Category Archives: Munca interioara

Razele X Spirituale

Cabala nu aduce suferinta unei persoane, ci mai degraba ii dezvaluie persoanei adevarata ei stare. E asemenea celui care merge la doctor si o raza x detecteaza problema care trebuie oeprata. Evident, pacientul nu da vina pe doctor, ci ii multumeste pentru depistarea bolii.

In acelasi timp, doctorul nu doar diagnosticheaza boala pacientului, ci il si informeaza despre remediile necesare pentru vindecarea bolii. Si asta pentru ca totul exista in Lumina si tot ce trebuie s faca omul este sa clarifice deficientele sau pagubele sale. De indata ce persoana isi da seama, primeste un remediu si se vindeca repede.

Cu mijloacele de care dispunem, trebuie sa descoperim punctele noastre slabe in comparatie cu  Creatorul (Lumina). De aceea avem nevoie de Lumina, ca sa functioneze ca o raza x, sa ne arate ce e gresit si indeosebi, ce se deosebeste de ea. Astfel ar trebui sa ne examinam intregul corp.

Daca facem  asta, prin Lumina, ne vom  clarifica si corecta simultan prin Lumina AB-SAG (Lumina intentionata sa depisteze raul si sa-l transforme in bine). Astfel, avansam cu placere si bucurie. Daca nu avem la indemana o raza x, atunci fiecare celula din corpul nostru atinge o stare aproape letala si trecem printr-o suferinta cumplita, pana cand incepem sa ne dam seama ce trebuie corectat si cum, adica doar din interiorul nostru, schimbandu-ne atitudinea fata de lume.

Metoda Cabala dezvaluie infectarea noastra mai repede, inlesnind astfel corectarea imediata. Avem mijlocul in mainile noastre, care ne ajuta sa descoperim problemele noastre, care au fost tot timpul ascunse de noi, intrucat nu exista speranta unui remediu inainte.

Din partea a 4-a a the Lectiei zilnice de Cabala  9/1/10, “Introducere la Cartea Panim Meirot uMasbirot

De la iubirea fata de fiintele create la iubirea fata de Creator

In prezent, Creatorul e ascuns de mine, iar eu pot doar sa Il caut in grupul care se afla intre mine si El, asa cum e scris: Din iubire pentru fiinta creata la iubirea pentru Creator. Daca ma indrept spre grup si clarific toate raspunsurile prin EL, in ce priveste conexiunea noastra si  garantia reciproca atunci transfer dorintele mele in grup si pot vedea daca dorinta lor este de a primi sau de a darui.

In schimb, grupul imi ofera sentimentul importantei Creatorului, iar acest sentiment devine important pentru mine, fie ca vreau sau nu sa incep sa cred in maretia Creatorului si cea mai mare rasplata, aceea de a fi aproape de El. Grupul restructureaza ordinea valorilor mele, plasand daruirea si Creatorul deasupra, iar dorintele mele egoiste la sfarsit.

Atunci incep sa muncesc pentru a spori maretia daruirii, iar acest sentiment continua sa creasca pana devine o garantie mutuala cu drepturi depline, cand devenim toti un singur intreg. Daca obtinem senzatia unui singur barbat, chiar si in cea mai mica masura, atunci trecem bariera (Machsom) care ne desparte de lumea Superioara. Apoi, conform legii echivalentei de forma, incepem sa il simtim pe Creator, calitatea care defineste intreg Universul.

Grupul e singurul meu mijloc de a determina definitiile spirituale precum lumina si intunericul, noaptea si ziua. In fond, eu intru in grup complet confuz, fara o intelegere clara a ceea ce vreau de la viata, ceea ce e important, ce determina progresul si ce vrea Creatorul de la mine. Ma imprastiu in toate directiile fara macar sa realizez incotro ma indrept.

Nu am o directie clara, doar grupul ma poate ajuta sa gasesc calea. Cartile singure nu pot face asta pentru mine; ele pot sa imi sporeasca confuzia, dandu-mi impresia ca am avansat spiritual, acumuland cunostinte, ca obtinand informatia ad literam, voi atinge spiritualitatea. Mi s-a oferit grupul ca model de lume spirituala temporara intr-un loc al Creatorului, si cu cat realizez mai mult ca avansarea mea are loc in grup, cu atat mai repede voi avansa.

Din prima partea a Daily Kabbalah Lesson 9/1/10 Ce este ziua si  noaptea in munca

Esenta Corectiei

Intrebare: Daca intreaga Torah (Cabala) vorbeste doar despre iubirea pentru altii, atunci de ce ar trebui sa ne corectam pe noi insine? Nu este de ajuns ca sa avem o atitudine buna, unii fata de altii? De ce ar trebui sa ne ingrijoram pentru altceva?

Raspuns: Noi existam la cel mai de jos nivel, nivelul animal; noi pur si simplu traim si murim („animal” inseamna o creatura ce traieste, este animata). Scopul nostru, totusi, este sa urcam catre nivelul uman, sa devenim „similari” cu Creatorul.

Dar cum urc eu cele 125 de nivele spirituale pentru a atinge acest nivel? In drumul spre acest final, exista o forta ascunsa, speciala: Torah, Lumina. Daca ne afecteaza, evoluam si urcam de la nivelul animat pe care il percepem in prezent ca pe ura pentru ceilalti, catre nivelul uman al iubirii pentru ceilalti, care este echivalent cu iubirea pentru Creator.

Stadiul initial (primul) si cel final ( al 125-lea), au fost deja stabilite; imi este clar cum sint in acest moment si ce trebuie sa devin. De aceea, nu este o problema sa ma gindesc la conditia care mi-a fost data in acest moment, sau despre natura mea. Nimic nu depinde de mine, si toate acestea deja au fost inregistrate in radacina sufletului meu. Pur si simplu trebuie sa ma concentrez la modul in care pot avansa si ma pot corecta.

Trebuie sa ma concentrez mai putin pe stadiile in sine, chiar daca ma deranjeaza sau ma fac sa ma simt bine, din moment ce o clipa este mai mult decit suficienta  pentru asta, dupa care trebuie imediat sa aspir sa avansez. Nu ne putem corecta cu „comportamente bune” sau cu „maniere elegante”. Chiar si la cel mai mic grad, ne corectam pe sine doar cu „iubire”, din moment ce altfel, nu este o corectie, daca ne referim la un „regulament”.

De aceea, este spus ca principala regula a Torei este iubirea, si fiecare corectie a oricarei parti a vointei de a primi, este o mica atingere a acestei iubiri. Nu exista nimic altceva decit iubire si ura: dorinta sparta de a primi egoistic si cea corectata, de a darui.
[22065]
Din a 4-a parte a  Lectiei zilnice de Cabala  9/27/10, Iubirea pentru Creator si Iubirea pentru Fiintele Create

Plangand pentru Shechina In Exil

Este foarte greu sa simti exilul spriritual. Pentru asta trebuie sa simt opusul starii de izbavire. Pentru ca asta sa se intample, trebuie sa simt Lumina inconjuratoare (Ohr Makif) si implicit senzatia proprietatii de daruire.

Ce inseamna „Sechina (Divinitatea) in exil?” Cum ar trebui sa o plang, sa-i deplang absenta de la locul revelarii Creatorului? Sau cum ar trebui sa imi regret  incapacitatea, inabilitatea de a-l gasi pe Creator in loc sa ma simt prost ca nu Il vad?

Cu siguranta, toata lumea vrea sa il vada pe Creator. Dar doar  persoana care a primit Ohr Makif  poate suferi pentru ca este neadecvata Creatorului. Nimeni nu simte nevoia de Sechina. Daca Creatorul exista, lasa-l pe El sa mi se arate, stiind desigur ca este cel mai bine. Oricum, nimeni nu este trist pentru locul in care aceasta revelare ar trebui sa se intample.

Este o mare diferenta. Revelarea Creatorului este perceputa in mod egoist ca si primire. Totusi, locul revelarii Lui trebuie construit din dorinta de a revela in mod egoist Creatorul intorcand dorinta de a-L gasi in intentia de a face asta „pentru El”. Aceasta este pregatirea locului a carui proprietate ii va permite Creatorului sa ni se dezvaluie.

Este la fel in lumea noastra. Tot ceea ce se afla in mine este conform proprietatilor mele. Doar dupa ce mi-am adaptat perceptia pana la influentele exterioare pot sa-i recunosc gradul in care proprietatile noastre (organul lui de expunere si organul meu de perceptie) sunt la fel. Totul depinde de corectarea instrumentelor de perceptie.

Sechina este locul pecare trebuie sa-l cream din suma aspiratiilor noastre catre Creator si sa-l corectam in intentia de daruire. Pentru inceput o persoana are nevoie de o cantitate uriasa de dorinta de a revela Creatorul in avantajul lui (Lo Lishma – nu in numele Ei). Doar mai tarziu el intelege necesitatea corectiei care se intampla cand foloseste mediul si atrage Lumina care Reformeaza, studiind impreuna cu grupul.

Atunci incepe sa inteleaga ca succesul sta doar in echivalenta formelor sau in intentia de a darui, care ii permit sa se adapteze revelarii Creatorului, proprietatea de a darui. Acum pentru ca are ceva de corectat, faza corectiei incepe.

[22048]
Din prima  parte a Lectia zilnica de Cabala 9/27/10

Cum putem intra in lumea Zoharului

Zoharul, Capitolul „VeYechi (Si Jacob a trait)” nr. 442: Este asa deoarece inca din ziua cand Templul a fost daramat dedesubt, iar Creatorul a jurat ca nu o sa intre in Jerusalem pe deasupra, pana cand Israel nu o sa intre in Jerusalem pe dedesubt. Scrie despre asta „Un om sfant intre voi, care este sfant si nu voi veni in oras.” Asta este, chiar daca printre voi se afla un om sfant, tot nu voi intra in oras – Jerusalemul de deasupra- pana cand Israel nu va intra in Jerusalem pe dedesubt.

Pe vremea cand eram copii, adultii ne spuneau diferite lucruri pe care nu le intelegem.Totusi, cu timpul ei ne-au explicat de ce trebuie sa facem sau sa gandim intr-un fel sau altul. La fel se intampla si cand citim Zoharul. Ni se vorbeste  pur si simplu despre ceva ascuns noua, ceva care nu stim sau nu recunoastem, dar care treptat ne va patrunde.

Aceasta este cea mai naturala forma de invatare pentru fiecare persoana. Nu conteaza in ce lume traieste si ce studiaza. De fapt el nu are nici un fel de pregatire pentru noile cunostintele si senzatii. El nu are instrumentele adecvate sau proprietatile de perceptie (Kelim, vasele). Omul trebuie sa-si dezvolte mintea si senzatiile. Apoi el va putea simti noul fenomen, iar mai tarziu va studia ce inseamna.

De aceea primul stagiu presupune sa citim sau sa ascultam ceva necunoscut noua, si ne simtim muti; trebuie sa apreciem asta. Este procesul natural prin care ne tratam copii si ne este clar ca in felul acesta trebuie sa fie facut. Le explicam lucrurile iar si iar.

Problema este ca acel copil doreste sa stie, sa invete, sa ne vada ca pe niste oameni mari, sa ne urmeze exemplul. In educatia noastra spirituala, trebuie sa ne creem o astfel de aspiratie noua insine. Asta este posibil doar cand folosim invidia in grup.

(22053)

Din partea a doua a  Lectia zilnica de Cabala 9/27/10, Zohar

Cum sa ne pregatim pentru revelarea Creatorului

Intrebare: Cum este revelarea Creatorului asociata cu ceea ce citim in Talmud Eser Sefirot (Studiul celor 10  Sefirot)?

Raspuns: Cabalistii scriu despre revelarea Creatorului ca despre singura actiune necesara in lumea noastra prin care ne putem pregati pentru aceasta. Pentru asta trebuie sa primim impresie de la Lumina  Hochma (Intelepciune) si de la  Lumina  Hassadim (Mila) si acele forme de impresie (Reshimot, reminiscente spirituale) a acestor influente in materia noastra (dorinta) care nici nu simte, nici nu percepe lumea spirituala.

Pentru fiecare influenta a Luminii trebuie sa vedem cine primeste placere de la revelatie (receptie): eu, Creatorul sau amandoi? De aceea Lumina vine din sistemul Aba ve Ima (tatal si mama) pe cand Zeir Anpin (HaVaYaH) lucreaza la punctul de referinta pentru Malchut determinand ceea ce ea trebuie sa devina ca si El, sa primeasca si sa daruiasca Lumina.

Influenta Superioara schimba constant atitudinea lui Zeir Anpin catre Malchut ca si cand prin schimbarea diferitelor parti spre ea, ea se schimba. Ea trebuie sa simta senzatii de la Zeir Anpin in timp ce singurul lucru care ii este cerut este determinarea de a deveni ca si El.

Aceasta este munca noastra pentru ca noi alcatuim corpul lui  Malchut. Zeir Anpin pe de alta parte ne invata cum trebuie sa percepem corect Lumina sau cele trei linii influentand Malchut. Ne formeaza ca pe un copil alimentandu-ne cu impresii si explicatii: impresiile intr-o maniera evidenta in timp ce explicatiile intr-un mod ascuns, ca si cum s-ar manifesta pe cont propriu in noi si nu provin de la El.

Invatam cum  Malchut este dezvoltat de deasupra in  Studiul celor Zece Sefirot. Invatam cum  Zeir Anpin pregateste Malchut (Nukva) pentru unirea cu El in similitudinea lor absoluta si opozitia absoluta.

[22060]
Din partea a treia a Lectia zilnica de Cabala 9/27/10, Talmud Eser Sefirot

Unitatea este podul catre Creator

Intrebare: De ce ar trebui sa imi ajut prietenul? De ce nu putem pur si simplu sa ne intoarcem inspre Creator si sa urcam cu ajutorul Luminii Inconjuratoare?

Raspuns: Nici unul din noi nu se poate intoarce inspre Lumina Inconjuratoare, Forta Superioara, Creator, decat daca se afla in locul spargerii, si are discernamantul conectarii cu  grupul. Nu se poate contacta Lumina direct, din cauza lipsei de proprietati asemanatoare, chiar a celor opuse. Prin urmare este necesar sa se efectueze aceasta cerere impreuna cu ceilalti, sau in unitate, sau in lipsa ei.

Creatorul a creat dorinta de a primi si asta nu s-a schimbat. Este ceea ce numim Lumea Infinita unde toti existam impreuna. Dedesubt de Lumea Infinita existam in starea de separare neintentionata si neasteptata, total deconectati de spiritualitate. Aceste stari sunt incluse una in cealalta si se manifesta doar prin senzatiile noastre. Ca sa ating Infinitul trebuie sa fac urmatoarele: 1) sa vin la starea de separare, 2) sa descopar ruptura, 3) in sfarsit sa urc inspre locul in care suntem impreuna. 

Nu ma pot intoarce inspre Creator direct, stiind ca Creatorul este forta care exista in Kliul corectat. Si atunci fie cer putere pentru a fi corecat impreuna cu toti ceilalti, sau daca deja am castigat conectarea cu ceilalti ma intorc inspre Creator. Nu exista Creator fara creatura si nici Forta Superioara fara Kli.

Din prima parte a  Lectia zilnica de Cabala 9/26/10 Ei au ajutat toti prietenul sau

Conectand toate lumile

Intrebare: Este sotia unul dintre apropiatii sau prietenii pe care barbatul trebuie sa ii iubeasca, ca pe sine insusi?

Raspuns: In aceasta lume viata noastra este astfel aranjata incat de dragul scopului spiritual  trebuie sa ne conectam si in familiile noastre. Asta este consecinta celei mai inalte si stralucitoare radacini si se aplica oricarei persoane din lume.

Ca urmare a spargerii, sufletele noastre s-au separat si au devenit opuse unele altora. Asta este valabil nu numai in relatia om-Creator sau grup-Creator, ci si in perechea  sot-sotie.  Am ajuns la stadiul spargerii celulei familiale, asa incat sotii vor trebui, de asemenea, sa realizeze principiul iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti.  

Intre sot si sotie procesul are loc la fel ca cel fata de alti oameni. Si cand sotul si sotia vor merita aceasta legatura, Sechina, Creatorul, va ramane intre ei. Asta inseamna ca in toate actiunile lor, de la cele mai materiale pana la cele mai  spirituale, ei se vor stradui sa ramana intr-o intentie unica: de a fi conectati doar prin daruirea reciproca, Creatorul.

Fiecare persoana poate revela asta, acesta fiind chiar motivul pentru care Creatorul a separat primul om in doua parti: Adam si Eva. Aceasta oportunitate este deja sadita in fiecare cuplu casatorit din aceasta lume. Sunt convins ca trebuie sa corectam acest spatiu. In fond, pana cand nu vom completa toate corectarile pe nivelul cel mai de jos, corectiile nu vor exista nici Sus.

Nu este suficient sa ne simtim ca si cum am fi conectati. In aceasta lume, noi trebuie sa fim uniti perect in toate lucrurile materiale, ca in Lumea Infinitatii. Si atunci aceste doua varfuri, lumea noastra si Lumea Infinitatii, se vor uni si totul se va intoarce la starea sa perfecta. Noi trebuie sa unim aceste doua lumi: cea mai de sus cu cea mai de jos.

Din aceasta cauza, totul trebuie sa se intample in concordanta cu legile spirituale, atat in viata de familie cat si in atitudinea persoanei catre copii si adulti. Si desigur, atunci cand sotul si sotia studiaza amandoi Cabala si sunt capabili sa atinga acest fel de atitudine si intentie unul fata de altul, aceasta reveleaza oportunitatea de a face acel tip de munca, ce este posibil doar cu partenerul.

Din partea 4 Lectia zilnica de Cabala 28.09.2010, Iubirea pentru Creator si pentru fiintele umane

Intentia este firul viitorului

Intrebare: Ce este intentia, un gand sau un sentiment?

Raspuns: Intentia este legatura mea cu sfarsitul actiunii. Trebuie sa intind obligatoriu firul de la mine pana la sfarsitul actiunii: Acum, intentionez sa dezvalui locul unde Îl voi revela pe Creator, prin dobandirea echivalentei formei.

Cu alte cuvinte, chiar acum, intentionez sa descopar in mine forta daruirii,  atat cat pot si in aceasta forta pe care o obtin, il voi revela pe El. Atunci, forta daruirii va emana de la mine si Creatorul va fi revelat. Va aparea o legatura numita unire, asociere (Zivug), unificare sau adeziune.

Eu imi imaginez aceasta stare dorita pentru mine si asta se numeste intentia mea. Este exact ceea ce intentionez sa dobandesc, ce stare viitoare imi imaginez si doresc sa apara.

Din partea 2 Lectia zilnica de Cabala 26.09.2010, Zohar

Pastrand spiritul vietii

Intrebare: Care sunt semnele bunei conectari dintre prieteni?

Raspuns: Spiritul vietii dintre ei, entuziasmul si inspiratia referitoare la starea actuala, toate acestea duc la o buna conectare intre prieteni. Lumina efectueaza anumite actiuni asupra noastra, dezvaluind ura, separarea si spargerea dintre noi. Atunci ea ne corecteaza. Apoi reveleaza din nou spargerea  si o corecteaza iar si astfel continua pana devenim complet corectati.

Noi intelegem ca pe aceasta cale trecem prin diferite stari; unele sunt mult mai placute sau inteligibile decat altele. Noi le justificam intotdeauna pentru ca vin de la Cel care este bun si face bine si nu exista nimeni in afara de El. Incercam doar sa pastram unitatea si  sa mentinem in general spiritul: spiritul vietii noastre.

 Asta este de fapt, starea dorita. Toate cele 125 de grade spirituale sunt situate exact aici, in mentinerea conectarii si a spiritului vietii mai presus de urcari si coborari. Cand separarea si unitatea dintre suflete sunt revelate, voi revelati intreaga poveste a Torei, pe care trebuie sa o parcurgeti voi insiva.

Voi revelati aici inclinatia rea : Egiptul, exilul si cauzele lor, intreaga profunzime a raului care este rezultatul spargerii si succesiunea corectiilor. Voi revelati actiunile care conduc la unitate, patriarhii si fiii. Voi descoperiti sufletele, adica partile noastre care sunt intr-un anumit grad interconectate. Voi revelati intreaga istorie despre care ati citit sub forma proceselor prin care treceti. Va identificati cu fiecare suflet si revelati calea sa de corectare.

Din partea 1 LectiazilnicadeCalbala26.09.2010, Toata lumea a ajutat pe prietenul sau