Baal HaSulam, Studiul celor Zece Sfere, Partea 1, “Lista Raspunsurilor pentru Semnificatia Cuvintelor,” Intrebarea 48: Cine este “aproape” (Karov)? Cu cat Tzura (forma) (dorinte) ale cuiva sunt mai apropiate de ale altuia, cu atat sunt considerate mai apropiate.

Distanta si apropierea sunt evaluate doar in concordanta cu echivalenta formei, corespondenta proprietatilor. Insa corespondenta proprietatilor nu inseamna ca sunt identic cu El. In fond, eu nu pot schimba nimic in mine insumi. Insa in functie de cum imi folosesc propriile proprietati, dorinte, si cat de similare devin acestea cu felul in care altii le folosesc pe ale lor, noi ne masuram in consecinta apropierea noastra.

Unul poate fi mare, in timp ce altul foarte mic. Insa daca cel care este mic doreste sa dobandeasca aceeasi forma pe care o are cel mare, el este vazut ca cineva care este aproape de acesta din urma, care il separa si il situeaza in mainile sale sau in sine insusi. Toate acestea sunt grade diferite ale conectarii dintre obiectele spirituale (Partzufim).

Unul se poate regasi in celalalt daca se anuleaza pe sine si agreaza sa permita celui de sus sa lucreze asupra sa tot timpul, in timp ce anteriorul are nevoie doar sa gaseasca puterea de a renunta la sine. Aceasta stare este cea mai familiara noua si este considerata “embrion.” Este stadiul initial al ascensiunii la grade spirituale mai inalte.

Odata ce se naste, pare ca se acum se afla in afara: Nu este o legatura atat de puternica, precum aceea care a existat in interior. Insa fiind in afara, el suplimenteaza conexiunea pe care el a avut-o in sine cu egoismul sau care este acum corectat. Si astfel, desi nu mai este un embrion ci doar un mic “copil” (Katan) care se afla in mainile adultulu, el se separa intotdeauna. Aparenta sa existenta separata de cel mare este doar forma exterioara. Insa aceasta diferenta ne arata ego-ul corectat care poate exista chiar si in afara celui de sus, si care ramane totusi atasat de el.

A treia forma este atunci cand el nu se mai afla in starea de “hranire” (Yenika) in mainile celui de sus intr-o stare mica (Katnut), ci in tranzitie catre maturitate (Gadlut) si sta langa adult.  Si atunci are deja propriul sau “corp” si o lume. Intre ele, exista acum o distanta care nu le leaga pe cele doua prin nici un “cordon ombilial” sau de hranire.

Insa, toata aceasta separare este doar in ochii nostrii in timp ce in starea spirituala asta inseamna ca el a ajuns la o si mai mare corectie, o noua forma de adeziune. Chiar daca exista in totalitate separat de cel de sus, el se uneste complet cu acesta. In fond, chiar  toate aceste dorinte care par ca exista in afara fiecaruia sunt incapabile sa le separe.

Acestea sunt stadiile prin care trecem:embrion, hranire, si maturitate. Insa totul incepe cu renuntarea de sine, atunci cand persoana se straduieste sa depaseasca toate obstacolele care separa pe cineva de cel de sus.

Din partea 3 Lectia Zilnica de Cabala 7/7/2011, Studiul celor Zece Sfere

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Intrebare: Cum ar trebui sa lucram cu tulburarile?

Raspuns: Tulburarile sunt exact acelea care ne ajuta sa ne luminam starea si sa intarim mai mult conexiunea dintre noi. O tulburare arata locul in care munca nu a fost inca terminata. In realitate, va ajuta. O putem numi tulburare, insa de fapt este dezvaluirea unui defect pe care il puteti corecta deoarece a fost dezvaluit.  

Totul se dezvaluie treptat, pas cu pas. Mult mai multe obstacole va vor fi dezvaluite pe cale. Insa pentru moment asta este ce va este dat. Si nu ar trebui sa considerati asta o tulburare sau sa incercati sa va indepartati de ea. Acceptati-o in mod corect.

Nu trebuie sa va afundati in aceasta problema sau sa ramaneti blocati in ea. Ar trebui sa incercati o depasiti imediat. Ridicati-va deasupra ei si absorbiti-o, si in acest fel, continuati sa fiti deasupra sa.

Eu nu sterg aceasta problema si nu pretind ca nu exista. Nu incerc sa folosesc diferite trucuri, incercand sa o ignor. O accept astfel incat fiind deasupra ei, voi intari si mai mult conexiunea mea cu ceilalti si cu Creatorul. 

De exemplu, sa presupunem ca eu dezvalui anumite proprietati neplacute in tine. Pana acum, am fost prieteni, insa acum exista in tine ceva ce nu imi place deloc. Insa trebuie sa accept asta prin credinta deasupra ratiunii, adica sa inteleg ca vad in tine defecte din cauza propriei mele nature defectuoase. Si imi doresc sa fiu conectat cu tine indiferent de orice, ca si cum tu ai fi doar un inger. In fond, toate defectele pe care le vad in alti oameni ma arata pe mine, exact ca intr-o oglinda.

Insa tineti cont ca toate acestea apartin muncii noastre interioare si nu abilitatilor noastre profesionale in diseminare.

Din partea 1 Lectia Zilnica de Cabala 7/28/11, Shamati

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Referitor la forta care ne dezvolta, avem doua stari: cerere si recunostiinta. Cea mai eficienta stare este cea a cererii. Recunostiinta este de asemenea foarte utila deoarece in aceasta stare suntem in adeziune cu cel de sus si, fiind astfel, acumulam putere pentru viitor, pentru momentul in care apare alta cerere.

Insa revelarea faptului ca suntem indivizi independenti care se identifica cu Creatorul are loc exact in timpul cererii. Un minunat exemplu il reprezinta psalmii Regelui David, care exprima pe deplin atitudinea creaturii catre Creator in toate formele sale posibile.

De aceea el este numit “Regele David” (“Malchut”inseamna “regat”). Aceasta este o forta care dezvaluie si ma trage afara (de la cuvantul “Moshech”), motiv pentru care forta care efectueaza corectia finala se numeste Mashiach ben David (Mesia Fiul lui David). Psalmii sunt expresia dorintei depline a creaturii catre cerere si recunostiinta, in amandoua aceste stari. Prin unificarea acestora, noi ne realizam pe noi insine. Apoi dorinta creaturii este dezvaluita in intregime in mod corect: asemeni Creatorului care exista si se imbraca in ea.   

Astfel, toate starile completate ne aduc catre final, si Gandul Creatiei care a facut creatura este acum revelat in aceasta, in constiinta creaturii. Aici se afla singura diferenta dintre punctul de inceput si cel de sfarsit al caii. Din starea in care creatura abia isi simte propia existenta, ca pe un punct separat de Creator, ea isi atinge propria stare interioara si realizeaza ca exista in completa adeziune cu Creatorul, si ca in acelasi timp este complet independenta.  

Nu exista alta realitate in afara Gandului Creatiei. Nu exista nici o alta desfasurare in afara aceleia in care creatura ajunge la starea in care exista de la inceput. Si de fiecare data cererea trebuie dobandita prima. Sunt lacrimile despre care a vorbit profetul: “ Sufletul meu plange in intuneric”, cea mai inalta stare posibila, in care omul cere puterea de a ajunge la adevarata sa stare de intuneric, inainte ca scopul creatiei sa fie realizat in el insusi.

Si doar dupa ce este implinit ajungem la recunostiinta, cantec, si recunostiinta in care dobandim o adeziune partiala cu Creatorul pana cand ajungem la a completa realizarea si adeziunea.  
Din partea 1 Lectia Zilnica de Cabala 8/4/2011, Shamati # 18

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Când citim cartea Zohar, mereu ne punem aceaşi întrebare: De ce avem nevoie de această carte? În definitiv, este total de neînţeles şi vorbeşte despre nişte lucruri şi acţiuni magice, nerealiste care par a fi legi pe care le-am învăţat din lumea asta, vorbeşte de oameni, animale sau peisaje precum râuri, dealuri sau munţi.

Trebuie să înţelegem: cartea Zohar trebuie să devină o revelare a lumii superioare pentru noi, iar lumea noastră este doar un imprimeu al celei de sus. Să presupunem că eu construiesc un turn dintr-o bucată de pământ, pun ghips în el, care se întăreşte luând forma turnului. Apoi, ridic această formă şi o să obţin un model şi o matrice, o stampila şi un imprimeu.

Forma superioară este lumea superioară, iar forma ce a rămas pe fond este lumea de jos. Aşadar lumile superioare şi inferioare corespund una cu alta. De aceea,  deşi vorbim despre lumea inferioară şi tot ceea ce se întâmplă în ea: dealurile, marea, rocile, animalele, oamenii, soarele şi luna, trebuie să ne amintim în mod constant că ele arată de fapt spre proiecţia lor: lumea spirituală.

Zoharul descrie lumea superioară, în timp ce lumea inferioară este imprimeul ei. Ceea ce în lumea noastră este considerat ca dorinţă de a primi plăcerea, în lumea superioară este dorinţa de a dărui. În timp ce căutăm să ne mărim dorinţa de a dărui şi să ajungem la spiritualitate, unificându-ne în timpul studiului nostru cu grupul, vom deveni, nu puncte individuale împrăştiate prin lume, ci o formă clară, chiar dacă materială, a lumii de jos. Acesta este grupul nostru în lumea de jos.

Dar, de fapt, există un astfel de grup în lumea superioară, iar noi suntem deja acolo, în dăruire reciprocă şi unitate, într-o stare complet corectată, deoarece starea initială (1) şi cea finală (3) există deja în infinit. Ar trebui să ne gândim numai la cum să atragem forţa, dorinţa şi mijloacele de la starea superioară, unde suntem corectaţi, pentru a o atinge cu adevărat, să o realizăm – să ne înălţăm la acea dimensiune superioară în senzaţiile noastre şi în înţelegere în viaţa noastră.

De aceea, aici în această lume, trebuie să ajungem să simţim unitatea noastră şi să vizualizăm existenţa noastră în grupul superior, fiind complet corectaţi, în unitate şi dăruire reciprocă, în starea noastră superioară. În afară de asta, în timp ce ne dorim asta, de la nivelul cel mai de sus, Lumina se va extinde până la noi, ne va afecta şi ne va trage în sus.

Aşadar, Zoharul vorbeşte despre stările superioare folosind cuvintele lumii acesteia, limbajul ramurilor. Iar eu, în timp ce îl citesc, ar trebui în mod constant să mă gândesc ca fiind în totală uniune cu grupul, în dăruire reciprocă, deoarece acolo găsesc lumea superioară.
Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala din 7/29/2011, Zohar

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Zohar - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, O poruncă: Eu spun că prima şi singura porunca care garantează obţinerea aspiraţiei de a atinge intenţia altruistă, este de a nu munci pentru propria persoană, în afară de munca necesară pentru a-şi asigura necesităţile. În restul timpului, omul trebuie să muncească pentru public: să îi salveze pe cei oprimaţi şi orice creatură din lume care are nevoie de salvare şi beneficii.

În aceste cuvinte rigide dar precise, Baal HaSulam ne explică cum ar trebui să existe lumea. Am intrat deja pe acest drum: Lumea este interconectată în toate părţile sale şi experimentează o criză globală.

Cu aproape o sută de ani înainte, Baal HaSulam a scris că umanitatea va deveni o singură familie, în care fiecare om depinde de celailţi. Nu am văzut asta atunci, dar astăzi o vedem clar şi, după multe crize şi cu o mare întârziere, devenim conştienţi de situaţie. Ni se vor cere enorme eforturi pentru a corecta greşelile şi în special teribila forma a relaţiilor interumane, care nouă ne par naturale astăzi.

Până acum, citind aceste cuvinte ale lui Baal HaSulam, le-am perceput ca ceva fantastic şi ireal. De ce nu a dezvăluit jumătate,sau un sfert, ca să nu ne apară această imagine de coşmar de neacceptat pentru noi, ca să poată fi digerată adăugând ceva mirodenii? Totşi, o imagine foarte severă, opusă naturii noastre, se dezvăluie înaintea noastră şi ne pune condiţii stricte: Fie că vă place sau nu, aici va fi mormântul vostru sau viaţa voastră eternă. Una sau alta. Alegerea este a voastră.

În lumea noastră, trebuie să implementăm principiul iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi. Tot ceea ce ne-a fost încredinţat este să ne concetrăm la această acţiune: să obţinem dăruirea perfectă, completă, practică, care să curgă de la fiecare persoană către întreagă lume. Iar pentru propria persoană, omul trebie să primească doar atât cât are nevoie pentru existenţa sa. Conform cu nivel său, alege necesităţile iar restul îl dă celorlalţi.

În timpul nostru, l-am întrebat pe Rabash cum ne putem testa pentru a face acest calcul. Rabsh ne-a dat un sfat minunat: Dacă eşti bucuros să scapi de necesităţi, asta este. Dacă nu doreşti nimic pentru tine, nici apă nici mâncare sau adăpost, dacă vrei doar să dăruieşti, ca un înger, ca o forţă separată de corp şi eşti fericit cu asta, atunci ai ajuns la decizia corectă şi poţi primi necesităţile de la lume.

În acest caz nu vei întrece măsura şi vei primi numai lucrurile vitale, pentru că nu eşti bucuros că le primeşti. Din contra, ai vrea să scapi de ele, dar nu poţi pentru că ai nevoie de ele pentru a face actul de dăruire. Ai nevoie totuşi de hrană, apă, îmbrăcăminte, o casă şi alte lucruri de acest gen.

Este o condiţie foarte dificilă şi, desigur, oamenii vor imediat să o dea la o parte. Nu vedem viaţa în această existenţă: Mai bine murim. Cum pot să execut actul dăruirii către toţi şi să iau numai necesităţile? Unde este atunci viaţa? Cum ne putem satisface ego-ul? Totuşi, el nu dispare.

În realitate, nu eşti obligat să trăieşti ca un animal, păscând pe islaz şi fără nicio altă cerere. Din contra, trebuie să devii om, adică să dai drumul întregului tău ego în beneficiul celorlalţi, să îl pui în slujba celorlalţi.

Ce voi obţine în schimb? Cum pot acţiona în dăruire? Dorinţa mea egoistă este ca o maşină care merge numai pe combustibil. Pot face întreaga lume fericită, dar ce îmi iese mie din asta? Pentru o recompensă bună, pot da oamenilor tot ceea ce am. Dar care este plata?

Trebuie să înţelegem faptul că Cabala este o ştiinţă, fizica lumii spirituale şi nu lucrează cu fantezii. Ne-a fost pregătit combustibilul iar recompensa există şi ne arată că merită să lucrăm pentru dăruire şi pentru satisfacerea întregii lumi.

Recompensa noastră este revelarea Dăruitorului. Nu există nimic mai măreţ în lume şi asta este ceea ce vom primi. Asta înseamnă că trebuie să muncim de dragul obţinerii Lui.

Este cea mai mare recompensă: să fii în adeziune şi perfecţiune cu El, la nivelul Lui. Ca şi cum El ar elibera un loc pentru mine lângă El, iar eu mă uit la ceilalţi de la înălţimea nivelului meu: Ah, cât de mizerabili şi de jos sunt. Desigur, îi ajut, ce pot face?

Această atitudine se numeşte Lo Lishma şi este naturală la început. Cheia este să începi şi să nu devii leneş. Iar ca rezultat, devenim îmibaţi de o dăruire completă, pentru că aceasta este singura lege pe care trebuie să o executăm.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 7/29/2011, “O poruncă”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Creatorul a creat totul pentru a oferi plăcere omului. Dar, avem nevoie de un vas, dorinţă pentru a primi binele pe care El a dorit să ni-l ofere. A vrut să ne dăruiască plăcerea de care se bucură El însuşi, dăruirea. Nu este o altă plăcere în lume!

Totuşi, pentru a simţi această plăcere, trebuie să avem calitatea opusă, lipsa împlinirii deoarece  opusul dorinţei de a dărui este dorinţa de a primi plăcere. De aceea, Creatorul crează dorinţa de a te bucura, o creatură artificială, care nu a existat înainte, ca o formă imprimată a Sa.

Şi acum creatura simte aceste contrarii în ea. Pe de o parte, simte că este posibil să se bucure pentru umplerea dorinţei sale. Dar apoi, face un calcul şi începe să-şi dorească a dărui. Aceasta înseamnă că nu mai caută împlinirea.

Dăruirea nu este împlinire, ci o propietate, o dorinţă de a da. În dăruire, o persoană nu este satisfăcută de ceea ce primeşte în schimb, ci însă-şi actiunea de a dărui devine împlinire pentru ea. În schimb în primire, o actiune este separată de împlinire. Şi când plăcerea intră în mine, mă simt satisfăcut. Asta este, dorinţa mea si împlinirea sunt două lucruri opuse, şi trebuie să mă străduiesc din greu pentru a primi împlinire deoarece este opusă faţă de mine.

Totuşi, în dăruire, trebuie numai să simt dorinţa altcuiva şi să i-o satisfac. Şi însăşi această acţiune, cu privire faţă de cealălaltă persoană pe care o satisfac, devine împlinirea mea. Nu mă aştept să primesc vreo recompensă în schimb. Plăcerea mea este în actul de a dărui.

Din cauza acestei diferenţe, o persoană ce lucrează cu recepţia trebuie mereu să verifice şi să evalueze: cât de mult am dăruit, şi cât mă vor plăti? Aceasta deoarece plata nu depinde de mine ci de alţii, de cât de mult i-ar plăcea lui să mă plătească. Dar dacă lucrez în dăruire şi îmi doresc numai aceasta, nu depind de nimeni, şi mă pot hotărâ singur unde este limita mea!

De aceea, cel care munceşte pe calea dăruirii stabileşte în ce măsură doreşte să fie în ea. Şi Creatorul este de acord cu el! De aceea, este numai o regulă generală a dragostei şi a dăruirii, care se dezvoltă şi umple întreaga creaţie. Nu a fost nici o restricţie sau interdicţie în a dărui! De aceea, fiecare creatură poate decide pentru sine la ce nivel vrea să fie în relaţie cu această calitate, gând, intenţia de a dărui.

Aici nu poate fi nici un calcul pemtru cât de mult am făcut şi cât de mult voi fi plătit. Nu este nevoie a te teme că dacă am făcut mai puţin, voi primi mai puţin. Sunt în această lege generală a dăruirii reciproce, dezvoltânt întreg universul şi simţindu-l, ca şi cum “nu este nimeni în afară de El.” Eu însumi am stabilit la ce nivel vreau să fiu. Conform acestui nivel, experimentez revelaţia sau ascunderea abilităţii mele de a dărui, şi în acea măsură ma simt bine.

Din partea întâi a  Lecţiei zilnice de Cabala din 7/29/2011, Shamati #61

Filed under: Garantia reciproca, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Spunem adesea că trebuie să jucam într-o relaţie corectă în grup. Ce este acest joc?

Răspuns: Jocul stimuleaza avansarea noastra. Noi atribuim jocurile copiilor, deoarece acestia cresc şi se supun etapelor de dezvoltare. Şi, prin urmare, cei care nu se mai joacă, nu se mai dezvolta.

De fiecare dată când mă definesc într-o stare actuală, o examinez şi desenez o anumita imagine pentru mine, această imagine a viitorului in care aş dori să fiu, această tranziţie de la o stare la alta, este numita un joc. Mă joc ca să fiu în această urmatoare imagine, sa obtin aceasta forma.

Într-un joc, de obicei descriem cum putem beneficia, câştiga şi obtine ceva. Există un joc extern de atingere a unor obiective externe, şi există un joc intern, atunci când fac modificări în interiorul meu. Dar fiecare este un joc.

Tot ceea ce dezvoltă întotdeauna are o stare dorita şi o realitate, ideea unui scop viitor şi aspiraţia spre el. Se întâmplă la nivel vegetal şi animal, nu doar la om. Pentru o planta jocul este în celula sa, pentru un animal este cu sine sau cu alte animale, iar acest lucru are loc, de asemenea, la nivelul fiziologiei umane.

Omul este considerat ca fiind „Adam” şi doreşte să devină similar cu Creatorul, jucand tocmai acest joc: cum să devină ca El. Pentru a face acest lucru, el trebuie să se gândească la aceasta forma tot timpul: Ce înseamnă să fie similar cu cel superior, să fie egal Lui, să adere la El, să-i semene în proprietăţi – şi sa joace acest joc în grup .

Acest lucru înseamnă că împreună trebuie să ne imaginăm o stare în care, în legătura dintre noi, portretizam imaginea Creatorului în vasul nostru reciproc. Iar pentru a realiza acest lucru, trebuie să existe egalitate totală şi parteneriat. Cuvântul „prieten” (Haver) provine de la cuvântul „conexiune” (Hibur), iar conexiunea este posibila doar între egali, cu condiţia daruirii şi dragostei reciproce, o garanţie reciprocă.

Nusuntem deloc de genul acesta, dar daca eu şi prietenii încercam să ne jucam ca şi cum suntem într-o astfel de relaţie, în forma noastra viitoare, atunci facem mereu eforturi pentru o conexiune şi dorinţa comună de a lua forma daruirii reciproce. Şi la momentul când vom primi această formă de a darui, vom simti Lumina în ea, datorită faptului că am completat în cele din urmă conexiunea noastra! Şi atunci lumina se va aprinde! Aceasta este revelatia Creatorului.

Şi aşa, o aprindem din ce în ce mai mult de fiecare dată, mai presus de toate obstacolele. La urma urmei, nu există nici un joc fără obstacole.

Din partea 1 a Lecţiei zilnice de Cabala 7/25/2011, Shamati 39

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Intrebare: Este intentia Lo Lishma (pentru sine) un pas necesar in avansarea spirituala?

Raspuns: Bineinteles. De fiecare data noi descoperim ca actionam cu intentia Lo Lishma, adica pentru propriul beneficiu. Si apoi cerem Lumina care Reformeaza, pentru ca aceasta sa corecteze Lo Lishma pana la intentia altruista Lishma (de dragul Creatorului).

Eu am 613 dorinte, si daca in fiecare dintre ele actionez in interes propriu, aceasta se numeste Lo Lishma. Insa, daca actionez de drgul daruirii, aste este deja Lishma. Avem de a face cu doua stari necesare, in care una rezulta din alta. Prima data este revelata inclinatia rea, si apoi Tora (condimentul) o corecteaza spre inclinatia buna. Ca rezultat, intentia egoista devine altruista.

Sta scris; “Nu exista om drept pe pamant care sa nu fi pacatuit mai intai.” Noi trebuie sa ajungem la Lishma din Lo Lishma. Si la fel se intampla cu corectia tuturor 613 dorinte ale noastre.

Si daca nu imi corectez inclinatia rea, nu folosesc Lumina care Reformeaza conform metodei Cabalei, eu nu revelez atunci chiar propriul meu rau. Indiferent ce lucruri rele pot face in aceasta lume, nu este vorba despre acelasi rau despre care vorbim aici. Daca nu descopar in mine intentia de a primi, eu nu am absolut nici o legatura cu problema dorintei care trebuie corectata. Eu raman doar un “inger.”

Din partea 5 Lectia Zilnica de Cabala 7/6/2011, “Matan Tora (Daruirea Torei)”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Omul a fost creat cu dorinta de placere care aspira a fi implinita, se simte incompleta daca nu este implinita, si vede intregul sens ale existentei sale in asta. In afara de asta, omul nu are senzatii. Toate senzatiile noastre vin doar din placerile pe care le vedem in fata noastra- adica din ceea ce este construita lumea noastra. Realitatea este compusa din imaginile placerilor pe care ni le infatiseaza imaginatia noastra.

Noi vedem in jurul nostru lumea minerala, vegetala, animala si alti oameni, deoarece dorintele noastre sunt compuse din patru niveluri in care exprimentam imaginile tuturor posibilelor placeri. Insa daca nu dorim sa traim printre aceste iluzii si dorim sa vedem lumea reala, noi trebuie sa o privim nu prin dorinta de placere ci prin cea de daruire. De fapt, acolo gasim radacina si conexiunea noastra cu ea, adica Gandul Creatiei, programul si scopul sau. Insa dorintele egoiste ne separa de toate, de adevarata cunoastere, senzatie, si scop.

Avem o unica oportunitate de a ne apropia de adevarata imagine, de a pune un val peste imaginea pictata de egoismul nostru.  Si ideea nu este ca ar trebui sa vedem asta, ci mai degraba sa incetam sa ii mai dam atat de multa importanta ca astazi. In loc de asta, trebuie sa cautam imaginea radacinilor care se afla in spate, care apar in fiecare dintre dorinte daca acestea isi schimba directia de la primire la daruire.

Dorinta este una, insa toate partile sale (minerala, vegetala, animata, si umana) trebuie sa fie transformate in daruire. Apoi vom vedea radacinile  acelei imagini care este vazuta in dorinta noastra de a primi placere pentru noi insine.

Acest lucru are loc prin „umbra de sfintenie.” In fond atunci cand o persoana tinde catre acest fel de umbra, persoana incearca sa faca ea insasi asta. Curand afla ca nu este capabila. Persoana considera ca zborul sau de la dorinta de placere si incercarea de a pune o „umbra” pe ea, ceea ce inseamna a face ecranul, restrictia, si munca asupra sa, este imposibila fara ajutor exterior. Este nevoie de un miracol!

Un miracol este ceva care nu se afla in mainile persoanei si care nu ii este disponibil in mod direct ca mijloc evident. Si treptat ea ajunge la concluzia ca fiecare radacina, forta superioara pe care doreste sa o dezvaluie, ar trebui sa il ajute si sa produca ascunderea.

Dar din moment ce o persoana o solicita prin propria vointa, se considera ca si cum si-ar fi creat propria umbra. Si astfel persoana ascunde dorinta sa de placere din ce in ce mai mult, lucru vazut ca „nu face altuia ce nu iti place tie’, si ea dobandeste proprietatea Bina, daruirea cu scopul de a darui (Hafetz Hesed).

Apoi persoana isi termina treaba si se ridica deasupra tuturor dorintelor egoiste la Muntele Sinai, incepe sa munceasca, chiar primind pentru a darui, in „iubirea aproapelui ca pe sine insusi.” Treptat, toate dorintele de transforma in daruire, si tot asa pana la sfarsitul corectiei.

Toate acestea sunt dobandite pe calea ascunderii sau asa numitei „modestii.” Este munca prin care o persoana cauta sa se ascunda de dorinta sa de placere; sa nu o foloseasca direct, egoist, si in mod cert sa nu o foloseasca instinctiv fara a gandi, ci doar dupa o analiza si testare riguroasa. Aceste este primul stadiu al muncii noastre.

Daca omul din noi invata sa se ascunda de dorinta de placere din sine, se separa pe sine de aceste dorinte si se ridica deasupra ecranului. Si in acel moment, el este conectat cu radacina sa, si face aprecieri deasupra ratiunii. Astfel el se pastreaza pe cale si avanseaza.

Din partea 1 Lectia Zilnica de Cabala 7/25/2011, Shamati #39

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Trebuie sa ajungem la revelarea Creatorului si de aceea ni s-a dat metoda Cabalei pentru a ajunge la aceasta revelare prin actiuni diferite, exercitii  si munca, ce reprezinta toate eforturile noastre. Creatorul ne este revelat ca proprietate de a darui si iubire, care se manifesta in noi insine, adica in dorinta noastra de a ne bucura, esenta noastra.  

Deoarece materialul nostru egoist este prin natura sa complet opus Creatorului, daruirii Sale, el este exact locul de aplicare al eforturilor pentru a dori sa primim proprietatea opusa naturii noastre.In spiritualitate nu exista nici o constrangere! Atat vreme cat nu doriti ca proprietatea de a darui sa se invesmanteze in dorinta voastra, in substanta voastra, si atat vreme cat nu va pasa de aceasta substanta cu care lucrati ca proprietate care s-a invesmantat in asta, conform celor spuse: “Si intunericul va straluci precum lumina,” acest lucru nu se va intampla.

Deci, trebuie sa dezvoltam o dorinta adevarata de daruire in noi insine. Si daca ignoram asta, pierzand momentele disponibile si oportunitatile, atunci starile, in care se presupune ca revelam nevoia de daruire, devin prezente ca si absenta lor, insa in forma opusa celei aratate in egoismul nostru.

Si daca in starea mea curenta, eu nu pot reusi si prin liberul meu arbitru tanjesc catre daruire, adica, nu am schimbat dorinta egoista cu nevoia de a ajunge la daruire, de a revela pe Creator, atunci dorinta, pe care trebuie sa o intorc ca pe o cerere inspre Creator, este revelata mie ca suferinta. Eu nu am realizat corect aceasta dorinta, nu am lucrat asupra ei, si nici nu am trensformat-o intr-o rugacune prin eforturile mele. Asta ni se intampla la fiecare pas.

Rezulta ca munca noastra consta numai in a inlocui nevoile noastre egoiste cu aspiratia catre daruire. Cel mai important este sa obtinem aceasta dorinta, si toate celelalte corectii vor veni de Sus. De fiecare data cand aceasta dorinta este descoperita, ar trebui sa fie examinata in toate cele patru faze. Atunci cand prin eforturile mele, ajung la faza patru, eu realizez aceasta dorinta si inteleg ce inseamna, ce vreau de la ea, si cum o pot implementa. Ma conectez cu Creaorul si ii cer Lui sa efectueze aceasta munca asupra dorintei mele.

Adica, atunci cand ajung la faza patru a muncii mele asupra dorintei mele, devin capabil sa ridic “Lumina Reflectata” (MAN) in afara sa pana la Keter. Si daca ajung la o asemenea cerere, asta inseamna ca dorinta mea a fost corecta, a fost controlata.

Si toate cererile anterioare au fost inselatoare si false pentru ca nevoia de daruire si adevarata dorinta pentru daruire nu au fost revelate in adevarata profunzime a lor. Conexiunea cu forta superioara nu apare acolo pentru a cere doar un singur lucru: revelarea proprietatii daruirii in mine. Adica, este numita revelarea Creatorului de catre creatura, si nu diverse fantezii in care oamenii isi imagineaza Creatorul ca pe o forta ce exista in afara noastra.

Din partea 1 Lectia Zilnica de Cabala 7/26/2011, Shamati #213

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→