Category Archives: Intrebare si Raspuns

De ce avem toate aceste dificultăți?

Întrebare: De ce, potrivit cu întreg procesul istoric, salvarea vine ca rezultat a unei mari presiuni, la cel mai dificil moment, după un lung timp în care ne-am „protejat” să nu auzim nimic? Ce rost au toate aceste dificultăţi?

De ce este necesar să-l revelăm pe Creator, conexiunea dintre noi, în aceste tensiuni în care ne vedem pe noi înşine la un capăt de drum şi doar în acest moment, dintr-o dată răspunsul este revelat? De ce nu începem să ne îndeletnicim cu educaţia integrală, în înțelepciunea Cabala şi să păşim confortabil către scop având o astfel de soluţie în mâini?

Răspuns: Te cunoşti pe tine şi că egoul lucrează ca şi „ajutor împotriva ta”. Şi doar sub presiuni foarte mari suntem de acord să ne separăm de el. Şi, de asemenea, asta nu se produce imediat, ci doar după multe lovituri – cele zece plagi din Egipt, în întuneric, sub tensiuni teribile şi în ură – suntem finalmente decişi să scăpăm de el. Altfel, nu.

Şi asta e aşa nu pentru că noi suntem atât de slabi, dar pentru că egoul este foarte puternic. Acest ego ne ajută mai târziu să revelăm întreaga lume spirituală. Odată ce ne conectăm,începem  imediat să-l revelăm şi să-l simţim. Chiar aici în această viaţă noi revelăm lumea superioară; despre aceasta este spus: „Lumea ta pe care o vei vedea este viaţa ta”. Sper că că vom atinge asta.

Dacă noi vom percepe toată această presiune ca forţă care ne este dată special ca să ne ajute, atunci vom vedea că munceşte de partea noastră. O persoană are nevoie numai să înţeleagă acest lucru şi va reuşi.

Din Porţiunea Săptămânală de Tora, Zoharul

 

O privire asupra vieţii prin ochii Creatorului

Întrebare: După Convenţia din Novosibirsk, am simţit o responsabilitate foarte puternică. Este ca şi cum între noi s-a născut un sistem nou de relaţii, în care întreaga noastră viaţă ar trebui să fie în garantarea mutuală unul faţă de altul. Cum vom începe din nou această muncă, cu o minte curăţată, cum vom face primul pas pe această platformă nouă?

Răspuns: Într-adevăr, s-a născut o nouă senzaţie. Dar conexiunea în sine nu este nouă, ea deja există şi doar ni se revelează din ce în ce mai mult. Văd că simţiţi noua fază şi aţi descoperit o nouă experienţă. Şi, respectiv, mintea voastră care munceşte în sincronizare cu sentimentele, a fost reînoită. Acum, întrebarea este, cum vom accepta asta ca factor care ne leagă şi mai mult – pe toţi împreună şi, de asemenea, pe mine împreună cu voi. Aceasta a fost schimbarea calitativă – sunt mult mai angajat în grup deoarece voi aţi ajuns la o stare mai avansată. Şi, avansarea noastră următoare este în faptul că fiecare din noi va trebui să păstreze unitatea pe care am obţinut-o.

Noi va trebui cel puţin, să încercăm să menţinem acelaşi sentiment care a apărut la convenţie în timpul unirii noastre. Aceasta este în ciuda faptului că vor veni stări total opuse: vor spăla peste el sentimente şi calcule diametral opuse. Şi ele nici măcar nu vor contrazice vechea unitate, ci doar vă vor distrage şi vă vor împinge spre margine, forţându-vă să luptaţi pentru valorile filistine, pe care le-aţi avut în trecut. Şi aici va trebui voi să încercaţi să vă vedeţi condiţia prin ochii Creatorului..Asta înseamnă să vă uitaţi la ea nu numai „de jos în sus”, ci, de asemenea, şi de „sus în jos”. Cu alte cuvinte, va trebui să vă vedeţi pe voi înşine ca pe un copil care îşi imaginează că e mare.

El nu doar se uită în sus, la adult, de la locul lui, ci se imaginează ca fiind mare şi ce ar face în acest caz, cum şi-ar aranja el însuşi viaţa. Asta este, va trebui să vizualizăm cum vom aplica în vieţile noastre starea spirituală de „adult”, dacă am fi fost deja în ea.

A fi adult înseamnă a fi precum Creatorul. Am nevoie să vizualizez că sunt lângă Creator şi că vasul meu spiritual crează o conexiune completă a tuturor dorinţelor, mulţumită autoanulării şi a incluziunii reciproce infinite a fiecăruia în toţi ceilalţi, astfel încât fiecare din noi simte toată dorinţa comună şi pe Creator revelat în ea. Asta nu poate fi descris în vorbe, fiindcă toate cuvintele derivă din lumea spartă şi nu din unicitate.

Cu aceşti ochi vom putea privi peste viaţă, colegi, profesor, şi peste toată munca noastră, şi să le considerăm în mod corespunzător. În viaţa normală, „în afara pereţilor templului”, acţionăm ca toţi ceilalţi, nu separaţi de ei. Dar în interiorul grupului, voi trebuie să vedeţi starea corectată. Fiecare va trebui să vadă grupul şi viaţa lui (ei) în acest fel. Atunci omul se poate încadra în această imagine corectată. La fel, în timpul studiului, cu profesorul şi grupul, omul poate acţiona în sincronizare cu starea superioară, aceasta fiind vizualizată. Până la urmă, cine este Creatorul? Este starea superioară. Şi asta este tot ceea ce avem nevoie.

În fiecare moment, cel mai important este să stai în „Nu e nimic în afară de El, binele care face bine”. Vizualizez Creatorul care locuieşte în interiorul meu şi ceea ce El pretinde în acest caz. Ce mi s-ar cere dacă aş fi într-o asemenea stare? Cum aş vedea totul dacă aş fi tocmai acela în afară de care nu mai este nimeni altcineva, cineva bun care face bine?

Trebuie să văd toate acţiunile mele ca fiind venite de la Creator, şi atitudinea mea faţă de colegi, şi faţă de lume – şi totul este bine, şi toate numai în beneficiul lor. Toată lumea va simţi în cele din urmă în acest fel şi, treptat, noi începem să simţim asta. Acest lucru este descris ca „bănuţ cu bănuţ adună o sumă mare”. Noi am depus eforturi care s-au acumulat şi rezultatul final este un salt: omul străbate nivelele 0, 1, 2, 2, 3, 4, şi în final face saltul. Şi apoi iar fazele 0, 1, 2, 2, 3, 4, şi un nou salt. Acesta este modul în care vom ajunge, în cele din urmă, la prima noastră stare spirituală.

Din partea întâi a Lecţiei zilnice de Cabala 11/12/2012 „Întrebări şi răspunsuri referitoare la Convenţia de la Novosibirk

De la lumea fanteziei la lumea unei dimensiuni mai înalte

Întrebare: Recent, m-am uitat la un film în care un grup de băieţi au ajuns într-o peşteră în care era o navă spaţială. După ce s-au uitat prin navă, au început deodată să zboare. Pot aceia care participă în grupul de educaţie integrală să înceapă să zboare?

Răspuns: Ce imaginaţie!Această lume este bazată pe legi fizice foarte rigide. Nu este nimic altceva aici! Lumea superioară participă în acest tărâm prin numeroase legi fizice.

Vorbeşte cu fizicienii, ei îţi vor spune că tot ce este în spatele acestui plan material sunt unde. Ei îţi vor demonstra că nu există ceva numit materie şi asta crează confuzie, adică, atunci când pătrunzi mai adânc în particulele fine, ele pur şi simplu dispar şi se transformă în unde şi energie, nimic mai mult decât atât.

Tot ceea ce vedem noi este interacţiunea energiilor în spaţiu. Ce se află dincolo de lumea vizibilă? Cine ştie? Energie, spaţiu, totul dispare complet când trecem dincolo de aceste graniţe. Nu există timp, mişcare, niciun fel de distanţă.
Interacţiunea dintre lucruri este independentă de distanţa dintre ele. Noi deja am vazut asta în graniţele fizicii.

Comentariu: Această imagine pare destul de goală pentru un egoist!

Răspuns: De ce? Este un câmp egoist imens în care noi putem lucra. Nu ne vedem corpurile şi nici nu avem nevoie de ele. Corpurile noastre se dizolvă şi dispar din simţurile noastre.

Ne vedem ca fiind întinşi în tot infinitul şi eternitatea, simţim infinitul, îl controlăm şi ne împlinim noi înşine cu el. În schimb, îl umplem cu noi înşine. În acest fel existăm. Fiecare din noi se raportează la această dimensiune din punctul lui personal de vedere. Aceste stări sunt cuantificabile prin dispozitive fizice obişnuite. Cabala ne oferă instrumente efective pentru asta.

Comentariu: Cu alte cuvinte, există un flux de energie, extaz şi iubire!

Răspuns: Energia este bucuria care curge prin dorinţele noastre cu putere enormă.
De fapt, există două feluri de dorinţe: a mulţumi şi a fi mulţumit. Ele sunt în permanentă schimbare, trecere, curgere, şi această interacţiune complementară este viaţa.
Orice altceva este în afara acestei vieţi.

Comentariu: Oamenii cărora le place să fantezeze vor fi supăraţi.
Răspuns: Cred că oamenii se apropie de adevăr într-un ritm destul de rapid. Egoismul nostru creşte, şi poveştile nu ne vor mai satisface.

Interesul în Yoga, în teoriile New Age, etc. aproape a trecut. Această perioadă a fost necesară doar pentru a ne „decora” existenţa, de a aduce un pic de condiment în viaţa noastră, pentru a o face un pic mai gustoasă. De aceea o mulţime de vânzători călătoresc prin toată lumea vânzând fire roşii, apă sfântă, şi promovează o varietate de antrenamente, dar, toate acestea au însemnătate pentru public, dar nu au desigur nicio valoare.

Din Emisiunea KabTv „Conversaţie cu Dr. Laitman” din 4/11/2012

Prin Grup la Creator

Întrebare: Când participăm la lecţia de dimineaţă şi ateliere, să apelăm la Creator prin intermediul Grupului?

Răspuns: Numai prin grup! Nu poate exista niciun contact personal cu Creatorul. Toate articolele din Shamati au fost scrise pentru persoane angajate în munca spirituală în grup. Apropo, nu este nimic menţionat în aceste articole că cineva trebuie să se direcţioneze pe el însuşi către Creator prin grup pentru că este un lucru natural şi obişnuit.

Dacă spun că privesc către Creator, înseamnă că este un grup în faţa mea. Altfel nu îl văd pe El.

Din Convenţia Novosibirsk 8/12/2012, Lecţia 3

 

Iubind Raportarea La Creator

Scrierile lui Rabash, „Maoz Tzur Yeshuati (Stânca mântuirii mele),” Articolul 13: … dar ce pot face cand omul vrea să slaveasca (Creatorul), dar inima lui este inchisa si se simte plin de deficiențe și nu poate deschide gura și spune un cântec de slava. Sfatul este de a lucra mai presus de ratiune și să spun că totul este „Hasadim ascuns,” ceea ce înseamnă că ar trebui să spun că totul este Hesed, dar că acest lucru este ascuns pentru omul in cauza, pentru că el nu este capabil de a vedea bine și de a fi incantat de ceea ce Creatorul a pregătit pentru ființele create de El.

Intrebare: Cum  poate ajunge cineva la starea de slavire a Creatorului?

Raspuns: Să presupunem că te simți rău, problemele te urmaresc, ai gânduri neplăcute, dorințele neîmplinite te tortureaza și esti supărat pe toată lumea din jurul tău. Acum, trebuie să te ridici la nivelul la care nu exista altceva in afară de El și Creatorul este bun și binevoitor. Poti face acest lucru prin construirea calculului corespunzător, faci multe eforturi, cauti neîncetat și, treptat, te ridici mai presus de ratiune.

În același timp, este important să clarifici de ce faci asta: Este pentru ca esti confuz? Sau este pentru că ai un sentiment neplăcut? Ar putea fi din cauza fricii de pedeapsă? Sau este pentru că vrei să aduci mulțumire Creatorului?

În cele din urmă vei vedea că totul decurge de la El, că El este bun și binevoitor ca El te ridică de la nivelul anterior la un nivel superior.

Acesta este modul în care avansezi: mulțumesti Creatorului pentru ceea ce El a făcut,â și, desigur, vei primi imediat probleme noi si noi coborâri. Din timp in timp te vei ridica și coborî, din ce în ce mai repede decât iti poti calcula și aranja, în scopul de a stabiliza atitudinea ta fata de ceea ce se întâmplă.

Totusi acest proces va continua. Mai întâi lucrezi cu sentimentul de frică, de vreme ce te temi de diferite probleme și nu vrei să simti neplăceri. Dar treptat te echilibrezi cu Creatorul și  înceapi să te gândeasti un pic la daruire. Apoi El imediat te aruncă de pe pistă și acum încerci să lucrezi împreună cu El. Data viitoare  vrei deja ca El să se simtă bine, după care operezi într-adevăr pentru Creator, prin dorința de a Il justifica, nu pentru că vrei să te salvezi pe tine sau pe alții de suferință.

Astfel avansezi, agățându-te din ce in ce mai bine de intenția de a darui, de fiecare dată. Ințelegi în mod constant și evaluezi situația, dar evaluarea este întotdeauna în funcție de criteriul: ” În ce măsură ma gandesc la Creator?”
Din partea a 3-a a Lectiei zilnice de Cabala 12/11/12, Scrierile lui Rabash

 

Il Iert Pe Infractor?

Întrebare: Să zicem ca cineva mi-a gresit. Mă întorc la Creator, cer dragoste si, prin prisma iubirii,  încerc să ma uit catre cel ce mi-a gresit: Aceasta persoana este mare și este manifestarea proprietăților mele necorectate. Ar trebui să vorbesc despre acest lucru cu infractorul?

Raspuns: Infractorul nu are deloc de-a face cu asta. Aici este Creatorul care se manifestă pe Sine în acest fel. Dar ce se petrece nu are legatura cu iertarea.

Dacă te-ai decis sa răspunzi la această acțiune a Creatorului, bazandu-te pe faptul că dorința ta este de a te uni cu El, te poti  proteja și lovi înapoi atacatorul. Dar, în primul rând, încearca să vedeți contactul cu Creatorul, pentru a vedea o manifestare a Creatorului în persoana infractorului, precum și orice alt obiect sau situație. Cu toate acestea, acest lucru nu înseamnă că va trebui să-l ierti. Nu! În final, va trebui să construiesti aceeași relație cu el, ca cea in care este el este cu tine, impotriva egoismului tau și împotriva lui.

Din Convenția de la Novosibirsk 12/8/12, Lecția 3

Antiglobalizarea și o guvernare globală

Întrebare: Globalizarea este chiar un exemplu de unitate în lume, dar cum explici mișcările anti-globalizare? Globalizarea implică, de asemenea, crearea unui guvern mondial, guvern care este respins de mulţi?

Răspuns: Ideea este că definiţia globalizării este percepută de mulţi în moduri diferite. Prin asta mă refer la conectarea forţată a lumii şi la inevitabila interdependenţă a tuturor. Acest lucru nu este exprimat încă,  în fiecare aspect a vieţii. Sunt anumite domenii în care este exprimată şi sunt domenii în care interdependenţa şi globalizarea este mai puţin evidentă, dar creşte în fiecare zi. Natura avansează înspre integrare şi este un proces inevitabil. Trebuie să vedem ce se întâmplă în natură şi să nu ne uităm la ceea ce este plăcut de oameni sau ce se bazează pe interesele lor personale.

Lumea devine globală, în ciuda dorinţelor noastre. Noi suntem egoişti şi nu simţim deloc o dorință în acest sens. Astăzi vedem deja că noi nu putem conduce lumea, natura. Oamenii acceptă posibilitatea unui război. Există neputinţă, lipsă de putere şi oamenilor le lipsesc instrumentele să stăpâneasdă aceaste lucruri. Suntem cu toţii într-o reţea şi acest lucru este exprimat mult mai puternic azi. Apropo, sunt multe cercetări pe această temă. Eu sper ca eforturile noastre interioare vor trezi lumea prin această reţea colectivă şi ei vor simţi şi vor înţelege că noi suntem conectaţi reciproc în asemenea măsură încât nimeni nu se poate simţi bine dacă altcineva se simte rău. Nu este niciun loc unde să fugim. Este ca şi într-o familie: Daca există o problemă cu cineva din familie, este problema ta, pentru că tu eşti conectat cu fiecare! Aşa ne vom simţi toţi fără să ţinem cont de distanţe sau altceva.

Acesta este un sentiment care vine gradual şi va fi simţit de toată lumea. Ne poate conduce la mari probleme în lume din moment ce sunt mulţi care se opun globalizării.

„Hai să ne separăm!” Fiecare dintre noi are pornirea să se mute într-un loc îndepărtat cum ar fi Alaska şi să trăiască acolo în pace. „Nu contează cât de mult trăiesc, vreau să trăiesc în linişte. De ce trebuie să mă gândesc la această globalizare cât este ziua de lungă?” Deci sunt diferite mişcări protecţioniste, din instinctul guvernelor de a se apăra pe ele însele; vedem ce se întâmplă în Europa: să ne separăm sau să nu ne separăm? Nu vom fi capabili să ne separăm. Nu putem!

În urmă cu câteva lun,i când am mers la o convenţie în Italia, am avut o întâlnire cu un reprezentant al UE- Am vorbit o oră şi jumătate. Ei au înţeles foarte bine că nu trebuie să se separe, că suntem toţi conectaţi şi că nu este nici măcar vorba de banci sau de alianţe militare. Azi pur şi simplu nu vei fi capabil să te separi. Poţi să izolezi o ţară oarecare, dar în acest mod o vei distruge. Deci globalizarea este deja un fapt.

Ce putem face cu asta?

Umanitatea nu are instrumente de a face faţă acestei situaţii. Este posibil să faci faţă globalizării dacă și  tu însuţi eşti global, dacă ai un simţ global, o conştiinţă globală, o abordare globală. Trebuie să devii integral la modul intern şi să simţi acest sistem întreg analog, general, mai aproape. Cu toate astea noi nu facem acest lucru în interior, din moment ce suntem egoişti. Când te ridici deasupra egoului tău, începi să simţi cu acest sistem integral analog, în care totul este mutual conectat, operează.

Imaginează-ţi o mare familie de 20 de oameni, imaginează-ţi cum poţi să-ţi rezolvi problemele într-o asemenea familie. Aşa cum ţii seama de fiecare pentru a rezolva problemele familiei, trebuie să iei în considerare toate problemele din lume şi să le rezolvi astăzi. Cum să facem asta?

Dorinţa de separare e mare; ni se pare că ne-ar elibera de multe dureri de cap, dar este deja imposibil să ne separăm.

Înţelepciunea Cabala vorbeşte despre posibilitatea unui război mondial care să forţeze oamenii prin calea suferinţei să înţeleagă faptul că lumea este globală şi integrală şi noi trebuie să rezolvăm aceste lucruri diferit. Dar cum? Prin ridicarea deasupra egoului, acesta este noul nivel de dezvoltare. Natura, împreună cu noi, a atins acest nivel de dezvoltare, nivelul egoistic animal şi trebuie să dezvolte nivelul „uman”. Nu este o parte a naturii încă. Nivelul „uman” este mai mare decât nivelul „animal” din noi. Acesta trebuie să-l dezvoltăm prin noi înşine şi ca să facem acest lucru ni s-a dat liber arbitru.

Cât priveşte un guvern global, este încă imposibil să-l instaurăm. Vedem cum liderii europeni au renunţat la această idee şi nu se mai gândesc la ea. Este posibil să instaurăm o conducere globală doar prin oamenii care s-au ridicat deasupra egoului şi care simt şi înţeleg acest sistem. Daca acest lucru nu se întâmplă, atunci vom vedea aceleaşi lucruri care s-au întâmplat în Regimul Sovietic (URSS).

Nici nu este de ajuns pentru guvernul global să fie făcut din oameni care s-au ridicat deasupra egoului. Pe cine vor conduce ei? Cine îi va asculta? Până una alta toţi ceilalţi sunt egoişti.

Deci, prima dată trebuie să avem de-a face cu educaţia integrală. Trebuie să educăm oamenii, să îi conducem la un astfel de nivel în care ei să înceapă să înţeleagă că nu este de ales şi că trebuie să se ridice deasupra lor. Trebuie să ne gândim că toată lumea trebuie să aibe acelaşi standard rezonabil de viaţă şi că tot restul trebuie să fie investit în conectare. Dacă nu viaţa ne va forţa, sau ne putem educa în acest mod. Deci problema este doar educaţia integrală.

Din Convenţia de la Novosibirsk 7/12/2012, Lecţia 2

 

Scânteia purpurie de iubire

Întrebare: Spui că trebuie să scoatem în exterior punctul nostru din inimă. Eu nu înţeleg ce înseamnă. Dacă punctul este în mine, cum pot să-l scot? Simt mulţumire, senzaţia de împlinire, şi îl examinez ca un observator. Este acest punct într-un fel deconectat de mine?

Răspuns:Aceasta este o trăire între tine şi cealaltă persoană, trăire care este realmente ca un punct purpuriu luminos, cald, calm. Nici măcar nu este un punct, ci o minge mică între tine şi el.

Nu are importanţă dacă este bărbat sau femeie, nu bagi de seamă. Nu are nimic de-a face cu sexul sau cu felul cum arată omul, cu nimic extern. Acest punct apare deodată şi tu nu te uiţi la acest om, ci la această minge mică care a apărut între voi. Şi tu munceşti pentru asta. Este cel mai important lucru pemntru tine.

Această minge este dorinţele şi aspiraţiile omului. Începi deodată să le simţi şi începi deodată să munceşti pentru ele. Vrei ca această minge să crească. Ea te atrage şi te fascinează ca o minge de foc şi tu munceşti pentru ea.

Întrebare: Şi dacă nu mă fascinează, înseamnă că eu sunt cel care simt mulţumire?

Răspuns: Dar nu eşti tu în interiorul tău, tu eşti în această minge, tu eşti în acest sentiment apărut de iubire pentru ceilalţi. Tu încă stai ca un observator şi încă te bazezi pe egoismul tău, dar cauţi această stare. Este deja a ta, trăieşte în tine. Încearc-o!

Din Lecţia 4 de la Convenţia din Novosibirsk 8/12/2012

Corectez eu lumea?

Întrebare: Ce înseamnă corectarea lumii?

Răspuns: Noi suntem la cel mai înalt nivel al sistemului general fiindcă noi tânjim să fim peste noi înşine. Vieţile anterioare ne-au făcut în felul în care suntem.

Sunt diferiţi iluminaţi în lume, iar acest întreg sistem este conectat mutual. Dar semnalul vine de sus. Lumina trece prin noi către lume şi apoi se împrăştie peste tot. Asta se numeşte „corectarea lumii”.

Eu nu corectez pe nimeni. Dacă ne corectăm pe noi înşine, atunci Lumina este transferată prin noi la toate celelalte părţi ale lumii. Majoritatea oamenilor nu pot atrage Lumina, ei nu se pot corecta pe ei înşişi, ei nu înţeleg, nu ştiu, le lipsesc dorinţele. Încearcă să vorbeşti cu ei despre înţelesul vieţii şi ce înseamnă asta pentru ei. Asta nu este bine sau rău fiindcă, între timp, ei nu au o astfel de dorinţă. Ce este în plus, aceşti oameni alcătuiesc 99% din populaţia lumii şi de noi depinde să îi corectăm în acest fel.

Pe de altă parte, cabaliştii vorbesc despre obligaţia noastră de a le transmite Înţelepciunea Cabalei, astfel ca ei să simtă că există, că este speranţă şi că este o ideologie a corectării, că sunt nivele prin care lumea trebuie să treacă pentru a fi corectată, şi că putem uşura pentru ei această cale şi să o facem mai simplă şi mai rapidă. Ei trebuie să cunoască puţin despre asta şi numai în general. Corectarea efectivă are loc sub influenţa noastră interioară asupra lor fiindcă suntem conectaţi într-o singură reţea.

Din Lecţia 2 din Convenţia de la Novosibirsk 7/12/2012

Prinl vălul egoului

Întrebare: Cum muncim în grup pentru a ne concentra intenţia ca să obţinem dorinţa corectă de urcare?

Răspuns: Trebuie să ne imaginăm urcarea din lumea noastră către Lumea Ein Sof (Lumea Infinită) ca pe ceva care este accesibil acum, chiar în acest moment. Noi interpretăm asta constant în grup şi în ateliere. Ne imaginăm permanent asta ca fiind starea dorită. Vreau să fiu inclus în ea permanent, acesta este scopul meu în fiecare mişcare pe care o fac. Numai dacă ne imaginăm acest scop vom chema asupra noastră influenţa bună şi benefică a Luminii Înconjurătoare.

Este o lege fizică. În măsura în care tânjesc, chem asupra mea forţa Luminii şi ea acţionează, mă influenţează şi mă corectează, trăgându-mă într-o nouă stare.

Întrebare: Deci asta înseamnă că noi trebuie să ne vedem colegii ca fiind mari, chiar dacă nu sunt de acord cu ei şi nu simt că ei sunt cu adevărat aşa?

Răspuns: Sigur! Ce are de-a face cu asta faptul că eşti sau nu eşti de acord? Cine sunt eu? Sunt un om mic, fără valoare, needucat, care nu are nicio obţinere în lumea spirituală. Îmi critic colegii fiindcă mă simt bine făcând asta, ca urmare a calităţilor mele egoiste. Mi se pare că ei toţi greşesc şi că toţi sunt răi. Nu trebuie desigur să accept ceea ce văd şi aud ca fiind modul în care ei sunt cu adevărat.

Din contră, trebuie să înţeleg că între mine şi grupul meu este egoul meu. Îi văd prin ego şi prin el primesc totul de la ei.

Asta înseamnă că întrebarea despre cine sunt ei şi ce primesc de la ei, nu are nicio soluţie până când nu îmi anulez egoul.

Dar când îl voi anula, voi fi capabil să văd ce este în faţa mea. Atunci voi vedea că este Creatorul! Nu colegii şi nu grupul, ci Creatorul! Voi vedea o stare perfectă complet.

Acum, când sunt detaşat de ei, în interiorul egoului meu, când sunt un fel de cocon egoist, cum aş putea să judec pe cineva?

Din Lecţia 2 din Convenţia de la Novosibirk 7/12/2012