Intrebare: Care este rugaciunea corecta?

Raspuns: Adevarat, pentru a putea sa ne transformam avem nevoie sa ne rugam. Rugaciunea adevarata este exprimata in cuvintele „Israel, Torah si Creatorul sunt una”.

Impreuna cu toata lumea, cu toti prietenii, toti ceilalti, doresc sa ajung la starea in care toti sa fim uniti si astfel sa daruim placere Creatorului. In ceea ce ne priveste, El este bun si face bine. Nu exista nimeni in afara de El. Deci noi suntem buni si facem bine in relatie cu El. Nu exista nimeni in afara noastra.

Se spune ca El si numele Lui vor fi una. Cu alte cuvinte, Lumina si vasul, noi si Creatorul ne vom uni.

Intrebare: Asta este rugaciune colectiva?

Raspuns: Da, deoarece te rogi pentru toti. Este chiar rugaciunea, intentia, Abraham a dorit atat de mult sa aprinda asta in Babilon. El a cerut imediata corectie: „Haideti sa cerem, haideti sa facem asta”!

„A ma ruga” este a ma judeca singur: cat de corupta este starea mea de existenta si ce imi lipseste pentru a ma corecta? Astfel, o rugaciune este mai degraba o analiza a situatiei mai mult decat o cerere pentru Creator. Nu exista nimeni cui sa-i ceri intrucat Lumina superioara este in repaus absolut. Contine gânduri şi emotii, dar cand te rogi, este ca si cand vrei sa iti impui calitatile si senzatiile in fata Luminii.

In asta consta problema: trebuie sa transferam accentul pe auto analiza. O rugaciune inseamna ca ma examinez pe mine: Ce imi lipseste, ce doresc ca Lumina sa ilumineze in mine. Unde gasesc o lipsa, este locul in care apare caderea si trebuie sa lucrez la ea. Astfel, am nevoie sa imi gasesc defectele, nevoile.

Stau in fata neclintitului Absolut si totul este spre bine. Daca asa este, ce pot sa mai cer? Chiar fara cererea mea, El daruieste din abundenta. Urmeaza deci ca eu sa ma gasesc in locul care are nevoie de corectie. Pentru ca asta este rugaciunea. Imi este total adresata, la cautarea a ceea ce imi lipseste pentru a deveni similar cu daruirea, cu Lumina.

Din partea a 4a a  Lectia zilnica de Cabala 4/29/2011, “Libertatea”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Pe calea spirituala, intalnim intrebarea: Ce facem cu proprietatile innascute? Cineva poate sa aiba un caracter bun, sa fie inteligent, nu este incapatanat si este de acord cu lucrurile de valoare, se integreaza repede in grup, atrage Lumina, merge mai departe. Si altcineva uraste pe toata lumea, nu vrea sa faca nimic, amana lucrurile, pe scurt se poarta ca un baiat rau. Dar este cu adevarat vina sa ca a fost creat asa?

Ce ar trebui sa faca in acest caz? Sunt tot felul de oameni; simpli si iuti de minte, ghinionisti si norocosi, rapizi si inceti, aroganti, ambitiosi samd. Multe caracteristici, fiecare avand propria sa combinatie. Creatorul m-a inzestrat cu un anumit pachet de calitati, si nu am nici o putere asupra lui. Nu de mine a depins: nu am ales eu lista.

Unde este liberul arbitru in acest caz? Unde este egalitatea pe calea spirituala? In ce masura putem alege ce impartim? Unde este sansa pe care se presupune ca o avem cu toti? Nu numai ca suntem diferiti, dar si soarta este mai buna pentru cineva si mai grea pentru altcineva. Cateodata avem de indurat probleme pe care nu le-am dori nici dusmanilor.

Totusi, liberul arbitru se presupune ca ar trebui sa fie egal ca sanse, nu? Unde este atunci sansa egala la linia de plecare pe mai departe? Nu toti o avem la fel.

Ca raspuns la asta, Baal HaSulam explica de ce fiintele create trebuie sa se dezvolte intr-un anumit fel. Adevarul este ca toti venim din starea finala, perfecta de existenta. Se spune: „Sfarsitul actiunii sta in gandul initial”. Este ca si atunci cand Creatorul ar spune: „Doresc sa ii vad pe toti in aceasta stare”. El creeaza la inceput aceasta conditie finala, in care existam in toata gloria si perfectiunea noastra.

Cum putem ajunge constient la asta? Cum o putem obtine? Pentru aceasta, de la starea finala perfecta se intinde un drum inapoi la noi, in aceasta lume. Ne lasa sa vedem multe „defecte” si „greseli”, ne lasa sa avem destine individuale si diferite calitati – totul este inradacinat si „extins” din starea finala, starea completa.

Ne putem intreba: De ce a fost situatia aranjata in acest fel? De ce nu sunt Printul William care se casatoreste si este privit de catre toata lumea? Si de fapt, de ce acest stadiu perfect a ridicat de stari imperfecte, distorsionate cu atat de multe defecte?

Baal HaSulam  a raspuns la asta si la toate celelalte intrebari in articolul sau „Libertatea”

Din partea a 4a a  Lectiei zilnice de Cabala 4/29/2011, “Libertatea”

Filed under: Lectia zilnica, Libera alegere, Munca interioara - Niciun comentariu→

Scrierile lui Baal HaSulam, Scrisoarea 19: O persoană nu este gata pentru adeziunea cu Creatorul dintr-o data, ci treptat, dupa cum este scris, „Bunătatea şi mila mă vor urma”.  De aceea el crează aspiraţiile, care sunt la începutul  aderenţei, dupa cum este scris, „un drept care suferă.” El suferă deoarece Creatorul nu doreste adeziunea cu el. Acesta este motivul pentru care persoana simte dorul şi tristeţea fără iubire, care este necesara pentru adeziune. Ea simte suferinta, care se va transforma în incantarea adeziunii.

Întrebare: Cum putem aspira la o conexiune cu Creatorul în starile de suferinta pe care El ni le trimite?

Răspuns: Creatorul nu ne trimite suferinta. Numai bunătatea vine de la El, dar în egoismul meu simt atitudinea Lui buna invers, însemnand că experimentez suferinţa. Dar aceasta este exact „trezirea”, care este necesara pentru atingerea scopului, pentru schimbarea egoismului meu in daruire. Apoi, suferinţa se transformă în plăcere.

Nu se schimbă nimic în afară de atitudinea mea în lume, după cum este scris, „Veţi mânca ceea ce este vechi.” Te-ai schimbat şi atitudinea ta la ceea ce se întâmplă. Te-ai ridicat deasupra dorintei tale de a te bucura, şi, prin urmare, în loc de suferinţă experimentezi placerea.

Obisnuiai sa nazuiesti la surse imaginare de împlinire, dar acum ai aspiraţia ta pentru Creator, durerea şi suferinţa se transforma în împlinire deoarece nu vrei nimic, doar acest lucru. Vrei doar să-l doresti pe El, iar acest lucru deja te împlineşte.
Din partea 1 a Lecţiei zilnice de Cabala 5/1/11, Scrieri de Baal HaSulam

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Conceptul cantitatii de dorinta şi de nazuinta poate fi oarecum înţeles, dar ce este calitatea corecta?

Răspuns: Cantitatea şi calitatea fiecarei persoane sunt determinate subiectiv, în funcţie de rădăcina sufletului ei şi de misiunea sa. Similar cu lumea noastră, există tot felul de stari pe care le putem măsura prin înălţime şi caracter, prin gradul de suferinţă sau bucurie al cuiva, intensitatea senzaţiei şi rata de influenţa a lor asupra unei persoane.

Baal HaSulam da doar trei exemple pentru a le evalua. Chiar dacă le-am diferenţia mult mai mult, la sfârşit se rezuma toate la aceste trei, „în acel loc, în acel moment, în acea femeie” (aceste concepte sunt explicate în lecţie).
Din partea 1 a Lecţiei zilnice de Cabala 5/1/11, Scrieri de Baal HaSulam

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Există două căi: una lungă şi una scurtă, calea suferinţei şi calea Torei. De fapt, pe calea suferinţei nu merg mai departe. Cu toate acestea, de fiecare dată când stau inactiv, suferinta ma impinge prin lovituri şi ma întoarce la calea Torei.

În acelaşi fel, un copil caruia nu-i pasă de studiu se află „sub loviturile sortii”: Lui nu-i este permis să se joace afară până când nu-si termină temele şi ramane în acelaşi grad pentru a repeta un an. Suferind de ceva timp, el simte nevoia să se apuce de invatat. Sincer, parintii de azi nu au ceea ce este nevoie, dar Creatorul are puterea şi mijloacele. El ne obligă să ne facem temele şi să ne miscam spre scop.

Astfel, scopul suferinţei este de a ne directiona spre calea Torei, deoarece corecţia are loc numai în virtutea Luminii care ne corecteaza. Cu toate acestea, în cursul evenimentelor, în măsura în care eu nu doresc să apelez la Tora, sunt bombardat de lovituri şi ele mă forţeaza la acest lucru.

La urma urmei, eu sunt doar dorinţa de a ma bucura. Tot ce-mi trebuie este să fiu indepartat de „jucarii”, lipsit de plăceri, lovit de suferinţă iar eu, ca un dragut mic, sunt dispus să fac orice este nevoie. Ce putem face dacă suntem mici şi slabi şi avem doar o singură soluţie: să atragem asupra noastră Lumina care corecteaza.

Din partea a 4-a a Lecţiei zilnice de Cabala 4/29/2011, „Libertatea”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

În final, există doar o acţiune care depinde de noi şi cu ajutorul caruia ne putem exprima dorinţa noastră. Toate celelalte acţiuni nu funcţionează.

Să spunem ca eu sunt consumat de dorinta arzatoare de a face sau de a schimba ceva, pentru a îmi îmbunătății viaţa. Există mii de switch-uri în faţa mea pe perete. Continui sa împing butoanele în speranţa de a vedea unele schimbari, încerc să înţeleg dacă am pornit ceva, în timp ce pierd calea secventelor şi am pierdut locatia butoanelor …

Asa este în viaţa noastră: Ne-am dezorientat de numeroasele „butoane” pe care abia avem timp să le apăsam. „Relaxaţi-vă,” va sfatuiesc Cabalistii. „În acest fel, nu vei reuşi. Există doar un singur buton de care aveţi nevoie pentru a sa-l apasati pentru a va simti bine. Dacă apăsaţi oricare altul, va veti simti rau. ”

De ce sunt ele acolo, atunci? Ele sunt necesare, astfel încât în ​​timp ce facem încercări zadarnice, ne grăbesc sa gasim butonul corect. Această cale este considerată ca fiind „calea suferinţei.”

Dar există o altă cale, „calea Torei,” unde o persoană primeşte instrucţiuni: „Nu atingeţi alte butoane de pe perete pentru ca veti face lucrurile mai rele. La urma urmei, crezi ca ele lucreaza şi aşteapti rezultate bune. Timpul trece, în timp ce tu continui sa-ti investesti sperantele si aspiratiile nu în Creator, nu în singura forta care lucreaza în realitate. Cu alte cuvinte, servesti idoli. În plus, având aceleaşi aşteptări, rămâi în urma ritmului prestabilit al corecţiei. Ca rezultat, fiecare apăsare incorectă a butonului şi popasul care urmează, duce spre consecinţe negative. ”

Care este soluţia, atunci? Avem nevoie sa găsim butonul corect cât mai repede posibil. În articolul „Libertatea”, Baal HaSulam ne explică cum se face. Dacă continui sa revii la acelaşi buton, apăsându-l din ce in ce mai profund, reusesti sa deschizi sursa abundentei, care te corectează şi te îndeplineşte cu tot binele care există.

Aceasta este singurul buton care transformă întregul sistem, în timp ce toate celelalte nu sunt conectate la nimic. Prin apasarea lor, doar te chinui, în loc de a angaja singurul mecanism de care dispui. La fel de bine, inertia iti aduce in mod natural necazuri. Rotile dintate ale realitatii continuă să se rotească şi dacă nu contribui pozitiv la aceasta, sistemul aluneca automat până la negativ.

Acesta este motivul pentru care este necesar să găsesti butonul corect, printre toate celelalte şi sa te antrenezi sa-l apesi numai pe acesta, fara a face nici o eroare. Aceasta este ceea ce constituie munca noastra. Cine nu caută noroc? Aceasta este tot ceea ce inseamna „noroc”.

Din partea a 4-a a Lecţiei zilnice de Cabala 4/29/2011, „Libertatea”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Creatorul este forţa autentică ce acţionează în realitate. Pe calea noastră, noi Îl obţinem pe Creator, planul Lui, munca Lui, şi astfel devenim „muncitorii Creatorului”, adică, participăm noi înşine la munca Lui ca parteneri.

Pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie ca nouă să ni se dezvăluie mintea Lui. Astfel, la sfârşit, noi ne înălţăm la cel mai înalt grad al întregii creaţii, la programul şi scopul ei anticipat.

„Sfârşitul unei acţiuni este în gândul iniţial”. Noi atingem punctul din mintea Creatorului de la care El a început întreaga muncă, în care El a gândit creaţia. Totul îşi are originea în acest punct minuscul, este acţiunea, creaţia minţii pe care noi am obţinut-o.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 4/28/2011 „Acţiunea minţii”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Care este diferenţa între dorinţă (hisaron) şi aspiraţie (iştokekut)?

Răspuns: Dorinţă (hisaron) înseamnă că eu vreau pur şi simplu o împlinire. De exemplu, mi-e sete. Pe când aspiraţia (iştokekut) depinde de căt de mult am într-adevăr nevoie la un moment dat, înţelegând cât de mult sufăr acum fiindcă nu am această împlinire. Înseamnă că aspiraţia este o completare la dorinţă şi măsoară intensitatea dorinţei la un moment dat, cât de mult este egoul meu gata să sufere pentru a izbuti să obţină scopul dorinţei.

Cu alte cuvinte, cât de mult eşti gata să plăteşti pentru asta? Hai să vedem acum! Vrei să primeşti? Nicio problemă! Cât de mult poţi să dai? Putem măsura aspiraţia ta în funcţie de răspunsul dat. Spui „ o sută”. Nu, trebuie să dai „o mie”. „O mie?” Aici este locul în care eşti testat căt de mult eşti gata să plăteşti. În acest fel se măsoară aspiraţia ta pentru scopul dorinţei.

În acelaşi timp, dorinţa însăşi este simplă. Daca este gratis, voi lua. Evident deci că un om este evaluat după aspiraţia lui. Dorinţa ne vine de la Creator, în timp ce noi adăugăm aspiraţia prin mediu. Aspiraţia este fructul muncii noastre, rezultatul eforturilor noastre.

Din partea a treia a Lecţiei zilnice de Cabala 4/28/2011 „Studiul celor zece Sfirot”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

În spiritualitate, „raţiunea” reprezintă Lumina de Hohma (Înţelepciune) îmbrăcată în vas. În conformitate cu această Lumină, noi îl simţim şi îl înţelegem pe Creator. Cheia aici nu este în actuala Lumină de Hohma ci în Lumina de Hasadim (Milă, Îndurare) care o primeşte, adică măsura altruismului de care fiecare este capabil. Aceste două Lumini se potrivesc şi se ajustează una după cealaltă.

În lumea noastră, noi primim direct, în dorinţa noastră, o porţie anumită de Lumină fără să o îmbrace pe dorinţă, şi fără să fie similară cu Creatorul. De aceea noi suntem foarte limitaţi în raţiunea noastră. Raţiunea nu ne dezvoltă fiindcă nu ne învaţă ce să facem în continuare pentru a-L descoperi pe Creator.

În contrast, în lumea spirituală primim Lumina superioară, revelarea Creatorului în vasele de altruism, dăruire. Asta înseamnă că îl revelez pe Creator prin înţelegerea completă a ceea ce este şi cine este Creatorul.

În această lume pot să mă uit la un om şi să văd un perete. Pentru mine este „impenetrabil”, nu-i înţeleg limbajul, nu-i ştiu calităţile şi gândurile. El  este ascuns pentru mine. Dar în lumea spirituală, contactul nostru înseamnă unificare. Eu generez în interior calitatea de dăruire care este apoi îmbrăcată de Lumină şi prin asta îl înţeleg pe celălalt. Deci, îl înţeleg pe celălalt şi apoi pe mine. Dorinţa mea îmbracă forma lui, structura lui. Şi acelaşi proces este valabil pentru toţi.

Eu am această dorinţă primară, fără formă, de a primi ceea ce aparţine lui Malhut de Infint. Iar prin iubire şi altruism, construiesc în această dorinţă diferite modele care preiau formele tuturor sufletelor care există în afara mea. Îmi creez în interior un spaţiu pentru a construi un „set” de suflete şi, astfel, îi includ pe toţi în interiorul meu.

Dar acest lucru este posibil cu condiţia să aloc în interiorul dorinţei mele un loc pentru fiecare suflet, conturând spaţiul în care fiecare din ele va merge. Cum pot să ştiu un astfel de lucru? Simplu, în măsura în care dăruiesc, permit celorlalţi să intre înăuntru.

Imaginea rezultată este foarte asemănătoare logo-ului următoarei Convenţii de la Moscova. Toată dorinţa mea este un cerc şi în interiorul lui aloc câte un anumit segment pentru fiecare prieten. Treptat, cercul se umple cu suflete şi, procedând astfel, îmi întorc propriul suflet la mine. Într-adevăr, el există ca atare în afara mea, dar tot ceea ce percep ca existând în afară, este sufletul meu.

Rezultă că altruismul, calitatea dăruirii pe care o generez, este doar un mijloc, o stare, care permite sufletului meu să se întoarcă în mine.

Partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 4/28/2011 „Acţiunea minţii”

Filed under: Fara categorie, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Intrebare: Cum poate stii cineva ca este bun sa fie profesor, si ca este potrivit sa predea la clase?

Raspuns: Pentru inceput, persoana trebuie sa aibe dispozitia de a invata, insemnand nu a citi (fiecare persoana poate face asta egoist), ci sa explice, sa observe cum elevul lucreaza, daca accepta ideile profesorului. Profesorul de asemenea are nevoie sa posede abilitatea de a invata de la elevi, sa se adapteze si sa explice conform acestor schimbari.

Nu cred ca oricine poate face asta; totusi, sunt multe de facut in educatie. Unora nu le place sa vorbeasca si sa explice, dar dintr-o data isi descopera latura de leader practic. Se joaca cu copii, organizeaza grupuri, ii duc in excursii.

Educatia naostra este diferita in felul in care la inceput dorim sa invatam copilul despre viata. Le aratam muzee, fabrici, spitale, desigur  in functie de varsta. Incep sa se familiarizeze cu aeroporturile, statiile feroviare, cu banci. Facem planuri de viitor, iar cand apar copii le explicam procesele de productie.

Le explicam cum va fi in viitor. Odata ce se intorc acasa, se aseaza in cerc si discuta despre lucrurile pe care le-au inteles, cum functioneaza un anumit mecanism, scopul sau si asa mai departe. Dorim ca ei sa stie totul despre viata: despre restaurante, spitale, fabrici, zoo. Isi iau notite in timpul excursiilor apoi scriu cate un eseu si il discuta apoi cu profesorii. Asta le dezvolta viziunea asupra lumii.

Facem multe lucruri in cadrul intelegerii reciproce.

Cand cineva se cearta, are o disputa sau o neintelegere, asta se discuta intre toti. Cateodata chiar imitam un proces: le atribuim copiilor roluri de judecator, avocati, jurati, martori, audienta. Rolurile se schimba data viitoare.

In felul acesta fiecare copil invata sa se vada prin ochii celorlalti: cum este vazut de judecator, procuror, audienta. Copilul incepe sa se dezvolte si sa vada o mai mare parte a lumii decat doar din unghiul sau.

Exista si alte exemple, dar elementul cheie este sa avem o discutie comuna, in cerc. Copilul nu trebuie doar sa stea in clasa si sa se uite la profesor: toti sunt egali in cerc, inclusiv profesorul.

Profesorul se coboara la nivelul lor si ramane intre copii, fara sa ramana in afara. Ii conduce in asa fel incat incat sa nu se observe.Ii invatam sa fie responsabili; sa judece, sa apere, sa acuze. Copiii au o enorma capacitate de a absorbi informatia, iar noi trebuie sa folosim acest lucru.

Fiecare persoana care poate preda sau conduce un grup, sa pregateasca un material sau sa dezvolte o metoda, poate fi profesor. Avem nevoie de profesionisti diferiti care sa lucreze cu fetele si baietii. De obicei studiaza separat, dar cateodata studiaza impreuna.
Din  Lectia 6 Conventia WE! 4/3/2011

Filed under: Educatie, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→