Întrebare: Cum putem explica agenţiilor de servicii sociale cu care lucrăm că, pentru a atribui metoda integrală, nimic nu funcţionează pentru ei, fără noi ? Este posibil, de exemplu, să le spunem că avem caracteristici sau cunoştinţe particulare ?

Răspuns: Nu aveţi caracteristici unice. Aţi fost creaţi şi sunteţi într-un colectiv prin care sunteţi conduşi de suma integrală de cunoştinţe, de forţă, de emoţie. Există numeroase articole psihologice despre acest subiect, nu este vorba despre misticism sau religie. Deci, posedaţi aceste caracteristici. Fără colectiv, nu sunteţi nimic pe cont propriu. Dacă ei nu au un colectiv ca acesta, atunci ei, de asemenea, nu sunt nimic.

Nu este important cum vorbiţi cu ei sau pe ce vă bazaţi cuvintele. Totul depinde numai de asta: cum vor primi căldura interioară de la voi. Dacă această dorinţă începe să înmugurească în ei, dacă ei se pot asculta reciproc, dacă pot să vorbească unii cu alţii şi să plângă unii cu alţii în cercul lor, atunci puteţi lucra liniştiţi cu ei şi atunci, ei vor înţelege că sunteţi posesorul unei metode corecte.

Filed under: Educatie integrala, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Întrebare: Care este funcţia organizatorilor meselor rotunde? Ce ar trebui să gestioneze, ce ar trebui să lase în autogestiune ?

Răspuns: Gazda unei mese rotunde trebuie să fie ca o bonă, un profesor, un lider. Orice modificare în discuţie vine doar de la instruirea sa şi de la întrebările sale.

Participanţii nu inventează nimic, sunt constant dirijaţi şi ghidaţi. Puţin câte puţin, ei împart experienţa conexiunii şi, de acolo, merg mai departe. Dar, fără un ghid, aceasta nu va dura, se vor încurca ei înşişi. Prin urmare, ei trebuie să urmeze cu stricteţe instrucţiunile sale.

Moderatorul şi participanţii la mese rotunde pun în aplicare acest instrument comun, acest Kli, astfel încât toţi vor cânta la concert şi astfel, va rezulta o armonie uniformă. Şi toată lumea va fi stimulată prin aceasta, va fi umplută de crearea unui grup între ei, conexiune, în care fiecare dintre ei dispare şi începe să se hrănească de la această comunitate care s-a format între ei.

Toate acestea se întâmplă sub îndrumarea moderatorului. De la început, el organizează o listă precisă de întrebări pe care le vor discuta, dar pe drum, el le poate ajusta, deoarece el are nevoie să simtă ce trebuie schimbat, în funcţie de ceea ce se discută şi cum.

De exemplu, în cursul discuţiilor de acest gen, mă aşez în general la distanţă şi nu deranjez participanţii la mesele rotunde, dar ei ştiu că sunt pregătit să-i ascult. Le pun o întrebare şi, în funcţie de răspunsurile lor, le dau corectare şi direcţie: următoarea întrebare şi o altă întrebare. Avansez în funcţie de întrebările care au fost pregătite de la început. Dacă aud că ceva nu este corect sau este deformat într-un anumit mod, atunci pun întrebarea următoare astfel că ei corectează răspunsul precedent.

Deci, există ajustări constante până ce vom atinge o stare în care participanţii la discuţie simt că au ajuns la o concluzie comună şi, în principiu, s-au ridicat deasupra lor, s-au conectat într-o singură părere, o singură dorinţă. Un “copil” obişnuit apare ca rezultat al discuţiilor şi le dă un sentiment de plenitudine, atât emoţional, cât şi intelectual.

Din kab.tv, “în timp”, 15.09.2013

Filed under: Ateliere, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce trebuie să fac dacă regret eşecurile mele din trecut şi asta mă împiedică să mă gândesc la altceva?

Răspuns: Când ceva s-a întâmplat deja nu are sens să regreţi şi trebuie să laşi în trecut lucrurile din trecut. Nu e nimeni în afară de El şi ai făcut tot ce ai putut, conform „Dacă eu nu sunt pentru noi, cine este pentru mine” şi totul este în mâinile Creatorului din moment ce nu e nimeni în afară de El. Nu trebuie să regretăm trecutul. Trecutul este înghiţit deja în Ein Sof (Infinitate). Nu sunt responsabil pentru asta; este Creatorul care acţionează prin mine.

Am făcut tot ceea ce am putut şi succesul meu sau lipsa lui depinde de Creator. El a aranjat astfel acţiunile mele, vrând să-mi arate cât de departe sunt încă de El astfel încât prin acţiunea următoare voi fi gata să mă conectez cu El.

Nu trebuie să mă gândesc acum la stările din trecut, ca şi cum aş fi fost eu cel care a ales şi a hotărât ce vor fi aceste stări. Aceste gânduri impure (Klipa) sunt o greşeală, o înşelăciune, dacă mă gândesc că eu am făcut ceva şi nu a fost Creatorul cel care a făcut totul prin mine. Nu putem spune asta despre viitor, dar, fără îndoială, trebuie să ne referim astfel la trecut.

Repetăm această greşeală toată viaţa noastră. O persoană se chinuie pe ea însăşi pentru o greşeală făcută în vremea când era la şcoală sau la universitate, şi regretă asta toată viaţa, inclusiv ziua de ieri şi ultimele momente, dar este interzis să facem asta.

O persoană care este pe moarte trebuie să spună că întreaga lui viaţă a trecut şi nu i-a aparţinut cu adevărat şi nu a fost ea cea care a făcut totul. Gândul superior l-a creat şi i-a dat naştere undeva în trecut şi l-a pus pe o anumită cale, prin diferite acţiuni, şi acum ajunge la sfârşitul drumului într-o anumită stare şi se îndreaptă spre următoarea.

Nu putem schimba nimic din trecut şi nu putem plănui nimic pentru viitor, nici măcar pentru două clipe din viitor. Acum descoperim acest adevăr din ce în ce mai mult în lume: toate planurile noastre pe termen lung nu funcţionează. Poţi să acţionezi doar în momentul în care te afli şi munca ta este să aderi la Creator. Dar gândul despre momentul care a trecut sau despre momentul următor este un semn al lipsei de credinţă, al lipsei de adeziune, al lipsei de dăruire.

În starea mea actuală, ader complet numai la Creator. Fă din dorinţele tale dorinţele Lui şi acţiunile tale să fie acţiunile Lui şi tu nu mai ai nimic altceva de făcut; este foarte simplu.

Să regreţi trecutul este o Klipa foarte urâtă, o forţă impură, care ni se zugrăveşte în imagini din trecut, forţându-ne să simţim o mare părere de rău: de ce am făcut asta; de ce am rănit pe cineva; cum am greşit; ce am greşit etc. – este o greşeală bine cunoscută şi toată lumea trece prin ea.

Din partea a doua a Lecţiei Zilnice de Cabala, 07.10.2013, Introducere la Cartea Zohar

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca spirituala, Zohar - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, Introducere la Studiul celor Zece Sefiroţi: Am interpretat odată vorbele înţelepţilor noştri, Cel a cărui afacere este Tora. Măsura credinţei lui este vizibilă în practicarea Torei de către el pentru că literele cuvântului Umanuto (afacerea lui) sunt aceleaşi (în ebraică) cu literele cuvântului Emunato (credinţa lui).

Este ca atunci când o persoană are încredere în prietenul ei şi îi împrumută bani. Poate are încredere în el pentru un leu, dar dacă cere doi, va refuza să-i împrumute. E posibil să aibă încredere pentru o sută de lei, dar nu pentru mai mult. De asemenea, poate să aibă încredere în el să-i împrumute jumătate din proprietăţi, dar nu toate proprietăţile. În final, poate să aibă încredere în prieten în ceea ce priveşte toate proprietăţile, fără strop de teamă. Această ultimă credinţă este considerată „credinţă totală” şi formele dinainte sunt considerate „credinţă incompletă”. Mai degrabă este credinţă parţială, dacă e mai mult sau mai puţin.

În fragmentul de mai sus, banii sunt folosiţi numai ca exemplu. De fapt, vorbeşte despre disponibilitatea de a refuza tot ceea ce avem pentru binele prietenilor noştri. Asta numeşte Baal HaSulam credinţă totală.

Întrebare: Ce înseamnă să refuz tot ceea ce am?

Răspuns: Este o chestiune de senzaţie. Pentru binele prietenului tău eşti gata să renunţi la lucrul cel mai preţios, o oportunitate de a ieşi spre spiritualitate. Dacă nu eşti gata pentru acest lucru, nu munceşti pentru binele Creatorului. Într-un astfel de caz, nu ai credinţă, şi, în consecinţă, eşti rupt de spiritualitate.

Întrebare: De ce se numeşte credinţă?

Răspuns: În acest context, credinţă înseamnă dăruire, forţa anulării de sine, renunţării la sine. Totuşi, nu trebuie nici măcar să încerci să urmezi această condiţie de unul singur. Forţa dăruirii va coborî la tine cu ajutorul Luminii care Reformează cu condiţia să O chemi. Pentru asta, trebuie să depui eforturi şi să fii o parte a grupului. Apoi, datorită geloziei, pasiunilor şi ambiţiilor, vei vedea că prietenii tăi au ajuns deja la stări mai înalte şi că tu vrei să fii ca ei. Dacă nu, atunci suferinţa te va împinge în această direcţie oricum şi tot vei simţi dorinţa de trecere de la primire la dăruire.

Peste tot în lume, observăm valuri de criză care „rezumă” un vârtej de dezvoltare. Ce ne-a adus asta de fapt? Pe de o parte, vieţile a numeroşi oameni au devenit mult mai bune. Nu mai sunt atât de săraci cei care nu aveau nimic altceva decât vieţile lor.

Pentru destul de mult timp, oamenii au crezut în capitalism. Cu alte cuvinte, au avut încredere că motivaţia lor egoistă îi va lăsa să împlinească succesul. De ce să nu-şi îmbunătăţească traiul cu adevărat? Bineînţeles, pe drumul spre succes, a trebuit să stea în cadrul unor determinări rigide ale legii, în interiorul unor limite legale concrete, mai degrabă decât o atmosferă în care totul este permis şi în care are loc vărsare de sânge. Fiecare are libertatea de a face orice vrea! Vrei să te bucuri de producţia industrială, de afaceri, de bănci, de tehnologii, etc.? Du-te şi împlineşte asta. Ca rezultat al acestei atitudini, oamenii au început să vâneze succesul şi au depus eforturi extraordinare pe această cale.

Pe de altă parte, au obţinut libertate financiară, au devenit mai educaţi, au acumulat proprietăţi personale, au început să călătorească peste tot în lume, şi s-au obişnuit cu abundenţa. În acest punct, au devenit mai vulnerabili la loviturile destinului, în opoziţie cu vremea când erau săraci.

Asta explică de ce „şapte ani de foamete” se întâmplă numai după „şapte ani de abundenţă”. La un anumit moment, evreii au dus o viaţă bună sub guvernarea unui rege egiptean generos care le-a oferit cele mai bune condiţii în viaţă. Faraonul era „preşedinte”, în timp ce Iosif era „prim ministru” care se bucura de puteri nelimitate. Niciun cuvânt de rău nu putea fi spus despre niciunul dintre ei. Astfel Creatorul „a exaltat” întregul popor încât acesta „s-a îngrăşat” şi a devenit „obez”. Apoi, Creatorul a început să-i ia poporului evreu „grăsimea abundenţei”, astfel încât ei să poată experimenta noi tendinţe pe propria „piele”.

Scăderea salariului şi o pierdere de capital sunt două lucruri asemănătoare. Se simte diferit atunci când nu reuşim să mai câştigăm o mie de dolari în plus, decât atunci când pierdem o sută de dolari care era deja la noi în buzunar. Această sută de dolari ne face şi mai trişti decât dacă am fi eşuat în a câştiga o mie în plus, din moment ce era deja a noastră. Timp de o lună întreagă retrăim pierderea sutei de dolari în timp ce pierderea posibilei mii nu are un gust atât de amar pentru noi.

De aceea astăzi umanitatea este ridicată la un nivel material foarte înalt. În acest moment, „depozitul de grăsime” ne este luat, strat cu strat, până când „carnea” se va vedea, adică până când tot ţesutul este „dat jos” de pe oase. Asta se numeşte „şapte ani de foamete” care se vor încheia în „zece ciume egiptene” timp în care „egiptenii” vor continua să-i „urască şi dispreţuiască pe evrei”. Cu alte cuvinte, opoziţia noastră cu propriul nostru egoism devine de netolerat pentru noi, şi nu ştim ce să mai facem cu el. În acelaşi timp, ştim că este egoul nostru cel care nu ne lasă să respirăm.

Astăzi, avem tot: structuri bancare, industrie dezvoltată, sisteme de sănătate şi educaţie bună… tot ceea ce vrem! Totuşi, aceste mecanisme acţionează împotriva noastră. Doctorii şi farmaciştii sunt interesaţi să-i ţină pe oameni bolnavi pentru a ne da medicamente, care sunt cu semnul întrebării sau chiar inutile. Industria şi afacerile s-au transformat în înşelăciune şi „instrumente de supt bani”. Pentru a scurta toată povestea, toate sistemele făcute de om, pe care obişnuiam să ne bazăm, se dovedesc putrede.

S-a întâmplat cu doar 60-70 de ani în urmă. Am crezut că ne apropiem de „viitorul luminos” în care fiecare va avea o casă, un job, se va bucura de sănătate, va merge în vacanţă şi va avea o pensie decentă. În loc de asta, când am ajuns la un anumit nivel, dorinţele noastre egoiste au început să coboare şi să îngroape speranţele noastre. Clasa de mijloc dispare treptat, şi totul se întoarce la cercurile dinainte: elitele în vârf şi miliarde de oameni care mor de foame jos. Aşa arată şapte ani de foamete.

Cum poate fi posibil aşa ceva? Unde este logica? Elitele ar trebui să se teamă că un asemenea scenariu va provoca tulburări imense şi revolte. Cei săraci vor pune întrebări şi vor fi imposibil de oprit. Mai mult, clasa de sus nu va fi capabilă să se oprească din a-i despuia pe oameni de tot ceea ce au; nu le vor lăsa nimic şi îi vor duce la sărăcie totală. Egoismul nu va permite clasei de sus să-şi schimbe comportamenul pentru că acesta este programul care este înrădăcinat în ei.

Pe drumul spre bogăţie, ca şi în căderea spre sărăcie, o persoană îşi evaluează pierderile. Oamenii care au fost în vârf şi care apoi au căzut se vor gândi serios la ceea ce li s-a întâmplat. În timp ce se gândesc la vieţile lor, vor vedea dintr-o dată: „Egoismul nostru ne-a devorat. Propria noastră natură este cea care ne urăşte. Nu ne permite să trăim bine. Dacă nu ne corectăm natura, vom fi pierduţi”.

Chiar elita şi „Cresus” care vor supravieţui şi vor câştiga bătălii importante vor simţi astfel. Să zicem că numai o sută de învingători vor ieşi din infernul luptelor pentru supravieţuire. Îi vor „apleca” pe ceilalţi. Nu vor fi niciun fel de legături de tranziţie care să hrănească straturile intermediare ale societăţii. Mecanismele viitoare de conducere vor trece într-un spaţiu virtual. În final, fiecare persoană îşi va pune o întrebare majoră: „Ce fac acum?” Vor vedea că egoismul lor distruge limite, o ia razna, şi face ceea ce vrea. Natura noastră nu ne va permite niciodată să obţinem un echilibru.

Este atât de evident! Nu este de ajuns să distribuim o parte din averile noastre săracilor pentru a le asigura traiul? Totuşi, orice ajutor caritabil dispare fără urmă, ca în Africa. Nu contează cât cheltuim pentru cei nevoiaşi; nu mai rămâne niciodată nimic şi nu este niciodată destul. Nevoile lor doar continuă să crească.

Acesta este punctul în care oamenii vor începe să strige despre răul care se va revela în ei, când vor înţelege că nu se pot descurca cu egoismul lor. Este ca şi cum un şarpe s-a târât în interiorul fiecăruia dintre noi şi acum ne mănâncă din interior, ca o tumoare canceroasă care nu poate fi tratată.

Acesta este un scenariu despre cum lumea exterioară se va dezvolta. Nu avem niciun drept să stăm şi să aşteptăm să se întâmple asta. Trebuie să le aducem la cunoştinţă oamenilor metoda corectării şi trebuie să facem acest lucru imediat.

Depunem orice efort ca să facem asta. Grăbim timpul şi ne dezvoltăm împreună cu Creatorul, cu grupul, cu exemplul a ceea ce trebuie să împlinim în cele din urmă. Ştim dinainte ce ne va aduce dezvoltarea noastră: unitate, aspiraţia de ne ajuta unii pe alţii să învăţăm să ne iubim aproapele ca pe noi înşine, distribuirea egală care se bazează pe educaţie integrală. Ne setăm acest ideal şi aspirăm la el în mod constant.

Astfel, pe lângă problemele care ne împing de la spate, mai avem o forţă care ne trage înainte. Chiar dacă loviturile vor fi destul de puternice în viitor, noi avem o forţă suplimentară care ne atrage înainte. Avem cunoaştere, aspirăm la misiunea noastră şi ne urmărim scopul. Studiem imaginea care este în faţa noastră şi aceasta chiar începe să înflorească şi să grăbească timpul.

Într-un fel sau altul, toată lumea va realiza până la urmă că egoismul este rău şi ne va ucide. Va deveni atât de evident că tot ceea ce va trebui să facem este să ne săpăm mormintele. Până la urmă, nu putem acţiona împortiva naturii noastre numai dacă nu folosim metodologia corectării care este creată în mod special din acest motiv.

Din partea a patra a Lecţiei Zilnice de Cabala, 02.04.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Fiecare Partzuf inferior al lumii Atzilut la fel ca și al lumii Adam Kadmon, îl îmbracă pe cel superior. Ce înseamnă “îl îmbracă”?

Răspuns: A îmbrăca înseamnă a atinge. Te îmbrac, adică gândirea și acțiunile tale. Înseamnă că tu le atingi.

Cel superior coboară către cel inferior pentru a-l îmbrăca. Și apoi, când cel inferior se agață de el, cel superior începe să îl ridice spre un nivel mai înalt pentru a-l ajuta să înțeleagă.

Cel inferior simte că cel superior îl naște, îi dă totul, și are grijă de el. Și din moment ce cel inferior se golește și dă naștere următoarelor Partzufim, el dorește să-l atingă pe cel superior: să știe cine și ce este și care este scopul existenței sale

La urma urmei, el simte acum aceeași necesitate să aibă grijă de propriile Partzufim inferioare. Pentru a le umple, el apelează la cel superior, deoarece se poate primi împlinire numai din lumea Infinită.

Reiese că el este obligat să comunice cu cel superior. Comunicarea cu cel superior și atingerea lui se numește “îmbrăcare.”

Pe de o parte, cel inferior are nevoie să dea celui care este sub el. Pe de altă parte, o asemenea nevoie și lipsa de răspunsuri îl conduce către conexiunea cu cel superior. Și pe de altă parte, el este pregătit să-l atingă pe cel superior, deoarece el și cel superior se aseamănă precum două picături de apă.

O asemenea îmbrăcare a Partzufim este întotdeauna absolut identică. Cel inferior care îl îmbracă pe cel superior, vede în cel superior același model pe care îl are el în interiorul său. El vede în cel superior propria sa structură, ca o reflectare în oglindă. De aceea, el nu are nicio problemă să-l atingă pe cel superior. Din această cauză îmbrăcare înseamnă atingere, realizare. Cel inferior se vede exact precum vrea cel superior ca el să fie.

Din partea a 2a a Lecției Zilnice de Kabbalah 12/10/10, Zohar

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: Când o persoană este angajată în conexiunea integrală, ea este alimentată de sentimentul scopului comun, de unitate. Are ea nevoie să intre în această stare, înainte de a se angaja în toate acţiunile muncii sale?

Răspuns: Desigur, este evident pentru ea. Dacă a avut o bună pregătire, a reuşit în tot. O îndrumare greşită distruge imediat munca sa.

Întrebare: De cât timp ar avea nevoie pentru pregătirea interioară?

Răspuns: Este dificil de spus. Este imposibil să stai cu un cronometru şi să măsori durata pregătirii, deoarece totul depinde de atitudinea pe care o ai. Poate vorbeşti cu mama ta şi ea spune ceva ce te devastează şi atunci ai nevoie de o pregătire bună. Sau, dimpotrivă, ai acceptat fără dificultate. Deci, în acest caz, timpul nu este un indicator.

Întrebare: Ar putea fi o pregătire generală pentru toţi angajaţii, înainte să înceapă ziua de lucru?

Răspuns: Desigur, ar trebui să se unească într-un tot şi ar trebui să simtă că acum merg împreună. La urma urmei, cuvintele pe care le spunem nu contează.

Vedem, mai ales acum, că noi interacţionăm din ce în ce mai mult cu oamenii. Chiar şi la muncă, cu mici grupuri sau cu o singură persoană, noi le transferăm energie. Ce cuvinte înţeleg ? Ce putem să le spunem, mai ales dacă este vorba despre un grup dezordonat fragmentat, care nu doreşte să asculte prima lecţie şi să se conformeze ?

Puţin câte puţin, putem începe să le dăm sarcini, ca pregătire pentru următoarea întâlnire: “Să citim ceva înainte de următoarea noastră întâlnire”. Pentru a-i aduce la această stare, vă sugerăm să cântaţi ceva împreună, să priviţi un video clip sau un film scurt, sau să citiţi ceva zece minute.

Dar, lucrul cel mai important, în toate cazurile, este că noi transferăm energie oamenilor.

Din kab.tv, “prin timp”, 15.09.2013

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Întrebare: De ce este spus că: “nu există constrângere în spiritualitate”, că este imposibil să forţăm pe cineva să efectueze acţiuni spirituale, dar, pe de altă parte: este forţat până ce spune “eu vreau să”?

Răspuns: “Nu există constrângere în spiritualitate” înseamnă că, dacă sunteţi deja pe scara spirituală, nu este posibil să urcaţi la următorul nivel decât dacă atingeţi libertatea totală. Trebuie să fiţi liberi de tot, inclusiv Creatorul, astfel încât să puteţi, cu adevărat, să efectuaţi o acţiune independentă.

Vă găsiţi într-o situaţie în care puteţi face tot ceea ce doriţi şi dispuneţi de toate pedepsele şi recompensele. Vedeţi că, indiferent ce acţiune efectuaţi, dacă este aproape de Creator sau departe de El, dacă este bună sau rea, nu primiţi nici pedeapsă, nici recompensă. Este mult mai uşor să efectuezi o acţiune care este împotriva Creatorului, dar încă tânjeşti după Creator, încercând să-L vezi ca cel mai important, în scopul de a realiza acţiunea pentru El, de dragul atributului de dăruire. Aceasta numim liber arbitru.

Liberul arbitru deschide posibilitatea persoanei de a fi cu adevărat liberă de tot, inclusiv de Creator. Acolo, în acel moment, putem spune că “nu există constrângere în spiritualitate”. Acolo, o persoană alege dacă doreşte să se depăşească şi să muncească pentru Creator. Ca şi cum ea ar alege drumul cel mai dificil. Libera alegere este linia mediană, al treilea mijloc de Tifferet, un echilibru foarte delicat, ca un indicator pe un set de scale între două forţe echilibrate, forţa binelui şi forţa răului, sfinţenie şi impuritate.

Liberul arbitru este imposibil dacă mă tem de ceva, dacă îmi este ruşine sau dacă doresc o recompensă. Nu poate exista liber arbitru decât dacă sunt total liber de orice teamă şi anxietate, de toate plăcerile care luminează în faţa mea.

Este starea pe care trebuie să o consolidăm ţinând cont de mai mulţi factori. Atunci, decideţi ce trebuie să faceţi. Dacă deveniţi total neutru, atunci cum puteţi să acţionaţi, pe ce bază puteţi lua o decizie ?

Atunci când veţi atinge, cu adevărat, această stare de libertate, decideţi unde aveţi posibilitatea să faceţi un adevărat efort. Este calea dreaptă. Se pare că este înclinaţia rea care vă arată exact unde sunteţi, este înclinaţia rea care vă prinde de mână şi vă duce la Creator. Vă arată că, dacă urmaţi această direcţie, va trebui să faceţi eforturi pentru a depăşi obstacolele pe care le-a pus în faţa voastră.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 08.10.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: În conexiunea noastră, înainte de a ieşi la diseminare, există un loc pentru concepte ca gelozie şi respect?

Răspuns: Desigur. Vei vedea că suntem implicaţi (angajaţi) cu ego-ul unei persoane, înţelegem fundamentul naturii sale. Prin urmare, trebuie să existe gelozie, control, respect şi apreciere, de asemenea un sentiment de securitate, avansare, bucurie şi aşa mai departe. Toate aceste caracteristici trebuie să fie în muncă.

Singura problemă este că persoana trebuie să-şi amintească pentru ce face asta. Sarcina cea mai importantă este de a aduce lumea la o stare integrală. Într-o astfel de formă ne ridicăm la o energie mai mare, la un obiectiv mai înalt, este diferenţa esenţială dintre campania noastră de diseminare şi altele. Realizăm asta din acest punct, acesta este primul şi ultimul. Este primul, deoarece noi începem pregătirea interioară de aici şi este ultimul, deoarece cu el, vom merge la oameni şi îl vom insera în inimă. Prin urmare, este mereu transmis în fluxul atelierelor noastre, discuţiilor, răspunsurilor, întrebărilor, cântecelor, indiferent de ceea ce facem.

 Este vorba despre o direcţie clară, pentru a transforma masele într-o unitate completă, pentru că sub o astfel de formă, se vor potrivi şi se vor echilibra cu întreaga natură. Obiectivul cel mai important este sarcina principală care determină întreaga metodă de la începutul acţiunii, este rezultatul final dorit.

În plus, devine principala motivaţie pentru muncitorii din întreprinderea de diseminare a metodei integrale. Participând la conexiunea integrală, prin ea; ei transmit energie superioară şi simt cum ea îi umple, ei trăiesc aceasta.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Educatie integrala, Intrebare si Raspuns - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum pot să nu mă gândesc la trecut, atunci când amintirile continuă să apară, pur şi simplu?

Răspuns: Înţeleg şi ştiu că este foarte dificil, dar trebuie să înţelegeţi că este un joc, sunteţi testaţi pentru a stabili dacă atribuiţi sau nu întreaga voastră viaţă Creatorului.  Dacă acceptaţi faptul că “Nu există nimeni în afară de El”, măcar un pic, atunci trebuie să decideţi dacă voi sunteţi cei care aţi făcut-o sau a fost Creatorul care a făcut-o pentru voi.

Ar trebui să simţiţi acelaşi lucru în privinţa viitorului: Totul depinde de Reshimot (gene spirituale) care se vor dezvălui şi Lumina care va apare în Reshimo. Sunteţi între cele două ca un intermediar ce trebuie să determine în ce măsură şi cum Lumina va influenţa Reshimo. Nu există nimic altceva decât Lumina şi Reshimo şi aici voi puteţi să le potriviţi pe cele două, să le uniţi, să le apropiaţi.

Este posibil doar în ceea ce priveşte viitorul, în timp ce trecutul, tot ceea ce s-a întâmplat deja şi a fost făcut, a fost făcut de Creator. Aşa ar trebui să fie, a fost predeterminat. Nu este vorba de a şti dacă aţi fi putut sau nu să faceţi lucrurile în mod diferit.

Nu puteţi vorbi despre viitor în acest moment, deoarece nu sunteţi încă între cele două lumi şi nu puteţi lega aceste două contrarii în una singură. Dar, trebuie spus că nu sunteţi voi, nu aţi făcut nimic în trecut; este Creatorul care a făcut totul şi voi vă alăturaţi acestui gând şi acestui sentiment în ceea ce priveşte trecutul.

O clipă mai târziu, decideţi că sunteţi de acord cu trecutul, simţiţi gânduri puternice şi regrete. Din nou, veţi gândi de ce aţi făcut sau nu aţi făcut un lucru, de ce aţi acţionat într-un anumit mod faţă de cineva, de ce aţi pierdut ceva, am pierdut bani aici şi am ratat oportunităţi în viaţă. Există multe lucruri pe care le puteţi regreta în viaţă. Această rană se redeschide atunci când veţi examina trecutul dar, de data aceasta, veţi putea completa atitudinea voastră faţă de forţa superioară, spre singura forţă care acţionează în realitate.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala, 07.10.2013, Zohar

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum mă va ajuta dacă eu cred că totul vine de la forţa binevoitoare, Creatorul, dacă sunt obligat să lupt cu fiecare problemă în mod individual şi să le tratez separat?

Răspuns: Dacă veţi lupta cu fiecare problemă separat, nu veţi obţine ordine în viaţă! Veţi continua să încercaţi să învingeţi aceste forţe străine: şeful la locul de muncă, soţia, vecinul, prietenii şi duşmanii, lumea întreagă şi vă veţi pierde întreaga viaţă pentru a vedea că nu rezolvaţi nimic.

Toată lumea va fi dezamăgită aici şi chiar mai mult, deoarece am depins de mii de motive şi persoane, acţionând pur şi simplu ca nişte roboţi! Sunt părţi ale sufletelor noastre dar, deoarece nu le-am ataşat corect de noi, noi credem că au propria putere.

În momentul în care începi să le uneşti cu tine şi să le iubeşti “ca pe tine însuţi”, vei descoperi că ele sunt, cu adevărat, ca “tine” şi îţi aparţin şi că alături de ele există o singură forţă care funcţionează şi care acţionează toate astea pentru tine. Iar acestea nu există şi nu acţionează independent.

Pentru moment, vă faceţi griji pentru diverse probleme şi nu puteţi dormi, şi asta pentru că nu puteţi să vă imaginaţi ca un copil în braţele Creatorului. Simţiţi cum vă ţine în braţele Sale şi nu aveţi avea de ce să vă temeţi. Singurul lucru care merită să vă îngrijoreze este: Când mă voi percepe pe mine însumi cu adevărat, să dezvălui Creatorul şi experienţa iubirii Sale pentru mine, adică să devin asemenea Lui şi în măsură să primesc toate astea?

Atunci când proprietăţile dăruirii şi iubirii apar în voi, veţi simţi cât de mult vă iubeşte El. Iar  dacă voi nu puteţi iubi, cum veţi simţi iubirea Lui? Dacă detestaţi tot ceea ce vă înconjoară, veţi simţi doar ură, iar suferinţa nu se va opri!

Dar, dacă aţi putea să vă comportaţi faţă de toată lumea cu iubire, veţi simţi singura iubire care umple întreaga lume. Aceasta depinde doar de calităţile voastre, de dorinţe, de Kelim.

Deci, pe de o parte trebuie să vă păstraţi calmul, deoarece totul este în mâinile Creatorului şi “Nu există nimeni în afară de El”, “binele care face bine”. Dar, pe de altă parte, “nimeni nu mă va ajuta, cu excepţia mea”, pentru a realiza practic percepţia “Nu este nimeni în afară de El”.

De fapt, pentru a simţi astfel, am nevoie de atributele mele corectate şi apoi, voi fi capabil să percep ceea ce se întâmplă, cu adevărat, în realitate. Eu sunt înconjurat de Lumina lumii Infinitului, cu excepţia că eu nu o simt! Este singurul lucru de care ar trebui să mă îngrijorez, proprietăţile mele (Kelim), pentru a trăi acest infinit.

Pentru ce altceva să-mi fac griji? Tot restul este o simplă iluzie, manifestată în proprietăţile mele corupte. Şi mă îngrijorez de probleme iluzorii, care sunt pictate prin simţurile mele corupte – îmi este teamă de umbre, ca un copil mic.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala, 13.12.2010, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→