Congresul s-a terminat și suntem în punctul de a ne întoarce la grupurile noastre pentru a ne conecta la alte persoane. Suntem în punctul de a ieși din această mare sală și de a ne separa de grupul nostru de zece.

Desigur, trebuie să rămânem în contact cu ei, dar ar trebui să vedem că tot ceea ce este adăugat în grupul meu de zece sau ceea ce-i lipsește când mă întorc acasă este calculat de sus și asta este, de fapt, cu ceea ce ar trebui să muncesc.

Creatorul ne-a dat aceste condiții cu privire la scop și nu trebuie să-mi pară rău că nu sunt alături de același mic grup cu care sunt atât de obișnuit de câteva zile și cu care vreau să rămân pentru totdeauna. Nu! Voi munci cu lumea întreagă și cu grupul meu local.

Ar trebui să ajungem la o stare în care există mai multe persoane cu care pot munci oriunde, fie virtual sau fizic. Pot exista acolo diferite grupuri de zece dimineața, la prânz și seara. Este doar începutul, și noi rămânem la un anumit grup de zece pentru a simți că acolo, putem găsi un răspuns, căldură, apropiere și înțelegere reciprocă. Dar, putem simți același lucru aproape imediat într-un alt grup. Dacă sunt înconjurat de prieteni din lumea întreagă, care avansează spre scop, pot sta într-un grup și să simt imediat că sunt aceiași prieteni.

Nu este nici o diferență dacă știu bine sau deloc în lumea corporală aceste persoane. Dacă avem un obiectiv comun, mă pot conecta la ei ca și cum i-aș cunoaște de ani. Nu contează dacă ne cunoșteam deja sau nu.

Este foarte important să se exprime iubirea pentru toți prietenii, astfel ca fiecare persoană în grup, în grupul de zece, să simtă că este iubită. Sentimentul de iubire neutralizează ego-ul dacă o persoană dorește să-și anuleze ego-ul. Asta pentru că iubirea de prieteni evocă în mine un astfel de sentiment de pace, că încetez să-mi mai fac griji cu privire la mine.

Apoi, pot urca deasupra ego-ului meu! Sunt eliberat să-mi fac griji cu privire la mine și așa pot să dăruiesc și dăruiesc iubirea mea ca un cadou celorlalți pentru că nu mai trebuie să mă gândesc la mine.

Este un punct foarte important. Putem conveni că vom arăta în mod intenționat iubirea noastră unuia din prieteni și astfel îl eliberăm din necazurile și preocupările lui. Încercați și vedeți dacă asta merge bine chiar dacă nu muncim în mod intenționat față de un prieten, fiecare din noi trebuie mereu să simtă că grupul își face griji cu privire la el.

Din congresul de la Los Angeles, ”a doua zi”, 01.11.2014, Lecția 4

Filed under: Congrese, Lectia zilnica, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Shamati 1: Nu este nimeni în afară de El

Și, cu cât se străduiește mai mult, se vede mai îndepărtat de sfințenie decât cei care au sentimentul că că sunt în uniune completă cu Creatorul. În timp ce el, are mereu plângeri și cerințe și nu reușește să explice comportamentul Creatorului, modul în care El se comportă cu el.

Și acest lucru îi provoacă suferință. Din ce motiv nu este în uniune completă cu Creatorul? Până când are sentimentul că într-adevăr, el nu are nici o parte în sfințenie.

Eu văd că toate intențiile mele și dorințele mele sunt pentru a primi. Vreau să mă unesc cu prietenii și să dezvălui Creatorul între ei, în scopul de a-I dărui Lui dar, după toate încercările mele, descopăr că nu este deloc în natura mea.

Și chiar dacă primește uneori o trezire de Sus care-i dă, pe moment, vitalitate, cade imediat în josnicie.

Asta înseamnă că percep urcările și coborârile mele judecând cât de mult îmi fac griji cu privire la Creator prin grup și prin care El va fi revelat și cât de mult tânjesc să văd în toate astea nu este nimeni în afară de El și că El este binele care face bine. Descopăr atributele corespunzătoare în grup, dar înțeleg că nu pot participa la asta prin mine.

Se pare că nu este nici o persoană vinovată cu excepția mea. Oamenii obișnuiți de pe stradă sunt în întregime conduși de Creator într-un mod natural și instinctiv.

Prin urmare, ei nu sunt responsabili de ceva și sunt drepți, deoarece ei nu execută decât ordinele Creatorului fără nici o participare din partea lor.

Prietenii pe care-i văd investesc toate forțele lor pentru a dărui și eu sunt singura persoană rea din lume care vrea să-și părăsească ego-ul său dar nu poate. Se pare că starea generală a vasului, a sufletului general, depinde doar de mine.

Astfel, starea Creatorului depinde de rezultatul eforturilor mele. Creatorul poate bucura ființele create și se poate descoperi lor dacă adaug contribuția mea. Fără asta, Creatorul nu poate să fie mulțumit și este vina mea!

Omul trebuie să se străduiască mereu să rămână pe drumul care este acela al Dvekut la Creator, adică toate gândurile sale trebuie să fie orientate spre El. Chiar dacă el se află în cea mai rea dintre situații, că îi este imposibil să se găsească într-o cădere mai mare decât asta, nu trebuie niciodată să părăsească domeniul Creatorului, adică gândul că există o altă putere care nu-i permite să intre în sfințenie și care poate să-i facă bine sau rău.

Asta înseamnă că el nu trebuie să creadă că există forța lui Sitra Ahra (cealaltă parte) care nu ar permite omului să facă bune acțiuni și să urmeze căile Domnului, ci că totul este făcut de Creator.

Pe de o parte, trebuie să acceptăm toate acțiunile pe care le suferim. Există un singur lucru pe care nu am putea să-l acceptăm: faptul că nu pot justifica Creatorul în toate aceste acțiuni, nici să-I aduc mulțumire, nici să-I aduc laudă. Acesta este singurul lucru care-mi face rău.

Desigur, nu-mi pare rău pentru mine, ci pentru faptul că nu pot adăuga partea mea lipsă, contribuția mea la întregul vas general, pentru ca Creatorul să fie în măsură să se dezvăluie în el și să se bucure.

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala, 29.10.2014, Shamati 1

Filed under: Lectia zilnica, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Când citim cărțile de Cabala, suntem în măsură să atragem Lumina care Reformează. Astfel, este foarte important în timpul lecției să menținem intenția corectă în fiecare moment, amintindu-ne ce dorim de la fiecare cuvânt citit.

S-ar putea ca eu să nu înțeleg nimic de la aceste cuvinte despre subiectul în sine. Am venit la lecție și am auzit că ar fi necesar să deschid o carte. O deschid, citesc și nu înțeleg nimic pentru că lucrurile scrise aici sunt complet noi pentru mine. Dar asta nu are importanță, mă gândesc doar la intenția mea: ce vreau să realizez așezându-mă și studiind?

Baal HaSulam scrie în ”Introducere în Studiul celor zece Sfirot” articolul 155, că, cabalițștii au conceput cărțile lor pentru persoanele care nu sunt încă la niveluri spirituale și care nu înțeleg ce este scris. Dar, în mod special grație studiului textelor pe care ele nu le înțeleg și nu de dragul de a înțelege, ci în scopul de a primi Lumina, ele avansează.

Este spus:”Nu este înțeleptul care învață”. În timpul lecției, este important să se decidă că nu aspiră la cunoaștere. ”A cunoaște” înseamnă conexiune, atingând nivelul corespunzător. ”Studiul celor zece Sfirot” vorbește de niveluri atât de ridicate, că îmi va lua mult timp pentru a le atinge.

Dar, cer Lumina care Reformează, puterea superioară care mă va influența și mă va corecta, mă va ridica, mă va purifica și mă va conecta. Îi cer să fac diferența între dorințele care este posibil să le corectez și cele care este imposibil să le corectez în mine, astfel că mi-ar fi clar asupra a ceea ce trebuie să lucrez.

Asta pentru că, există astfel de dorințe și gânduri pe care este bine să le observ și să nu mă ating de ele. Și altele, dimpotrivă, trebuie să fie trezite și descoperite. Prin ele, pot să mă conectez la grup și la Creator.

De asemenea, trebuie să descopăr cum să ajut grupul: nu pentru dorințele mele, ci pentru dorințele prietenilor. Așa că mă întorc spre Creator și cer în mod specific forța de a aduce, în ceea ce privește aceste dorințe, Lumina care Reformează la grup.

Din congresul de la Los Angeles, ”a doua zi”, Lecția 4, 01.11.2014

Filed under: Congrese, Lectia zilnica, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Înţelepciunea Cabala transmite o cercetare mult mai amănunţită şi mai obiectivă decât orice altă ştiinţă.  Pe durata studiului, învăţăm că în realitate există o singură forţă care acţionează. De aceea, caracterizăm acest lucru prin fraza „Nu există nimeni în afară de El”.

Nu este un nume sau o definiţie, este doar modalitatea prin care vrem să accentuăm acest fenomen. Studiindu-ne pe noi şi toată realitatea la toate nivelurile, vedem că cea care operează şi organizează totul este Lumina Superioară.

Şi consecinţa acesteia, începând dintr-un anumit punct, se împarte în două. Lumina Superioară afectează ceva, iar noi determinăm dacă este opus Luminii sau este conform cu proprietăţile ei sau se potriveşte cu ea. Aceasta este principala caracteristică a materiei, abilitatea de a rămâne în stare de opoziţie sau de similaritate.

Conform cu acest lucru, experimentele noastre pot avea rezultate polare. Dacă materia dorinţelor noastre este opusă Luminii atunci o simţim ca întuneric. Dacă ne-am pregătit pentru întâlnirea cu Lumina şi ne potrivim cu ea, cel puţin parţial, atunci o simţim ca o binecuvântare.

Nu există nimic bun sau rău în Lumină, doar proprietatea ei care se manifestă în dăruire, iubire, împlinire, avansare şi dezvoltare. Şi totul depinde de vas, de fiinţa creată.

Pentru asta, pregătirea vasului pentru primirea Luminii este făcută de aceeaşi Lumină. Cu adevărat, Ea este prima; marchează începutul creaţiei, întregul proces, face ca întreaga materie să se dezvolte. Dar materia însăşi este lipsită de orice abilitate de a realiza ceva.

Să ne gândim, de unde îşi iau puterea particulele atomice – protonii, electronii, neutronii, etc.? Acestea nu se opresc, nu încetinesc, de miliarde de ani. Cum se poate aşa ceva?

Lumina le furnizează energie. Este primară şi acţionează. Altfel, fiecare particulă s-ar opri în cele din urmă, ceea ce conform cu fizicieni este echivalent cu dispariţia ei. Toată materia există datorită puterii Luminii, forţa dăruirii. Această forţă dă energie materiei moarte prin dorinţa acesteia ca primind-O să înceapă să se mişte.

De ce a trebuit ca materia să se dezvolte la nivelurile de mineral, vegetal, animal şi uman? – Pentru ca la sfârşitul dezvoltării să devină la fel ca Lumina. Pentru obţinerea acestui scop, Lumina împinge toate particulele şi componentele acestora, fie ei atomi, molecule, inclusiv organismele biologice sau formele spirituale, inerente în materie, care sunt deja capabile de dăruire, similare Luminii, până când în final devin ambele egale.

Lumina face toate acestea. În afara de Ea nu există nicio altă forţă în acest proces. Spunem despre asta că „Nu există nimeni în afară de El”.

Totuşi, această forţă superioară vrea să dăruiască ceva măreţ fiinţei create, care la origine a fost materie moartă, aşa cum este spus: „Din tărână eşti şi în tărână te vei întoarce.” Lumina vrea să dăruiască acesteia vitalitate, nu însă la nivelul la care ea se dezvoltă inevitabil, transformându-se în natură minerală, vegetală, animală şi umană. Nu, fiinţa creată este menită să se transforme într-o direcţie particulară, deasupra naturii ei şi să obţină o natură superioară.

Acest lucru devine posibil datorită spargerii vaselor, pentru că Lumina „a corupt” dorinţa pe care a creat-o, a tăiat-o în multe bucăţi, prin forţa care a penetrat materia şi a lăsat în ea o dorinţă egoistă de auto-împlinire, înclinaţia de a primi plăcere, de a o dori şi numai atât.

Ca rezultat, dorinţa a devenit complet opusă Creatorului. Acum, nu este doar o fiinţă creată, o derivată, pentru că are propriul impuls de a se opune Creatorului, de a fi în antagonism faţă de El. Forţa dominantă, puterea determinantă, s-a revelat în dorinţă.

Iar apoi Lumina Superioară, Creatorul, începe să se „joace” cu dorinţa care este opusă Lui. Se formează şi se dezvoltă un anumit sistem de relaţii între Creator şi dorinţă, se influenţează reciproc.

Fiinţa creată începe să înţeleagă că se află într-o lume complexă. La început, se comportă în lumea noastră ca un „animal superior”, creează ştiinţa, cultura, educaţia şi formele societăţii umane se dezvoltă… până când apare o criză. Atunci dorinţa realizează că ceva este greşit.

Astăzi, umanitatea a intrat exact în această eră; nu este încă o criză autentică a paradigmei fundamentale, dar este pragul acesteia. Din această eră, trebui să rezulte o morală: Suntem într-un sistem, într-o reţea de forţe.

Acestea acţionează în armonie, creând o singură reţea, concentrată pe materie, adică natura minerală, vegetală, animală şi umană, pentru a o conduce la auto-realizare. În alte cuvinte, astfel ea începe să realizeze ce este cu adevărat.

Asta face să apară, cu claritate, faptul că este posibil să se realizeze acest lucru numai dacă fiinţa creată învaţă cum să o controleze, cine stă de cealaltă parte. Într-adevăr, este posibil să investigăm şi înţelegem ceva numai din opusul acestuia, ca negrul pe un fundal alb.

De aceea, percepem că „nu există nimeni în afară de El”, ajungând în starea opusă, când suntem siguri că nu mai este nimeni decât noi, oamenii. În ochii noştri noi suntem forţa activă din realitate şi nimeni altcineva.

Cu această siguranţă, mergem cu îndrăzneală şi hotărâre înainte, până când, sub o grindină de lovituri „asupra propriilor corpuri”, învăţăm că ceva este greşit. Ceva nu merge bine, până când apare o criză globală. Nimic nu ajută, nici raţiunea sau simţurile, nici cultura sau ştiinţa.

Reiese că suntem stupizi, fără răspunsuri şi nu mai putem să ne stabilim nici măcar o viaţă normală sau relaţiile de zi cu zi. Chiar şi animalele se fac cumva confortabile. Iar noi, din contra, distrugem viaţa celor de aproape şi de departe, folosindu-ne toată puterea şi cunoaşterea.

Aceasta este natura noastră şi nu îi putem rezista. Natura noastră rea este mai puternică decât mintea noastră. Intelectul nu ne ajută să ne descurcăm cu asta. Am vrea să stabilim relaţii sănătoase, producem atât de mult încât Pământul ar fi un paradis pentru toată lumea, dar noi nu suntem capabili să facem asta. Din contra, avem numai probleme şi necazuri, ameninţări şi frică pentru ziua de mâine.

Astfel, natura mea domneşte asupra mea şi eu nu pot face nimic.

Ca rezultat, oamenii devin conştienţi de toate fundamentele propriei naturi. Iar asta, de fapt, este cel mai bun punct de plecare. Baal HaSulam arată acest lucru în cartea „Introducere la Studiul celor zece Sefiroţi”, explicând ce întrebări punem la sfârşitul dezvoltării noastre: „Care este menirea vieţii mele, ani care mă costă atât de mult?  „De ce mă aflu aici?” – şi în gândurile noastre rămân numai aceste întrebări persistente.

În cele din urmă, explică Baal HaSulam, aceste întrebări ne vor conduce către realizarea necesităţii revelării Creatorului. Dacă o persoană se întreabă de ce trăieşte, care este menirea vieţii ei, ajunge în cele din urmă la concluzia: „Există ceva deasupra mea. Problema este că nu pot să îmi aranjez viaţa. Chiar şi natura mea este deasupra mea.”

Soluţia este formulată astfel: „Vino şi vezi că Creatorul este bun”. În alte cuvinte, de la o nevoie actuală putem ajunge cu adevărat la revelarea Creatorului, iar apoi vom vedea că El acţionează în tot. Vom vedea faptul că întreaga distanţă pe care am parcurs-o a fost necesară numai pentru a primi lovituri şi pentru ca, în cele din urmă, să înţelegem că singura noastră cale este de a descoperi forţa care acţionează în fiinţa creată şi o face să se mişte.

Din Congresul din Los Angeles “Ziua a doua” 10/31/14, Lecţia 3

Filed under: Congrese, Diseminare, Diseminarea Cabalei, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Există ritualuri în înțelepciunea Cabala?

Răspuns: În înțelepciunea Cabala nu există ritualuri! Ea nu se preocupă deloc de tot ceea ce atinge lumea materială, nici de corpul fizic al unei persoane.

Înțelepciunea Cabala constă în munca interioară a unei persoane care este îndreptată spre conexiunea și unitatea cu ceilalți și, prin această corectare, descoperirea Creatorului. Nu există acțiuni exterioare în asta, ci asistență reciprocă pentru o muncă spirituală de succes. Este vorba despre o muncă în grup, o muncă într-un grup de zece (numit Minian), reuniunea prietenilor, mesele comune, etc., cu alte cuvinte, tot soiul de activități exterioare care ne pot ajuta să ne apropiem sunt binevenite.

Aici, este posibilitatea de a vedea imediat diferența dintre un grup cabalistic de zece și un Minian de persoane care s-au reunit într-o sinagogă care nu evoluează spre apropiere, ci vin pur și simplu pentru a se ruga. Nu au o sarcină comună pentru a crea un tot unic între ei și a descoperi Creatorul printre ei.

În timp ce pentru noi, conexiunea într-un Minian, un grup de zece, este o activitate spirituală în care încercăm să ne conectăm într-un singur întreg, imaginea unei singure unități numită Adam (Om), astfel că singura noastră imagine deasupra ego-ului și conectarea fiecăruia dintre ei, este construită pe caracteristica de dăruire și asemănare cu Creatorul.

De la această unitate dintre noi, din adâncul inimii comune, ridicăm cererea noastră spre Creator, pentru ca El să se dezvăluie în dorința noastră unită, inima noastră unită. Aceasta este numită o rugăciune cabalistică, un Minian cabalistic, un grup și un ritual.

Din kab.tv, ”Scurte povestiri”, 22.10.2014

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: Din ce motiv a devenit atât puternic fanatismul religios în ultimii ani? Islamul și-a început călătoria spre Vest și cucerește treptat Europa și Statele Unite. Astăzi trăiesc în Europa cca 54 de milioane de musulmani; 7 milioane se găsesc în Franța.

Tendința de islamizare se accentuează, dar, ceea ce este mai rău, se amplifică prin mișcări radicale, extremiste. În Europa de astăzi există “ghetouri musulmane” în care se tem să intre atât rezidenții cât și poliția. Locuitorii acestor zone își duc viața închisă, în jurul moscheilor, conform unui sistem legal care se supune legilor islamului.

Acest fenomen a crescut până la dimensiuni amenințătoare și a scăpat de sub controlul guvernului. Războiul cultural a început în Europa centrală, care a fost un exemplu de libertate, democrație, egalitate și pluralism.

Dintr-o dată un corp străin începe să se dezvolte aici, în totală opoziție cu toate principiile sale de bază – islamismul radical – aducându-ne într-un trecut tenebros în ceea ce privește egalitatea femeilor și celelalte realizări moderne.

Primul ministru olandez, Geert Wilders, fondator al partidului “Libertatea”, a ținut un discurs prin care a avertizat lumea cu privire la marele pericol care amenință Europa. În opinia sa, ne aflăm în ultimele stadii ale procesului de islamizare a Europei, care amenință nu doar existența acesteia, dar și existența Statelor Unite și a tuturor civilizațiilor vestice, pentru că duce la extremism, violență și intifada.

De ce a crescut atât de mult popularitatea islamismului radical, în special în rândul tinerilor?

Răspuns: Ideea este că am ajuns în ultimele stadii ale procesului de dezvoltare umană, care a durat câteva mii de ani. Civilizația umană a luat naștere în Babilonul antic și s-a dezvoltat în două direcții: o parte din omenire l-a urmat pe Abraham și o altă parte s-a împrăștiat în întreaga lume. Ulterior, doactrina lui Abraham a devenit fundamentul celor trei religii universale: iudaism, creștinism și islam.

Aceste religii s-au dezvoltat în această ordine, una după cealaltă. Iudaismul s-a dezvoltat direct din Abraham. Creștinismul a fost fondat acum 2000 de ani, o dată cu apariția primelor comunități creștine. Islamul a apărut abia în secolul al șaptelea.

Fiecare religie a cunoscut o relativă înflorire și un declin, conform acestor stadii. Iudaismul a înflorit în adevărata sa formă până la distrugerea (templului) Beit HaMikdash. După aceea poporul evreu a abandonat principiul “Iubește-ți vecinul ca pe tine însuți,” care a constituit baza doctrinei lui Abraham și prin urmare a plecat în exil. Acest exil a fost unul spiritual, din starea altruistă, o cădere din dragostea frățească în ură.

Creștinismul a înflorit până în Evul Mediu, după care a început declinul său, s-a schimbat și s-a divizat o dată cu apariția mișcării protestante.

Islamul a fost într-o stare latentă și nu s-a exprimat cu întreaga sa putere. Doar târziu, când iudaismul și creștinismul au slăbit atât de mult încât nu au mai putut determina forma societății,  islamul a devenit puternic. Într-adevăr, este scris în Tora că la sfârșitul zilelor, în ultima etapă de dezvoltare umană, islamul va acumula o mare putere, fiind scris despre Ișmael, (Geneza 16:12) “…mâna lui va fi împotriva fiecărui  om și mâna fiecărui om, împotriva lui … ,” aceasta însemnând că această religie se va ridica peste toate celelalte.

În primii 2000 de ani a înflorit iudaismul, după plecarea lui Abraham din anticul Babilon, adică aproximativ până la începutul erei noastre. Aceasta a fost perioada în care iudaismul a existat în adevărata sa formă spirituală, exercitându-și întreaga sa putere. Totuși, după aceea poporul evreu a căzut de pe nivelul său spiritual și a început să se scufunde în dorințe fizice. Din acest motiv au fost exilați. Fiecare generație s-a scufundat mai adânc decât precedenta.

După înflorirea iudaismului a început să apară și creștinismul. Creștinismul s-a dezvoltat furtunos, până când s-a stins din interior. Astăzi, ne aflăm în perioada de declin a creștinismului, care și-a pierdut fosta putere. În Europa, pentru a fi creștin nu este nevoie decât de o cruce atârnată în jurul gâtului.

În anumite locuri, au mai rămas creștini fanatici, dar aceștia nu au fost creștini încă de la începuturi, ei au acceptat doar recent creștinismul, cum ar fi în America de Sud. Pentru ei creștinismul este încă o religie nouă. Ea există de 2000 de ani dar a ajuns în America abia după descoperirea acesteia de către Columb, acum 500 de ani, așa că în America mai există creștini devotați.

Islamul începe abia acum, în zilele noastre, să se trezească. Până acum s-a aflat în perioada de incubație. După cei 2000 de ani de înflorire a iudaismului și după cei 2000 de ani de dezvoltare a creștinismului, a venit rândul islamului.

Din programul KabTV “A New Life” 8/31/14

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca spirituala, Spiritualitate - Un comentariu →

După ce a trecut prin toate etapele vieții în Egipt și exodul din Egipt, poporul Israel a atins o stare numită Muntele Sinai. El a început să înțeleagă că se confruntă cu un enorm munte de ură, cuvântul ”Sinai” vine din cuvântul ”ură” (ură reciprocă) în ebraică, repulsia profundă pe care oamenii o resimt între ei, care este mult mai mare decât ceea ce au simțit în Egipt.

În timp ce în Egipt sau în Babilonul antic nu înțelegeau și nu erau pe deplin conștienți, acum răul lor este revelat în toată măreția lui. Prin urmare, oamenii se simt neajutorați, neputincioși, și nici nu-și pot imagina ce ar trebui să facă. Dar Moise îi va ajuta, promițându-le să organizeze și să refacă conexiunea dintre ei și Creator. Acesta este rolul său, deoarece el este legătura între poporul Israel și forța superioară. Oamenii nu erau în măsură să facă ceva fără ajutorul și sfatul său, fără conexiunea lui la Creator.

El urcă Muntele Sinai în timp ce oamenii nu simt această conexiune și sunt pregătiți să se întoarcă în Egipt. Important pentru ei este să simtă că au ceva, ceva de care să se agațe! Ura sperie oamenii obișnuiți.

Imaginați-vă că locuiți într-o clădire în care toată lumea vă urăște profund. Vă este teamă să ieșiți din apartamentul vostru, să deschideți o fereastră, simțiți curenți de mare ură din toate părțile, nu puteți dormi, și vă pierdeți pofta de mâncare. Această situație este teribilă! Este exact ce au simțit oamenii la poalele Muntelui Sinai. Adevărata natură a ego-ului lor se dezvăluie în ei și văd că nu o pot depăși deoarece conexiunea cu Creatorul care i-a ajutat a dispărut de mult.

Dar Moise le promite că-i va ridica la acest nivel de conexiune, că va stabili uniunea dintre ei și îi va scoate din această ură. Ei nu pot urca deasupra muntelui de ego, deoarece există doar un mic atribut în noi.

În momentul în care el se detașează de oameni, ei își pierd speranța de a se conecta la Creator și singura speranță este în realizarea vițelului de aur, crezând că el poate să îi unească. Nu au nimic altceva de care să se agațe.

Ei sunt gata să își ia bijuteriile lor în aur și să le dăruiască pentru a se uni. În raport cu ura profundă pe care o resimt, micul ego care este încorporat în vițelul de aur îi conectează egoist, cel puțin într-o anumită măsură.

Atunci când coboară Muntele Sinai, Moise se apropie de oamenii care vor să se unească la Creator prin el și stabilește uniunea între ei, dar el vede că, din nou, s-au supus ego-ului lor (vițelul de aur). Atunci, el sparge cele două table ale legământului pe Muntele Sinai, care sunt acum necorespunzătoare, deoarece ei au căzut la un nivel diferit.

Moise urcă muntele, ceea ce înseamnă ego din nou și, când se conectează la starea superioară de iubire și dăruire, primește a doua îndrumare de la Creator. Atunci când coboară de la acest nivel spiritual, aduce oamenilor planul unității: dezvăluirea Creatorului, apropiindu-se în unitatea inerioară dintre ei. Planul include toate marile legi ale Tora și cea mai importantă este ”Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” și oamenii sunt pregătiți să o respecte și să se unească.

Ziua în care Moise coboară a doua oară Muntele Sinai este numită Yom Kippur (Ziua Ispășirii). El aduce poporului cele două table, ceea ce semnifică cele zece condiții opuse celor zece plăgi din Egipt. Îndeplinind aceste condiții pe plan spiritual, ei ating un nivel de unitate între ei, în care Creatorul se dezvăluie și se contopesc în unitate cu El. Acesta este scopul corectării lor.

Din ”Scurte povestiri”, kab.tv, 22.10.2014

Filed under: Lectia zilnica, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Înțelepciunea Cabala, contrar celorlalte înțelepciuni, studiază materia internă cea mai înaltă, dorința care se află la nivel uman.

Dorințele la nivelurile mineral, vegetal și animat ne apar în această lume. Putem să le studiem, să le înțelegem și să le folosim. Pe baza investigației lor, noi creăm o știință. Dar, nu există știința care studiază dorința pe plan uman. Psihologia încearcă să realizeze asta, mereu fără succes. De ce? Pentru că cercetătorul trebuie să fie la un nivel mai ridicat decât obiectul, subiectul care este studiat. Fiind o persoană în această lume, pot explora materia minerală (fizica, chimia, etc), vegetală (botanica) și animală (biologia, zoologia, etc). La urma urmei, stau la un nivel mai ridicat.

Totuși, problema nivelului uman, lumea noastră interioară, nu poate să fie studiată plecând de la nivelul nostru. Și, de aici, psihologia și psihiatria sunt lipsite de o bază reală, solidă, științifică.

Dar, cu ajutorul științei Cabala, putem crea această bază și, grație ei, putem cu adevărat să examinăm mai mult și obiectiv restul stratului inferior pentru nivelurile mineral, vegetal și animat. Pentru moment, avem posibilitatea de a ține seama de greșelile și erorile studiilor cu privire la natura acestor niveluri inferioare, unde producem distorsiuni generate de propria noastră natură umană.

Astfel, înțelepciunea Cabala este, în mod specific, o știință în adevăratul sens al cuvântului și este mult mai exactă decât alte științe. Deoarece cu ea, studiem substanța creației, dorința de primire pe nivelurile mineral, vegetal, animal și vorbitor și folosim un dispozitiv unic numit Lumina Superioară.

Atunci când fizicienii studiază materia într-un accelerator de particule, induc coliziuni și le observă rezultatele. Pentru noi este același lucru: Lumina vine și produce o coliziune, ceea ce înseamnă că ea efectuează un Zivug de Hakaa (cuplare prin lovire). La început, coliziunea se produce și apoi, cuplarea. Grație acestei experiențe, examinăm și învățăm mai mult despre ceea ce se întâmplă în timpul întâlnirii dintre dorința de a primi și dorința de a dărui, între Creator și creație.

Din Congresul de la Los Angeles, Lecția 3, 02.11.2014

Filed under: Lectia zilnica, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

După ce grupul lui Avraam a muncit la unitate, a început să descopere un nou nivel de ego și a început să se separe, la fel cum au făcut în Babilon.

A fost dominat de forța Faraonului, un ego uriaș care prin presiuni, relațiile dintre ei, a devenit ”sclavie în Egipt”. În acel moment, următorul lider al națiunii, Moise, a apărut. Moise a fost crescut în casa lui Faraon de la o vârstă foarte fragedă dar, cu toate acestea, o mare dorință de a se ridica deasupra educației sale s-a trezit în el. El a fugit de Faraon și s-a întors spre poporul său, cerându-le să părăsească Egiptul.

Totuși, oamenii erau slăbiți. Pe de o parte, ei au înțeles că era nevoie să părăsească sclavia egoistă, altfel nu aveau nici o șansă să se conecteze și să se unească pentru a reproduce ideea lui Avraam care îi va ajuta să progreseze în conexiunea dintre ei, să dezvăluie Creatorul.

Pe de altă parte, Creatorul este ascuns în sentimentele lor. Deci, sclavia în Egipt este ca noaptea pentru ei, deoarece ei nu simt viața spirituală. Dar, au gustat deja și au simțit ce înseamnă o stare spirituală, viața fără nici o limitare, un sentiment de spațiu, o altă dimensiune.

Prin urmare, au fost mai degrabă pasivi la început, și Moise a trebuie să crească Faraon (ego-ul) în punctul în care oamenii să simtă dominația sa rigidă. Doar atunci vor vedea suferințele, că ego-ul este motivul, și atunci vor fi pregătiți să părăsească Egiptul, deoarece ei nu au mai vrut să se identifice cu ego-ul lor. Ei nu au avut puterea de a scăpa de asta, dar brusc, au simțit dorința să o facă.

Arătându-le cruzimea și viclenia ego-ului, Moise a ridicat oamenii și i-a făcut să iasă din starea egoistă. Acum, ei sunt pregătiți să depășească toate luptele, disputele și conflictele și să se ridice deasupra lor în funcție de condiția ”iubirea va acoperi toate fărădelegile”. Apoi, ei se detașează de sclavia în Egipt, se ridică deasupra și părăsesc Egiptul.

Fiecare nivel spiritual este constituit din zece sub-niveluri. Fiecare sub-nivel trebuie să fie considerat ca o sursă de pierdere, de durere, suferințe și boli teribile. Suferințe care se acumulează treptat prin recunoașterea sclaviei egoiste și convingerea oamenilor să se detașeze de ego (chiar noaptea, în întuneric, atunci când nu înțelegem și nu vedem nimic); lucrul principal este de a menține legătura dintre ei.

Situația înainte de exodul din Egipt și după aceea este similară trecerii unei frontiere. În Egipt, depindem unii de ceilalți, urându-ne dar, din momentul în care trezim asupra noastră legea milei, a dăruirii altruiste, a încorporării reciproce, putem depăși frontiera și să ne detașăm de Egipt.

Din kab.tv, ”Scurte povestiri”, 10/22/2014

Filed under: Lectia zilnica, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Atunci când israelienii merg în străinătate pentru diverse destinații turistice în natură, în general au tendința să rămână împreună ca un grup de prieteni. Nu din întâmplare, în timpul catastrofei din Nepal, solidaritatea afișată de turiștii israelieni și medicii care au venit să ajute răniții a surprins pe localnici. Care sunt rădăcinile acestui fenomen?

Răspuns: Explicațiile psihologice clasice sunt că, poporul nostru a suferit mult cât timp a fost în exil, când solidaritatea a fost necesară pentru supraviețuire. Ca urmare, asistența reciprocă și atenția reciprocă au devenit parte a esenței noastre.

Dar, de fapt, este vorba despre o altă problemă. Rădăcina solidarității noastre este mult mai profundă, chiar în perioada în care am devenit doar o națiune, atunci când am ieșit din Babilonul antic. Avraam ne-a condus din țara Canaanului și a unit babilonienii care l-au urmat într-un singur grup numit Israel ((Yashar – El); Yashar înseamnă direct și El înseamnă Dumnezeu sau natura, deoarece sunt aceleași valori numerice (Gematria) ale literelor.

De fapt, descoperim unitatea lor prin principiul ”iubește aproapele ca pe tine însuți” care cuprinde întreaga natură și descoperă forța superioară care o conduce în perfectă armonie aici.

De fapt, cândva eram conectați și sudați interior, ca un singur om cu o singură inimă, și asta este imprimat și păstrat în ciuda spargerii, răcelii, urii reciproce în care am căzut mai târziu, care a distrus Templul, vasul nostru spiritual comun, solidaritatea pe care o simțim unul pentru celălalt.

În ciuda celor 2000 de ani de exil, aceste scântei sunt încă în noi, ecourile unei unități anterioare. Deci, să sperăm că vom fi în măsură să aprindem focul și să reunim aceste scântei din nou, astfel că puterea lor va fi suficientă pentru a ne aduce la iubirea frățească a poporului Israel în care suntem cu toții prieteni și suntem responsabili unul pentru celălalt.

Acesta este, de fapt, modul în care noi și apoi întreaga lume, vom deveni compatibili cu natura. Apoi, grație echivalenței de formă, natura va deveni prietenoasă cu noi. Ideea generală este de a realiza echilibrul și unitatea cu ea. Pentru a face asta, avem nevoie de scânteia trecutului prin care trebuie să ne unim și să devenim lumină pentru națiuni, adică să arătăm întregii lumi cum se realizează unitatea completă. Atunci, omul nu va domina natura, ci va trăi în armonie cu ea, menținând armonia generală a naturii.

Din programul ”Viață nouă”, 21.10.2014

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→