Întrebare: Ce este conexiunea dintre noi prin care ieșim din Egipt?

Răspuns: Din Egipt pleacă numai dorințele care vor să se conecteze, adică Israel. Toate celelalte părți ale dorinței de primire care nu simt atracție pentru conexiune mor în Egipt, ele sunt armata Faraonului.

Noi lucrăm la conexiunea dintre noi în grup, dar descoperim că nu suntem gata să o obținem, așa că: „și copiii lui Israel au gemut din cauza sclaviei” (Exodul 2:23). Asta înseamnă că noi strigăm la Creator și îi cerem să ne conecteze.

Întrebare: Deci, care este munca noastră? Trebuie să muncim în rugăciune?

Răspuns: Rugăciunea nu trebuie să fie artificială, pentru rugăciune este munca inimii. La sfârșitul eforturilor mele, după ce am devenit convins că nimic nu depinde de mine, izbucnesc în rugăciune.

Este imposibil să te rogi după ceas, asta nu se cheamă rugăciune. Rugăciunea trebuie să fie ajustată simțirii inimii. Deci, la acest moment, poți fi în starea de „Iom Kipur” (Ziua Ispășirii) și în câteva ore poți fi în starea de „Pesah”. Nu este vorba de timp, ci de stare.

Deci, de ce este de mare importanță sărbătoarea de Pesah marcată în calendar? Este, fiindcă Lumina Superioară coboară la noi din „sfârșitul corectării”, prin toate treptele scării, atinge lumea noastră și chiar crează în ea o mică iluminare. Și noi vrem să conectăm această iluminare cu toate Luminile Superioare ale dăruirii și iubirii pentru ceilalți pe care dorim să le obținem, să le conectăm împreună la Lumea Infinitului. Deci, și în lumea noastră, în ramurile fizice, noi sărbătorim această stare și vrem să fim ca ea chiar și la nivelul fizic. Acest lucru este deosebit de relevant pentru sărbătoarea de Pesah.

Toate celelalte sărbători sunt foarte înalte: Roș HaȘana (Anul Nou – cuprinzând dreapta) și Sukot (cuprinzând stânga) sunt Lumini Înconjurătoare mari. Dar totul începe cu Pesah (Ieșirea din Egipt). De aceea este numit „capul” tuturor lunilor. Exodul din Egipt este nașterea spiritualității, deci această sursă spirituală este cea mai apropiată nouă, se află chiar deasupra capetelor noastre. Toate celelalte sărbători sunt mult mai înalte.

Noi vrem să abordăm această sursă, adică să începem să ne conectăm activ cât mai mult posibil. Acest simbol al exodului din Egipt este prima conexiune dintre noi și, după asta, adăugăm din ce în ce mai multă „carne”, mai multe dorințe, punctului de conexiune.

Dar primul contact este exodul din Egipt, pentru asta este numit „nașterea” omului – fiindcă am reușit să adunăm părțile sparte prin ridicarea deasupra egoului nostru și prin conexiunea dintre noi. Acesta este numit un adevărat „miracol”. Primim această oportunitate datorită influenței Luminii, altfel, este imposibil.

Noi trebuie să ne pregătim serios pentru această stare, fiindcă petrecem mult timp împreună la mese și la lecții cu toate grupurile din lume și încercăm în mod activ să obținem conexiunea. Să sperăm că vom avea succes în punerea în aplicare a acestui lucru, avem încă timp. Nu există timp în Spiritualitate și noi putem îndeplini acest lucru foarte repede și să ajungem, cel puțin temporar, la această stare și, apoi, să coborâm din nou. Și va fi iar „Pesah” după o săptămână. Cine nu reușește să obțină asta în prima zi de Pesah, va avea o a doua oportunitate.

Întrebare: Ce înseamnă conectarea activă?

Răspuns: Toate inimile noastre trebuie să se conecteze una cu alta într-un singur punct, ajungând la un punct de contact. Nu este de ajuns să vrem asta, ci trebuie să facem activ acest lucru. Rugăciunea este trezită într-un om numai dacă vine la momentul necesar, ca rezultat a unei acțiuni în lumea fizică. Dacă fac ceva și sufăr o ratare absolută, din acel punct izbucnește rugăciunea.

Din partea a treia a Lecției zilnice de Cabala din 13/4/2014 – Zohar

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Tora, Leviticul, 23:4 – 23:8: „Iată și celelalte sărbători ale Domnului, adunări sfinte, pe care trebuie să le vestiți la vremea lor: în prima lună, în ziua a paisprezecea a lunii, după amiază, veți săvârși Pesah-ul oferind Domnului. Și în a cincisprezecea zi a lunii este sărbătoarea azimei (pasca) Domnului; veți mînca pască (faina cu apa, nedospite) timp de șapte zile. În prima zi, va fi o adunare sfântă pentru voi, nu veți face niciun fel de muncă. Și veți aduce ofrandă de foc Domnului timp de șapte zile. În a șaptea zi va fi adunare sfântă pentru voi și nu veți face niciun fel de muncă.

Întrebare: De ce este interzis să muncești în prima și în ultima zi de Pesah?

Răspuns: Fiindcă în munca spirituală facem distincție între cele două stări: trezirea de jos și trezirea de Sus.

În timpul trezirii de jos, chemăm prin dorința noastră cooperarea dintre Lumină și Kli (vas). Lumina corectează Kli-ul și îi dă intenția corectă. În timpul trezirii de Sus, această muncă este împlinită de Sus, dar numai datorită faptului că, înainte, am creat condițiile corecte.

Am făcut eforturi creând astfel condițiile corecte pentru prima și ultima zi a sărbătorii, fiindcă săptămâna de Pesah trebuie să fie închisă la sfârșitul ei de stările în care noi nu facem nimic, fiindcă Lumina Superioară face totul. Prima zi a sărbătorii este începutul ieșirii din Egipt. Ultima zi este sfârșitul exodului, cea care îl pecetluiește.

Este important de spus că națiile lumii au calendare diferite. Calendarul creștin se bazează pe mișcarea soarelui. Calendarul musulman se bazează pe mișcarea lunii. Calendarul evreiaesc ia în socoteală mișcarea soarelui, a lunii și a pământului, fiindcă pământul este obiectul central dintre soare și lună.

Pe de o parte noi luăm în socoteală anul, ceea ce înseamnă mișcarea de revoluție a pământului în jurul soarelui, iar pe de altă parte, mișcarea lunii în jurul pământului, și le cămparăm pe cele două. Astfel, calendarul evreiesc nu se schimbă și, de exemplu, putem calcula în avans în care zi a săptămânii va fi prima zi de Pesah în următorii 35 de ani.

Ceea ce este în plus, bazându-ne pe comparația dintre mișcarea soarelui, pământului și a lunii, putem spune că Pesah-ul nu poate fi în anumite zile ale lunii. Asta înseamnă că totul este raportat cu acuratețe la sistemul astrologic general.

Întrebare: Tora se referă de multe ori la adunările sfinte. De ce trebuie să ne adunăm de Pesah?

Răspuns: Adunările sfinte din Pesah sunt cel mai important lucru pentru neamul lui Israel, fiindcă sunt datorate de fapt dorinței de unitate de care au nevoie pentru a ieși din Egipt.

Unirea unui om cu un grup de oameni, cu societatea, cu națiunea sau cu întreaga omenire, reprezintă de fapt diverse niveluri ale ieșirii din Egipt (din ego). Când obținem forța de unitate are loc o anumită tensiune, acest exod, detașarea de ego.

Egoul este totdeauna între noi, ne separă și ne face să simțim repulsie unii față de alții. Dacă începem să-l compresăm și să-l condensăm încercând să ne conectăm și să ne unim cu alții atunci, ieșirea din ego începe în momentul în care obținem prima oară unitatea.

În prima zi de Pesah (a exodului din Egipt), începem să strângem această conexiune. Apoi, lucrăm la ea în timpul săptămânii și suntem totali uniți în ultima zi a ieșirii din Egipt. Din acel moment, suntem o națiune unită.

Dar, între timp, oamenii nu înțeleg ce ar trebui să facă, cu toate că există o direcție care stimulează dorința de a ieși din ego. Dar este mai degrabă un instinct animalic, fără conștientizarea adecvată. Oamenii vor dobândi recunoașterea când se vor aduna la poalele Muntelui Sinai.

Din KabTv „Secretele Cărții Eterne” 28/05/2014

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Munca spirituală este împlinirea naturii egoiste a omului pentru a obține scopul superior: unitatea cu alții și, prin asta, unitatea cu Creatorul.

Fiecare nivel al dorinței sale aparține acestui lucru, inclusiv nivelul mineral al naturii. Acesta este motivul pentru care tânjesc pentru obținerea scopului creației, iar pentru revelarea mișcării mele către Creator trebuie mai întâi să mă concentrez asupra tuturor dorințelor mele la nivelul inițial, la nivelul zero.

Trebuie să mă vă văd ca un zero total și să mă mențin constant pe acel nivel. Asta înseamnă că facă o restricție (Țimțum) asupra mea și arăt standardul inițial.

Apoi Creatorul începe să muncească continuu cu mine, schimbând diferiți parametrii, condiții și relații, iar eu trebuie să mențin acest standard.

Atunci când mă mențin pentru o perioadă sub aceste condiții, pot începe să mă schimb și să avansez la nivelul vegetal, fără să aștept ca El să mă arunce dintr-o parte în alta. În același timp, trebuie să mă țin de intenția corectă. Acum, eu însumi schimb diferitele condiții în mine, pentru a avansa.

Cu alte cuvinte, pot avansa nu conform cu viteza, ci conform cu derivata ei, accelerația, trecând la un nivel superior, care este multiplicat cu zece.

Nivelul naturii minerale este nivelul în care sunt total concentrat asupra scopului creației, fără a ține cont de parametrii externi care mă influențează. Aici începe totul, așa cum este spus, totul crește din pământ.

Omul crește din pământ. Dacă nu mai vreau să fiu egoist în relațiile mele reciproce cu mediul înconjurător, acesta este nivelul naturii minerale, pentru că mă ține de el determinând prin el calitatea. Nu contează ce se întâmplă cu mine, mă țin de această linie.

Prietenul meu și cu mine, de exemplu, continuăm să menținem relații bune, în ciuda furtunilor umane globale, tragediilor familiale și schimbărilor sociale prin care trecem. Ce este mai mult, aceste schimbări pot fi la diferite nivele: mineral, vegetal, animal și vorbitor.

Trebuie să ne ținem de ele, în ciuda impactului diferiților factori externi care ne îndepărtează: bârfa, calomnia, etc. Iubirea acoperă toate probleme noastre.

Aceste este nivelul naturii minerale, unde întâlnim toate întreruperile nivelelor naturii minerale, vegetale, animale și vorbitoare. Totuși, în ciuda tuturor acestor tipuri de întreruperi, rămânem permanent conectați și, mulțumită acestora, ascedem și ne completăm munca în Assiya.

Nu este simplu. Omul este puternic afectat din toate părțile, dar trebuie să muncească constant ridicând măreția scopului, deoarece altfel nu va putea să se țină de el. Stările prin care va trebui să treacă îl vor arunca dintr-o parte în alta.

Întrebare: Asta înseamnă că mă prezint ca un zero total și spun Creatorului: ”Nu mă poți forța să accept mai mult decât acest nivel, pot primi doar 20 %?

Răspuns: Nu, nu pot primi nimic. Pământul nu acceptă nimic, cu excepția cazului în care ceva trebuie să crească din el. Acesta este deja următorul nivel, nivelul vegetal care aparține pământului.

Aici, ne aflăm în fața unei dileme. Corectez pământul ca să produc următorul nivel al vegetalului sau vreau să lucrez la nivelul vegetal și astfel să folosesc pământul?

Sunt fie în lumea Assiya, folosind lumea Yețira de dragul lumii Assiya, sau în lumea Yețira, folosind lumea Assiya pentru a urca deasupra ei. Baal HaSulam vorbește de asta în Introducere la Cartea Zohar.

Despre asta este vorba în munca noastră cu pământul, cu nivelul mineral al naturii.

Din emisiunea de pe Kab TV “Secretele Cărții Eterne” 7/16/14

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce se întâmplă dacă facem acţiuni care nu sunt îndreptate către Creator?

Răspuns: Dacă nu îndreptăm acţiunile noastre către Creator, atunci ne închidem în cel mai mic cerc. Apoi Creatorul nu este în nici unul dintre cercurile acestei lumi iar noi trăim pe acest Pământ: aceleaşi naţiuni, aceeaşi oameni, natura minerală, vegetala şi animala, acelaşi univers şi nu vedem nimic altceva decât aceste lucruri.

Nu vedem motivul pentru care trăim, iar asta este problema noastră principală. Nu ştim pentru ce există viaţa, de unde vine şi unde ne duce. Ce se întâmplă înainte de naştere şi ce se întâmplă după moarte? Suntem comprimaţi într-un clişeu foarte îngust.

Animalele nu ştiu nici ele nimic despre viaţa lor. Omul vine la ele, vrea să le omoare şi să le mănânce, dar ele nu suspectează nimic şi trăiesc conform cu ceea ce le este alocat. Dacă nu aspirăm să ieşim din acest clişeu al acestei lumi, atunci atitudinea noastră faţă de viaţă nu este diferită în niciun fel. Trăim pur şi simplu şi continuăm să trăim şi să căutăm constant ce este mai bun pentru noi, la fel ca animalele.

Animalul se comportă aşa pentru a-şi găsi un loc care este cel mai confortabil, în fiecare moment al vieţii sale. Şi noi căutăm constant lucruri care sunt mai bune pentru noi şi nu ne gândim mai departe de asta. Nu ne putem ridica deasupra acestor lucruri, aşadar şi noi suntem la nivelul animal, doar că avem un sistem de clarificare mai dezvoltat. Caut locuri unde lucrurile sunt mai bune pentru mine conform cu multe criterii: este important pentru mine ce spun alţii despre mine, ce este nou în modă, etc.

La animale totul este simplu, iar cu oamenii totul este mult mai complex şi mai complicat. Dar în principiu, este aceeaşi abordare primitivă: o aspiraţie pentru plăcerea materială maximă a vieţii, iar asta este tot.

Toată lumea este condusă de aceeaşi abordare, cu excepţia acelor oameni care primesc o dorinţă de a-şi deschide ochii şi de a ieşi din graniţele lor fizice. Apoi trebuie să îşi îndrepte atenţia tuturor simţurilor în afară, în loc de înăuntrul lor.

Şi asta este ceea ce învăţăm noi: cum este posibil să mă detaşez de abordarea anterioară, să încetez să mă concentrez la material, să îndepărtez ochelarii egoişti şi să văd lumea într-un mod diferit, ca efect a tot ceea ce se întâmplă.

Din Congresul din Franţa, ziua a doua, 5/11/14, Lecţia 4

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de azi – dr. Michael Laitman

CAPITOLUL 1

S-a născut o națiune

Nașterea poporului lui Israel

Mai înainte de a ne ocupa de semnificația și poziția în lume a poporului lui Israel, trebuie să înțelegem cum s-a format națiunea israeliană și cum s-a dezvoltat ea în continuare. Pentru moment, haideți să călătorim nouă mii de kilometri spre est și cca patru mii de ani înapoi , în timp, până în Mesopotamia antică, în inima Cornului Abundenței, leagănul civilizației. Situată pe un teritoriu vast, cu vegetație luxuriantă, întins între Tigru și Eufrat, în zona Iraq-ului de astăzi, un oraș-stat numit Babilon,a jucat rolul de gazdă pentru o civilizație înfloritoare. Fremătând de viață și activitate, el era centrul comercial al lumii antice.

Babilon, inima acelei dinamice civilizații, era ca o oală în fierbere, un substrat ideal în care au crescut și au înflorit mii de credințe și de învățături. Babilonienii practicau nenumărate feluri de idolatrie. Sefer HaIașar (Calea Celui Drept) descrie viața babilonienilor din acea vreme, precum și cultul lor: ”În acele zile, toți oamenii locului își făcea propriul zeu – zeități din lemn și piatră. Ei se închinau la idoli, aceștia devenindu-le zei. În acele zile, regele și toți servitorii săi, Terah (tatăl lui Abraham) și întreaga sa familie, erau primii între adoratorii de lemn și piatră. … (Terah) îi venera și se închina la ei și la fel făcea întreaga generație. Căci ei L-au abandonat pe Domnul, care i-a creat și nu mai exista nici măcar un om, în toată țara, care să-L cunoască pe Domnul…”¹⁶

Totuși, Abraham fiul lui Terah, care era cunoscut după numele Abram, poseda o anumită calitate care îl făcea unic: el era neobișnuit de sensibil, căutând adevărul științific cu mult zel. Abraham era un om iubitor, care a observat că oamenii din orașul său devin tot mai nefericiți. Gândindu-se la asta, el a descoperit că la baza nefericirii lor se găsea egoismul în creștere și alienarea dintre oameni. Într-o perioadă relativ scurtă de timp, ei au decăzut din postura de unitate și grijă reciprocă, când erau ”De o singură limbă și vorbire” (Geneza 11:1), într-una plină de vanitate și alienare, spunând ”Veniți, să ne construim un oraș și un turn, cu vârful în cer, să ne facem un nume” (Geneza 11:4).

De fapt, ei erau atât de preocupați să-și construiască turnul propriei lor mândrii, încât au uitat de oamenii care le erau cândva, ca niște frați. Lucrarea Pirkei de Rabi Eliezer (Capitolele lui Rabi Eliezer), una dintre Midrașim (comentariile) asupra Torei (Penateuch), oferă o descriere plină de viață nu doar a vanității babilonienilor, ci și a alienării cu care se priveau unii pe ceilalți. Este scris în carte, ”Nimrod a spus poporului său, ”Haideți să ne construim un oraș măreț și să locuim în el, ca să nu fim împrăștiați pe tot pământul, cum au fost cei dintâi oamen, să ne construim în el și un turn imens, care să se ridice spre cer… și să ne clădim un nume măreț pe pământ…”

”L-au construit înalt… cei care aduceau cărămizile, urcau pe partea estică iar aceia care coborau, o făceau pe partea vestică. Atunci când o persoană cădea și murea, nimănui nu-i păsa. Dar dacă o cărămidă cădea, ei se așezau și plângeau, zicând, ”Oare când va urca o alta în locul acesteia.”¹⁷

Atitudinea unuia față de celălalt, a concetățenilor săi, l-a tulburat pe Abraham așa încât acesta a venit să vadă comportamentul constructorilor. Pirkei de Rabi Eliezer continuă să descrie observațiile lui, despre animozitatea dintre oameni: ”Abraham, fiul lui Terah, a trecut pe acolo și i-a văzut construind orașul și turnul”. El a încercat să le vorbească și să le spună despre Creator, forța conducătoare a unității, pe care a descoperit-o, pentru a dovedi că lucrurile ar putea fi minunate, cu condiția ca oamenii să urmeze și ei, această lege a unității. ”Dar ei îi disprețuiau cuvintele”, se spune în carte. În plus, ”Ei doreau să vorbească fiecare pe limba celuilalt” ca mai înainte, ca atunci când aveau o singură limbă, ”Dar nu mai cunoșteau vorba celuilalt. Ce au făcut? Și-au scos săbiile și s-au luptat între ei, până la moarte. Și într-adevăr, acolo a murit o jumătate din omenire, răpusă de sabie.”

Datorită situației sumbre a poporului său, Abraham a luat hotărârea de a populariza principiul descoperit, indiferent de riscuri. În lucrarea sa, HaYad HaChazakah (Mâna puternică), cunoscută și sub numele de Mișne Tora (Repetarea Torei), renumitul învățat din secolul al 12-lea, Maimonides (RAMBAM), descrie hotărârea lui Abraham și eforturile depuse de el pentru a descoperi adevărurile vieții: ”După ce s-a dezbărat de tot ceea ce era considerat de neclintit, el a început să se întrebe…. El a început să analizeze, zi și noapte și să se întrebe, cum era posibil ca această roată să se învârtească, mereu, fără un conducător? Cine o învârtește, căci singură nu o poate face? Nu avea nici măcar un profesor sau un mentor. Mai mult, era blocat în Ur, orașul chaldeenilor, printre idolatri analfabeți, împreună cu mama și tatăl său, tot poporul adorând stelele și el – venerându-le alături de ceilalți.”¹⁹

În căutările sale, Abraham a descoperit unitatea, faptul că realitatea este unică și anume acea forță creatoare singulară, care creează, susține și conduce spre țel întreaga realitate. Maimonides scrie, ”(Abraham) a dobândit calea adevărului … cu propria sa înțelepciune corectă și a aflat că există un Dumnezeu care conduce… că El a creat totul și că, în tot ceea ce există, nu este un alt Dumnezeu în afară de El.”²⁰

Pentru a înțelege corect ce este ceea ce a dobândit  Abraham, nu uitați că, atunci când cabaliștii vorbesc de Dumnezeu, ei nu se referă la o ființă atotputernică, sau la o forță pe care trebuie să o venerezi, să o mulțumești și să o liniștești, care, la rândul ei îi răsplătește pe adoratorii devotați cu sănătate, bogăție, viață lungă și alte beneficii lumești. De fapt cabaliștii Îl identifică pe Dumnezeu cu Natura, cu întreaga Natură.

Rav Iehuda Așlag, cunoscut ca Baal HaSulam (Stăpânul Scarii), a explicat în mai multe rânduri și fără echivoc, ce înseamnă termenul ”Dumnezeu”. Pe scurt, el a explicat că Dumnezeu este sinonim cu Natura. În eseul său ”Pacea”, Baal HaSulam scrie (citatul este scurtat), ”Pentru a nu fi nevoiți să folosim de acum înainte, ambii termeni – Natura și Supraveghetor – între care, așa cum am arătat, nu există nici o deosebire… este cel mai bine să acceptăm cuvintele cabaliștilor care afirmă că HaTeva (Natura) este același lucru cu Elokim (Dumnezeu). Astfel, voi putea numi legile lui Dumnezeu ”poruncile Naturii” și invers, căci ele sunt unul și același lucru, nefiind nevoie să mai discutăm pe această temă.”²¹

”La vârsta de patruzeci de ani”, scrie Maimonides, ”Abraham a ajuns să-L cunoască pe Cel care l-a Făcut”, unica lege a Naturii, care creează toate lucrurile. Însă Abraham nu și-a păstrat descoperirea pentru sine: ”El a început să ofere soluții pentru problemele oamenilor din orașul Ur al Chaldeenilor, să discute cu ei și să le spună că drumul pe care au apucat-o nu era acela al adevărului.”²² Din păcate Abraham a intrat în conflict cu stăpânirea, care, în acest caz, era reprezentată de Nimrod, regele Babilonului.

Midraș Raba, scrisă în secolul al 5-lea e.n., prezintă o descriere însuflețită a confruntării lui Abraham cu Nimrod, aducând la lumină greutățile îndurate de Abraham, datorate descoperirii sale și a devotamentului său față de adevăr. ”Terah (tatăl lui Abraham) era un idolatru (care își câștiga traiul făurind și vânzând statui, în magazinul familiei). Odată, el a plecat undeva și l-a lăsat pe Abraham în locul lui, la magazin. Un om a intrat și a vrut să cumpere o statuie. (Abraham) l-a întrebat, ”Câți ani ai?”, iar omul a răspuns, ”Cincizeci sau șaizeci”. Abraham i-a spus: ”Vai și amar de acela care are șaizeci de ani și este nevoit să venereze o statuie veche de o zi.” Omul s-a simțit stânjenit și a plecat.

”Altă dată, a venit o femeie, cu un castron cu griș. Ea i-a spus, ”Ia-l ca ofrandă pentru statui.” Abraham s-a ridicat, a apucat un ciocan, a spart toate statuile, apoi a pus ciocanul în mâinile celei mai mari statui. Când tatăl său s-a întors, a întrebat, ”Cine a făcut asta?” (Abraham) a răspuns, ”A venit o femeie. Ea a adus un bol de griș și mi-a cerut să-l ofer statuilor. Eu am adus jertfa iar una dintre ele a spus, ”Mai întâi eu voi mânca”, și alta ”Ba eu voi mânca prima”. Cea mai mare s-a ridicat, a luat ciocanul și le-a spart pe celelalte”. Tatăl său a răspuns, ”Vrei să mă păcălești? Ce știu ele?” Dar Abraham i-a intervenit, ”Oare urechile tale aud, ceea ce spune gura ta?”²³

În acel moment, Terah a realizat faptul că nu-și mai poate disciplina fiul răsculat. ”(Terah) l-a luat (pe Abraham) și l-a dat pe mâna lui Nimrod (regele, dar și autoritatea spirituală supremă în Babilon). (Nimrod) i-a spus, ”Roagă-te la foc”. Abraham a răspuns, ”N-ar fi mai bine să mă rog la apă, pentru că aceasta stinge focul?” Nimrod a zis, ”Închină-te la apă!” (Abraham) a continuat: ”Atunci poate că ar trebui să venerez norul, care poartă apa?” (Nimrod) a spus, ”Venerează norul!”

”(Abraham) i-a spus: ”În acest caz, n-ar trebui oare să mă rog la vânt, care dispersează norii?” El i-a spus, ”Roagă-te la vânt!” (Abraham) i-a spus, ”Și n-ar trebui să venerăm omul, cel care îndură vântul?” (Nimrod) i-a spus: ”Vorbești prea mult; eu venerez doar focul. Am să te arunc în foc și fie ca Dumnezeu, pe care îl venerezi tu, să vină și să te salveze!

”Acolo se afla și Haran (fratele lui Abraham). El a zis, ”Dacă Abraham câștigă, am să mă declar de acord cu Abraham și, dacă Nimrod câștigă, voi spune că sunt de acord cu Nimrod.” Atunci când Abraham a coborât în cuptor și a fost salvat, ei l-au întrebat (pe Haran), ”De partea cui ești?” El a răspuns: ”De partea lui Abraham.” Atunci l-au luat și pe el, l-au aruncat în foc și el a murit, în prezența tatălui său. De aceea s-a spus, ”Și Haran a murit în prezența tatălui său, Terah”²⁴.

Abraham l-a înfruntat pe Nimrod, dar a fost alungat din Babilon și a plecat în direcția țării Haran (pronunțat Charan, pentru a se deosebi de Haran, fiul lui Terah). Abraham însă, nu s-a oprit din popularizarea descoperirii sale, doar pentru că a fost exilat din Babilon. Descrierile elaborate ale lui Maimonides ne spun, ”El a început să cheme întreaga lume, să le atragă atenția că există un singur Dumnezeu pentru întreaga lume… El a lansat chemări, călătorind din oraș în oraș și din regat în reagt, până când a ajuns în țara Canaan-ului…

”Și deoarece ei (oamenii din locurile pe unde umbla) se adunau în jurul lui și îi cereau lămuriri, el îi învăța pe toți… până i-a adus înapoi, pe calea adevărului. În final, mii și zeci de mii s-au adunat în jurul lui, aceștia constituind oamenii din casa lui Abraham. El și-a plantat principiul său în inimile lor, a compus cărți despre acesta și l-a instruit pe fiul său, Isac. Și Isac a stat, a predat învățătura și a alertat, l-a instruit pe Iacob și l-a numit profesor, pentru a sta și a preda…Iar Patriarhul Iacob și-a învățat toți fiii. El l-a separat pe Levi și l-a împuternicit să fie căpetenie, l-a pus să stea și să învețe căile Domnului…”²⁵

Pentru a garanta transmiterea adevărului de-a lungul generațiilor, Iacob ”a poruncit fiilor săi să nu oprească numirea împuterniciților, unul după celălalt, dintre fiii lui Levi, astfel ca învățătura să nu se piardă. Acest proces a continuat și s-a dezvoltat, în copiii lui Iacob și în aceia care îi însoțeau.”²⁶

16 Sefer HaYashar [Calea Celui Drept], Porțiunea Noah, Parasha 13 art 3.

17 Pirkey de Rabbi Eliezer [Capitolele lui Rabi Eliezer], Capitolul 24

18  ibid.

19  Rav Moshe Ben Maimon (Maimonides), Mishneh Torah (Yad HaChazakah (Mâna puternică), Part 1, “Cartea Științei,” Capitolul 1, Art 1.

20  Maimonides, Yad HaChazakah (Mâna puternică), Partea 1, “Cartea Științei,” Capitolul 1, Art 10.3.

21  Rav Yehuda Leib HaLevi Ashlag (Baal HaSulam), Scrieriile lui Baal HaSulam, “Pacea în lume” (Ashlag Research Institute, Israel, 2009), 406-7.

22  Maimonides, Yad HaChazakah (Mâna puternică), Partea 1, “Cartea Științei,” Capitolul 1, Art 12.3.

23  Midrash Rabbah, Beresheet, Porțiunea 38, Art 13.

24  Midrash Rabbah, Beresheet, Porțiunea 38, Art 13.

25  Maimonides, Yad HaChazakah (Mâna puternică Part 1, “Cartea Științei,” Capitolul 1, Art 15.3.

26 Maimonides, Yad HaChazakah (Mâna puternică Part 1, “Cartea Științei,” Capitolul 1, Ite Art m 16.ibid.

Filed under: Antisemitism, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

I-am pus odată lui Rabaş aceaşi întrebare: „Ce se întâmplă cu sufletul omului atunci când moare?” Iar el a răspuns că este la fel ca atunci când la sfârşitul zilei iei o cămaşă murdară şi o arunci în maşina de spălat…

La fel şi la sfârşitul vieţii, iei corpul de pe suflet şi îl arunci. Corpul putrezeşte, în timp ce sufletul continuă să trăiască. De fapt, după ce îţi scoţi cămaşa veche rămâi în viaţă… În acest fel rămâi în viaţă chiar după ce scoţi sufletul din corpul fizic.

Întrebare: Atunci cum există sufletul fără corp?
Răspuns: Sufletul există şi acum fără corp. Doar îl acompaniază şi nu îl atinge. Sufletul există în altă dimensiune pe care tu nu o simţi.

Baal HaSulam scrie în articolul „Pacea”: „Astfel, în lumea noastră, nu există suflete noi aşa cum se reînnoiesc corpurile ci numai o anumită sumă de suflete care se încarnează… De aceea, în cea ce priveşte sufletele, toate generaţiile, încă de la începutul creaţiei şi până la sfârşitul corecţiei, sunt ca o generaţie care şi-a extins viaţa peste câteva mii de ani…”

Perioada de dezvoltare a sufletului în această lume este de 6000 de ani. Această dezvoltare a început cu Adam HaRişon (primul om), care a trăit acum 5775 de ani, şi va continua până la sfârşitul celor 6000 de ani. Asta înseamnă că ne-au rămas încă 225 de ani. În timpul acesta, cu toţi trebuie să ne dezvoltăm sufletul, adică partea noastră din sufletul colectiv, şi să ne conectăm împreună într-un singur suflet.

Înţelepciunea Cabala explică întregul proces. Acum 14 miliarde de ani, a început evoluţia materială a universului de la o scântei; a fost folosită ca începutul „Big Bang”. Aşa a început evoluţia naturii minerale. Acum 2 miliarde de ani au apărut primele plante pe Pământ, apoi animalele  şi apoi omul. Specia umană s-a dezvoltat până când a început să se dezvolte în el dorinţa de a obţine sursa vieţii sale, lumea superioară, următorul nivel.

Dezvoltarea avansează de la mineral la vegetal, la animal şi apoi la uman. Iar umanul trebuie să obţină un nivel mai înalt, care se numeşte dezvoltarea sufletului său, şi să se ridice la următorul nivel, lumea superioară. Iar în lumea superioară sunt, de asemenea, fazele de mineral, vegetal, animal şi uman. Dar sunt nivele spirituale pe care trebuie să le dezvolţi şi să te ridici chiar la o şi mai înaltă lume. Şi asta trecem prin cele cinci lumi.

Întrebare: înseamnă că Adam HaRişon a trăit acum 5775 de ani şi a dezvoltat sufletul în el?

Răspuns: Da, şi astfel se numeşte Adam HaRişon.

Întrebare: Asta înseamnă că toată lumea trebuie să îşi dezvolte sufletul în timpul următorilor 225 de ani?
Răspuns: Da, toată lumea, fără excepţie, în 225 de ani sau mai devreme. Vedem cu această dezvoltare se accelerează; timpul devine mai strâns şi se pare că se comprimă şi micşorează. Dacă nu ne dezvoltă sufletul, dacă nu ne împingem către dezvoltare, vom fi aruncaţi într-o teribilă presiune a forţelor naturii, care ne vor presa prin tot felul de dezastre şi probleme; ne va împinge înainte către dezvoltarea sufletului.

Dezvoltarea sufletului are loc numai în această lumi şi în al doilea rând, poate fi reînnoită numai prin conexiunea dintre oameni. Prin conexiunea dintre noi dăm formă unui singur suflet care este general şi comun pentru noi toţi.

Din programul de radio Israel 103 FM din 01.02.2015

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Lumea Spirituală este chiar aici dar, atâta timp cât nu ai suflet, nu o vezi. Dacă nu te-ai fi dezvoltat dintr-o picătură de spermă, nu ai fi simțit nici această lume. Dar fiindcă corpul tău s-a dezvoltat din acest lichid seminal, tu simți prin el această lume. La fel se întâmplă și cu sufletul. Și el are o mamă și un tată.

Întrebare: Ce fel de legătură există între sufletul meu și rudele mele: tată, mamă, frați?

Răspuns: În sistemul general al unui singur suflet sunt părți care sunt mai apropiate de mine și părți care sunt mai îndepărtate de mine. Aproape sau departe în Lumea Spirituală este derivat din acest lucru. Nu este din întâmplare faptul că tocmai acești oameni au devenit părinții mei și nu alții. Nu este din întâmplare că m-am însurat tocmai cu această femeie și am cu ea tocmai acești copii.

Toate acestea sunt derivate din sistemul general care a fost deja creat și stabilizat. Este știut de la început ce va fi cu mine. Eu doar descopăr și pentru mine acest lucru. Dar toate aceste evenimemnte există deja în potențial, ca forțe potențiale.

Din Programul de Radio 103 FM – Israel

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Adam haRișon (Primul Om) este structura singurului suflet care a fost creat și care, după spargere, a suferit mari schimbări. Întâi a existat în starea de Hafeț Hesed și nu a primit nimic și nu a vrut nimic pentru sine.

Această stare este numită Rai sau înger.

Înger este o forță care nu are deloc ego. El face toată munca necesară pentru forța generală a Naturii. Se spune că înger este o parte de Creator.

El este condus de Forța Superioară și acționează și împinge toată Creația spre scop, prin obținerea calităților de iubire și dăruire.

Întrebare: Este în noi un Reșimo (reminescență) a stării de Adam haRișon?

Răspuns: Sunt în noi Reșimot, gene spirituale, ale tuturor stărilor. Este așa fiindcă am coborot în lumea nostră din nivelul Spiritual de integritate absolută și, acum, trebuie să urcăm încă o dată, noi înșine, folosind Reșimot-urile care au fost conservate în noi, dar trebuie să o facem conștient, prin atragerea Forței Superioare și prin ea, să ne corectăm. Această forță este numită Tora, numele ei provine din cuvântul Or/Lumină.

Noi acceptăm treptat Lumina Superioară, fiindcă ea sosește treptat, în funcție de urcarea noastră. Sistemul Superior de iluminare ne formează, ne afectează și ne corectează prin reintegrarea fiecăruia într-o structură generală care este asemenea sufletului general creat inițial.

Acesta este rezumatul întregii istorii a coborârii de Sus în jos și a urcării de jos în Sus. Urcarea de jos în Sus a început când sufletul general numit Adam a fost spart și a descoperit că era complet egoist și nu era pregătit pentru contactul cu Lumina, cu Creatorul. Acest lucru se numește „Păcatul lui Adam” și „expulzarea din Grădina Raiului”.

Creatorul a dispărut din simțurile oamenilor și ei au fost lăsați să umble pe pământ în întunericul corporal. Acesta este motivul pentru care, în această lume, suntem total rupți, separați, distanțați unii de alții.

Douăzeci de generații de cabaliști după Adam au încercat să corecteze această situație, dar primele zece generații au înțeles problemele lor și că nu pot face nimic până când nu a apărut Noe. Noe a fost salvat în timpul potopului în timp ce, cea mai mare parte a omenirii a murit.

Aceasta nu a fost moarte și pierdere, ci purificare fiindcă, de fapt, moarte nu există. Oamenii care mor simbolizează dorințe egoiste pe care nu le putem folosi la un anumit moment.

Din această cauză sunt ei considerați morți. Dar, mai târziu, ei se întorc la viață în forma corectă și, de aceea, par să apară în generațiile următoare.

Ei sunt aceleași dorințe care au suferit faze de purificare prin moartea în forma lor anterioară, egoistă și se întorc la viață în forma altruistă. Astfel, cele zece generații care i-au urmat lui Noe sunt deja generații apropiate lui Avram, apropiate recunoașterii avansării spirituale corecte.

Ultimul nivel înainte de Avram a fost tatăl său, Terah. Terah este este simțirea egoului pe care vrem să-l folosim și să ne bucurăm, în timp ce Avram este recunoașterea faptului că egoul e rău, ceea ce înseamnă partea opusă.

Avram și Terah sunt un singur întreg, dar partea numită Terah vrea să lucreze cu egoul, iar partea numită Avram a înțeles deja că este interzis să lucrezi cu egoul și că, asta înseamnă moarte.

De aceea, ei se despart. Avram își schimbă atitudinea față de viață, față de lumea numită Terah și devine Avraam, adică tatăl neamului evreilor. Asta înseamnă că el devine tatăl tuturor dorințelor care, în cele din urmă, vor fi corectate.

Din KabTv „Secretele Cărții Eterne”

Filed under: Lectia zilnica, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Zohar, „Comentariul lui Baal HaSulam”, cap. Ba Har: „Trăiește în țară”…„Trăiește în țară” se referă la cea mai înaltă țară, la Malhut, fiindcă nu există niciun om pe lume care să poată trăi în Malhut până când binele nu se trezește în ea, Yesod de Zeir Anpin, fiindcă Malhut fără Yesod este plină de instanțe dificile.

Când un om îl trezește cu faptele lui bune, se pare că el singur „l-a creat”. Atunci, ele spun „trăiește în țară”, trăiește în interiorul ei, adică în Malhut, și mănâncă fructele ei și fii fericit cu ea.

Malhut de Ațilut este singurul și unicul suflet comun. Dacă, grăbindu-mă să fiu bun și să iubesc și să doresc asta tuturor celorlalți, mă pot conecta cu toate creaturile (din natura minerală, vegetală, animală și umană) într-o singură entitate, atunci voi fi inclus în Malhut.

Este foarte posibil ca, la început, să mă alătur cu o parte din egoismul meu, poate cu a zecea parte din el. Asta înseamnă că, cu atât mă pot eu conecta la Malhut făcând-o să se miște către nivelul următor, Zeir Anpin, unde este cea mai înaltă Lumină. Zeir Anpin va umple partea pe care eu am făcut-o în Malhut cu buna lui intenție.

Scopul conexiunii noastre este sută la sută sosirea în sufletul întreg, în Malhut. De aceea, dacă trezesc în suflet dorința comună de iubire și facere de bine, atunci iau în el mica mea parte, punctul meu. Atunci motivația mea se ridică deasupra și Lumina înaltă se manifestă peste acest punct, este Lumina care se acumulează în Malhut.

Deci, noi ne înălțăm de jos la Malhut și Lumina Superioară coboară de Sus în ea și atunci ea este umplută cu dorințele noastre bune și cu Lumina Superioară. Asta încheie existența noastră pământeană și devenim locuitorii Lumii Infinitului.

Scopul pentru fiecare din noi este să ne corectăm până la această stare și să ne ridicăm la Lumea Infinitului. Suntem pe calea spre acest scop conectântu-ne cu toate sentimenetele, gândurile și dorințele noastre și mergând treptat prin cele 125 de trepte spirituale, fiindcă sunt în noi 125 de praguri de egoism.

Întrebare: Pentru a ne înălța, e nevoie să manifestăm o stare de iubire și bunătate. Cum se referă asta la unitatea dintre noi?

Răspuns: Numai prin unitatea cu toți ceilalți și străduința de a mă conecta cu lumea pentru a transmite prin mine binele oamenilor, voi obține posibilitatea de a intra în Malhut. Numai pe această cale voi fi în stare să mă conectez la sufletul meu. Altfel, nu am suflet. Sunt doar un egoist, un animal.

Prin iubirea pentru aproape mă îndrept spre iubirea pentru Creator și, în dorința de a transmite binele celorlalți, mă grăbesc să primesc Lumina, pentru a o transmite prin mine către ei. Numai în acest caz îmi câștig partea mea de suflet.

Din KabTv „Secretele Cărții Eterne” 18/06/2014

Filed under: Lectia zilnica, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Trebuie să ne străduim şi să facem tot ce putem pentru a avansa către scopul creaţiei. De fapt, acest drum este mult mai mult decât dezvoltarea noastră naturală.

O nucă tare

Natura ne împinge înainte şi ne dezvoltă diferite dorinţe şi deficienţe, iar noi, desigur, vânăm şi căutăm ceea ce ne lipseşte. Ceea ce ne lipseşte este plăcerea pe care o asociem cu mâncarea, sexul, familia, banii, onoarea şi cunoaştere.

Este la fel cum au grijă şi maimuţele de nevoile lor şi de listă lor de nevoi, similar cu noi. De fapt, avem un stil de viaţă comun: ne stabilim aceeaşi ierarhie socială în societatea umană; iubim puterea şi în plus la asta iubim banii. Natura ne obligă să facem asta şi în acest fel avansăm.

Dar nu am avansat în nicio manieră semnificativă în acest mod naturală şi nu am schimbat societatea umană în nicio manieră folositoare în ultimii cinci – cincezi de mii de ani.

Dacă vorbim de scopul creaţiei, totuşi, acesta constă în a deveni similari şi egali Creatorului, aderarea la El. Creatorul este forţa care este opusă naturii noastre. Avem o mică înclinaţie către aceasta, strânsă bine în multe varietăţi de „haine”, acoperită de o coajă, la fel ca o nucă.

Pentru a atinge scopul creaţiei, trebuie să ne echipăm cu o nouă deficienţă care nu este furnizată de natura noastră. Deficienţa, tânjirea după scopul creaţiei, nu va creşte în noi de la sine; avem nevoie să o dezvoltăm înăuntrul nostru prin propriile eforturi, desigur însă cu ajutorul mijloacelor care ne sunt date: o societate, o metodă (Tora) şi un învăţător.

Ieşirea din junglă

Adevărul este că astăzi, lucrurile se schimbă pentru că suntem în faţa unor lovituri globale care ameninţă toată umanitatea. Aceste lovituri ne-au forţat să ne gândim la nouă societate, care nu este aranjată conform unei ierarhii sau clase sociale care să îi ridice întotdeauna pe cei bogaţi şi mai puternici.

Lucrurile sunt aranjate similar în lumea animală. Vorbind la modul general, aceasta este structura naturală a unui grup, a unei naţiunii, a societăţii, a umanităţii: cel mai mare babuin se bate cu pumnii în piept şi cere supunere şi obidienţă de la ceilalţi. Suntem la fel: trăim într-o junglă generală, împărţită în cete.

Dar noua natură, scopul creaţiei, cere o nouă organizare şi reformarea noastră: cere ca noi să devenim un cerc, conectat, o singură societate. Cere noi valori care să nu fie bazate nici măcar pe dorinţele de cunoaştere, care şi ele dau puţină forţă, ci să fie bazate pe iubire şi dăruire, pe grijă reciprocă generală.

Cere ca lumea să nu mai caute să domine. În contrast cu vechea paradigmă, cu cât omul iese mai mult din el însuşi către ceilalţi, cu atât devine mai adaptat la adevăratul scop al evoluţiei noastre.

Este timpul să ne echipăm cu o nouă deficienţă care devine un cerc, conexiunea în afara mea unde nu am niciun interes personal.

Naşterea omului

Dar pentru ca eu să înfloresc, trebuie să se revelez ceva numit Adam (om); am nevoie de un mediu nou, cu exemple corecte ale noilor valori. De unde pot obţine nevoia pentru asta? Natura nu m-a echipat cu aşa ceva, pentru că altfel aş rămâne un babuin.

Totuşi, o fiinţă umană nu este numai o structură socială diferită şi nu numai egalitate cu alţii. Nu, este o atitudine, o înclinaţie; relaţiile lui, conexiunea reciprocă, trebuie să fie ceva conştient din partea mea pentru a vrea dăruirea pentru că este o valoarea specială. Mai mult, nu am nicio înclinaţie pentru ea, nicio putere care să mă trezească şi să mă oblige să o vreau.

Aici trebuie să ne echipăm cumva cu o dorinţă, cu o nouă direcţie, pentru care nu avem nicio dorinţă. Pentru a face asta, există forţa superioară, natura, planul creaţiei care a pregătit un ajutor pentru mine într-o manieră opusă, pentru ca în procesul recunoaşterii răului să fiu totuşi capabil să înţeleg cine şi ce sunt. Şi gradual, prin faze chiar dificile, datorită cauzei şi efectului, voi înţelege ce deficienţă trebuie să îmi dezvolt înăuntrul meu pentru a continua avansarea deasupra ei.

Când înţeleg problema cu care mă confrunt în construirea fiinţei umane din starea de babuin, privesc această nouă deficienţă ca fiind un lucru foarte valoros. Dacă este revelată în mine, măcar într-o anumită măsură, sunt foarte bucuros pentru că aşa se naşte o fiinţă umană care este pregătită să se ridice deasupra creaţiei.

Zilele cu roşu din calendar

La acelaşi lucru se referă toate sărbătorile evreieşti şi zilele cu roşu din calendar. Rosh Hashana, Yom Kippur, Sukkot, Simchat Torah, Tu Bishvat, Purim, Pesach, Lag Ba’omer,Shavuot, şi ziua a 9 Av, sunt toate stări de-a lungul drumului în care este revelată o nouă deficienţă, revelaţia unui nou rău care ne permite să îl folosim corect, intenţionat şi conştient.

Se descoperă în noi astfel pentru ca să fim liberi în avansarea noastră către scop, într-o manieră conştientă, ca fiinţe umane şi nu ca babuinii pe care natura îi împinge înainte numai prin forţa egoului. Descoperim anumite forţe şi echilibrul dintre ele.

Principalul lucru pe care îl învăţăm din aceste sărbători este care sunt deficienţele speciale pe care trebuie să le descoperim pentru a urca pe fiecare nivel pe care îl reprezintă o anumită sărbătoare. Este nevoie de o deficienţă care este îndreptată spre atingerea scopului.

Deficienţa provine de la nivelul uman, care este în afara noastră. Dacă ne uităm în mod corect la problemele care apar, vom discerne ajutorul împotriva forţei creative din ele.

Din prima parte a Lecţiei zlinice de Cabala 3/02/15, Scrierile lui Rabash

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→