Dacă ne punem „sămânța” într-un mediu bun, aceasta se dezvoltă; dar dacă punem chiar și cea mai bună sămânță într-un „sol rău” (mediu), aceasta se va ofili. Totul depinde exclusiv de mediu. Adică, avem nevoie de oameni în jurul nostru care să dezvăluie răul egoismului din ei înșiși și să vrea să-l corecteze.

Trebuie să mă pun într-un astfel de mediu și să mă străduiesc să absorb tot ce este posibil din el la maximum: umiditate, minerale, căldură, tot ceea ce solul poate da seminței.

Căci, așa cum scrie Baal HaSulam în articolul „Liberul arbitru”, în ceasul morții omul nu va putea lua nimic cu el din această lume, cu excepția calității dobândite a dăruirii, care poate fi obţinută doar în această lume și prin care se simte trăind în lumea superioară. Se spune: „Vezi lumea ta în viața ta”.

Și dacă omul nu a dobândit nimic, atunci rămâne doar ca o sămânță, care mai târziu va fi pusă din nou în pământ și i se va oferi o nouă șansă.

Din Lecția zilnică de Cabala din 18.04.2010, Baal HaSulam, Articole, „Libertatea”

Filed under: Lumea, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Există două lumi opuse în creație: lumea materială, creată de dorința de a primi, și lumea spirituală, creată de dorința de a dărui. Dorința de a primi plăcere este o calitate centrală a lumii materiale. Lumea noastră ne este dată în simțirile celor cinci simțuri, constând în această dorință, iar mintea umană ne ajută să o schimbăm.

Există de asemenea, o altă stare pe care o putem crea în timp ce ne aflăm în această lume inferioară, începând să-i schimbăm natura, materia de la calitatea primirii la calitatea dăruirii. Și atunci vom vedea materia într-o formă complet diferită, o aparență diferită, un plan diferit, materie care lucrează în afara ei înșiși, pentru dăruire.

Nu există o astfel de calitate în lumea noastră, pentru că tot ceea ce simt aici, simt pentru că intră în organele mele senzoriale. Iar lumea spirituală este aranjată invers, într-o stare în care ies din mine însumi și simt totul în afara mea.

Dar nu ne este clar cum este posibil să simțim ceva în afara noastră. Dacă văd ceva, există în spațiul pe care organele meu senzoriale îl ating, îl includ și îl simt. Dar cum pot simți ceea ce ele nu simt? Cu alte cuvinte, omul are un prag de limitări în a atinge lumea cu organele sale senzoriale.

Iar lumea spirituală este atinsă și prinde contur în simţirile noastre, care funcționează conform principiului „în afara noastră”. Pentru aceasta, este creat un nou organ senzorial care îl simte pe celălalt: simt ceea ce este în el, ceea ce simte el. Acest lucru se poate face doar atunci când omul dobândește calitatea iubirii.

În lumea noastră, iubirea este auto-satisfacția din mâncare, sex, familie, copii, indiferent de situație. Iubim aceste surse de plăcere pentru că ele trezesc în noi o excitație specială pe care o simțim ca pe ceva plăcut.

Dar iubirea adevărată implică să nu mă iubesc pe mine însumi și în mine, ci un obiect din afara mea. Și atunci se dovedește că pot simți ceea ce simte el. Dacă dobândesc capacitatea de a simți ceva din afara mea, atunci aceasta se numește dobândirea unei calități spirituale, calitatea dăruirii, iubirea adevărată, atunci când pot iubi ceea ce iubește altul și nu ceea ce îmi place mie. Aceasta este diferența dintre o lume și alta.

Este dificil să vorbim despre asta, deoarece începătorilor le scapă constant. Dar treptat, depășind tot felul de obstacole și dificultăți și efectuând exercițiile noastre, putem ajunge la o stare în care începem cu adevărat să simțim ceea ce iubește sau nu iubește cealaltă persoană, fără nicio considerație pentru noi înșine!

Dar cum pot face acest lucru fără a nu ține cont de mine însumi? Și aici știința Cabala spune că este necesar să fac niște corectări, adăugiri și pregătiri. Aceasta înseamnă că îmi impun o restricție, ceea ce se numește Ţimţum, și nu includ în simţirile mele, în inimă, minte și gânduri, nimic din ceea ce este în mine.

Mă ridic deasupra mea și devin absolut neutru, ca și cum eu personal nu aș exista și doar altcineva ar exista. Intru în el și îl simt în sine așa cum se simte el însuși. Tocmai aici am ocazia să mă ridic la nivelul unui senzor spiritual, al unui vas spiritual (Kli).

Acest lucru se realizează prin antrenament, care este foarte simplu: stau împreună cu prietenii mei și ne implicăm, fiecare încercând să se anuleze în fața celorlalți, să iasă din sine și să încerce să intre în prieteni.

Aceasta este o practică specială care se desfășoară cu ajutorul unei forțe numite Lumină superioară. Dacă ne străduim să ne conectăm unii cu alții deasupra egoismului nostru, atunci o Lumină superioară specială coboară cu adevărat asupra noastră, o forță altruistă care ne permite să ieșim din noi înșine. Și apoi creăm în afara noastră un câmp comun în care existăm ca un singur întreg unificat.

Această practică se numește atelier. Cu ajutorul unor astfel de ateliere, atragem Lumina înconjurătoare (Or Makif) asupra noastră, care ne ridică deasupra naturii noastre și ne oferă oportunitatea de a ne integra unii în alții. Atunci începem prin intermediul altora să simțim lumea superioară, un spațiu nou, calitatea dăruirii și a iubirii, calitatea de a fi în afara sinelui, deasupra sinelui.

Din Lecția de Kabbala în limba rusă, 21.02.2016

Filed under: Lectia zilnica, Lumea, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

O rugăciune adecvată trebuie să fie alcătuită din două părți:

1. Recunoștință – lăudăm Creatorulpentru că ne-a adus în grup, ne-a unit, ne-a format într-un singur întreg, pentru că a răspuns cererilor și capriciilor noastre intermediare, prostești sau îndreptăţite. Altfel, cui ne adresăm?
2. O cerere urgentă unii pentru alții, nu pentru noi înșine. La urma urmei, dacă ne unim cu toții corect, atunci această cerere unii pentru alții nici măcar nu mai are sens, pentru că se transformă imediat într-o cerere către Creator, adică dorim să ne îndreptăm către El.

O condiție obligatorie trebuie să fie înțelegerea faptului că numai Creatorul poate răspunde cererii noastre. El este singurul care există, singurul care răspunde și acționează în întregul sistem al creației.

Mai mult, trebuie să suferim din cauza faptului că avem o mare dorință, dar încă nu am primit un răspuns la ea. Și mai târziu, când primesc un răspuns la cererea mea, simt bucurie, încântare și împlinire. Diferența dintre magnitudinea suferinței din timpul rugăciunii (nu suferința animalică, nu pentru sine, ci pentru beneficiul ființelor create și al Creatorului) și încântarea mea la primirea răspunsului constituie cantitatea și calitatea bucuriei care mă umple pe mine, adică grupul.

Prin urmare, cu cât depunem mai mult efort în modelarea corectă a dorinței pentru lumină, cu atât ne vom apropia de ea și cu atât mai repede vom parcurge calea formării dorinței corecte la care lumina va răspunde intrând în ea. Astfel, ni se va acorda revelarea Creatorului.

Și nu contează cât de frumos este formulată această dorință sau dacă este îmbrăcată în cuvinte mărețe. Un singur lucru contează – sinceritatea inimii în cererea pentru prieteni, pentru grup, pentru lume, pentru Creator. Atunci dorința mea va deveni cu adevărat o dorință de a dărui, la care lumina va răspunde instantaneu conform legii echivalenței de formă.

Din Congresul Internațional de Cabala, Moscova, 02.05.2016, Lecția 3

Filed under: Lectia zilnica, Munca spirituala, Rugaciune, Spiritualitate - Niciun comentariu→