Category Archives: Spiritualitate

A se apropia de Creator

Tora, Leviticul, (Shemini), 9:5-9:7: Au luat tot ceea ce a poruncit Moise, înaintea Cortului Întâlnirii; întreaga adunare s-a apropiat și a stat înaintea Domnului. Moise a spus: ”Asta este ceea ce a ordonat Domnul; realizați aceasta pentru ca să vi se arate slava Domnului”.

Și Moise îi spune lui Aaron: ”Apropie-te de altar, oferă jertfa de ispășire și arderea ta, obține ispășire pentru tine și poporul tău; apoi, oferă sacrificiul poporului și oferă ispășire pentru el, cum a poruncit Domnul”.

Este vorba de corectarea unei persoane la nivel de altar. Cuvântul ”altar” în ebraică vine din cuvântul ”sacrificiu” și rădăcina a se apropia, care se apropie de Creator începând să corecteze dorințele sale cu intenția ”pentru mine” spre intenția ”pentru societate, omenire și Creator”. Atunci, El se dezvăluie în dorințele sale corectate.

Întrebare: Ce ar trebui să facă oamenii pentru ca Aaron să reușească?

Răspuns: ”Oamenii” se referă la componenta Aaron (acest atribut la o persoană) care trebuie să adere la el, adică toate dorințele mele mici și atributele care trebuie să participe la activitatea spirituală, împreună cu dorința superioară numită ”Aaron”.  Cu alte cuvinte, trebuie să mă trag în totalitate pentru a mă apropia de Creator. În același timp, trebuie, de asemenea, să implic întreaga națiune prin acțiunea de a oferi jertfă, pentru că eu trebuie să verific și să descopăr toate înclinațiile, dorințele, trebuie să le cer în interiorul meu, să le adun pe toate și să le concentrez pe realizarea nivelului care este acum, revelarea Creatorului.

Din kab.tv, ”Secretele Cărții Eterne”, 18.12.2013

A se preocupa de necesitățile vitale

Întrebare: Ce înseamnă să ceri doar pentru necesități?

Răspuns: Dacă o persoană este preocupată de dăruire pentru ceilalți, ea nu trebuie să se preocupe de nevoile sale, deoarece vor umple mereu un grad suficient. Dar, există situații unice când o persoană trebuie să se privească pentru a clarifica ce este esențial și unde se află satisfacția sa. Ea vede că acest grad de necesități se găsește în dorințele de dăruire care sunt îndreptate spre Creator.

La nivelul de Bina o persoană nu cere pentru necesități, pentru că este susținută de la sine. Ea nu se preocupă de asta. Pentru că nivelul de Bina este dăruire absolută, Hafetz Hessed, o stare de Katnut (micime) din partea vaselor, stările de ”embrion” și ”alăptare”.

Dar, când o persoană trece prin stări tot mai ridicate și începe să muncească cu vasele de primire, ea trebuie să devină activă și să aibă o rugăciune unică pentru a determina că munca sa va fi pentru dăruire. Asta este bine, pentru că ea nu are nici o nevoie pentru ea însăși. Dar, ea determină că este o creatură, există și trebuie să existe pentru a munci pentru dăruire și pentru a servi poporul și, prin urmare, ea cere ceea ce este esențial pentru sine.

Asta înseamnă că rugăciunea pentru strictul necesar este un efort pentru ea. Ar prefera să nu o facă, dar trebuie să o facă în cadrul muncii sale. Este precum Cohen (Marele Preot) care ar trebui să aibă haine speciale, chiar dacă nu are nevoie. Dar, pentru a servi poporul, a trebuit să aibă veșmintele preoțești de ceremonie făcute pentru el.

Asta înseamnă că cererea pentru strictul necesar necesită, de asemenea, un efort din partea persoanei și nu este resimțită ca o necesitate. Dar, asta face parte din munca sa și ea cere depășind reticența sa.

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala, 27.05.2014, Shamati 35, ”În ceea ce privește vitalitatea Kedusha”

Tic-tac, zi și noapte

Întrebare : De ce trebuie să fiu lovit şi spart pentru a ajunge la conexiune, dacă spargerea s-a întâmplat deja o dată?

Răspuns: Atunci când cineva nu este satisfăcut şi cade, acestea sunt căderi mici. În fiecare zi se simte dezamăgit şi apoi se ridică din nou. Este scris: „Un înţelept va cădea şi se va ridică de o mie de ori. „Acestea sunt clarificări interioare care sunt absolut necesare. Deci, această muncă nu este potrivită pentru public, pentru că este imposibil să le povesteşti despre ea şi să le-o oferi acelora care nu au scopul de iluminare spirituală în faţă lor. Câteodată acest lucru opreşte  iluminarea şi pentru noi. Astăzi, omenirea arată un pic obosită şi dezorientată, nu arde de dorinţe la fel cum o făcea ieri. Mâine va simţi din nou inspiraţia. Acesta este modul în care avansăm. Problemele voastre curente nu sunt numite spargeri. Spargerea vaselor s-a întâmplat deja în trecut iar cioburile sale s-au împrăştiat pe jos. Sus, acestea au fost pe deplin conectate, dar apoi au căzut mai jos şi s-au spart şi mai mult până când în cele din urmă au fost complet împrăştiate şi amestecate.

Când urcăm de jos în sus, trebuie să trecem prin toate stările din direcţia opusă, 5-4-3-2-1-0, şi de fiecare dată sărim de la un nivel la altul, de la un nivel energetic la altul,  la fel ca electronii din interiorul unui atom. Este că un pendul într-un ceas care se mişcă în mod constant dintr-o parte în alta, tic-tac, tic-tac, înainte şi înapoi, dreapta şi stânga, zi şi noapte. Trebuie să trecem prin aceste cicluri atunci când tăiem acţiunea pe care am efectuat-o şi am început o nouă acţiune, la fel că la început, dar la un nivel mai înalt.

Nu cunoaştem aceste niveluri superioare deorece suntem în exil. Această este ceea ce a înghiţit Faraon, după cum este scris: „El a înghiţit o armata şi a vomitat-o”, ceea ce înseamnă că el nu ne arată că avansăm.  Dobândim sentimente mult mai sensibile şi motiv, mai multe oportunităţi, şi avansăm în Lo Lishma (nu de dragul ei), dar nu ni se arată ascensiunea de la un nivel la altul.

Trebuie să facem saltul de la nu nivel la altul de multe ori, în timp ce păşim pe această scară, şi de fiecare dată  să distrugem ziua de ieri şi să începem ziua din nou când Machsom (bariera) şi începem să urcăm nivelurile spirituale reale. În lumile superioare, va fi la fel sau poate chiar mai rău.

Întrebare: Atunci de ce visam atât de mult la trecerea Machsom dacă există aceleaşi niveluri acolo până la sfârşitul corecţiei?

Răspuns: Visam să urcăm în Lumea de sus, deoarece acolo putem fi în vasele de dăruire şi de fapt, să dăruim unul altuia şi prin asta să dăruim Creatorului. Prin dăruirea noastră, a unuia asupra celuilalt, vom stabili fundaţia pentru revelaţia Creatorului. Nu dăruim direct Creatorului, ci ajungem la iubirea Creatorului prin iubirea fiinţelor create. Creăm o platforma între noi, un loc unde Creatorul va fi dezvăluit în funcţie de echivalenţa noastră de formă. Lumina Superioară va locui în dorinţa care este plină de cooperare reciprocă şi o preocupare a tuturor părţilor sale una faţă de cealaltă.

Întrebare: Va fi mai uşor pentru mine să depăşesc toate crizele dincolo de Machsom?

Răspuns: Dincolo de Machsom, voi fi cu adevărat capabil să dăruiesc Creatorului. Nici măcar nu calculez ceea ce este mai uşor şi ceea ce este mai dificil, calculez numai dacă pot dărui Creatorului. A trece Machsom înseamnă  să ating atributul de a dărui şi de a încânta, de fapt, Creatorul. Nu am nevoie de nimic mai mult decât asta! Nu iau în considerare greutăţile, ci doar posibilitatea de a dărui Lui. Scopul nostru este de a încânta Creatorul, dacă aş avea o astfel de oportunitate, această înseamnă dincolo de Machsom şi acolo vreau eu să fiu.

Din prima partea a Lecţiei zilnice de Cabala 4/16/14, Scrierile Rabash

Film pentru un singur spectator

Întrebare: Cum pot cere Lumina care reformează pentru public dacă știu că acest lucru imi aduce durere și sentimente negative?

Răspuns: Este scris: „Cel care împărtășește suferința publicului este recompensat în a vedea confortul publicului”. Prin urmare, este bine că o persoană suferă pentru public. Dar care este însemnatatea suferinței? Doar un singur lucru mă poate face să sufăr: aceea că încă nu am înţeles  programul creației pe care Creatorul l-a proiectat pentru mine.

De fapt, totul este revelat numai în raport cu mine. Văd în privat un film al vieții , al realităţii , al umanităţii. Și tot ceea ce îmi este revelat ca umanitate, univers și întreagă creație, este revelat în vasele mele de percepție. Trebuie să le organizez şi astfel întreaga corectare depinde de mine; sfârşitul corecţiei (Gmar Tikkun) depinde de mine .

Nu trebuie să aștept pentru ceea ce se va întâmpla mâine sau într- un alt moment. În afară de mine, orice altceva este doar o parte a creației în care Creatorul dezvăluie tot felul de stări. Trebuie să le simt, să le procesez în mod corect, să le direcționez spre adeziune, astfel încăt, prin acest acest lucru îmi voi schimba atitudinea față de El. Doar atât!

Nu există nici un motiv să aștept ziua de mâine și nu există nici un motiv să cred că acest lucru se va schimba în orice direcție. Totul este pregătit și aşezat în fața mea, ca în faţa oricărei părţi a creației care are libera alegere. Restul a fost creat pentru mine pentru a mă folosi și pentru a mă ajuta; iar eu am fost creat pentru a servi Creatorului meu.

Din partea a treia a Lecţiei zilnice de CabalaCartea Zohar

Cum sa deschid zidul

Întrebare: Putem înțelege ceea ce citim înainte să trecem barieră (Mahsom)? Pare-se că în această viață corporală totul se schimbă permanent și lucrurile se dovedesc a fi mereu opuse între ele.

Răspuns: Se pare că avansăm prea încet dar, conform cu experiența mea, pot spune că dacă Cabaliști nu ar fi determinat și aranjat ordinea muncii spirituale pentru noi, nu am fi înteles cât de diferită este starea spirituală față de cea corporală. Este natură ei opusă Dar noi credem  că este o simplă adăugare peste ceea ce deja avem în această viață.

Trebuie să lucrăm conform metodei lui Baal HaSulam și a lui Rabash și să studiem Comentariul Scării  la Cartea Zohar, Prefața la Înțelepciunea Cabalei și ȚES, dar acestea trebuie să fie însoțite de diseminare întrucât această ne furnizează vasul spiritual. Noi de fapt nu suntem un vas; noi suntem punctul de Bina, națiunea Israelului care este numai conductor, adaptor, o țeava. Dacă această țeava nu este conectată la nimic, atunci ea nu lucrează; este stricată și devine o stâna de piatră.

Nu există o ușă care să se deschidă și să te ducă în spiritualitate. Dimpotrivă, în față ta stă un zid și în momentul în care ești gata vezi o deschidere în perete și intri prin ea. Nu contează unde stăteai în acel moment.

Nu trebuie să te preocupe găsirea deschiderii. Nu pe ea o cauți ci modul în care ai putea să deschizi zidul. Grijă noastră trebuie să fie despre cum construim vasul, conexiunea și apoi vei putea să treci repede prin zid.

Cabaliștii ne-au lăsat destul material că-l putem construi noi înșine. Acum începem o nouă fază în diseminare. Numai datorită revelației și diseminării înțelepciunii cabalei putem ieși din această lume și

să fim recompensați cu adevărată lucrare spirituală și cu corectarea lumii.

Cabaliștii au scris foarte puțin despre diseminare; ei ne-au dat numai principii generale. Noi trebuie să căutăm calea pe care să lucrăm cu publicul larg și cum să o aplicăm practic noi înșine. De ce nu ne-au spus cabaliștii toate acestea în mod specific și de ce nu ne-au pregătit ei un manual de diseminare că să nu greșim?

Un asemenea manual nici nu există. Că un om flămând eu aștept mereu că să se reveleze fază următoare în corcondanta cu muncă pe care o depunem. Dacă vrem să progresăm trebuie să descoperim noi înșine următoarele etape. Împreună, noi scriem metodă corectării lumiii în zilele noastre.

Din prima parte a lectiei zilnice de cabala 5/23/14, Shamati, paragraful 8.

Foc și apă

Flacăra era puternică, spre deosebire de o flacără obișnuită. Prin urmare, apa nu putea să o stingă. Deși altarul de cupru se afla în curte sub cerul liber, ploaia nu l-a inundat niciodată (Moshe Weissman, ”Midrash povestește”, Capitolul Tzav)

Arderea dorinței de primire este cea mai puternică acțiune corectivă posibilă. Există diferite tipuri de corectare: patru tipuri de execuții (plăgi), jupuire, sărare, kashrut (reguli alimentare) și consum corect: adică, trei ani de Orla (pentru pomi fructiferi), cei șapte ani de arat, etc…Cu alte cuvinte, diferite tipuri de egoism necesită tipuri specifice de corectare.

Cel mai dur egoism are nevoie de corectarea cea mai puternică, prin foc. Când muncim la un nivel de auto-incendiere și sacrificăm egoul nostru pentru binele corecției în viitor, nu există obstacole pe drumul nostru.

Se spune că apa nu a fost capabilă să stingă flacăra. Acest lucru subliniază că, corectarea prin foc este mult mai mare decât toate celelalte mijloace. Apa curăță, purifică, dar ea este mai puțin puternică decât curățarea prin foc. Apa corectează doar nivelul de dăruire, Hafetz Hesed (Galgalta ve Eynaim), în timp ce focul corectează întreaga intenție, de primire de dragul altora.

Kab.tv, ”Misterele cărții Eterne”, 06.12.2013

Momentul în care vă veți aminti tot ceea ce ați auzit

Întrebare: De ce Rabash a scris unui student care i-a cerut să explice ordinea muncii spirituale că, atunci când va începe munca, își va aminti imediat și va înțelege tot ceea ce a auzit de la Rabash și Baal HaSulam?

Răspuns: Dacă o persoană avansează în mod corect, descoperă tot ceea ce este scris în cărțile de Cabala prin ea însăși. Ca și cum nu are nevoie de aceste scrieri, ea descoperă prin ea însăși tot ceea ce este scris. Scrierile sunt necesare pentru a vă pune în direcția corectă tot timpul, să știi spre cine mergi, spre ce, să examinezi și să te aduci la zi. În realitate, dacă o persoană muncește în grup, conform metodei corecte, atunci o mică ajustare este suficientă pentru a descoperi tot restul.

Problema uitării este o putere unică de Sus; face posibilă libera alegere. Dacă nu am uitat, dar am adunat și am păstrat tot ceea ce am auzit sau am simțit ca un calculator, asta ne va opri și nu ar fi posibil să facem ceva.

Uitarea, confuzia, ascunderea și lipsa de claritate vin să ne dea un loc pentru a ne construi noi înșine. Prin urmare, este scris: ”Scrie pe inima ta”, deoarece toată lumea trebuie să scrie întreaga carte a Torei pe dorința sa, adică să o trăiască prin toate aceste stări.

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala, 20.05.2014, Scrierile lui Rabash

 

Descurajarea este mai contagioasă decât gripa

Întrebare: Cum poate ajuta grupul o persoană să vadă că Creatorul conduce întreaga lume?

Răspuns: Nu putem avansa dacă nu vom construi un sistem de susținere, astfel că fiecare are un sprijin imediat atunci când cade. Dacă cineva se plimbă cu o față morocănoasă, un altul își pierde umorul când îl vede și la fel al treilea. În final, această stare neplăcută de spirit se extinde la întregul grup.

Ar trebui să existe un obicei, o cutumă, de a avea un surâs pe chip. Dacă nu un surâs, cel puțin ar trebui să arăți interesul, vigoarea și măreția scopului. Toată lumea trebuie să acționeze și să arate altora. Nu poți arăta celorlalți că ești obosit, nu în exterior ci mental, sau că ești golit și ai pierdut energia și credința. Pot să fiu bolnav fizic, dar nu arăt niciodată căderile și decepțiile care vin până la sfârșitul corecției.

Ele nu sunt ca cele ale începătorilor ci, cu cât este mai mare nivelul cu atât sunt mai mari. Dar, în nici un caz nu trebuie să le arătați.

Nu este permis de a avea o stare neplăcută, nici a arăta descurajare în grup. Grupul care este conceput pentru a sprijini pe fiecare separat și toți împreună, grație unei conexiuni corecte, începe dintr-o dată să funcționeze într-un mod cu totul opus. Asta este foarte periculos și elimină numeroase realizări precedente. Trebuie să fim prudenți.

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala, 21.05.2014, Scrierile lui Rabash

Cheia unui viitor sigur

Întrebare: Cum își poate controla gândurile o persoană astfel că ea nu va păcătui?

Răspuns: O persoană nu-și poate controla gândurile. Ea nu poate să se controleze în nici un fel. Sunt eu propriul meu șef? Unde vedem astfel de lucruri? Un astfel de lucru nu există! Eu trebuie să invoc o forță pozitivă în jurul meu la un astfel de nivel, încât ea mă influențează și mă susține. Apoi, voi fi capabil să mă controlez.

Noi stabilim mereu starea noastră prin forțe exterioare, prin mediu, societate și susținere externă, în timp ce o persoană nu are nici un control asupra ei. Ea nu știe în ce stare va fi în următorul moment, deci cum poate să controleze ceva?

O persoană poate asigura viitorul său dacă pregătește toate vasele externe, dorințele. Dacă îmi fac griji că ceilalți vor avea un viitor sigur, asigur deci propriul meu viitor. Dacă un om este un element al unui sistem, cum își pune întrebări despre ceea ce i se va întâmpla? Depinde de întregul sistem, mai ales că el este aranjat astfel încât are liberă alegere de a consolida mediul său înconjurător și atunci, poate asigura viitorul său. Nu va avea niciodată mai mult decât ceea ce a pregătit în sistem, dar dacă nu a pregătit suficient, va primi lovituri pentru ca el să descopere necesitatea de a-l pregăti.

Din partea a treia a Lecției zilnice de Cabala, 27.05.2014, Zohar

Rezultate rele intr-o avansare mai mare decât cele bune

Întrebare: Este suficient pur și simplu să recunoaştem faptul că tot ceea ce se întâmplă este trimis de Sus sau trebuie să facem şi altceva?

Răspuns: Nu este suficient doar să spun că tot ceea ce vine, este trimis de Sus. Sunt mulți cei care vorbesc aşa. Ce este important nu este ceea ce spune omul ci cum reacționează.

Această recunoaștere a faptului că tot ceea ce vine de Sus mă obligă cumva pe mine să o ating, să o obţin? Percep tot ceea se întâmplă ca un limbaj al Creatorului prin care El vorbește cu mine, și am încercat să ma schimb, astfel încât să devin ca El, sau spun că toate acestea sunt trimise de Sus?

Dacă înţeleg că tot ceea ce vine de Sus, atât evenimente plăcute  cat și cele neplăcute, au loc ca să ma aducă mai aproape de Creator, atunci nu contează ce fel de impact au asupra mea, pentru că vreau să ma apropii de El. El mă poate bate iar eu vreau să fug de el și să uit de El. Dar trebuie să ma ridic deasupra ego-ului meu și sa spun că nu este important pentru mine modul in care El mă afectează: dacă este bine sau rău pentru ego-ul meu.

Întotdeauna mi-am dorit să ma apropi de El, astfel incăt binele și răul vor avea relevanță asupra ego-ului meu și nu asupra mea, nu asupra conștiinței mele. Și ar putea fi tocmai răul cel care mă avansează spre Creator,  mai mult decât binele. Deci, El imi va trimite mai mult rău, și ma voi ridica deasupra lui.

Se spune că „Cei care iubesc Creatorul urăsc răul”, pentru că răul este considerat a nu fi necazurile sau loviturile pe care le simt. Dacă ceva mă îndepărtează de Creator, aceasta se numește răul, și dacă mă aduce mai aproape de Creator, atunci aceasta se numește bun.

Și apoi aceasta mă corectează într-o anumită măsură; am început să simt plăcerea că am avansat spre Creator, chiar prin lovituri. Și am suferit dacă ceva mă îndepărteaza de El, chiar dacă acesta este plăcut. Dacă as primi un fel de plăcere fizică şi as păstra-o și aş înțelege că prin aceasta m-am distanțat de Creator, atunci asta mă face să sufăr.

Acesta este modul în care o persoană începe să se schimbe dorințele corporale, animale egoiste, în dorințe, care depind de apropierea sau distanțaar de Creator, care sunt numite vase de daruire. Trebuie să trecem prin acest proces.

În cazul în care omul se mută de la astfel de dorințe, către altele, acest lucru înseamnă că traversează Machsom și intră în lucru de dragul de a darui, în Lishma. Acum el efectuează toate acțiunile doar de dragul de avansare și simte toată avansarea ca o plăcere și nu mai simte loviturile. El este deja decuplat de la ego-ul său, prin care trec loviturile, și simte plăcere numai din avansare.

Acest lucru poate părea dificil, complicat și greu de înțeles din punct de vedere psihologic, dar nu vă faceți griji, acest lucru este posibil și vom ajunge la acest lucru. Suntem deja pregătiti pentru a absorbi și a înțelege, și începem să realizam acest lucru.

From the Convention In France “One For All And All For One,” Day Two 5/10/14, Lesson 4