Pentru a semăna cu structura vasului infinit (dorinței), în care existăm ca un singur suflet în lumea Infinitului, fiecare dintre noi trebuie să își anuleze egoul, „Eul” egoist, prin 125 de grade. Pe măsură ce am coborât din lumea Infinitului, „Eul” nostru a crescut și a crescut până a ajuns în această lume, unde fiecare a devenit un punct minuscul. Dar pe măsură ce începem să urcăm înapoi, egoul nostru continuă să crească până când devine imens și de fiecare dată trebuie să-l transformăm în dăruire.

Prin urmare, munca împotriva înclinației rele este continuă și se poate face doar prin efort reciproc. Fiecare treaptă a scării este o formă specifică de conexiune între părțile sufletului sfărâmat care doresc să se unească, în ciuda egoismului lor.

Este imposibil să avansezi fără o dorință de conexiune reciprocă, în care fiecare să investească maximul capacităților sale și chiar mai mult. Fiecare trebuie să își îndeplinească propriul calcul interior și să facă tot ce îi stă în putere.

Totul ar trebui adunat laolaltă: dorința lor, efortul, importanța pe care o atribuie stării lor, mediului înconjurător, măreției dăruirii și a Creatorului. Împreună cu simţirea propriei josnicii și opoziții față de toate acestea, apare sentimentul de gol, și simultan, așteptarea împlinirii în cadrul dorinței colective, dacă se atinge conexiunea.

Aceasta este esența muncii: să unești toate acestea în tine, și în interior, fără cuvinte, să dorești să le transmiți altuia pentru a-l întări, astfel încât toate acestea să se întâmple și în el și să simtă că trebuie să-i inspire pe ceilalți cu măreția scopului.

Pe de altă parte, suntem prieteni, iar eu nu sunt mai mare decât ceilalți; dimpotrivă, sunt mai mic și vreau să primesc sprijin și ajutor de la ei. Căci fără sprijinul unui prieten, nu pot face nici cel mai mic pas.

În aceste clarificări, lucrări interne și analize nesfârșite și continue, omul discerne toate detaliile conexiunii sale cu grupul, mai presus de orice respingere, separare și tulburări pe care le primește. Toate acțiunile trebuie să provină de la omul însuși, din dorința și inspirația sa, și bineînțeles, cu sprijinul grupului. Dar ei trebuie să înțeleagă că toate tulburările vin de sus, din acel Kli perfect, infinit, pe care suntem cu toții destinați să-l atingem.

Acest vas infinit este scopul nostru, unde se realizează principiul: „Israel, Tora și Creatorul sunt una”. Așa ar trebui să ne imaginăm întotdeauna progresul.

Numai dacă ne imaginăm constant această stare perfectă, nemărginită, în care Israel (cel care aspiră direct la Creator), Tora (lumina care reformează) și Creatorul se îmbină într-un singur întreg, atunci ne aflăm pe calea cea dreaptă.

Lumina care a creat dorința și o umple, de asemenea a și spulberat această dorință, iar lumina este cea care o corectează. Iar din partea omului, există o singură acțiune: să ceară corectare. Făcând acest lucru, omul își exprimă toată abilitatea, întregul act, întreaga dorință de a o încânta pe gazdă, pe Creator. La urma urmei, scopul final este de a aduce mulțumire Creatorului, așa cum se spune: „De la iubirea pentru prieteni la iubirea pentru Creator”.

Prin urmare, toate clarificările de la fiecare nivel se contopesc în cele din urmă într-o singură concluzie: omul, grupul și lumina care reformează se unesc pentru a aduce mulțumire Creatorului și pentru a ajunge la aceeași formă ca Malchut a lumii Infinitului.

Din Lecția zilnică de Cabala din 20.07.2011, Scrierile lui Rabaş – Art.7, 1984-Referire la ce se explică în “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →