Discuţii despre Treptele Scării, Partea a 4a

De ce o atitudine față de Creator se numește rugăciune?

Toate sentimentele pe care le simțim în inima noastră provin de la Creator, și prin urmare, sentimentul din inimă nu se numește ”rugăciune”. Rugăciunea este apelul nostru către Creator. Cuvântul ebraic pentru „rugăciune” (“Lehitpalel”) provine de la cuvântul „a judeca” (“Lehaflil”), adică este auto-judecata, o evaluare a conexiunii pe care o avem cu sursa sentimentelor noastre – Creatorul.

Deoarece sursa sentimentelor noastre este bună și binevoitoare, rugăciunea noastră exprimă diferența dintre sentimentele noastre și asemenea bunătate și bunăvoință. Descoperim amploarea defectului din inima noastră. Rugăciunea este simţirea diferenței dintre om și Creator.

Cu alte cuvinte, dacă ar fi să măsurăm diferența dintre acelea cu care Creatorul ne umple inima și ceea ce simte inima noastră și modul în care răspundem, am vedea mărimea defectului nostru. La fel, dacă am fi corectați pe deplin, ne-am simți pe deplin buni și binevoitori. Cu cât simțirea noastră este mai opusă, cu atât mai mare este indicația defectului nostru.

Nu numai că indică nivelul defectului nostru, ci și locul nostru spiritual. Deoarece Creatorul dă o forță de bunătate și bunăvoință prin toate cele 620 de canale, putem cunoaște canalele pe care le simțim mai mult sau mai puțin, unde ne simțim bine sau rău.

Dacă avem o imagine completă a sufletului, percepem și simțim totul, știm unde ne aflăm la fiecare nivel și avem o imagine clară a stării noastre corectate în comparație cu starea noastră actuală. Toate aspectele prin care ne evaluăm atitudinea față de Creator sunt numite în mod colectiv „rugăciune”.

Filed under: Spiritualitate | Add Comment →