lume.

Totuși, dacă omul realizează acest lucru și totul este bine în viața lui, devine un animal, pentru că deja nu aspiră la nimic; nu face nimic. Dă-i tot ce există și vei vedea că nimic nu se va schimba. Vedem cum, fără lupi, oile încep să se îmbolnăvească și să decadă.

La fel este și cu poporul evreu. Fără antisemiți, nu ar exista sioniști, nu ar exista un cămin evreiesc și o națiune evreiască. Înseamnă că trebuie să-i respectăm pe antisemiți și să înțelegem că ei există ca o anumită forță a naturii care ne susține. Altfel, am fugi în toate direcțiile.

La fel este și cu omul în general; el nu poate exista fără suferință. Suferința ne călăuzește pentru că suntem egoiști. Dorința noastră este absolut egoistă: să ne împlinim, să nu facem nimic și să avem totul în același timp.

Cum este posibil să realizăm acest lucru? Este imposibil! La urma urmei, sarcina unei ființe umane în natură este să atingă cea mai înaltă dezvoltare a sa. Dar dacă mă bucur și mă simt bine în legătură cu toate, atunci nu voi împlini niciodată această sarcină.

Nu trebuie să uităm că „iubirea și foamea conduc lumea”. Prin urmare, doar suferința ne împinge înainte. „Un om învins valorează cât doi neînvinși”. Acest lucru este într-adevăr adevărat. Prin urmare, „prin spini spre stele”. Ne lipsesc tocmai acești spini.

Înțelepciunea Cabala spune că un „punct în inimă” care s-a trezit într-un om declanșează în noi depresia, întrebarea despre scopul vieții și inutilitatea ei. Dacă nu ar fi așa, cum am merge mai departe? Astfel, doar suferința ne conduce.

Mai mult, trebuie să fie o suferință îndreptată spre atingerea scopului, anticiparea și aspirația spre acesta – suferința din iubire. Cu toate acestea, dacă ea ne lipsește, suntem îndemnați de alte suferințe. Așa este structurat întregul sistem al naturii și chiar o face.

Dacă vrei să mergi înainte corect și de bunăvoie, nicio problemă; există înțelepciunea Cabala pentru tine. Îți arată întregul sistem și direcția corectă către scopul predestinat. Scopul este definit dinainte. Nu există nimic de inventat.

Totuși, dacă nu ne îndreptăm spre el, atunci natura ne provoacă suferință prin diverse căi alternative. Ne conduce totuși către acest scop, dar deja pe calea lungă și încâlcită.

Întrebare: Se dovedește că suferința noastră pământească (animalică) ne conduce la suferința din iubire?

Răspuns: Nu imediat și nu direct, dar ne conduce. Orice mică suferință din viața noastră ne împinge înainte. Dacă omul ar fi înțeles acest lucru, ar aspira el însuși către scop și nu ar mai fi nevoie să „se miște cu un băț spre fericire”. Ar merge înainte mai repede decât l-ar putea ajunge bățul.

Aceasta este dezvoltarea sensibilă și asta ne arată Cabala: scopul și cea mai scurtă cale pentru a-l atinge, astfel încât să nu fiți împinși din spate de suferință.

Veniți și alăturați-vă dezvoltării blânde, bune și corecte. Așteptăm cu nerăbdare să vă vedem!

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 21.11.2016

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate, Suferinta - Niciun comentariu→

Rabi Elazar a spus: „Creatorul a spus: «Întreaga lume a fost creată doar pentru asta». Aceasta înseamnă că întreaga lume a fost creată pentru frica de Dumnezeu” (Rabaş, „Scopul Societăţii – 1”).

Există un scop înalt, care nu este perceput în simțirile noastre egoiste, în aspirația de a lua totul „în sine”. Ieșirea „din sine” și grija pentru ceea ce este „în afara mea” se numește frică spirituală (Yirat HaŞem).

În prezent, sunt anxios în legătură cu modul în care să mă umplu și să mă protejez. Aceasta se numește frică pentru sine.

În mod subconștient, suntem constant preocupați să atragem ceea ce este benefic și să ne distanțăm de ceea ce este dăunător pentru noi înșine, pentru egoismul nostru.

Frica spirituală înseamnă că experimentez frică pentru ceea ce este în afara mea. Îmi fac griji pentru ceilalți și pentru Creator așa cum o mamă își face griji pentru copilul ei mic, când toate gândurile ei sunt în el și despre el.

În această frică, în această grijă pentru celălalt, în afara mea, în afara egoismului meu, simt realitatea superioară.

Din Lecția nr. 1 Mega Congres, 24.07.2010

Filed under: Frica spirituala, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Spiritualitatea are doar forma pe care o construiești singur prin dorințele tale. De sus, ni se dă doar o înregistrare informațională (Reşimo), iar noi trebuie să construim singuri forma. De sus, din gradul superior, ni se dau și putere și minte pentru realizare, dar conform cererii noastre.

Nouă ni se pare că o lume gata făcută va cădea brusc peste noi de sus. Nu este nimic de așteptat. O construiesc eu însumi prin eforturile mele. Eu însumi imaginez această lume pe fundalul luminii.

Desenez imaginea celui superior, și în măsura eforturilor mele, imaginea devine din ce în ce mai adevărată. Fac tot ce sunt capabil. Desenez tot felul de forme. Uneori iese mai bine, alteori mai rău, iar alteori greșesc. Le creez și le șterg până când reușesc.

Și în procesul muncii mele, văd brusc că cel superior începe să mă ajute! El mă îmbracă ca o mână într-o mănușă și lucrează. Mă ajută ca o mamă care se joacă împreună cu un copil și îl ajută să construiască o casă din blocuri. Când încerc să fac ceva și nu funcționează, simt brusc că El este cel care mă ajută să înțeleg că nu ar trebui să fie așa, ci invers.

Dar toate acestea se datorează eforturilor mele, pentru că am încercat să construiesc ceva. Iar El trezește de asemenea, începutul acestui efort în mine, dar trebuie să-l continui eu însumi, să-i găsesc vlăstarul și să încep să lucrez pornind de la el. Aceasta se numește: „Eu, Creatorul, sunt primul și ultimul.”

Noi înșine trebuie să construim conexiunea dintre noi, această „casă”, locul unde Creatorul va fi revelat, „imaginea Creatorului” folosind propriul nostru material. Fără aceasta, El nu are nicio imagine. Îl proiectez asupra mea, asupra dorințelor mele, asupra acelei părți pe care o pot face similară cu El.

Și pe această dorință, ca pe o fundație, ca pe un ecran (și în spiritualitate se numește într-adevăr ecran), încep să văd imaginea Lui. Ea începe să apară pe acest ecran ca o fotografie pusă într-o soluție de developare. Această imagine care se manifestă pe ecranul meu se numește lumină reflectată. Și astfel primesc două forțe spirituale: ecranul și lumina reflectată.

Toate acestea trebuie să vină de la mine însumi. De aceea este nevoie de timpul necesar de pregătire pentru intrarea în lumea spirituală – „de la trei la cinci ani”. Timpul de ascundere este timpul încercărilor mele de a construi această imagine. Și după aceea, lumea spirituală este dezvăluită; iar ceea ce se dovedește a fi realitate, pentru noi este greu chiar şi să ne-o imaginăm.

Filed under: Creatorul, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Resimot, Spiritualitate - Niciun comentariu→